Decizia civilă nr. 2172/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2172/2011
Ședința data de 18 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 5901 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul G. K., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - înmatriculare fără plata taxei de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recursul este declarat în termen iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2
C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și a dispozițiilor OG nr. 92/2003, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA P rin Sentința civilă nr. 5901 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea reclamantului G. K. și a fost obligată I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A A. să înmatriculeze, în condițiile legii, fără plata taxei pe poluare, autovehiculul marca FORD MONDEO serie șasiu WFOAXXGBBAPG87689, proprietatea reclamantului G. K. F. cheltuieli dejudecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele: Prin cererea sa, reclamantul G. K., domiciliat în sat M. de Jos, nr.286, , jud.S., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a A., cu sediul în Z., P-ța 1 D. 1918, nr.12, Jud.S., obligarea acesteiinstituții la înmatricularea autoturismului, proprietatea sa, marca FORD MONDEO, serie sașiu WFOAXXGBBAPG87689 înmatriculat pentru prima dată în GERMANIA la data de (...), fără achitarea taxei de poluare pentru autoturisme. Starea de fapt dedusă judecății, conform înscrisurilor depuse la dosar - și de altfel necontestată - este aceea că reclamantul a cumpărat autoturismul marca FORD MONDEO seria sașiu WFOAXXGBBAPG87689, din GERMANIA și importat în România la data de (...), conform actului depus la fila 7 din dosar. Practic este vorba despre un autoturism care a fost inițial înmatriculat într-un stat membru al U.E., pentru care reclamantul a obținut numere provizorii de înmatriculare, însă cu adresa nr.41700 din (...), pârâta a refuzat înmatricularea definitivă, pe motiv că nu a achitat taxa specială pentru autoturisme (mai precis taxa de poluare pentru autovehicule, prevăzută de O. nr. 50/(...), publicată în M. Of. nr. 327/(...)). În susținerea cererii, reclamantul a invocat și a dezvoltat pe larg mai multe aspecte privind prioritatea dreptului comunitar față de prevederile naționale, respectiv tratamentul discriminator al taxei speciale de poluare. Prin întâmpinare, instituția pârâtă consideră că reclamantul nu este lezat în dreptul său de refuzul autorității publice în sine, deoarece acesta decurge din perspectiva unor prevederi legale în vigoare, care au fost adoptate „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limita prevăzută de legislația comunitară în acest domeniu, ținându-se cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de J. a C. E. Judecând pe fond cauza, tribunalul a găsit că argumentele invocate de reclamant în sprijinul cererii sale sunt pertinente și pe deplin lămuritoare în sensul că „taxa de poluare"; ce trebuie achitată cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicol în România, în conformitate cu prevederile O. nr. 5., are în realitate aceeași finalitate (scop) cu „taxa specială de primă înmatriculare"; prevăzută de art. 2141 - 2143 Cod fiscal, - pe care, de altfel, o înlocuiește - și anume, restricționarea la import a autovehiculelor, în special a celor „second-hand";, inclusiv cele provenite din spațiul U. E. Prin această măsură restrictivă la import, se încalcă însă normele primare de drept comunitar, obligatorii și cu aplicabilitate directă de către statele membre ale U. E., așa cum sunt ele interpretate și dezvoltate în jurisprudența Curții de J. a C. E. (CJCE) de la L. În acest sens, art. 90 pct. 1 din T.ul de instituire a C. E. prevede că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor statemembre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare";. De altfel, Curtea de Justiție a C. E. a stabilit pentru prima oară, în anul 1974 (cauza Dassonville) că toate regulile comerciale instituite de statele membre care au capacitatea de a împiedica, direct sau indirect, în fapt sau potențial comerțul intercomunitar sunt considerate măsuri echivalente cotelor vamale, în speța de față taxa specială de primă înmatriculare, ceea ce contravine prevederilor T.ului Constitutiv al U. E. Noțiunea de taxă cu efect echivalent a fost dezvoltată în jurisprudența CJCE în sensul că orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, și care reprezintă o taxă specială de înmatricularepropriu-zisă constituie o taxă cu efect echivalent în sensul articolelor 23 CE și 25 CE (a se vedea, în special, hotărârile din 17 iulie 1997, Haar Petroleum, C-90/94, Rec. p. I-4085, punctul 20, din 2 aprilie1998, Outokumpu, C-213/96, Rec. p. I-1777, punctul 20, precum și cea din 5 octombrie 2006, Nadasdi- Nameth). După cum a statuat deja Curtea, articolul 90 CE reprezintă în cadrul T.ului CE o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, încă republicată în Recueil, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, citată anterior, punctul 45). De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat că articolul 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (a se vedea hotărârile din 29 aprilie 2004, Weigwl, C-387/01, Rec. p. I-4981, punctul 66 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi si Nemeth, citată anterior, punctul 46). În plan intern, Constituția R. prevede în mod expres (art. 148), că urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin. 4). Prin D. în cauza Costa/Enel (1964), CJCE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a C. însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto (taxa de poluare) a fost introdusă în legislația internă prin O. nr. 50/(...) privind modificarea Codului Fiscal. De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJCE a stabilit că";judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale."; Un alt motiv de inaplicabilitate al O. nr.5. este legat de împrejurarea că acest act normativ tinde să modifice Codul fiscal, după cum rezultă din prev. art. 14 alin.(2) care spune că";la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență( adică, 1 iulie 2008-n.n.) se abrogă art.214/1-214/3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal(…)"; deși art.4 alin.(1) Cod fiscal prevede fără echivoc că acesta „se modifică și se completează numai prin lege(…)"; și că „orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege"; Prin urmare codul nu poate fi modificat decât prin lege, în sensul strictal acestei noțiuni și nicidecum printr-o ordonanță, fie chiar și de urgență, astfel încât și din această perspectivă taxa de poluare, care practic a înlocuit taxa de primă înmatriculare-în contextul mai sus arătat- apare la rândul său ca nelegală, chiar și prin raportare la ordinea de drept internă. În concluzie, tribunalul, apreciind că „taxa de poluare"; instituită prin O. nr. 5. reprezintă pentru autovehiculele second-hand provenite din spațiul U.E. și reînmatriculate în România, o măsură (indirectă) cu efect echivalent cotelor vamale, ce contravine legislației comunitare, a admis acțiunea reclamantului, în sensul celor solicitate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta I. P. J. S. - S. publiccomunitar regim permise de conducere si înmatricularea vehiculelor solicitând instantei de recurs ca prin hotararea ce o va pronunta in cauza sa admita recursul si sa dispuna casarea sentintei recurate, iar dupa rejudecare pe fond sa pronunte o hotarare de respingere a pretentiilor reclamantului (ei) ca nefondate. În motivare s-a arătat că: In fapt, prin hotararea atacata, instanta de fond admite actiunea formulata de reclamant(a) si in consecinta obliga serviciul public comunitar regim permise de conducere si inmatricularea vehiculelor din cadrul Institutiei P. J. S. la inmatricularea autoturismului proprietate personala fara achitarea taxei pe poluare. Considera criticabil acest mod de interpretare a legii deoarece OUG nr.5. cu toate modificarile si completarile ulterioare, stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la fondul pentru mediu si se gestioneaza de A. F. pentru Mediu, in vederea finantarii proiectelor si programelor pentru protectia mediului. Conform art. 4 din OUG nr.5., obligatia de plata a taxei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania, articol care statueaza ca "O. de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România; b) la repunere a în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3. 9". Analizand compatibilitatea textului citat cu normele dreptului comunitar, apreciem ca in speta nu sunt incalcate prevederile art.90 din T.ul CE. Astfel, potrivit dispozitiilor OUG nr.5., cu toate modificarile si completarile ulterioare, Romania, stat membru al C. E., nu supune direct sau indirect produsele altor state membre, impozitelor interne de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor nationale similare. Or, taxa pe poluare instituita prin OUG nr.5., nu poate fi asimilata impozitelor interne, deoarece aceasta taxa este perceputa pentru asigurarea protectiei mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de J. a C. E., măsuri adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, opozabile tuturor proprietarilor de autovehicule care, prin inmatricularea acestora in Romania, inteleg sa le utilizeze pe teritoriul nostru, contribuind astfel la poluarea mediului. Cu privire la competenta instantelor de judecata de a evalua conformitatea legislatiei romane din dispozitiile dreptului comunitar, Curtea de Justiție a C. E. a carei jurisprudenta este obligatorie pentru intantele nationalein interpretarea dreptului comunitar, a decis in cauza Administratione delle finanze dello Stato/Simmenthal nr.C 106/77 ca " judecatorul national insarcinat sa aplice, in cadrul competentei sale, dispozitiile dreptului comunitar, are obligatia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lasand la nevoie pe proprie raspundere, neaplicata orice dispozitie contrara a legislatiei nationale, chiar ulterioara, fara a solicita sau astepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislative sau prin orice al procedeu constitutional" . Mai mult, masurile stabilite prin OUG nr.5. sunt pe deplin compatibile cu prevederile art.85 si 90 din T.ul UE - taxa fiind neutra din punct de vedere fiscal, asa cum rezulta din hotararile Curtii E. de J., dupa cum urmeaza - Cauza nr.112/84 Humblot - Hotararea din 09.05.l985, cauza nr.C - 47/88 Comisia UE in contradictoriu cu Danemarca - Hotararea din (...), cauza nr.C - 345/1993 Nunes Tadeu - Hotararea din 09.03.l995, cauza nr.C- 375/95 Comisia in contradictoriu cu Grecia - Hotararea din (...), cauza nr.C- 393/1998 Gomes Valente - Hotararea din (...); cauza nr.C 313/2005 Brzezinsk - Hotararea din (...): cauza nr.C - 74/2006 Comisia in contradictoriu cu Grecia - Hotararea din (...). Invederează Curtii si faptul, care nu trebuie omis, ca instituirea taxei pe poluare a fost rezultatul negocierilor si acordului dintre Romania si Comisia Europeana, astfel incat apreciază ca aceasta nu contravine legislatiei comunitare. Mai mult, Curtea de A. G. prin D. nr.1617/r/(...) a admis recursul Institutiei P. J. G., si a conchis ca "in ceea ce priveste obligarea serviciului public comunitar sa inmatriculeze autoturismul fara a exista o prealabila constatare ca taxa pe poluare nu este datorata, solutia este incorecta, si nemotivata... pe langa taxa pe poluare, serviciul de specialitate din cadrul Prefecturii mai are de analizat si alte conditii de natura juridica sau tehnica privitoare la autoturismul a carui inmatriculare se solicita, din acest punct de vedere instanta de fond nu se poate substitui in atributiunile functionarului public obligat sa verifice si sa constate indeplinirea tuturor conditiilor inmatricularii". Tot din aceleasi considerente se mai desprinde si faptul ca "este rolul judecatorului national sa refuze aplicarea unor dispozitii nationale contrare TUE, competenta atribuita acestuia in mod exclusiv .... asa fiind nu s-ar putea cere functionarului public de la serviciul inmatriculari sa dea si o interpretare jurisdictionala aplicarii sau nu a unei dispozitiuni legale nationale, in plina vigoare la data primirii unei cereri". În consonanță cu practica Curții de A. G., Curtea de A. C. a admis recursul pârâtei în cauza ce formează dosarul nr. (...) privind pe intimatul- reclamant S. L. R. și a dispus modificarea în întregime a sentinței civile recurate în sensul că a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul mai-sus amintit (D. civilă nr. 2210/(...)). Pentru considerentele aratate, solicita, in conditiile art.304 alin.1 pct.9 si 304 ind. 1 Cod de procedura civila, raportat la art.20 alin.1 din Legea nr.554/2004, admiterea recursului, casarea sentintei atacate si, rejudecand cauza in fond, respingerea ca nefondata a actiunii reclamantului( ei) - intimate( e). Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 304, 304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea reține următoarele: Reclamantul a achiziționat în august 2010 un autoturism second- hand, iar în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în România a solicitat Instituției P. înmatricularea acestuia fără plata taxei de poluare. În prezent, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru Mediu și M. Mediului. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008. Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de J. (cauza Simmenthal). Față de toate aceste considerente, în baza art. 312 , 304, 304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta I. P. J. S., împotriva sentinței civile nr. 5901 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o va menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de I. P. J. S. - S. P. C. R. P. C. ȘI Î. A V. împotriva Sentinței civile nr. 5901 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 18 mai 2011. Red.M.H./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: S. M.
← Sentința civilă nr. 564/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5353/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|