Decizia civilă nr. 2276/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2276
Ședința publică din 23 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTORI : M. S.
M. I. I.
GREFIER: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta I. P. J. S. - S. P. C., R. P. DE C. ȘI Î. V. împotriva Sentinței civile nr.6920 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui S. în contradictoriu cu intimatul P. A. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatului P. A. prin care se solicită respingerea recursului formulat ca netemeinic și nefondat.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art.1591 alin.4 din C.pr. civilă astfel cum a fost modificată prin L. nr.202/2010 constată că este legal învestită raportat la dispozițiile art.8 și 10 din L. nr.554/2004. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 6920 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui S. s-a admis acțiunea reclamantului P. A. și a fost obligă pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V., să înmatriculeze autoturismul reclamantului marca VOLKSWAGEN, serie sașiu WV2Z(...)050879, fără plata taxei de poluare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că Judecând pe fond cauza, tribunalul găsește că argumentele invocate de reclamant în sprijinul cererii sale sunt pertinente și pe deplin lămuritoare în sensul că „taxa de poluare"; ce trebuie achitată cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, în conformitate cu prevederile O. nr. 5., are în realitate aceeași finalitate (scop) cu „taxa specială de primă înmatriculare"; prevăzută de art. 2141 - 2143 Cod fiscal, - pe care, de altfel, o înlocuiește - și anume, restricționarea la import a autovehiculelor, în special a celor „second-hand";, inclusiv cele provenite din spațiul U. E.. T. a apreciat că prin această măsură restrictivă la import, se încalcă însă normele primare de drept comunitar, obligatorii și cu aplicabilitate directă de către statele membre ale U. E., așa cum sunt ele interpretate și dezvoltate în jurisprudența Curții de Justiție a C. E. (CJCE) de la L. În acest sens, art. 90 pct. 1 din T.ul de instituire a C. E. prevede că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare";. De altfel, Curtea de Justiție a C. E. a stabilit pentru prima oară, în anul 1974 (cauza Dassonville) că toate regulile comerciale instituite de statele membre care au capacitatea de a împiedica, direct sau indirect, în fapt sau potențial comerțul intercomunitar sunt considerate măsuri echivalente cotelor vamale, în speța de față taxa specială de primă înmatriculare, ceea ce contravine prevederilor T.ului Constitutiv al U. E.. Noțiunea de taxă cu efect echivalent a fost dezvoltată în jurisprudența CJCE în sensul că orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, și care reprezintă o taxă specială de înmatriculare propriu-zisă constituie o taxă cu efect echivalent în sensul articolelor 23 CE și 25 CE (a se vedea, în special, hotărârile din 17 iulie 1997, Haar Petroleum, C-90/94, Rec. p. I-4085, punctul 20, din 2 aprilie1998, Outokumpu, C-213/96, Rec. p. I-1777, punctul 20, precum și cea din 5 octombrie 2006, Nadasdi- Nameth). După cum a statuat deja Curtea, articolul 90 CE reprezintă în cadrul T.ului CE o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, încă republicată în Recueil, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, citată anterior, punctul 45). De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat că articolul 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (a se vedea hotărârile din 29 aprilie 2004, Weigwl, C-387/01, Rec. p. I-4981, punctul 66 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi si Nemeth, citată anterior, punctul 46). În plan intern, Constituția României prevede în mod expres (art. 148), că urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin. 4). Prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), CJCE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a C. însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fațadreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto (taxa de poluare) a fost introdusă în legislația internă prin O. nr. 50/(...) privind modificarea Codului Fiscal. De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJCE a stabilit că"; judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale."; Un alt motiv de inaplicabilitate al O. nr.5. este legat de împrejurarea că acest act normativ tinde să modifice Codul fiscal, după cum rezultă din prev. art. 14 alin.(2) care spune că";la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență( adică, 1 iulie 2008-n.n.) se abrogă art.214/1-214/3 din L. nr.571/2003 privind Codul fiscal(…)"; deși art.4 alin.(1) Cod fiscal prevede fără echivoc că acesta „se modifică și se completează numai prin lege(…)"; și că „orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege"; Prin urmare codul nu poate fi modificat decât prin lege, în sensul strict al acestei noțiuni și nicidecum printr-o ordonanță, fie chiar și de urgență, astfel încât și din această perspectivă taxa de poluare, care practic a înlocuit taxa de primă înmatriculare-în contextul mai sus arătat apare la rândul său ca nelegală, chiar și prin raportare la ordinea de drept internă. În concluzie, tribunalul, apreciind că „taxa de poluare"; instituită prin O. nr. 5. reprezintă pentru autovehiculele second-hand provenite din spațiul U.E. și reînmatriculate în România, o măsură (indirectă) cu efect echivalent cotelor vamale, ce contravine legislației comunitare, a admis acțiunea reclamantului, în sensul celor solicitate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. SI Î. A V. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și cu ocazia rejudecării în fond, respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamant. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., pârâta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece O. nr. 5. cu toate modificările și completările ulterioare stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare, ce se constituie venit la fondul pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu, în vederea finanțării proiectelor și programelor pentru protecția mediului. Totodată, prin conținutul său O. nr. 5. pârâta susține că taxa de poluare datorată la prima înmatriculare a autovehiculelor în România nu este în dezacord cu art. 90 din T.ul C. E., această taxă stabilită nefiind asimilabilă impozitelor interne, fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului și fiind rezultatul negocierilor dintre România și U.E. Mai mult, măsurile stabilite prin O. nr. 5. sunt pe deplin compatibile cu prev. art. 85 și 90 din T.ul U.E., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, așa cum rezultă și din hotărârile Curții E. de J. Un alt aspect ce privește aceeași taxă, este faptul că aceasta nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand importate din U.E., ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze un autovehicul, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei, conform art. 4 din O. nr. 5.. În final, pârâta a mai precizat faptul că instituirea taxei pe poluare a fost rezultatul negocierilor și acordului dintre România și Comisia Europeană, astfel încât aceasta nu contravine legislației comunitare și chiardacă legiuitorul nu a găsit o formulă mai potrivită, prin condiționarea înmatriculării autovehiculelor de plata acestor taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare, cum era prev. de dispozițiile art. 2141 Cod fiscal și apreciată ca nelegală de practica judiciară. În consecință, față de cele menționate anterior, pârâta consideră că înmatricularea autoturismului nu poate fi executată în absența achitării taxei speciale pentru înmatricularea autovehiculelor precum și în lipsa îndeplinirii prevederilor legale în vigoare, astfel că, în condițiile art.304 alin. 1 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., cu referire la art. 20 alin. 1 din L. nr. 554/2004, a solicitat admiterea recursului. Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-aapreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente: In cazul concret dedus judecații, reclamantul-intimat a solicitat înmatricularea autoturismului la data de (...), data la care era in vigoare ultima formă a O. nr. 5., după modificările introduse prin O. nr. 2. si prin O. nr. 7.. La data de (...), (f. 4 din dosarul de fond) intimata I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. si Î. a A. a respins solicitarea reclamantului, cu motivarea că prima înmatriculare a vehiculelor în România se poate efectua doar dacă sunt respectate dispozițiile art. 3 și 4 din O. nr. 5.. În conformitate cu dispozițiile art. 4 lit. a din OUG nr. 5. taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului. Cu titlu preliminar, trebuie subliniat faptul că începând cu data de 7 aprilie 2011 Curtea de A. C. a revenit asupra jurisprudenței pe care a adoptat-o în ce privește modul de soluționare a cererilor de înmatriculare a autoturismelor fără plata taxei de poluare înregistrate la I. P. după data de 15 februarie 2010 ca urmare a concluziei exprimate de Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 cunoscută sub denumirea C. T. împotriva Statului Român. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O. nr. 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Întrucât O. nr. 5. în forma aplicabilă după data de 15 februarie 2010 nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare (semnificativ mai mare), concluzia incompatibilității taxei de poluare cu dreptul comunitar se impune și pentru intervalul de timp ulterior datei de 15 februarie 2010. Prin hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, s-a stabilit că: „ articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";. Curtea de Justiție a conchis că introducerea taxei de poluare prin OUG nr. 5. a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre de vreme ce vehiculele de ocazie importate, caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața naționalăa vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a mai adăugat că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român putea fi realizat mai coerent prin instituirea unei taxe anuale rutiere aplicabilă oricărui vehicul care a fost pus în circulație în România, fără a se favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate, respectându-se totodată și principiul „poluatorul plătește";. Din moment ce Curtea de Justiție a U. E. a constatat că, de la 1 iulie 2008, O. nr. 5. în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, rezultă cu prisosință că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale, iar în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția României, instanțele au obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în C. T.. Întrucât Guvernul român nu a solicitat limitarea efectelor temporale ale hotărârii Curții, interpretarea oferită de instanța europeană în C. T. produce efecte începând cu data de 1 iulie 2008, data de intrare în vigoare a OUG nr. 5., act normativ care a introdus taxa de poluare. Prin urmare de această interpretare trebuie să se țină seama și în prezenta cauză pendinte. Aceste statuări sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât la data formulării cererii de înmatriculare, nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5.. Ca atare se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă înmatriculării unui vehicul importat menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Pentru toate aceste considerente, in baza art. 304 alin. 1 pct. 9 C.p.c., recursul declarat va fi respins si va fi menținută soluția de obligare a pârâtei la înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei de poluare reglementată prin dispozițiile O. nr. 5., cu modificările ulterioare. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. S. împotriva sentinței civile nr. 6.920 din 17 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A. C. M. S. M. I. I. GREFIER, M. ȚAR R ed.M.I.I./ Dact.H.C./2 ex./ Jud.fond: S.M.;
← Decizia civilă nr. 3886/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3713/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|