Decizia civilă nr. 374/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 374/2011
Ședința in 01 februarie 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE: D. P. JUDECĂTOR: A.-I. A. JUDECĂTOR: C. I. GREFIER: V. D.
S-au luat în examinare recursurile declarate de D. G. A F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. J. și A. F. PENTRU M.-M. M. B., împotriva sentinței civile nr. 2280 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., cauza privind și pe intimata O. M., având ca obiect anulare act de control - taxe și impozite restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei O. M., prin care s-a solicitat respingerea recursurilor și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să soluționeze recursul potrivit art. 31 alin. 3 C.pr.civ. În baza actelor și a probelor de la dosar apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 2280 din 22 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.(...) s-a admis acțiunea reclamantei O. M. și pârâta A. F. P. J. -. chemata în garanție M. M. -A. F. PENTRU M. B. au fost obligați să-i restituie suma de 5149 lei, taxă pe poluare, achitată conform chitanței seria TS3A nr. 7393886, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă. Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că prin chitanța seria TS3A nr. 7393886 reclamanta a achitat la T. J. suma de 5149 lei, cu titlu de taxă pe poluare prevăzută de O. 5.. Înscrisurile depuse la dosar atestă faptul că autoturismul au fost achiziționat dintr-o, țară membră a Uniunii E.; în urma deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule reclamanta a solicitat anularea acestei decizii, solicitare care i-a fost respinsă de autoritatea A. F. P. J. prin decizia de restituire nr. 22630/(...). Argumentele de natură juridică pe care reclamanta își întemeiază acțiunea vizează două aspecte: unul se referă la libera circulație a mărfurilor în cadrul Uniunii E., iar cel de-al doilea privește interzicerea discriminării între produsele comunitare și cele naționale, sub aspectul impozitării. O. 50/(...) privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, a fost modificată și completată de O. 2..XII.2008. Potrivit dispozițiilor art. II din această nouă ordonanță „autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc și care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale Uniunii E. începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligația de plată a taxeipe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5.. În conformitate cu art. III al aceluiași act normativ, prevederile de mai sus urmau a fi valabile până la data de 31.XII.2009. O. 208/2008 a fost abrogată prin art. I a O. 2..XII.2008 privind modificarea Ordonanța de Urgență a G. nr. 5. , pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Potrivit art. III din O. 2. „se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare stabilită prin O. 5., autovehiculele M1cu normă de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu normă de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale U. în perioada 15.XII.2008-31.XII.2009."; Din nota de fundamentare a acestei ultime ordonanțe de urgență rezultă că scopul său este păstrarea locurilor de muncă în economia românească,prin susținerea sectorului de automobile, ca urmare a scăderii piețelor auto, aspecte survenite ca urmare a gradului de adâncire a crizei financiare și economice din luna octombrie 2008. Având în vedere faptul că prin O. 2. s-a creat o discriminare nejustificată între persoanele care au achiziționat autovehicule în vederea înmatriculării, anterior datei de 15.XII.2008, a fost adoptată O. nr. 7 din (...), privind modificarea O. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. O. 5., în formă actualizată statuează prin art. 1 alin. (1) că"; taxa pe poluare pentru autovehicule se virează în bugetul F. pentru mediu și se manageriază de către A. F. pentru M.."; Prin această prevedere legală s-a urmărit în mod evident stabilirea neutralității fiscale a taxei.Pe de altă parte, s-a stabilit că obligația de plată a acestei taxe se naște, potrivit art. 4 lit. „a"; din același act normativ „cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R.";. Rezultă din cele ce preced, că actuala reglementare nu înlătură discriminarea produsă de normele legale anterioare, care au reglementat taxa specială de primă înmatriculare (art.214/1-2. Cod fiscal) deoarece taxa pe poluare se stabilește și în prezent tot raportat la"; prima înmatriculare în R."; și nu conform principiului stabilit de legislația de mediu, acela că"; poluatorul plătește";. A., în cazul autoturismelor second-hand achiziționate din țările Uniunii E. se percepe taxa pe poluare la prima înmatriculare în R., fără ca aceeași taxă să fie percepută pentru autovehiculele autohtone în caz de revânzare, , conform principiului egalității în fața legii, consfințit de art.16 alin.(1) din Constituție, fiind evident că noul proprietar se află într-o situație similară, prin reînmatricularea autovehiculului second- hand pe teritoriul R. Fiind în prezența unei discriminari negative între cele două categorii de cumpărători, se ignoră și prevederile din Protocolul nr. 12 la C. E.(…),privind interzicerea totală a discriminării, inclusiv prin acte normative cu putere de lege, acest principiu de drept fiind asumat de toate statele semnatare (Înalte Părți Contractante), între care se află și R.. Desigur că, raportat strict la legislația de mediu,se poate vorbi și despre o discriminare pozitivă, atâta vreme cât sunt supuse taxării doar autovehiculele înmatriculate după data de(...). Or, autovehiculele cu aceleași caracteristici tehnice, deținute anterior datei de (...) poluează în egală măsură ca și cele înmatriculate după această dată, ceea ce denotă că principiul „poluatorul plătește";,a fost ignorat de legiuitor cu desăvârșire; acest aspect nu vine însă în coliziune cu normele de drept comunitar privind impozitarea mărfurilor și serviciilor din spațiul Uniunii E., atâta vreme cât cele două categorii de cumpărători mai sus amintite se află pe poziții de egalitate din acest punct de vedere. Pe de altă parte, discriminarea pozitivă este permisă de practica C. în anumite circumstanțe, care sunt lăsate la aprecierea legiuitorului intern. Pentru ca taxa de poluare să fie una veritabilă și să poată contribui la limitarea consecințelor poluării, aceasta ar trebui astfel reglementată încât să fie obligatorie pentru toți deținătorii de autovehicule, sau, cel puțin, pentru toate autovehiculele supuse înmatriculării după intrarea în vigoare a actului normativ care o instituie,- indiferent decaracteristicile tehnice și țara de origine din spațiul C. E. (actualmente U. E.)- pentru ca această taxă să nu fie discriminatorie, în sens negativ. Această ultimă cerință se impune cu necesitate din perspectiva dreptului comunitar (european) deoarece art. 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede fără echivoc că „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare";. Analizând comparativ prevederile O. 5. cu textul mai sus evocat, s-a constatat că, reglementarea taxei pe poluare prin actul normativ intern contravine dreptului comunitar chiar și numai dacă, se ia în considerare faptul că, prin măsura luată de autoritățile române- cu motivația la început arătată, ce excede scopului declarat prin însăși textul legii, acela de protecție a mediului - scade în mod evident interesul cumpărătorilor români pentru autoturismele second-hand achiziționate din țările comunitare, fiind protejată astfel producția internă de autovehicule. Or, după aderarea R. la U. E., nu este admisibilă favorizarea, în mod direct sau indirect a vânzării autoturismelor noi fabricate în R. și nici favorizarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în R. (ce pot fi considerate autoturisme naționale), atâta timp cât norma fiscală națională(de orice natură) diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (a se vedea în acest sens: C.J.C., Hotararea din 7 mai 1987, cauza 193/85 Cooperativa CO- FRUTTA S.R.L. - C. ADMINISTRAZIONE dell Finanze della STATO) Rezultă așadar, din cele ce preced, că taxa pe poluare,- instituită prin O. 5., astfel cum a fost completată și modificată - are doar o aparentă neutralitate fiscală, prin direcționarea ei, însă prin conținut este similară taxei speciale instituită prin art.214/1-2. Cod fiscal, ca urmare a condiționării sale de prima înmatriculare a unui autovehicul în R., păstrându-și astfel caracterul de impozit intern asupra produselor altor state membre ale Uniunii E. Prin modul de reglementare, taxa pe poluare are un vădit caracter discriminator față de produsele interne similare(autovehicule second-hand) cât și efecte restrictive privind libera circulație a mărfurilor în spațiul Uniunii E., constituind „măsură cu efect echivalent"; în sensul definit de art. 28 din T.ul C. E. Cum potrivit art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii E.";…au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne"; și având în vedere că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestor principii, se constată că perceperea taxei în discuție este nelegală, prin prisma normelor de drept comunitar (european) la care s-a făcut referire, motiv pentru care acțiunea a fost admisă în întregime, astfel cum a fost formulată. De asemenea, a fost obligată și chemata în garanție, A. F. pentru M.- B., alături de cele două pârâte, să plătească reclamantei O. M. suma de 5149 lei, reprezentând contravaloarea taxei pe poluare, cu motivarea că, taxa pe poluare se face venit la bugetul de stat (bugetul consolidat al statului) chiar dacă în conformitate cu prev. art.1 din OUG nr.5., se constituie venit la F. de M. și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului,astfel încât răspunderea celor trei instituții publice nu poate să fie decât solidară, conform competențelor legale care le revin privind administrarea finanțelor publice. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. și chemata în garanție ADMIISTRAȚIA F. PENTRU M.. D. G. a F. P. a județului S. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul menținerii actului administrativ reprezentând decizia de calcul a taxei de poluare emisă de AFP J. În motivarea recursului a arătat că întrucât această taxă nu a fost percepută și calculată conform art.214 C.fiscal abrogat la data achitării taxei, ci conform OUG nr. 5. privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, consideră că perceperea taxeide către unitatea fiscală este legală, având în vedere că prin adoptarea noului act normativ de către legiuitor, s-a instituit un instrument de protecție a mediului, calculul taxei fiind determinată de emisia de dioxid de carbon produsă de fiecare mașină. Se arată că soluția instanței de fond este nelegală, adăugând un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, deși Codul fiscal prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare. Raportat la dispozițiile legale în vigoare în momentul formulării acțiunii, rezultă în mod indubitabil că suma solicitată nu se încadra în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Pârâta a mai criticat și faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la incidența art. 725 alin. 1 C.pr.civ. invocat în întâmpinarea depusă la fondul cauzei, text de lege ce nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare, proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată (decizia C. C. nr. 628/2006). Din această perspectivă, pârâta consideră că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din O. nr. 5. prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...) - (...) și nu restituirea integrală a taxei, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp, așa cum greșit a reținut instanța de fond. În sprijinul poziției sale, pârâta a făcut trimitere la dispoziții constituționale și la jurisprudența C. C., concluzionând că soluția instanței de fond trebuia pronunțată în raport de noile prevederi ale O. nr. 5., care este compatibilă cu prev. art. 90 din T.ul de instituire a C., prin noua taxă de poluare asigurându-se condițiile necesare respectării obiectivelor de protecție a mediului, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, așa cum rezultă și din hotărârile C. E. de Justiție . Drept urmare, a apreciat pârâta că OUG în forma aflată în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din T.. Din această perspectivă, motivele invocate de reclamant sunt neîntemeiate având în vedere și faptul că în Infograma nr. 5899/(...) trimisă de reprezentanta permanentă a R. pe lângă U. - B., se arată că expertul DG T. a menționat că prevederile privind taxa pe poluare pentru autovehicule sunt conforme cu criteriile europene. Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită restituirea sumei actualizată cu rata dobânzii legale de la data plății până la data restituirii efective, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor. Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. În recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM) se solicită admiterea acestuia și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei. O primă critică formulată de chemata în garanție se referă la faptul că acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă, deoarece reclamanta trebuia să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, așa cum prev. art. 7 alin. 1 din L. nr. 554/2004, deoarece titlul de creanță reprezentat de decizia de calcul a taxei pe poluare atrage decăderea persoanei din dreptul de a contestat ulterior taxa. Practic, a apreciat pârâta, reclamanta nu invoc și nu solicită anularea deciziei de soluționare a contestației administrative, acțiunea sa având ca obiect constatarea faptului că pretinderea plății este nelegală și solicită dispunerea restituirii sumei plătite cu acest titlu. Pe de altă parte, legea procesual fiscală prevede în mod clar o normă derogatorie care presupune, în primul rând, atacarea titlului de creanță pe cale administrativă și apoi pe cale judecătorească. Pe fondul cauzei a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și fără temei legal, deoarece taxa de poluare reglementată de OUG nr. 5. nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraf 1 din T.ul CE.. C. E. a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei, în care emisiile CO2 sunt luate în considerare la taxarea mașinilor E. 4 și E. 3, iar pentru autovehicule noi, cu o durată lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante. Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că articolul 90 primul paragraf din T. este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. Drept urmare, recurenta a apreciat că instanța fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu- zis al T. CE. Analizând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041 C. pr. civ., Curtea reține următoarele: 1. Contenciosul administrativ fiscal a fost definit în literatura juridică drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organe administrative și /sau instanțe judecătorești. Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal , definit de art 41 C pr fiscală . Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate . Legiuitorul a statuat prin art. 7 din O. DE U. nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a O. de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgenta , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 23 iunie 2009, a reținut că Art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce laconcluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5.. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei. De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe. De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă. Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Tot astfel, art. 6 alin. (2) din L. nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională". Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din C. E. a Drepturilor Omului. În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din L. nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a uneianumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantei, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamanta o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantei să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamanta este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. 2. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din T.ul CE. Trebuie avute în vedere o serie de circumstanțe care grefează prezenta acțiune de contencios fiscal, circumstanțe care vizează atât instabilitatea legislativă cât și lipsa, până la un moment dat, a unei practici unitare la nivelul instanțelor de judecată cu privire la soluționarea unor astfel de litigii. Prin modificările aduse acestui OG 5. de Ordonanța de Urgență ale G. nr. 208/(...) și 7. se introduc, începând cu data de (...), elemente de discriminare în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate în perioada (...)-(...) de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează și ea pe acest criteriu. La data de (...), C. comunică autorităților române declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 - compatibilitatea legislației românești care vizează taxarea autovehiculelor second-hand în R. cu art. 90 din T.ul C. E. ). Comunicatul de presă al C. din (...) semnala: „conform legislației românești în vigoare din februarie 2009, autovehiculele din categoria E.4 cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc sunt scutite de plata pe poluare în R. dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din UE în perioada (...)-(...). Aceeași legislație prevede dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe. C. sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, C. trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar . Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de Justiție E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia comisiei, <<criteriul primei înmatriculări>> nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor.,, Rezultă așadar că o poziție fermă a C. E. cu privire la modificările legislative în materia taxei de poluare a fost exprimată doar la (...), prin declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 ). Curtea apreciază că acesta este momentul de la care contribuabilii aveau o perspectivă clară asupra neconformității taxei de poluare cu dreptul comunitar. Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare. Prin Hotărârea din 4 mai 2000 in cauza Rotaru împotriva R., Curtea E. de Justiție a statuat: Conform art. 13: "Oricare persoana ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale." Interpretând art. 13 in lumina propriei jurisprudențe, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca în fiecare țară să existe un mecanism care să permită persoanei remedierea în plan național a oricărei încălcări a unui drept consacrat în convenție. Această dispoziție solicită deci o cale internă de atac în fața unei "autorități naționale competente" care să examineze orice cerere întemeiată pe dispozițiile convenției, dar care să ofere și reparația adecvată, chiar dacă statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere în ceea ce privește modalitatea de a se conforma obligațiilor impuse de aceasta dispoziție. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atât din punct de vedere al reglementării, cât și al rezultatului practic (Hotărârea Wille împotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III). "Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanța de judecată. Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67). În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care intimata AFP J. nu a demonstrat ca o astfel de cale de atac - plângerea prealabilă - ar fi fost efectivă. Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității acțiunii nu îi poate fi aplicată reclamantei, impunându-se așadar soluționarea cauzei pe fond. 3. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pentru următoarele considerente: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiuneatrasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.5.. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din T. precum și la jurisprudența C. de Justiție a C. E. Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Curtea E. de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea Deciziile C. de Justiție a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; C. C-132/88 C. C. E. c. Republicii Elene, par. 17). De asemenea, Curtea de Justiție a C. E. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea D. C. de Justiție a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nădasdi si Ilona Nemeth, par. 52.) S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. de Justiție a C. E. Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într-un autovehicul național similar (A se vedea D. C. de Justiție a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, D. C. de Justiție a C. E. în C. conexate C-290/05 și 333-05 Ăkos Nădasdi si Hona Nemeth, par. 49). S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului european. Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.5. este conformă cu T.ul precum și cu jurisprudența C. de Justiție a C. E. Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă,care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R.. Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin OG 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamanta susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Pentru toate aceste considerente se poate susține că în mod corect tribunalul a constatat întemeiată acțiunea reclamantei. În consecință, cu majoritate de voturi Curtea va aprecia că recursurile pârâtei D. S. și a chematei în garanție A. F. pentru M. ca neîntemeiate așa încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. le va respinge. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Cu majoritate de voturi Respinge recursurile declarate de pârâta D. S. și chemata în garanție A.F.M. B. împotriva sentinței civile nr. 2280 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică azi 1 februarie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTOR P . D. A. A. I. I. C. Cu opinie separată D . V. GREFIER C u opinia separată în sensul admiteri recursurilor, modificării sentinței, respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă. Pronunțată în ședința publică azi (...). JUDECĂTOR, A. A. I. Motivarea opiniei separate: Prin recursul formulat recurenta A. F. pentru M. reiterează excepția de inadmisibilitate a acțiunii promovate de reclamantă, excepție invocată și în fața primei instanțe. Din această perspectivă, Curtea reține că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la această excepție deși este pe deplin întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: A., recurenta pârâtă a învederat că reclamantul nu a înțeles să exercite calea procedurală prevăzută de legea procesual fiscală pentru a-și putea realiza eficace dreptul alegat. Altfel spus, acesta nu a urmat procedura administrativ prealabilă a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare reglementate la art. 205 și urm. C. Curtea reține că legea aplicabilă raportului juridic legat de înmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul căreia s-a cerut efectuarea operațiunii de înmatriculare și nu a aceleia sub care a fost efectuată achiziția intracomunitară, mai ales că în sistemul normativ român avem de a face cu o succesiune de legi materiale și procesuale. Așa fiind, în cauză se poate reține că analiza compatibilității normei legale interne care stabilește obligația de a plăti taxa specială de primă înmatriculare cu normele comunitare primare trebuie făcută prin prisma mediului normativ de la epoca efectuării operațiunii de primă înmatriculare când particularului i se impune obligația de a plăti o astfel de taxă în cuantumul și cu procedura prevăzută de legea care guvernează tempus regit actum raportul fiscal. Raportul de drept administrativ fiscal s-a născut sub imperiul OUG nr. 5., mai precis prin plata sumei de 5.149 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanța seria TS3A nr. 7393886 din 19 octombrie 2009 (f. 6 dos. fond). Cuantumul și obligația plății acestei taxe au fost stabilite printr-o decizie de impunere emisă în baza dispozițiilor art. 7 din OUG 5., act administrativ fiscal pe care reclamantul l-a cunoscut cel mai târziu la momentul achitării taxei, (...). Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De altfel, în cuprinsul deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule comunicată reclamantului s-a prevăzut in terminis că acest act reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. De asemenea, s-a mai prevăzutexpres că decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală. Curtea observă că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a mărginit să declanșeze o altă procedură administrativă de contestare a legalității taxei demarată sub forma unei cereri de restituire a taxei de poluare înregistrată la autoritatea fiscală pârâtă la data de (...) sub nr. 22529/(...), demers prin care se contestă practic baza legală și factuală a stabilirii și perceperii taxei de poluare, însă cu depășirea celor 30 de zile, termen în care se putea formula contestație împotriva actului administrativ fiscal. Chiar dacă am da acestei ,,cereri,, calificarea juridică corectă de contestație împotriva deciziei de impunere prin care a fost stabilită și calculată taxa de poluare, termenul de 30 de zile în care trebuia realizat acest demers a fost depășit la momentul ieșirii din pasivitate a reclamantului. La această cerere autoritatea fiscală prin actul nr. 22630 din 28 decembrie 2009 răspunde că nu se poate da curs cererii de restituire pe considerentul că taxa este legal achitată și nu poate face obiectul unei restituiri conform art. 117 din O.G. nr. 92/2003 (f. 8 dosar fond). Curtea observă în opinie separată că la cererea de restituire înregistrată de reclamant în faza administrativă practic autoritatea fiscală era pusă în situația de a analiza legalitatea și temeinicia deciziei de stabilire a taxei de poluare, altfel spus aceasta ar fi fost în situația de a încălca dispozițiile art. 207 și urm. din Codul de procedură fiscală care conferă autoritatea de a statua asupra contestației în materie administrativă organului de soluționare prevăzut anume de lege. În fapt, Curtea constată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile, compatibile cu exigențele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului (în special cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, cauza Rotaru împotriva R.). Nu este fondată astfel teza de la care pleacă reclamantul și pe care pare a o împărtăși și instanța de fond, respectiv aceea conform căreia contenciosul general este singura procedură prevăzută de lege prin care se poate aduce în discuție refuzul nejustificat de restituire a taxei și că doar acest cadru oferă posibilitatea antamării compatibilității normei pertinente interne cu cea comunitară europeană incidentă în această materie. Dimpotrivă, Curtea observă că reclamanta a plătit voluntar taxa de poluare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire și calculare a taxei. Desigur, plata acestei taxe și maniera în care a fost stabilită nu înlătură dreptul contribuabilului de a contesta taxa și implicit de a se solicita verificarea în substanță a legalității impunerii, însă cu respectarea termenelor și a căilor procedurale reglementate pentru această ipoteză. Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Ar însemna ca în speță, validând demersul reclamantului, să îl repunem pe acesta în termenul procedural de 30 de zile prevăzut la art. 207 C., ceea ce evident iarăși nu poate fi admis. Nu poate fi acceptată nici ideea conform căreia decizia de calcul a taxei de poluare nu ar întruni exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală. Natura juridică a acestui act este surprinsă de însuși legiuitor în conținutul art. 7 din OUG nr. 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infrigement demarată de C. E. cu privire la taxa de primă înmatriculare în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa inițială nu este stabilită pe bazaunui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. În concluzie, independent de compatibilitatea taxei cu dreptul comunitar, ca p rin cipiu de d rep t p roce su a l fisca l, o ta xă treb u ie a p reciată ca fiind leg a l d ato rată a tât timp cât actul administrativ fiscal în baza că ruia a fo st sta b ilită , imp u să și a c h ita tă nu a f o st a ta ca t și anulat. Restituirea unei taxe nu se poate dispune independent de anularea actului administrativ fiscal în baza căruia a fost achitată. Atât timp cât actul administrativ fiscal este în vigoa re, ta xa e ste co n side rată d a to rată . Având în vedere că acest motiv este decisiv în economia rezolvării recursului pârâtei în opinie separată, Curtea este dispensată să mai analizeze și celelalte motive invocate pe calea recursului. A. fiind, examinând în ansamblu actele și lucrările dosarului, Curtea reține că demersul reclamantei nu poate fi validat din punct de vedere procedural, încât motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă se vădește a fi fondat, instanța de fond pronunțând o sentință supusă modificării date fiind dispozițiile art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelate cu prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ. Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, în opinie separată va fi admis recursul declarat de D. G. a F. P. S. în nume propriu și pentru Administrației F. P. a Municipiului Z. precum și recursul declarat de A. F. pentru M. și va fi modificată în parte sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă. Se va dispune deasemenea respingerea cererii de chemare în garanție, în condițiile în care pârâta nu a căzut în pretenții. Judecător cu opinie separată, A. A. I.
| ← Decizia civilă nr. 2637/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2570/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
