Decizia civilă nr. 2637/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2637/2011
Ședința publică de la 09 I. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător D. M.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta Ș. F., împotriva sentinței civiel nr. 77/2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul C. J. C. - C. DE E. A P. A. CU H., având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala (persoane cu handicap, protecția copilului).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. CURTEA Prin sentința civilă nr.77 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Ș. F. împotriva pârâtei C. de E. a P. A. cu H. din cadrul C.ui J. C. T. a reținut că potrivit art.13 pct.7 din Ordonanța 1. Comisiile de E. a P. cu H., sunt în subordinea Consiliilor județene și reprezintă aceste consilii județene, aceste pârâte nu au calitate procesuală pasivă, iar pe de altă parte, reclamanta nu a urmat procedura supusă unei jurisdicții speciale administrative, astfel că acțiunea este inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Ș. F. arătând că deși nu a contestat în termen de 30 de zile certificatul de încadrare gradul I fără însoțitor eliberat de pârâtă, se încadrează într-un handicap grav care face să nu poată să se descurge singură, iar cum încadrarea sa ca persoană cu handicap nu este revizuibilă, apreciază că situația de fapt prevalează față de o normă juridică. C. județean C. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului arătând că reclamanta nu a urmat jurisdicția specială administrativă prevăzută de OG 1.. Asupra recursului, Curtea va reține următoarele: R. a primit de la C. de E. a P. A. cu H., certificatul de încadrare în grad de handicap nr.13094/(...), în certificat arătându-se că deficiența funcțională este gravă însă nu necesită asistent personal și că acest certificat poate fi contestat în termen de 30 de zile de la comunicare. R. nu a contestat certificatul în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la C. superioară ci a formulat contestația direct în instanță împotriva certificatului de încadrare în grad de handicap. Chiar dacă considerentele medicale și sociale invocate de reclamantă sunt fără îndoială reale, actul normativ aplicabil respectiv art.13 pct.5 din OG 1. permite introducerea acțiunii în contencios administrativ doar împotriva deciziei emisă ca urmare a contestării certificatului de încadrare în grad de handicap de către C. superioară. Prin urmare, o acțiune introdusă direct împotriva certificatului de încadrare în grad de handicap nu este permisă de textul normativ, fiind inadmisibilă. Așa fiind, în conformitate cu prevederile art.312 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul reclamantei Ș. F. și va menține în întregime sentința civilă nr.77 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Ș. F. împotriva sentinței civile nr.77 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul (...), pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, L. U. D. M. R. R. D. M. T.red.RRD/AC 2 ex.- (...)
← Decizia civilă nr. 682/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 374/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|