Decizia civilă nr. 2287/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2287
Ședința publică din 23 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTORI :M. S.
M. I. I.
G.: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul formulat de M. E. D. împotriva Sentinței civile nr.4604 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimata I. P. J. M. - S. P. C., R. P. DE C. ȘI Î. V. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă apărătorul intimatei, av.
T. V.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei- un script în susținerea poziției procesuale.
De asemenea, la data de (...) și (...) se înregistrează din partea recurentei - note de ședință.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art.1591 alin.4 din C.pr. civilă astfel cum a fost modificată prin L. nr.202/2010 constată că este legal învestită raportat la dispozițiile art.8 și 10 din L. nr.554/2004. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar. C U R T E A P rin sentința civilă nr.4604 din 166 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., s-a respins acțiunea promovată de reclamanta M. E., în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. „i"; din L. nr. 554/2004 prin refuz nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voință de a nu rezolva cererea unei persoane, iar dispozițiile art. 1 prevăd faptul că se poate adresa instanței de contencios administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri. În situația de față reclamanta nu a facut dovada că s-ar fi adresat S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. M. cu o solicitare și nici dovada răspunsului primit/refuzului nejustificat de soluționare/nesoluționării în termenul legal. Pentru considerentele sus menționate acțiunea a fost respinsă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. E. D. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, reclamanta arată că, prin cererea de chemare în judecata, a solicitat instanței pronunțarea unei sentințe prin care să fie obligat S. P. C. din cadrul Institutiei P. C. să înmatriculeze definitiv autovehicolului marca Kia Sorento, serie șasiu KNEJC521565585163 pe numele subsemnatului, fără plata taxei de poluare prevăzuta de OUG 5.. Cererea de chemare în judecata a fost respinsă pe motiv ca taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG 5. nu poate fi asimilata impozitelor interne deoarece este perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în R. înțeleg sa le utilizeze pe acest teritoriu, contribuind astfel la poluarea mediului. OUG 5. stabilește, potrivit dispozițiilor art.l, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R.. Recurenta consideră neîntemeiată aprecierea instanței de judecata în sensul ca taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr.5. nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea cestora în R., înțeleg să utilizeze pe teritoriul R. contribuind astfel la protejarea poluării mediului. Această taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., stat comunitar, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comuni tare și reînmatriculate în R., după aducerea lor in țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în R., taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare si este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import. Conform jurisprudenței Curții E. de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 din T.ul C. E., trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii. Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art.6 - din OUG nr.5. și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in R., reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 alin. 1- 3 din codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă speciala de primă înmatriculare în taxa de mediu. Aceasta taxa de înmatriculare a autovehicolului în R. este discriminatorie în condițiile în care autovehicolul a fost deja înmatriculat într-o țară a Uniunii E.. Analizând recursul declarat de către reclamanta M. E. D. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea îl va aprecia ca fiind nefondat pentru următoarele considerente: În cauza de față Curtea reține aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul de instituire a C. E. (în continuare, T.). Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum R. este stat membru al Uniunii E. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Art. 2 din L. contenciosului administrativ definește nesoluționarea în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen iar refuzul nejustificat de a soluționa o cerere ca exprimarea explicita, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea. Se asimilează actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal potrivit disp. art. 2 alin 2 din L. nr. 554/2004 Interpretarea dispozițiilor legale invocate de reclamantă ca fiind incidente în cauză referitoare la nesoluționarea în termen și refuzul nejustificat de a soluționa o cerere relevă că nu orice refuz de a soluționa favorabil o cerere adresată autorității se poate califica drept refuz nejustificat ci doar acel refuz care se fundamentează pe un exces de putere. Refuzul de a soluționa favorabil o cerere de către autoritatea publică presupune exprimarea neechivocă a poziției de către aceasta urmare a unei solicitări exprese , cu depășirea limitelor dreptului de apreciere cu care a fost investită autoritatea . Alegațiile reclamantei vizând împrejurarea că prin promovarea acestei acțiuni a urmărit sancționarea autorității întrucât dispozițiile legii speciale nu prevăd un termen de soluționare a acestora și în acest mod autoritatea dispune de puteri discreționare iar abuzul pe care îl săvârșește golește de conținut drepturile particularilor nu pot fi primite întrucât reclamanta nu s-a adresat autorității . Refuzul nejustificat al autorității ar fi presupus un exces de putere și o apreciere discreționară ori autoritatea în procedura demarată a urmărit tocmai asigurarea transparenței și legalității . Pentru a asigura dreptul părții de a ataca potrivit disp. art. 1 din L. contenciosului administrativ refuzul autorității de a satisface o cerere cu privire la un drept recunoscut și nerezolvarea unei astfel de cereri în termenul stabilit de lege, refuzul trebuie să fie nejustificat. Principiul legalității în organizarea executării legii și exercitarea competenței înseamnă dreptul și obligația autorității administrației de a interveni, manifestându-și voința juridică de a satisface pretențiile persoanelor care li se adresează. Prima instanță a reținut în mod corect că pârâta nu s-a aflat în sfera abuzului la înmatricularea autoturismului întrucât reclamanta nu s-a adresat autorității cu o cerere pentru înmatricularea autoturismului, acțiunea formulată fiind declarată ca atare nefondată. Pentru toate aceste considerente, in baza art.312 C.pr.civ , constatând că prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile legale incidente, nefiind prezent motivul de recurs invocat de reclamant, Curtea va respinge recursul declarat și va menține în întregime hotărârea recurată.. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de reclamanta M. E. D. împotriva sentinței civile nr.4604 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2011. PREȘEDINTE JUDECATORI G. A. C. M. S. M. I. I. M. ȚÂRred.M.S./A.C. 2 ex. - (...)jud.fond.P. M.
| ← Decizia civilă nr. 3304/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1767/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
