Decizia civilă nr. 1767/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR.1767
Ședința publică din 09 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTORI : M. I. I.
A. C.
GREFIER: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘIO ÎN N. A. F. P. Z. împotriva Sentinței civilă nr. 4205 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. în contradictoriu cu intimatul M. V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatului - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina raportat și la dispozițiile art.8 și art. 10 alin.2 din L. nr.554/2004. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 4205 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. s-a admis acțiunea reclamantului M. V. împotriva pârâtelor D. G. A F. P. A J. S. - A. F. P. A M. Z. și s-a dispus anularea deciziei nr. 22407/(...) emisă de pârâtă care a fost obligată să-i restituie reclamantului suma de 9.136,73 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare, cu dobânda legală calculată de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin O. de plată nr.b725/(...), reclamantul a achitat la T. municipiului Z. suma de 9136,73 lei cu titlu de taxă specială de autoturisme prevăzută de O. nr. 9. coroborată cu O. nr. 5. (f.10 dosar fond). Tribunalul a reținut că prin cererea sa, reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar prin adresa cu nr. 22407/(...) a A. a municipiului Z. s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor potrivit art. 117 din O. nr. 9. privind Codul de procedură fiscală. Potrivit art. 2141 - 2143 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de cătrepersoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori alte state. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al Uniunii E. nici un statmembru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impoziteinterne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, a precizat tribunalul, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al U niunii E.. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutiveale Uniunii E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2) , iar Parlamentul, Președintele R., G. și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, prin L. nr.157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al C., dinainte de aderare. 2. Jurisprudența C. de Justiție E. Prin D. în cazul Costa / Enel (1964), CJEa stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a- l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a C. însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr. 3. privind Codul fiscal. De asemenea în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile C. nu au caracter normativ, tribunalul a arătat că ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile C. susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața C. E., fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone. Î.ucât tribunalul a constatat că suma de 9136,73 lei reținută de pârâtă cu titlu de taxă primă înmatriculare nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâții au fost obligați să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin 3 din O. nr. 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective. În ce privește cheltuielile de judecată, tribunalul a apreciat că acestea nu se justifică - în măsura în care au fost cerute - atâta vreme cât nu se poate reține o culpă procesuală din partea autorităților administrației publice atrase în proces, atributul interpretării legilor interne prin prisma normelor de drept comunitar, revenind exclusiv instanțelor de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta-recurentă D. G. A F. P. S., în nume propriu și în numele A. F. P. Z. solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate și rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii de chemare în garanție a A. și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativfiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de A. Z. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 1 din O. nr. 5., a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și, de asemenea, în mod eronat a respins cererea de chemare în garanție formulată împotriva A. F. pentru Mediu - M. Mediului. Pe de altă parte, pârâta susține că în mod eronat instanța de fond a dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și a obligat organul fiscal la restituirea către reclamant a sumei achitată de acesta cu titlu de taxă de poluare precum și obligarea la plata dobânzii legale calculată la sumele solicitate. Sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a A. F. pentru Mediu, pârâta a arătat că în conformitate cu art. 1 din O. nr. 5. taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu, iar în conformitate cu art. 3 alin. 2 din ordonanță, taxa se calculează de organul fiscal, dar banii încasați constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A., astfel că în mod greșit prima instanță a apreciat că suma încasată de la reclamantă este administrată de către M. F. D., urmare, pârâta consideră că instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. Nr. 5., deoarece această sumă constituind venit la bugetul F. pentru Mediu, fiind gestionata de A. F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, iar hotărârea astfel pronunțată este opozabilă și A. F. pentru Mediu. In concluzie, nu organul fiscal, obligat prin sentința la restituirea sumei solicitate de reclamantă este beneficiar al plătii, si prin urmare nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de aceasta. O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că prin admiterea acțiunii reclamantului, instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile O. nr. 5., care sunt aplicabile raportat la data plății, întrucât taxa nu a fost calculată conform art. 214 Cod fiscal, abrogat la data achitării taxei, ci conform O. nr. 5. privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, situație în care perceperea taxei este legală . D. urmare, pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Pârâta a mai criticat și faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la incidența art. 725 alin. 1 C.pr.civ. invocat în întâmpinarea depusă la fondul cauzei, text de lege ce nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare, proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată (decizia C. C. nr. 628/2006). Din această perspectivă, pârâta consideră că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din O. nr. 5. prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...) - (...) și nu restituirea integrală a taxei, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp, așa cum greșit a reținut instanța de fond. În sprijinul poziției sale, pârâta a făcut trimitere la dispoziții constituționale și la jurisprudența C. C., concluzionând că soluția instanței de fond trebuia pronunțată în raport de noile prevederi ale O. nr. 5., prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...) - (...) și nu restituirea integrală. În aceste condiții, O. nr. 5. este compatibilă cu prev. art. 90 din T.ul de instituire a C., prin noua taxă de poluare asigurându-se condițiile necesare respectării obiectivelor de protecție a mediului, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, așa cum rezultă și din hotărârile C. E. de Justiție . Mai apoi, pârâta a criticat reținerea instanța de fond privitoare la faptul că aplicarea O. nr. 5. contravine principiului consacrat de art. 20 alin. 2 din Constituția R., deoarece acest act normativ este de imediată aplicabilitate și nu încalcă principiul retroactivității legii civile în timp, așa cum greșit a reținut instanța. D. urmare, a apreciat pârâta că OUG în forma aflată în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din T., fiind neutră din punct de vedere fiscal și asigură condițiile necesare respectării obiectivelor de protecție a mediului prevăzute în Protocolul de la K. al cărui semnatară este și România. Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamantă, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile C. de pr. fiscală cât și pe cele ale O.ui nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O. nr. 9., republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor. Din această perspectivă, pârâta menționează că taxa specială de primă înmatriculare a fost calculată și încasată de către organele fiscale în conformitate cu prevederile legale în vigoare până la data de (...), dată la care a intrat în vigoare O. nr. 5., precum și cu dispozițiile art. 117 C.pr.fiscală, cu referire la art. 148 alin. 4 din Constituția R., condiții în care nu poate fi reținută culpa procesuală a organelor fiscale pentru a fi obligate la plata cheltuielilor de judecată. Reclamantul M. V. prin întâmpinare a invocat și a dezvoltat pe larg mai multe aspecte privind prioritatea dreptului comunitar față de prevederile naționale, respectiv tratamentul discriminator al taxei speciale de poluare. Analizând recursul formulat, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: 1. În ce privește admiterea cererii reclamantului de restituire a sumei de 9136,73 lei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pentru următoarele considerente: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Recurenta susține că acțiunea reclamantului nu poate fi admisă pe considerentul că prin efectul adoptării OUG nr. 5. au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal care au instituit obligația de plată a taxei speciale de primă înmatriculare, iar noua reglementare stabilește cadrul juridic cu privire la instituirea taxei de poluare, pe care reclamantul o datorează în continuare. Curtea reține că începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal s-a instituit regimul unei noi taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule datorată pentru prima înmatriculate a unui autovehicul sau autoturism în România, indiferent dacă acesta era nou sau folosit. Aplicarea aceste dispoziții legale în dreptul intern a determinat încălcarea dispozițiilor art. 90 parag. 1 din T.ul de instituire a C. E. constatată de jurisdicțiile interne. Această incompatibilitate a fost reținută și de C. E. care a declanșat procedura prevăzută de art. 226 din T. (procedura de infrigement). Pentru a pune de acord legislația internă cu normele T. și a înceta procedura de constatare a încălcării T. demarată de C. E., G. a adoptat OUG nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în vigoare de la 1 iulie 2008. Pentru a verifica dacă sunt incidente în speță prevederile art. 11 din OUG nr. 5. se impune a se stabili care sunt efectele juridice ale acestei ordonanțe de urgență asupra situațiilor juridice născute anterior datei de 1 iulie 2008. Conform dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 5. taxa rezultată ca diferență întresuma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia atunci când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, acesta este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea normelor comunitare. Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are alt mod de calcul precum și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse. 2. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății, Curtea reține următoarele: Î.ucât suma de 9136,73 lei a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație încare acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, dacă am accepta teza recurentei, s-ar eluda însuși principiile statornicite în practica C. de Justiție care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite. 3. Recurenta mai critică hotărârea instanței de fond și sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție, fără a observa însă că nici măcar nu a formulat o astfel de cerere în cadrul dosarului nr. (...) al Tribunalului S., aceasta fiind de altfel explicația pentru care judecătorul fondului nu s-a pronunțat prin dispozitivul hotărârii asupra niciunei cereri de chemare în garanție. Cum motivele de recurs invocate de pârâtă nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată fiind legală și temeinică în totalitate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., urmează a fi respins recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. S., cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în reprezentarea A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 4205 din 16 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, M. S. M. I. I. A. C. GREFIER, M. ȚÂR R ed.M.I.I./(...) Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: C. N.C..
| ← Decizia civilă nr. 2287/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4525/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
