Decizia civilă nr. 2852/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2852/2011
Ședința publică de la 30 I. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător D. M.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta M. A., împotriva sentinței civile nr. 6., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite înmatriculare auto fără taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA P rin Sentința civilă nr. 6805 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei M. A. împotriva pârâtei I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V., privind obligarea acesteia laînmatricularea fără plata taxei de poluare a autoturismului și ca inadmisibilă anularea adresei nr. 39497/(...). Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea nr. 39497/(...) înregistrată la pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a A., reclamanta a solicitat înmatricularea autovehiculului marca RENAULT, cu nr. de identificare V.. Prin adresa cu același număr, pârâta a comunicat reclamantei refuzul de înmatriculare fără plata taxei de poluare, motivând că această obligație ii incumbă prin raportare la art. 3 si 4 a O., (f.6) iar în urma acestui refuz, reclamanta a promovat prezenta acțiune în contencios administrativ. Cererea de anulare a adresei 39497/(...) este inadmisibilă în condițiile în care această adresă nu este un act administrativ ce poate fi atacat în instanță, ci exprimă poziția pârâtei și nu cuprinde dispoziții ce urmează a fi aduse la îndeplinire. În ce privește cheltuielile de judecată, acestea nu se justifică, atâta vreme cât nu se poate reține o culpă procesuală din partea autorităților administrației publice atrase în proces, atributul interpretării legilor interne prin prisma normelor de drept comunitar, revenind exclusiv instanțelor de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M. A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită cererea de chemare în judecată si să se dispună obligarea INSTITUȚIEI P. J. S. - S. P. C. R. P. DE CONDUDERE SI Î. A V. la înmatricularea definitivă a autovehiculului marca RENAULT, cu număr de identificare V. 4. fără achitarea taxei de poluare pentru autoturisme, anularea adresei nr. 394971(...) emisă de intimată. În motivare s-a arătat că prin instituirea acestei taxe au fost incălcate prevederile art. 28 si 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al U. E., această taxă specială fiind discriminatorie întrucât nu se aplică si autovehiculelor autohtone. Mai mult, Constituția R. prevede expres ca de la (...) România este stat membru al U. E.. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alin. 2 (alin. 4). Conform art. 90 par. 1 din tratatul constitutiv al UE nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Conform Hotărârii CJCE in cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare in condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din state membre. Așadar, rostul acestei reglementari este de a interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturisme produse in țară si înmatriculate aici. Pârâta I. P. J. S. - S. public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea reține următoarele: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E.. Cererea de înmatriculare a autoturismului fără achitarea taxei de poluare a fost respinsă, invocându-se faptul ca nu se poate proceda la înmatricularea autoturismului in lipsa dovezii achitării taxei de poluare, cu motivarea ca prima înmatriculare a vehiculelor in România se poate efectua doar daca sunt respectate dispozițiile art. 7 din OMAI 1501/2006, atât în sensul prezentării documentelor cât și în sensul achitării tuturor taxelor prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, stabilita de OUG 5. argumente pe care se bazează și recursul promovat. Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 lit. a din OUG nr. 5.) încât dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare. Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism, în absenta dovezii de achitare a taxei de poluare, a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru Mediu și M. Mediului. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un statmembru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare. Trebuie notat că la data formulării cererii de înmatriculare ca efect al OUG nr. 1. a încetat efectul art. III introdus prin OUG nr. 2. și ca atare practic s-a revenit la forma inițială de calcul și stabilire a taxei pe poluare cu mențiunea că nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5.. Or, Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante suntsupuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Și este așa, deoarece raționamentul CJUE din cauza T. este valid și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5.. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). Față de cele ce preced, raportat la considerentele menționate în precedent care înlocuiesc sentința pronunțată de instanța de fond, soluția de admitere a acțiunii și obligare a autorității administrative de resort la îndeplinirea operațiunii administrative de înmatriculare a autovehiculului, fără plata taxei pe poluare, este întemeiată. Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 rap. la 312 C. să admită recursul declarat de M. A. împotriva sentinței civile nr. 6805 din 16.XII.2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o va modifica în sensul că va admite cererea și va dispune înmatricularea fără plata taxei de poluare a autoturismul marca RENAULT, tipul D53/119, V., fără plata taxei de poluare. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta M. A. împotriva sentinței civile nr. 6805 din 16.XII.2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea. Obligă pârâtul să procedeze la înmatricularea autoturismului marca RENAULT, tipul D53/119, V., fără plata taxei de poluare. Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 30 I. 2011. { F. | Președinte, L. U. Judecător, D. M. Judecător, R.-R. D. Grefier, M. T. } Red.D.M./dact.L.C.C. 3 ex./(...) Jud.fond: M. K.
← Decizia civilă nr. 3502/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3304/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|