Decizia civilă nr. 2340/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2340/2011
Ședința publică din 24 mai 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE: D. P. JUDECĂTOR: A.-I. A. JUDECĂTOR: C. I. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în numele A. F. P. Z., împotriva sentinței civile nr. 5566 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., cauza privind și pe intimatul C. S. C., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 31 alin. 3 C.pr.civ.. În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 5566/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea reclamantului C. S. C., împotriva pârâtelor D. G. a F. P. - S. și A. F. P. Z., pârâtele fiind obligate să restituie reclamantului suma de 8618 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobânda aferentă. S-a respins excepția invocată în cauză. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Z. la data de (...) suma de 8618 lei cu titlu de taxă de poluare aspect dovedit cu chitanța TS5 nr. 4080125 (f.4). Prin cererea nr. 31157 din (...) (f.7), reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresa nr. 33661/(...) a A.F.P. a orașului Z. s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor (f. 6). Potrivit art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al Uniunii E.pene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare încondiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. S-a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1) Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al Uniunii E.pene. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii E.pene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2), iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al Comunității, dinainte de aderare. 2. Jurisprudența Curții de Justiție E. Prin D. în cazul Costa/ Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr. 3. privind Codul fiscal. De asemenea în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața Comunității E.pene, fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone. La data la care reclamantul a achitat taxa de poluare erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toateautovehiculele N 1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii E.pene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.."; Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „. locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare";, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008. De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare. În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În urma cerinței de „. înmatriculare"; toate mașinile noi, înmatriculate în perioada (...)- (...), care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare. Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale. Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că această formă de reglementare națională a taxei de poluare, conform căreia taxa se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, încalcă dispozițiile art. 90 alin. 1 din T.ul CE. Întrucât s-a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă pe motiv că reclamantul nu a atacat decizia prin care i s-a stabilit obligația de plată a taxei de poluare este nefondată, întrucât, conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin. 1 din Ordinul nr. 1899/2004, emis de Ministerul Finanțelor Publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire în cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire. De altfel, în cazul în care o taxa a fost încasata in baza unei legislații interne contrara normelor comunitare, se aplică principiul confirm căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. In astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurala și îmbogățirea fără justa cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE, cazul nr.68/79 Hans Just I/S contre Ministere danois des impots et accises, precum si cauza conexata nr.C- 290/05 si C-333/05 Akos Nadasdi si Ilona Nemeth parag..61-70). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. a județului S., în nume propriu și în numele A. F. P. Z., solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a D. S., admiterea cererii de chemare în garanție a A. Fondului pentru Mediu, respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă și respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii fiscale ca nefondat. Stabilirea cuantumului sumei și a obligației plății taxei de poluare instituită prin OUG nr. 5. au fost stabilite prin D. de calcul a taxei pe poluare emisă de A. F. P. Z. în urma căreia reclamantul a plătit suma de 8618 lei cu chitanța nr. TS5 nr. 4080125 din (...). Recurenta arată că, așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și 7 din O.U.G. nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare. Arată că, actul autorității fiscale reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. D. poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare, dispoziții ce au fost ignorate de instanța de judecată. Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Arată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile compatibile cu exigentele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al dreptului omului. Recurenta mai arată că reclamantul a plătit voluntar taxa de poluare supunându- se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire și calculare a taxei. În speță, reclamantul nu contestă niciun act și nici nu a solicitat să se constate refuzul nejustificat de a soluționa o cerere în condițiile prevăzute de L. nr. 5. ci, solicită restituirea sumei, astfel că nu poate face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ în temeiul art.1 alin. 1 din L. nr. 5.. pronunțându-se în limitele acestei învestiri, asupra acțiunii, recurenta arată că instanța trebuie să examineze admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii condițiilor specifice de exercitare rezultate din dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 8 din L. nr. 5.. Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) teza I din L. nr. 5., actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Același text de lege asimilează, prin alin. 2, actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. În acest context, arată că demersul judiciar al reclamantului nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, acesta urmărind repararea unei pagube fără însă ca în prealabil, actul administrativ cauzat al pagubei să fi fost desființat. Din coroborarea dispozițiilor Legii nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, rezultă că pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, este necesar ca situația premisă, fie existența unui act administrativ susceptibil prin efectele sale să vatăme un drept ori un interes legitim, fie existența unui refuz de soluționare a unei cereri sau nesoluționarea acesteia în termenul legal, ceea ce nu s-a constatat în cauză, reclamantul nu s-a adresat organului fiscal cu nicio cerere și nici nu a contestat decizia de calcul a taxei de poluare. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041 C.proc.civ., Curtea reține următoarele: Reclamantul C. S. C. a investit prima instanță cu o cerere de restituire a sumei de 8618 lei achitată cu titlul de taxă de poluare conform chitanței seria TS nr. 4080125 din sata de (...). Suma a fost achitată de către reclamantul intimat la data de (...) în baza unei decizii de calcul, cu titlul de taxă de poluare, în baza dispozițiilor O.U.G. 5.. În cursul derulării procesului pârâta D. S. a investit instanța în mod procedural la data de (...), în condițiile art. 60 C.p.c. cu o cerere de chemare în garanție a A. Fonduluipentru Mediu (f. 21-22 dosar fond), motivată de faptul că această instituție este beneficiarul final al sumelor de bani achitate cu titlul de taxă de poluare, D. S. prin instituțiile din subordine fiind doar un încasator al sumei. Deși avea obligația procedurală de a soluționa toate cererile cu care a fost legal investit, judecătorul fondului a ignorat total cererea incidentală a chemării în garanție, omițând să se pronunțe cu privire la aceasta prin dispozitivul sentinței recurate pronunțate la (...) sau să o analizeze în considerentele aceleiași hotărâri judecătorești. Nu se face în mod evident nici vreo mențiune despre disjungerea cererii de chemare în garanție pentru a fi judecată separat, o altă soluție procedural posibilă. Mai mult, chemata în garanție nu a fost citată cu un exemplar din cerere pentru a avea posibilitatea să formuleze o poziție procesuală. În consecință, instanța nu a analizat o cerere incidentală cu care a fost investită așa încât în consecință sunt aplicabile dispozițiile art. 312 alin. 5 C.p.c. deoarece prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului cu privire la această cerere procedurală. Chiar dacă soluția din cererea de chemare în garanție este indisolubil legată de soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată principală, soluționarea cererii de chemare în garanție nu se poate realiza pentru prima dată în recurs, răpindu-se chematei în garanție dreptul la formularea unei căi de atac. Drept consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 C.p.c. se impune admiterea recursului declarat de pârâta D. S. cu consecința casării hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare pentru a se soluționa pe fond cererea de chemare în garanție. Cu prilejul rejudecării, instanța se va preocupa conform principiului disponibilității și de limitele investirii în ceea ce privește aspectul dobânzii legale a sumei solicitate. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S., în nume propriu și în reprezentarea A. F. P. Z., împotriva sentinței civile nr. 5566 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Sălaj. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 24 mai 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. P. A.-I. A. C. I. Red.AAI/dact.MS 3 ex./(...) Jud.fond: N.C.C. V. D. GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 2091/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5235/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
