Sentința civilă nr. 219/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 219/2011

Ședința { F. publică} de la 01 A. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE G.-A. N. GREFIER A. B.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC C. SRL împotriva pârâtei D. G. A F. P. A J. S., având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

P. de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. după care,

Curtea, după deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.

CURTEA

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. "C." S. Z. În contradictoriu cu D. G. a F. P. S. s-a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 58/(...) și a D. nr. 5017/(...) privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, Î.e ca urmare a R. de control fiscal nr. 5017/2010, acte administrativ fiscale emise de intimată, prin care s-a stabilit În sarcina reclamantei și obligația de plată a sumei de

626.259 lei, din care 322.588 lei reprezintă TVA suplimentar și 303.671 lei reprezintă majorări de Î. la plata T.

Solicită admiterea prezentei cereri și să se dispună suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că:

Prin actul admnistrativ fiscal - decizia de impunere nr. 58/(...) și raportul de inspecție fiscală nr. 5017/(...) emise de D. G. a F. P. S., s-a stabilit că reclamanta datorează suma totală de 643.135 lei, din care

339.464 lei reprezintă TVA suplimentar și 303.671 lei reprezintă majorări.

Aceste acte au fost emise În urma controlului efectuat În perioada (...)

- (...) la sediul reclamantei de către inspectorii din cadrul D. S., control care a urmărit, În principal, verificarea situației contabile a societății În raport cu controlul efectuat anterior la SCM .S." Z..

Împotriva deciziei de impunere 58/(...) și a raportului de inspecție fiscală reclamanta a formulat contestație Î.ă sub nr. 5606/(...) la D. S., contestație care nu a fost soluționată până În prezent.

Prin somatia nr. 31/(...)/17804 din (...) emisă de A. F. P. a mun Z. În procedura de executare silită, dosar de executare 681301/31/(...)/17804, i s-a solicitat plata sumei de 626.529 lei reprezentând TVA și majorări aferente stabilite prin titlul executoriu 31398/2010.

La emiterea somației s-a avut in vedere imprejurarea că reclamanta a achitat la data emiterii actelor administrative și până la emiterea somației suma de 16.876 lei reprezentând TVA suplimentar pe care l-a considerat datorat.

În considerarea faptului că s-a demarat procedura de executare silită a reclamantei În baza unui act admnistrativ fiscal pe care l-a atacat, În condițiile legii, formulează prezenta cerere de suspendare a executării silite

În condițiile art. 14 din L. 5., legea contenciosului administrativ.

1. Expunerea motivelor pentru care nu datorează sumele stabilite

În sarcina reclamantei prin decizia de impunere si actele subsecvente.

Reclamanta nu datorează TVA suplimentar În cuantum de 326.800 lei

și majorări de 303.671 lei Î. această sumă nu a fost În mod legal stabilită În sarcina reclamantei.

La data de (...) reclamanta a achiziționat prin proces verbal de licitație spațiul comercial "magazin achiziții Perla" la preț de achiziție de 1.720.000 lei, operațiune scutită de plata TVA În condițiile art. 141 alin. 2 lit. f prima teză din Codul Fiscal În vigoare la acea dată, Î. privea o construcție veche.

Imobilul obiect al acelei operatiuni era o "constructie veche" În sensul

Codului Fiscal, astfel că operatiunea se Încadra În prevederile art. 141 alin.

2 lit. f prima teză din Cod Fiscal, raportat la următoarele Î. spațiul comercial "magazin achiziții Perla" a fost construită În 1982, iar la Î. anului 2007 i s- au adus Îmbunătățiri În cuantum de 25.919 lei; la momentul achiziționării valoarea de piață a spațiului comercial, conform raportului de evaluare Î. la (...) era de 937.076,04 lei. suma de 25.919 lei, reprezentând Îmbunătățiri aduse imobilului la Î. anului 2007, nu se apropia de 50% din suma de

937.076,04 lei, reprezentând valoarea de piață a acestuia În acel moment, astfel că nu sunt aplicabile prevederile referitoare la "construcție nouă" , conform art. 141 alin. 2 lit f pct. 4 Cod fiscal În aceste condiții, În care operațiunea era scutită de plata TVA, potrivit art. 141 alin. 2 lit. f Cod Fiscal, societatea vânzătoare SCM S. Z. trebuia să vândă spațiul comercial prin emiterea unei facturi scutite de plata T.

SCM S. Z. nu a formulat nici o notificare către AFP Z., În conditiile art. 141 alin. 3 din Codul Fiscal, pentru a opta pentru taxarea cu TVA, deci nu erau Îndeplinite prevederile legale pentru emiterea unei facturi purtătoare de T.

Cu toate acestea, la momentul plății, SCM S. Z. a emis către reclamantă factura fiscală nr. 6153603/(...) cu taxare inversă de TVA, pe factură fiind evidențiată o sumă de 326.800 lei reprezentând TVA, pe care reclamanta, având convingerea că operațiunea era scutită de TVA, nu a Î.-o În contabilitate.

Factura emisă de SCM S. Z. a fost Î.ă fără respectarea regimului construcției supuse vânzării și fără respectarea prevederilor legale În materie de scutiri de T.

Se impune constatarea nelegalitătii facturii În ceea ce priveste mentiunile referitoare la TVA, cu consecinta Înlăturării oricăror obligatii derivate din această factură În sarcina reclamantei referitoare la înregistrarea în contabilitate a unui TVA care nu era datorat.

Ulterior, la (...), reclamanta a Î. mai departe spațiul comercial către persoanele fizice Pop Iosif și Pop Aurelia, așa cum era înscris în contabilitate, ca fiind scutit de T. A. operațiuni nu îi sunt aplicabile prevederile referitoare la ajustarea de TVA, întrucât construcția intrase În contabilitatea subscrisei ca fiind scutită de T.

Așadar, reclamanta a achiziționat un spațiu comercial scutit de TVA, În această manieră l-a Î. În contabilitate și tot așa l-a înstrăinat unui terț, astfel că nu poate fi obligată nici la corectarea decontului de TVA aferent lunii mai 2007, nici la plata sumelor stabilite în sarcina reclamantei cu titlu de TVA suplimentar, respectiv majorări de întârziere.

II. Solicită să se dispună suspendarea executării actului administrativ fiscal pentru suma de 626.259 lei, din care 322.588 lei reprezintă TVA suplimentar și 303.671 lei reprezintă majorări de Î. la plata TVA, întrucât îndeplinește cerințele legale, actul a fost atacat, sumele stabilite În sarcina reclamantei nu sunt datorate, nu sunt certe, iar executarea silită începută împotriva reclamantei determină perturbarea gravă a activității pe care o desfășurăm și ar putea să ducă la încetarea activitătii.

Prezenta cerere de suspendare a executării silite este pe deplin justificată întrucât sunt îndeplinite condițiile art. 14 din L. 5..

Reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de 58/(...) și împotriva raportului de inspecție fiscală 5017/(...) emise de D. S., În condițiile art. 205 și 207 din OG 92/2003 privind Codul de P. F..

Potrivit art. 14 alin 1 din L. 5., se poate solicita instanței suspendarea executării actului administrativ fiscal, o dată cu sesizarea în condițiile art. 7 din L. 5., a autoritătii publice emitente.

Împotriva deciziei de impunere 58/(...) și a raportului de inspecție fiscală reclamanta a formulat contestație înregistrată sub nr. 5606/(...) la D. S., anexată la prezenta cerere.

Mai mult, în lipsă unui răspuns din partea D. S., recalamanta s-a adresat instanței de judecată, cererea sa făcând obiectul dosarului nr. (...) al Curții de A. C., cu termen la (...).

Î. s-a formulat contestație împotriva actului administrativ fiscal în condițiile art 205 Cod pr. F., este îndeplinită prima condiție impusă de art. 14 alin 1, 7 din L. 5..

Sumele stabilite prin actului admnistrativ fiscal atacat nu sunt datorate și nu sunt certe Î. au fost stabilite cu încălcarea normelor fiscale În materie, În vigoare În anul 2007, astfel încât este îndeplinită condiția prevăzută de art. 2 alin 1 lit t din L. 5..

Sumele stabilite În sarcina subscrisei prin actul de control nu sunt certe și asupra legalității și corectitudinii modului În care au fost stabilite urmează să se pronunțe instanța judecătorească.

Stabilirea obligației de plată excesive și abuzive În sarcina reclamantei s-a făcut În baza unei interpretări subiective a legii; inspectorii fiscali au avut În vedere o premisă eronată având la baza o factură fiscală nelegal Î.ă.

De altfel, prin acțiunea În contencios administrativ ce face obiectul dosarului nr. (...) a Curții de A. C., reclamanta a solicitat să se constate și nevalabilitatea facturii fiscale În ceea ce privește mențiunile referitoare la TVA, după cum se poate observa din precizarea de acțiune anexată prezentei.

Există Îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor administrative fiscale atacate de reclamantă, astfel că se impune suspendarea executării lor până la soluționarea contestației formulate de reclamantă.

Mai mult. s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor imobile ale societătii și ale asociatilor acesteia, astfel Încât există o garantie În plus

În ceea ce privește recuperarea efectivă a sumelor prezumat a fi datorate de reclamantă.

Împotriva reclamantei a fost demarată procedura de executare silită pentru sumele stabilite prin decizia de impunere 58/(...) iar reclamanta este În situatia iminentă de a-și Î. activitatea sau de a intra În procedură de lichidare judiciară.

Suma de 643.135 lei stabilită cu foarte multă ușurință În sarcina reclamantei este o sumă ce îi depășește cu mult posibilitățile de plată În condițiile economice actuale.

Executarea silită a sumei mai sus amintite va duce În mod inevitabil la paralizarea Î. activități pe care o desfășoară Î. nu mai poate achita sumele datorate furnizorilor, salariile, utilitățile și nici să desfășoare celelalte operațiuni economice.

În condițiile economice actuale, o asemenea obligație excesivă va duce inevitabil la falimentul reclamantei, În condițiile În care aceasta nu a Încălcat nici o prevedere legală, iar suma stabilită cu titlu de TVA suplimentar nu este de fapt datorată, raportat la regimul specific a operațiunii supuse discuției, respectiv achiziționarea unei construcții În regim de scutire de TVA, conform prevederilor art. 141 alin. 2 lit. f din Codul Fiscal.

Având În vedere specificul activității reclamantei, de comerț cu amănuntul a produselor cosmetice și de parfumerie, produse înscrise În categoria "de lux" a căror cautare a scăzut radical În această perioadă, se poate implicit deduce că executarea reclamantei pentru o sumă atât de mare pe care nu o datorează, le-ar aduce grave prejudicii prin perturbarea previzibilă a funcționării.

Solicită să se dispună suspendarea executării și raportat la faptul că reclamanta a stabilit și achitat corect toate celelalte obligații bănești stabilite prin legislația În vigoare, prin urmare este un contribuabil bun care de zeci de ani stabilește și achită către stat impozite, taxe, contribuții.

Societatea a fost Înființată În 1991, după cum dovedește cu actele constitutive, certificatul de Î. și certificatul constatator eliberat de ORC S. la

(...).

Reclamanta are un număr de 34 de angajați și, după cum dovedește cu situațiile contabile anexate: balanță sintetică, situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, registre de Î. și plăți, societatea desfășoară o intensă activitate economică, reușind să facă față situației economice precare de la această dată.

Mai mult, face dovada că și-a Îndeplinit la timp obligațiile pecuniare către bănci, În special În ce privește plata ratelor pentru creditele contractate.

De asemenea arată că celelalte obligații stabilite prin actul admnistrativ fiscal ce face obiectul prezentei cereri, au fost Îndeplinite Întocmai de reclamantă, așa cum rezultă din chiar titlul executoriu.

Chiar dacă situația economică actuală nu este favorabilă, reclamanta Î. să își desfășoare În continuare activitatea economică În mod corect, fiind un bun contribuabil la bugetul județului S.

În concluzie, solicită admiterea cererii de suspendare a executării silite a sumelor stabilite prin decizia de impunere nr. 58/(...) ca urmare a Î. raportului de inspecție fiscală parțială 5017/(...) emise de D. G. a F. P. S. până la soluționarea irevocabilă a actiunii În fond.

În drept: art 7 și 17 din L. 5., art. 141 Cod Fiscal, art. 215 din Codul de P. F..

În probațiune: anexează copii după contestația formulată la D. S., precizare acțiune În dosar nr. (...) al Curții de A. C., somație, titlulexecutoriu, decizia de impunere, raport de inspecție fiscală, raport evaluare construcție, factură de achiziție, factură de vânzare către pf, acte constitutive ale societății, acte contabile ale societății, state de plată către angajați.

Taxa de timbru s-a achitat cu chitanța anexată. S-a aplicat timbru judiciar de 0,3 lei.

Reclamanta S. "C." S. Z. a depus la dosar o precizare de acțiune princare arată că:

În temeiul art. 205 și urm. raportat la art. 47 din Cod. Pr. F. și art. 7 din L. nr. 5. actualizată, își susține contestația În desființarea actelor administrative fiscale: decizia de impunere nr. 58/(...), raportul de inspecție fiscală nr. 5017/(...) și dispoziția nr. 5017/(...) privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală.

Solicită ca, În contradictoriu cu D. S., În urma citării părților și administrării probatoriului, prin hotărârea ce se va pronunța,

1. să se constate nelegalitatea Î. facturii fiscale nr.

6153603/(...) În ceea ce privește mențiunea "cu taxare inversă de TVA" și consemnarea la rubrica TVA a sumei de 326.800 lei mențiunile corecte fiind "scutită de TVA În temeiul art. 141 alin. 2 lit. f CF" și TVA = O;

2. să se dispună desființarea parțială a deciziei de impunere nr.

58/(...) cu privire la stabilirea În sarcina reclamantei a obligației de a achita

TVA suplimentar pentru anului 2007 În cuantum de 326.800 lei cu majorări de 303.671 lei;

3. să se dispună desființarea dispoziției nr. 5017/(...) privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală;

4. să se dispună desființarea parțială a raportului de inspecție fiscală nr. 5017/(...), care a stat la baza emiterii celor două acte administrative mai sus menționate;

5. să se dispună exonerarea reclamantei de la plata sumelor de

326.800 lei reprezentând TVA și 303.671 lei reprezentând majorări, ca nedatorate;

În motivare s-a arătat că:

Prin actul admnistrativ fiscal - decizia de impunere nr. 58/(...) și raportul de inspecție fiscală nr. 5017/(...) emise de D. G. a F. P. S., s-a stabilit că reclamanta datorează suma totală de 643.135 lei, din care

339.464 lei reprezintă TVA suplimentar și 303.671 lei reprezintă majorări.

Aceste acte au fost emise În urma controlului efectuat În perioada (...)-

(...) la sediul reclamantei de către inspectorii din cadrul D. S., control care a urmărit, În principal, verificarea situației contabile a societății În raport cu controlul efectuat anterior la SCM S. S.

Împotriva deciziei de impunere 58/(...) și a raportului de inspecție fiscală reclamanta a formulat contestație Î.ă sub nr. 5606/(...) la D. S., contestație care nu a fost soluționată până În prezent.

Prin somația nr. 31/(...)/17804 din (...) emisă de A. F. P. a mun Z. În procedura de executare silită, dosar de executare 681301/(...)10/17804, i s- a solicitat plata sumei 626.529 lei reprezentând taxa pe valoare adaugată și majorări aferente taxei pe valoarea adaugată stabilite prin titlul executoriu

31398/2010.

S-a avut În vedere Împrejurarea că reclamanta a achitat Între timp suma de 16.876 lei reprezentând TVA suplimentar datorat din alte cauze.

Reclamanta nu datorează TVA suplimentar În cuantum de 326.800 lei și majorări de 303.671 lei Î. această sumă nu a fost În mod legal stabilită În sarcina sa.

La data de (...) reclamanta a achiziționat prin proces verbal de licitație spațiul comercial "magazin achizitii Perla" la preț de achizitie de 1.720.000 lei, operațiune scutită de plata TVA În condițiile art. 141 alin. 2 lit. f prima teză din Codul Fiscal În vigoare la acea dată, Î. privea o construcție veche.

Imobilul obiect al acelei operațiuni era o "construcție veche" În sensul

Codului Fiscal, astfel că operațiunea se Încadra În prevederile art. 141 alin.

2 lit. f prima teză din Cod Fiscal, raportat la următoarele Î. spațiul comercial "magazin achiziții Perla" a fost construită În 1982, iar la Î. anului 2007 i s- au adus Îmbunătățiri În cuantum de 25.919 lei; la momentul achiziționării valoarea de piață a spațiului comercial, conform raportului de evaluare Î. la (...) era de 937.076,04 lei. suma de 25.919 lei, reprezentând Îmbunătățiri aduse imobilului la Î. anului 2007, nu se apropia de 50% din suma de

937.076,04 lei, reprezentând valoarea de piață a acestuia În acel moment, astfel că nu sunt aplicabile prevederile referitoare la "construcție nouă" , conform art. 141 alin. 2 lit f pct. 4 Cod Fiscal

În aceste condiții, În care operațiunea era scutită de plata TVA, potrivit art. 141 alin. 2 lit. f Cod Fiscal, societatea vânzătoare SCM S. Z. trebuia să vândă spațiul comercial prin emiterea unei facturi scutite de plata T. SCM S. Z. nu a formulat nici o notificare către AFP Z., În condițiile art. 141 alin. 3 din Codul Fiscal, pentru a opta pentru taxarea de TVA, deci nu erau îndeplinite prevederile legale pentru emiterea unei facturi purtătoare de T.

Cu toate acestea, la momentul plății, SCM S. Z. a emis către reclamantă factura fiscală nr. 6153603/(...) cu taxare inversă de TVA, pe factură fiind evidențiată o sumă de 326.800 lei reprezentând TVA, pe care reclamanta, având convingerea că operațiunea era scutită de TVA, nu a înregistrat-o În contabilitate.

Factura emisă de SCM S. Z. a fost Î.ă fără respectarea regimului construcției supuse vânzării și fără respectarea prevederilor legale În materie de scutiri de T.

Se impune constatarea nelegalitătii facturii În ceea ce privește mentiunile referitoare la TVA, cu consecinta Înlăturării oricăror obligatii derivate din această factură În sarcina reclamantei referitoare la Î. În contabilitate a unui TVA care nu era datorat.

Ulterior, la (...), reclamanta a Î. mai departe spațiul comercial către persoanele fizice Pop Iosif și Pop Aurelia, așa cum era Înscris În contabilitate, ca fiind scutit de T. A. operațiuni nu Îi sunt aplicabile prevederile referitoare la ajustarea de TVA, Î. construcția intrase În contabilitatea reclamantei ca fiind scutită de T.

Așadar, reclamanta a achiziționat un spațiu comercial scutit de TVA,

În această manieră l-a Î. În contabilitate și tot așa l-a Î. unui terț, astfel că nu poate fi obligată nici la corectarea decontului de TVA aferent lunii mai

2007, nici la plata sumelor stabilite În sarcina sa cu titlu de TVA suplimentar, respectiv majorări de întîrziere.

În concluzie, solicită admiterea acțiunii În contencios fiscal și desființarea actelor administrative mai sus menționate cu consecința exonerării reclamantei de la plata sumelor mai sus menționate.

În drept, art. 47, 205 și urm. Cod Proc. F., art. 141 alin. 2 lit f și alin.

3, art. 149, art. 160, Cod Fiscal, art. 7 și urm. din L. nr. 5. actualizată.

În probațiune, Înțelege să se folosească de proba cu Î. regulament de desfășurare a licitației, proces verbal de licitație, evaluare spațiu comercial, facturi fiscale, contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, extras CF, contestația formulată la D. S. sub nr. 5606(...).

Solicită de asemenea efectuarea unei expertize tehnice specialitatea contabilitate pentru a dovedi că În speță regulile aplicabile operațiunii de vânzare a spațiului comercial magazine Perla erau cele de la art. 141 alin. 2 lit. f C. F. și nu cele referitoare la taxarea inversă și ajustarea de T.

La data de 31 martie 2011 pârâta D. G. a F. P. a judetului S. a înregistrat la dosar o întâmpinare prin care solicita respingerea acțiunii canefondata, iar cu privire la suspendarea D. de masuri nr. 5017/(...) solicita respingerea si acestui capat de cerere ca inadmisibil.

În motivare s-a arătat că:

Pe fondul cauzei aratam urmatoarele:

Considera ca nu sunt indeplinite cumulativ cele doua conditiii prevazute de art. 14 din L. nr. 5. privind contenciosul administrativ, respectiv ca, cererea reclamantei reprezinta un caz bine justificat si pentru prevenirea unei pagube iminente, astfel ca nu se impune supendarea executării actului administrativ fiscal pina la solutionarea actiunii in contencios administrativ.

Reclamanta nu a dovedit Îndeplinirea conditiilor legale privind existenta cazului bine justificat si a prejudiciului iminent prin executarea actului administrativ atacat, care se bucura de prezumtia de legalitate.

Referitor la prima conditie legala, nu exista motive temeinice si evidente, care sa creeze o Indoiala puternica asupra legalitatii actului administrativ atacat si care sa duca la rasturnarea prezumtiei de legalitate si de veridicitate de care acesta beneficiaza.

Sustinerile reclamantei privind nelegalitatea actului administrativ fiscal nu pot fi primite sub pretextul ca se tinde la I. cazului bine justificat, Î. prezenta cauza nu are ca obiect stabilirea legalitatii actului administrativ, si mai mult, pâna la anularea de catre o instanta judecatoreasca, actul administrativ se bucura de prezumtia de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa solutia ce va fi data pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozitiilor art. 14 din L. nr.

5..

In cauza nu s-a dovedit existenta unor împrejurari care sa creeze o îndoiala serioasa În privinta legalitatii actului administrativ fiscal atacat, neexistând un caz care sa justifice cererea de suspendare a executarii actului administrativ fiscal, reclamanta nu se refera la imprejurari concrete care sa conduca la o astfel de concluzie.

Raportat la situatia de fapt concreta, apreciază ca nu este indeplinita nici cea de-a doua conditie legala privind prevenirea unei pagube iminente pâna la solutionarea definitiva si irevocabila a actiunii in anulare.

Reclamanta nu a dovedit ca prin executarea deciziei nr. 58/(...) s-ar produce o paguba iminenta, in sensul prevazut de art. 2 alin. (1) lit. s) din L. nr. 5., ca prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta, la dosarul cauzei nefiind depuse acte contabile din care sa rezulte situatia economico- financiara a reclamantei.

Suspendarea executarii este o masura de exceptie, care se justifica numai daca actul administrativ contine dispozitii a caror indeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de inlaturat in ipoteza anularii actului, conditie care nu este indeplinita În cauza.

Astfel, potrivit art. 14 alin. 1 din L. nr. 5. "În cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, În conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispunasuspendarea executarii actului administrativ unilateral pâna la pronuntarea instantei de fond."

De asemenea, art. 2 alin. 1 lit. s din acelasi act normativ defineste paguba iminenta ca fiind "prejudiciul material viitor si previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice sau a unui serviciu public", precum si cazurile bine justificate care constau în "împrejurarile legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natura sa creeze o îndoiala serioasa in privinta legalitatii actului administrativ."

Astfel, existenta unui caz bine justificat poate fi retinuta daca din imprejurarile cauzei ar rezulta o Indoiala puternica si evidenta asupra prezumtiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Instanta are, insa, numai posibilitatea sa efectueze o cercetare sumara a aparentei dreptului, întrucât În cadrul procedurii prevazute de lege pentru suspendarea executarii actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Natura masurii dispuse prin actul atacat, nu constituie prin ea I. un caz bine justificat.

În ceea ce priveste paguba iminenta, avind in vedere ca suspendarea executarii este o masura de exceptie, care se justifica numai daca actul administrativ contine dispozitii a caror indeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de inlaturat in ipoteza anularii actului, nici aceasta din urma conditie nu este indeplinita.

În consecinta, nefiind date cerintele prevazute de L. nr. 5. cererea este nefondata.

Reclamanta nu a probat ca exista o indoiala puternica asupra prezumtiei de legalitate de care se bucura un act administrativ fiscal, "indoiala" fiind creata artificial de catre aceasta.

În ceea ce priveste producerea unei pagube iminente, aceasta trebuie sa fie o consecinta a executarii actului aparent nelegal si nu insasi executarea actului administrativ atacat, reclamanta lasind a se intelege ca prin acesta I s-ar perturba activitatea ,ceea ce ar putea fi adevarat, insa nu este culpa organ ului fiscal pentru neregulile constate cu ocazia controlului.

Organul fiscal si-a indeplinit atributiile ce-i revin pentru a stabili starea de fapt relevanta din punct de vedere fiscal care sa ii permita adoptarea solutiei admisa de lege si materializata in Raportul de I. fiscala si D. de impunere nr. 58/(...) privind obligatiile suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala, societatea reclamanta neformulând nici un fel de obiectii cu privire la prelevare si la reprezentativitatea probelor,

Mentionează ca D. de impunere nr. 58/(...) privind obligatiile suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala sunt in suma totala de

643.135 lei

Într-adevar, potrivit art. 14 alin. (1) din L. nr. 5. a contenciosului administrativ, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea autoritatii publice emitente sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatmata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral, pâna la pronuntarea instantei de fond.

Deci, potrivit reglementarii de mai sus, legiuitorul a instituit o masura provizorie de protectie În favoarea persoanei vatmate, cu caracter de exceptie, În situatia În care cele doua conditii legale sunt îndeplinite cumulativ.

Astfel, potrivit art. 2 lit. t) din L. nr. 5., pentru existenta unui caz bine justificat, este necesar ca instanta sa constate existenta unor împrejurări legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natura sa creeze o îndoiala serioasa În privinta legalitatii actului administrativ.

De asemenea, potrivit art. 2 lit. s) din aceeași lege, paguba iminenta este definita ca fiind prejudiciul material si previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionării unei autoriatati publice sau a unui serviciu public.

Or, În raport cu aceste prevederi legale coroborate si cu obiectul sau de activitate - argumentele reclamantei sunt lipsite de temei legal.

Din perspectiva conditiei privind iminenta pagubei de acordare a suspendarii, precizează ca ar trebui avute in vedere sumele ale caror suspendare a executarii se cere, prin raportare la cifra de afaceri a contribuabilului in cauza, dar si la alti indicatori economico- financiari referitori la respectivul contribuabil ( de exemplu cheltuielile cu fondul de salarii , alte cheltuieli norma le sau exceptionale pe care la are de suportat aceasta) , situatia financiara a contribuabilului respectiv ( de exemplu datoriile restante pe care aceasta le are acumulate la acest moment), unele aspecte particulare referitoare la pozitia reclamantei .

Este fara indoiala, insa, ca aceste conditii se determina reciproc, logic, neputindu-se vorbi despre" caz bine justificat" , fara a exista pericolul producerii unei pagube si invers, despre iminenta pagubei, in absenta caracterului" bine justificat" al cazului.

Pe de alta parte, masura de suspendare a executarii actului administrativ fiscal vizeaza doar suspendarea executarii silite , iar nu si suspendarea celorlalte efecte ale actului administrativ, de exemplu curgerea de majorari de intirziere si penalitati.

In situatia in care se va aprecia ca sunt intrunite cumulativ conditiile impuse de art. 14 din din L. nr. 5. pentru admisibilitatea cererii , pârâta solicită instanței a avea in vedere dispozitiile art. 215 din OG nr. 92/2003 republicata cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv:

ART.215

Suspendarea executarii actului administrativ fiscal

(1) Introducerea contestatiei pe calea administrativa de atac nu suspenda executarea actului administrativ fiscal.

(2) Dispozitiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executarii actului administrativ fiscal, În temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 5., cu modificarile ulterioare. Instanta competenta poate suspenda executarea, daca se depune o cautiune de pâna la 20% din cuantumul sumei contestate, iar În cazul cererilor al caror obiect nu este evaluabil În bani, o cautiune de pâna la

2.000 lei.

In ceea ce priveste capatul de cerere privind contestatia formulata

Împotriva D. privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala nr.

5017/(...) , O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare, reglementeaza: ART.206

Forma si continutul contestatiei

(2) Obiectul contestatiei ÎI constituie numai sumele si masurile stabilite si lnscrise de organul fiscal În titlul de creanta sau În actul administrativ fiscal atacat, cu exceptia contestatiei impotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.

ART.209

Organul competent

(1) Contestatiile formulate Împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum si a deciziilor pentru regularizarea situatiei, emise În conformitate cu legislatia În materie vamala, se solutioneaza dupa cum urmeaza: a) contestatiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamala, precum si accesorii ale acestora, al caror cuantum este sub

1.000.000 lei, se solutioneaza de catre organele competente constituite la nivelul directiilor generale unde contestatarii au domiciliul fiscal;

(2) Contestatiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se solutioneaza de catre organele fiscale emitente.

Si conform Ordinului nr. 519 din 27 septembrie 2005 privind aprobarea Instructiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata:

5. Instructiuni pentru aplicarea art. 178 - Organul competent

5.1. Actele administrative fiscale care intra În competenta de solutionare a organelor specializate prevazute la art 178 alin. (1) din Codul de procedura fiscala, republicata, sunt cele prevazute expres si limitativ de lege.

5.2. Alte acte administrative fiscale pot fi: dispozitia de masuri, decizia privind stabilirea raspunderii reglementata de art. 28 din Codul de procedura fiscala, republicat, notele de compensare, instiintari de plata, procesul-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului etc.

Având În vedere prevederile legale citate precum si faptul ca prin dispozitia privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala nu s-au stabilit impozite, taxe si accesorii ale acestora, solicita respingerea si acestui capat de cerere ca inadmisibil.

In concluzie, avind in vedere cele expuse solicita ca prin hotarirea ce se va pronunta sa se respingă actiunea formulata de S. C. S. ca nefondata, iar cu privire la suspendarea D. de masuri nr. 5017/(...) solicita respingerea si acestui capat de cerere ca inadmisibil.

Asupra cauzei de față curtea constată următoarele P rin actul administrativ fiscal - decizia de impunere nr. 58/(...) și raportul de inspecție fiscală nr. 5017/(...) emise de D. G. a F. P. S., s-a stabilit că reclamanta datorează suma totală de 643.135 lei, din care

339.464 lei reprezintă TVA suplimentar și 303.671 lei reprezintă majorări.

Aceste acte au fost emise in urma controlului efectuat in perioada (...) - (...) la sediul reclamantei de către inspectorii din cadrul D. S., control care a urmărit, in principal, verificarea situației contabile a societății in raport cu controlul efectuat anterior la SCM .S." Z.. Împotriva deciziei de impunere

58/(...) și a raportului de inspecție fiscală reclamanta a formulat contestație inregistrată sub nr. 5606/(...) la D. S., contestație care nu a fost soluționată până În prezent.

Prin somatia nr. 31/(...)/17804 din (...) emisă de A. F. P. a mun Z. in procedura de executare silită, dosar de executare 681301/31/(...)/17804, i s-a solicitat plata sumei de 626.529 lei reprezentând TVA și majorări aferente stabilite prin titlul executoriu 31398/2010. La emiterea somației s-a avut in vedere imprejurarea că reclamanta a achitat la data emiterii actelor administrative și până la emiterea somației suma de 16.876 lei reprezentând TVA suplimentar pe care l-a considerat datorat. În considerarea faptului că s-a demarat procedura de executare silită a reclamantei În baza unui act admnistrativ fiscal pe care l-a atacat, În condițiile legii, formulează prezentacerere de suspendare a executării silite În condițiile art. 14 din L. 5., legea contenciosului administrativ.

Prin litigiul de fond dedus judecatii pe cale separata reclamanta pune in discutie imprejurarea ca nu datorează TVA suplimentar in cuantum de

326.800 lei și majorări de 303.671 lei intrucât operațiunea respectiva era scutită de plata T. La data de (...) reclamanta a achiziționat prin proces verbal de licitație spațiul comercial "magazin achiziții Perla" la preț de achiziție de 1.720.000 lei, operațiune scutită de plata TVA in condițiile art. 141 alin. 2 lit. f prima teză din Codul Fiscal in vigoare la acea dată, intrucât privea o construcție veche (potrivit sustinerii reclamantei).

Imobilul obiect al acelei operatiuni era o "constructie veche" in sensul

Codului Fiscal, astfel că operatiunea s-ar incadra in prevederile art. 141 alin. 2 lit. f prima teză din Cod Fiscal, raportat la următoarele imprejurări: spațiul comercial "magazin achiziții Perla" a fost construită În 1982, iar la inceputul anului 2007 i s-au adus imbunătățiri in cuantum de 25.919 lei; la momentul achiziționării valoarea de piață a spațiului comercial, conform raportului de evaluare intocmit la (...) era de 937.076,04 lei. suma de 25.919 lei, reprezentând imbunătățiri aduse imobilului la inceputul anului 2007, nu se apropia de 50% din suma de 937.076,04 lei, reprezentând valoarea de piață a acestuia În acel moment, astfel că nu sunt aplicabile prevederile referitoare la "construcție nouă" , conform art. 141 alin. 2 lit f pct. 4 Cod Fiscal in aceste condiții, in care operațiunea era scutită de plata TVA, potrivit art. 141 alin. 2 lit. f Cod Fiscal, societatea vânzătoare SCM S. Z. trebuia să vândă spațiul comercial prin emiterea unei facturi scutite de plata T.

Potrivit art. 14 alin 1 din L. 5., se poate solicita instanței suspendarea executării actului administrativ fiscal, o dată cu sesizarea în condițiile art. 7 din L. 5., a autoritătii publice emitente. Împotriva deciziei de impunere

58/(...) și a raportului de inspecție fiscală reclamanta a formulat contestație înregistrată sub nr. 5606/(...) la D. S., anexată la prezenta cerere.

Mai mult, în lipsă unui răspuns din partea D. S., reclamanta s-a adresat instanței de judecată, cererea sa făcând obiectul dosarului nr. (...) al

Curții de A. C., cu termen la (...).

Potrivit art. 14 alin (1) din L. nr. 5. a contenciosului administrativ „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond";.

Întemeindu-și cererea pe aceste dispoziții legale, reclamantul solicită suspendarea executării actelor administrativ fiscale, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anularea actului administrativ fiscal, depunând la dosar și copia plângerii prealabile adresate emitentului actului.

De aceea, instanța constată că prima condiție impusă de prevederile art. 14 alin (1) a fost îndeplinită de către reclamant.

O altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru admisibilitatea cererii de suspendare în cadrul procedurii instituite de art. 14 din L. contenciosului administrativ este aceea a constatării existenței unui caz bine justificat așa cum este el definit în art. 2 alin (1) lit t din legea nr. 5..

Cu alte cuvinte, reclamantul trebuie să dovedească existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitateevidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

Așa fiind, cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmații ale reclamantului, dar și în argumentele juridice prezentate și sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește actele contestate și a căror legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată.

Fără a intra în analizarea temeiniciei argumentelor aduse de reclamant, Curtea reține că prin plângerea prealabilă acesta a supus analizei organului emitent mai multe motive de nelegalitate evidentă a actului administrativ a cărui suspendare o solicită, de natură a ridica îndoieli asupra valabilității acestuia.

Nu în ultimul rând, pentru admisibilitatea cererii de suspendare a actului administrativ se impune și îndeplinirea cerinței privind prevenirea unei pagube iminente așa cum a fost aceasta definită în art. 2 alin (1) lit ș din legea nr. 5. respectiv „un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea vizibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public";.

Paguba iminentă apare, așadar , în acest caz ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență. Or, menținerea efectelor actului administrativ atacat va avea drept consecință imediată executarea silita a reclamantei, posibila încetare a raporturilor de muncă ale reclamantei cu salariatii - statele de plata fiind depuse la dosar și chiar posibila intrare in procedura insolventei date fiind caracteristicile pietei economice actuale si imprejurarii ca este vorba despre o firma din municipiul Z. - localitate in care oportunitatile de afaceri sunt oarecum limitate.

În concluzie, suspendarea executării actului administrativ unilateral se impune a fi dispusă în cauză, atât din perspectiva îndeplinirii cerințelor art 14 alin (1) din L. nr. 5., cât și datorită faptului că aceasta ar veni în acord cu Recomandarea nr. R (89) 8, adoptată la 13 septembrie de C. de miniștri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Recomandarea consideră că este de dorit să fie asigurată persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie și că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii, iar activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. Recomandarea a apreciat că, executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat, în măsura posibilului.

Față de toate considerentele mai sus expuse, în lumina dispozițiilor art. 14 alin (1) raportat la art. 2 alin (1) lit ș și t din L. nr. 5., se impune a fi admisă cererea formulată de reclamanta, cu consecința suspendării suspendă executarea deciziei de impunere nr. 58/(...) și a dispoziției nr.

5017/(...) privind măsurile stabilite de organele fiscale, până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

{ F. |HOTĂRĂȘTE}

Admite cererea formulată de către reclamanta SC C. SRL, cu sediul în mun. Z., B-dul M. V., bloc A-23, parter, apartament 3, jud. S., cu adresă pentru citare și comunicare acte în mun. C.-N., C. D., nr. 7, ap. 20, jud. C.,în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. S., cu sediul în mun. Z., P-ța Iuliu M., nr. 15, jud. S. și, în consecință, suspendă executarea deciziei de impunere nr. 58/(...) și a dispoziției nr. 5017/(...) privind măsurile stabilite de organele fiscale, până la pronunțarea instanței de fond.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Președinte,

G.-A. N.

Grefier, A. B.

}

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

4 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 219/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal