Decizia civilă nr. 2537/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2537/2011
Ședința publică de la 02 I. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător D. M.
Judecător A. C.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta S. E. G. S., împotriva sentinței civile nr. 5., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta P. M. Z. - PRIN P., având ca obiect obligația de a face încheiere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă, numitul B. I., în calitate de director general, cu delegație la dosar.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul nu este timbrat, iar la data de 30.05., respectiv (...) s-a depus la dosar prin fax și prin registratura instanței, întâmpinare, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul recurentei. Acesta depune la dosar copia unui contract de închiriere cu nr. 772/(...). Curtea pune în discuția părții prezente regimul juridic al terenului. Acesta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată și depune al dosar note de ședință. Curtea reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 5855 din 26 noiembrie 2010 a T.ui S. s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta SC E. G. SRL în contradictoriu cu pârâta P. mun. Z. prin P. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că cererea reclamantei, de închiriere a unei suprafețe de teren ce se află în domeniul public al municipiului Z. și pe care deține în proprietate un nr. de 5 construcții tip panou publicitar nu poate să fie satisfăcută de către autoritatea publică locală în considerarea dispozițiilor legale referitoare la administrarea bunurilor aflate în domeniul public al unităților administrativ teritoriale, respectiv art. 123 din L. nr. 215/2001 unde se prevede că vânzarea concesionarea sau închirierea bunurilor ce aparțin domeniului public sau privat se poate realiza numai prin licitație publică organizată în condițiile legii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC E. G. SRL solicitând modificarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii introductive așa cum a fost formulată. În motivarea recursului reclamanta arată că în urma transferului dreptului de proprietate în privința bunurilor amplasate pe terenuri proprietate publică nu mai este necesară o nouă aprobare a administrației locale în privința închirierii terenului pe care sunt amplasate acele construcții. Mai arată că acele contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu câteva luni înainte ca vechiul proprietar al panourilor publicitare să intre în procedura de insolvență astfel încât reclamanta beneficiază de drepturile asupra construcțiilor cu mult timp înainte ca vechiul proprietar să fi intrat în insolvență. Arată reclamanta că în baza contractului nr. 772/2006 și actelor adiționale încheiate ulterior, respectiv art. 2 și art. 8 lit. b din contract în situația în care vechiul proprietar își îndeplinea obligațiile contractuale putea solicita transferul contractului către un nou proprietar în termen de 15 zile de la intrarea în posesie a noului proprietar însă pârâta a refuzat în mod nejustificat încheierea contractului găsind în această situație o oportunitate de a reînchiria locațiile altor societăți. Reclamata nu a invocat temeiul juridic al cererii de recurs, însă din analiza motivelor de fapt invocate Curtea apreciază că acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Intimata a formulat întâmpinare - fila 10, prin care a solicitat respingerea recursului. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate Curtea îlapreciază nefondat din următoarele considerente: Raporturile dintre chiriașul anterior, SC E. SRL, și autoritatea publică ce administrează domeniul public, au fost reziliate ca urmare a lichidării judiciare (insolvență) a fostului chiriaș. Prin adresa nr. 63031 din 18 decembrie 2009 pârâta a confirmat lichidatorului numit în procedura de insolvență a SC E. SRL rezilierea contractelor începând cu data de 1 decembrie 2009.(f.31, dos. fond). Încetarea efectelor contractului, prin reziliere, practic cu acordul ambelor părți contractante, își produce efectele față de acestea în mod direct și cu caracter definitiv. Această situație împiedică transmiterea drepturilor rezultând din contract de la fostul chiriaș către reclamantă. Acordul de înstrăinare încheiat între SC E. SRL și reclamanta din prezenta cauza nu îi este opozabil pârâtei în calitatea ei de parte în contractul de închiriere. Nu se constată existența unei subrogări în drepturile chiriașei SC E. SRL în condițiile în care înstrăinarea a privit așa cum era și firesc doar panourile publicitare, SC E. SRL având doar un drept de folosință propriu asupra terenurilor pe care sunt amplasate, care a încetat prin reziliere. Insolvența produce desființarea persoanei juridice ca subiect de drept cu consecințele prevăzute de lege în privința drepturilor și obligațiilor din patrimoniul propriu. În privința dreptului de folosință rezultând din contractul de închiriere autoritatea publică locală lichidatorul debitoarei SC E. SRL a procedat la denunțarea unilaterală a contractului, situație acceptată și confirmată de către proprietar. Rezilierea reprezintă una din modalitățile de încetare a efectelor unui contract, iar față de particularitățile spețeiinsolvența debitoarei nu permite concluzia ca a avut loc un transfer al dreptului de folosință înainte de rezilierea contractului. Reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată și pe dipozițiile cuprinse la art. 8 lit. b) din contractul nr. 772/(...)(f. 15) Se constată însă că nu se poate acorda eficiență clauzei inserate în contract, referitoare la obligația asumată de către autoritatea publică de a încheia contractul de închiriere cu persoana în favoarea căreia a înstrăinat chiriașa SC E. SRL, panourile. Față de ansamblul dispozițiilor legale ce reglementează folosința bunurilor proprietate publică, respectiv L. nr. 2. dar și cele cuprinse în art. 123 din L. nr. 215/2001, curtea constată că autoritatea publică pateu dispune de bunurile proprietate publică numai cu respectarea dispozițiilor legale incidente, susținere întărită și de dispozițiile. art. 970 al. 2 c.ociv. , unde se prevede că efectele convențiilor legal încheiate se produc în acord cu dispozițiile legale ce regementează materia căruia îi aparțin. Față de conținutul acestor dispoziții legale, ce impun autorității publice a anumită conduită, se justifică și clauza inserată la art. 10 lit. b) din contract, unde chiriașa este atenționată asupra procedurii ce se va urma în situația nerespectării dipozițiilor contractuale, respectiv închirerea terenului prin licitație publică. Trebuie subliniat că doar principiul legalității trebuie să conducă libertatea contractuală a unei autorități publice atunci când acționează ca atare, în exercitarea atribuțiilor ce i-au fost conferite. Aplicarea legii se impune, indiferent de subiectul de drept iar dispozițiile legale imperative au aplicabilitate imediată și prioritară. (art. 970 al. 2 c.civ.) În consecință, față de cele menționate anterior, în temiul art. 20 al. 3 din L. nr. 554/2004, se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE R espinge recursul declarat de reclamanta SC E. G. SRL, împotriva sentinței civile nr. 5855/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...) { F. | PREȘEDINTE, L. U. JUDECĂTOR, D. M. JUDECĂTOR, A. C. GREFIER, M. T. } Red.D.M./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: S. M.
← Decizia civilă nr. 5849/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3909/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|