Decizia civilă nr. 2580/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 2580/2011
Ședința ta de 06 iunie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : M. I. I.
JUDECĂTOR : A. C. JUDECĂTOR : M. S.
GREFIER : L. F.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN N. A. F. P. A M. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 6529 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., în contradictoriu cu intimatul Ș. T., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru .
S-a făcut cauzei, după care Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 6.529 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S. s-a admis acțiunea reclamantului Ș. T., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. A J. S. și A. F. P. A M. Z., s-a dispus anularea adresei nr. 44700/2010 emisă de pârâta A. Z., iar pârâtele au fost obligate să restituie reclamantului suma de 4.302 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobânda aferentă, de la data introducerii acțiunii și până la restituirea efectivă. Deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată. Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal. Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, tribunalul a apreciat că cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004. Asupra cauzei pe fond, instanța a reținut că prin chitanța TS5 nr. 1980047/(...) reclamantul a achitat în contul pârâtei suma de 4302 lei, cu titlu de taxă de poluare (fila 10 dosr fond).Reclamantul s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe, cu adresa nr. 4700/2010, aceasta din urmă comunicând refuzul său. Potrivit O. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)]. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în România. Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța de fond a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant în valoare de 4302 lei nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită cu dobânda legală aferentă, de la data plății ((...)) până la restituirea efectivă a sumei. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în R omânia. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, D. G. a F. P. S. emițând o decizie în acest sens, aceasta a fost anulată. Pentru cele ce preced, tribunalul constată întemeiată acțiunea de față, motiv pentru care a admis-o în sensul în care a fost formulată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z., și chemata în garanție A. F. PENTRU M. B. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerea acțiunii formulate de reclamant ca inadmisibilă. În recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și înnumele A. F. P. Z., se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerea acțiunii formulate de reclamant, în principal ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a adresei nr. (...) emisă de A. Z. precum și admiterea cererii de chemare în garanție a A.B.. În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7,8 și 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond, referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, a ignorat atât starea de fapt cât și obiectul acțiunii în contencios administrativ și astfel, în mod eronat a dispus anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare nr. 76.362/(...), deoarece această decizie este asimilată deciziilor de impunere, iar instanța de contencios administrativ nu poate pronunța o astfel de soluție, aceasta, esențialmente, fiind chemată să cenzureze acte administrative emise de autorități publice, fără a acea în vedere dispozițiile art. 1,7 și 8 din Legea nr. 554/2004. Din această perspectivă, pârâta a învederat că în considerarea disp. art. 129 C.pr.civ. coroborat cu cele ale art. 84 C.pr.civ., instanța era obligată însă să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii. A., pronunțându-se în limitele acestei învestiri, asupra acțiunii, instanta de fond trebuia să examineze admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii conditiilor specifice de exercitare rezultate din dispoziiile art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004. Între conditiile de exercitare a actiunii directe în contencios administrativ se numără si acelea ca actul atacat sa fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) si art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 si, respectiv, ca acest act să vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public. Rezulta din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din Legea nr. 554/2004 care reglementează solutiile pe care le poate da instanta, ca judecătorul de contencios administrativ este obligat sa stabilească dacă actiunea priveste un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi. Drept urmare, pârâta apreciază că fără o analiză a actului administrativ prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitate. O altă critică formulată de pârâtă se referă la aspectul omiterii instanței de a se pronunța asupra cererii de chemare în garanție a A., arătând că în conformitate cu art. 1 alin. 1 din O. nr. 5. taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M., iar în conformitate cu art. 5 alin. 4 din ordonanță, taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct, respectiv în contul 51.16.10.09 „disponibil de taxe pe poluare pentru autovehicule";, codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. deschis la unitățile T. S. pe numele A. Consideră că instanța de fond a ignorat prev. art. 62 C.pr.civ., deoarece cererea de chemare în garanție a fost înregistrată la grefa T. S. odată cu întâmpinarea. P. consideră că instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. Nr. 5., deoarece această sumă constituind venit la bugetul F.pentru M., fiind gestionata de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protectia mediului, iar hotărârea astfel pronunțată nu este opozabilă și A. F. pentru M.. In concluzie, nu organul fiscal, obligat prin sentinta la restituirea sumei solicitate de reclamant este beneficiar al plătii, si prin urmare nu are obligatia legală de a asigura restituirea sumei solicitate de reclamant. Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. În continuarea motivelor de recurs pârâta a arătat că taxa achitată de reclamantă conform O. nr. 5. este compatibilă cu prev. art. 90 din Tratatul de instituire a C., prin noua taxă de poluare asigurându-se condițiile necesare respectării obiectivelor de protecție a mediului. A., taxa pe poluare instituita de dispozițiile OUG nr. 5. nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora in România, înțeleg sa le utilizeze pe teritoriul R., contribuind astfel la poluarea mediului. Aceasta taxa nu este perceputa doar persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze in România autoturisme second-hand importate din UE ci tuturor persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze un autoturism indiferent de provenienta sau de vechimea acestuia! astfel incit nu se poate sustine caracterul discriminatoriu al taxei. Referitor la admiterea de către instanta a capătului de cerere privind acordarea dobânzii, pârâta apreciază că aceasta s-a făcut fără nici o justificare legală și fără a avea în vedere dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor. În acest context, pârâta a precizat că reclamantul nu a solicitat organului fiscal acordare dobânzii aferente sumei solicitate la restituire conform art. 124 alin. 1 din O. nr. 92/2003 rep.și modif., astfel că în mod nelegal instanța a acordat dobânda fiscală fără ca reclamant să fie formulat un astfel de capăt de cerere. În ipoteza în care instanța va considera că reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii, apreciază că acesta are dreptul la plata dobânzii legale nu fiscale cum în mod greșit a acordat instanța, de la data înregistrării cererii. În recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM) se solicităadmiterea acestuia și modificarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. O primă critică formulată de recurenta este sub aspectul determinării corect a dispozițiile din Tratatul C. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea O. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. A., în analiza taxei prin prisma art. 90 din Tratatul C., recurenta susține că instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevantă cu privire la înțelesul și întinderea art. 90 din Tratat în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea rămână ci la cea comunitară. A mai învederat recurenta și faptul că art. 1 din O. nr. 5. a stabilit coordonatele pentru instituirea taxei pe poluare care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A., în vederea programelor și proiectelor pentruprotecția mediului. Totodată, această ordonanță a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa pe poluare față de valoarea mult mai redusă a taxei pe poluare în prima variantă, pentru cei care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008. Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că articolul 90 primul paragraf din Tratat este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. De asemenea, O. nr. 5. este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată în grila fixă. În plus, se susține că instanța de fond nu a observat că prin art. 8 alin. 1 și 2 din O. nr. 5. s-a prevăzut posibilitatea restituirii valorii reziduale a taxei. O altă critică formulată de pârâtă privește soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, considerând că în mod nelegal s-a dispus obligarea sa la plata către reclamant a acestora, deoarece nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, respectiv nu a emis actul administrativ - decizia de calcul - iar virarea sumelor în contul său de se face în temeiul O. nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă. Drept urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T. CE, deoarece O. nr. 5. respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din Tratatul C. Analizând recursurile formulate, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: 1. Prima critică adusă hotărârii vizează greșita aplicare a prevederilor art. 1, 2, 7 și 8 din Legea nr. 554/2004. Curtea reține că susținerea recurentei D. S. potrivit căreia demersul reclamantului excede controlului de legalitate din partea instanței de contencios administrativ, nu poate fi primită pentru cele ce se vor arăta în continuare. Este adevărat că instanța de fond a interpretat în mod greșit înscrisul intitulat adresă și înregistrat sub nr. 44.700/(...), calificându-l ca fiind act administrativ fiscal și, ca atare, a dispus anularea acestuia. Definiția actului administrativ fiscal este dată de art. 41 din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Adresa nr. 44.700/(...) a cărei anulare s-a solicitat nu întrunește caracteristicile enunțate anterior pentru a putea fi calificat drept un act administrativ fiscal întrucât acesta nu este emis de către organul fiscal competent cu scopul stabilirii, modificării sau stingerii drepturilor și obligațiilor fiscale, fiind doar expresia materială a refuzului autorității administrativ-fiscale de a recunoaște un drept legitim al reclamantului. Cu toate acestea nu este mai puțin adevărat că art. 8 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe aceasta să se adreseze direct instanței de judecată. Atât timp cât reclamantul din prezenta cauză este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționarefavorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. Așadar, sub acest aspect se impune admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul respingerii cererii de anulare a adresei nr. 44.700/(...), fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc civ, respectiv prima instanță a interpretat în mod greșit natura actului juridic dedus judecății. 2. Reclamantul intimat a achitat potrivit chitanței seria TS.5 nr. 1980047 din (...) suma de 4.300 lei cu titlu de taxă de poluare. P. A. F. P. Z. a refuzat restituirea acestei sume, comunicând reclamantului că aceasta este datorată în conformitate cu prevederile OUG nr. 5.. Prima instanță, prin sentința recurată, a verificat compatibilitatea acestei taxe cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a C. E. și a conchis că taxa de poluare percepută în baza OUG nr. 5., în forma inițială, contravine normelor de drept comunitar. La aceeași concluzie s-a oprit și Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C- 402/09 cunoscută sub denumirea C. T. împotriva S. Român. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O. nr. 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Prin hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, s-a stabilit că: „ articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";. Curtea de Justiție a conchis că introducerea taxei de poluare prin OUG nr. 5. a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre de vreme ce vehiculele de ocazie importate, caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a mai adăugat că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român putea fi realizat mai coerent prin instituirea unei taxe anuale rutiere aplicabilă oricărui vehicul care a fost pus în circulație în România, fără a se favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate, respectându-se totodată și principiul „poluatorul plătește";. Din moment ce Curtea de Justiție a U. E. a constatat că, de la 1 iulie 2008, O. nr. 5. în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, rezultă cu prisosință că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale, iar în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția R., instanțele au obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în C. T.. Întrucât Guvernul român nu a solicitat limitarea efectelor temporale ale hotărârii Curții, interpretarea oferită de instanța europeană în C. T. produce efecte începând cu data de 1 iulie 2008, data de intrare în vigoare a OUG nr. 5., act normativ care a introdus taxa de poluare. Prin urmare, de această interpretare trebuie să se țină seama și în prezenta cauză pendinte. 3. Referitor la critica adusă hotărârii recurate în ce privește omiterea de a soluționa cererea de chemare în garanție formulată de către D. S. împotriva A. F. pentru M., Curtea constată că aceasta este întemeiată. Având în vedere însă că A. F. pentru M. a fost citată în fața primei instanțe, formulându-și apărări pe calea întâmpinării și mai mult a declarat inclusiv recurs înpotriva hotărârii primei instanțe, Curtea apreciază că nu i se produce nicio vătămare prin soluționarea acesteia de către instanța de recurs. Potrivit O. nr. 5., suma plătită cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru M., fiind gestionată de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, iar hotărârea astfel pronunțată nu este opozabilă și A. F. pentru M.. Potrivit art. 1 din O. nr. 5. taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M., iar în conformitate cu art. 3 alin. 2 din ordonanță, taxa se calculează de organul fiscal, dar banii încasați constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M.. Având în vedere aceste aspecte, și faptul că acțiunea principală a fost admisă, Curtea va admite sub acest aspect recursul declarat de D. S. și va admite cererea de chemare în garanție în sensul obligării chematei în garanție la plata sumei de 4.302 lei cu dobânda aferentă. 4. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății, Curtea reține următoarele: Întrucât suma de 4.302 lei a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentelor conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, dacă am accepta teza recurentelor, s-ar eluda însuși principiile statornicite în practica Curții de Justiție care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursurile pârâtei D. S. și chematei în garanție A. F. PENTRU M. sunt întemeiate în parte, impunându-se modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de anulare a adresei nr. (...) emisă de A. Z., admiterii cererii de chemare în garanție și obligării chematei în garanție A. F. PENTRU M. la plata sumei de 4.302 lei cu dobânda legală aferentă în favoarea pârâtelor. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E : Admite recursurile declarate de pârâta D. F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 6.529 din 9 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., pe care o modifică în parte, în sensul că respinge cererea de anulare a adresei nr. (...) emisă de A. Z. și admite cererea de chemare în garanție în sensul că obligă chemata în garanție la plata sumei de 4.302 lei cu dobânda aferentă. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 6 iunie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, M. I. I. A. C. M. S. Red.M.I.I./(...) Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: C. N. C. GREFIER, L. F.
| ← Decizia civilă nr. 3653/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 362/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
