Decizia civilă nr. 2626/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ Nr. 2626/2011

Ședința a 08 I. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul P. R.-E. și pârâta A. F. P. A M. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 4187 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul P. R.-

E. prin avocat S. C. F., lipsind celelalte părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul declarat de recurenta A. F. P. a M. C.-N. este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar de la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorat pentru recursul declarat de reclamantul P. R.-E.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...), recurenta A. F. P. a M. C.-N. a depus la dosarul cauzei întâmpinare la recursul declarat de reclamantul P. R.- E., în două exemplare.

Reprezentantul recurentului P. R.-E. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în valoare de 20 lei, achitată cu chitanța nr.

674018364 din (...) și timbru judiciar de 1 lei, învederând că nu are obiecțiuni de formulat în ce privește competența prezentei instanțe în soluționarea prezentului recurs.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție art.10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța pune în discuția părții prezente cererea de suspendare a soluționării prezentei cauze, în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ., formulată de recurenta-pârâtă prin întâmpinare.

Reprezentantul recurentului-reclamant solicită respingerea cererii de suspendare, având în vedere că prin demersul inițiat nu a atacat decizia de calcul emisă de pârâtă ci doar norma de drept aplicabilă.

Curtea, cu majoritate de voturi, respinge cererea de suspendare a prezentei cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 244 pct. 1 C.pr.civ, având în vedere că în cauză nu s-a solicitat anularea unor acte administrativ-fiscale.

Cu opinie minoritară, în sensul în care, pentru a se da eficiență deplină prev. art. 329 și urm. C.pr.civ., având în vedere și imperativul asigurării unei practici unitare, s-ar impune aplicarea, prin analogie, a prev. art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., fiind de dorit așteptarea soluției ce se pronunța de către Î.

Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei de interes a recursului promovat de A. F. P. a M. C.-N., în condițiile în care demersul inițiat a fost respins.

Reprezentantul recurentului solicită respingerea excepției lipsei de interes în formularea recursului de către A. F. P. a M. C.-N. și judecarea cu această parte.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului promovat de reclamantul P. R.-E. și obligarea pârâtei la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare achitată în vederea înmatriculării autoturismului, pentru argumentele precizate prin decizia C. E. de Justiție, pronunțată în luna aprilie

2011. Totodată solicită instanței să ia act de împrejurarea că nu mai solicită acordarea dobânzii legale.

Față de recursul declarat de A. F. P. a M. C.-N., solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.

CURTEA P rin Sentința civilă nr. 4187 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins cererea formulată de reclamantul P. R. E. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C.-N.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de A. F. P. a mun.C.-N., împotriva A. F. pentru M..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele:

Excepțiile invocate în cadrul întâmpinării au fost soluționate în ședința publică din (...), motivarea regăsindu-se în practicaua hotărârii.

Reclamantul a achiziționat autoturismul marca Volkswagen Golf serie șasiu WVWZZZ1HZVW121899, an fabricație 1996 în data de (...), conform actelor de la dosar. În vederea înmatriculării în R. a autoturismului sus menționat reclamantul a fost obligat să achite suma sus indicată cu titlu de taxă de poluare taxă pe care a achitat-o la A. C.-N., la data de 11 martie

2010.

Reclamantul a solicitat restituirea acestor taxe pârâtei A. C.-N. la data de

30 martie 2010, pârâta respingându-i cererea (f.11-13).

T. a analizat legalitatea solicitării taxei de poluare, taxă achitată după 01 ianuarie 2010 și a apreciat că solicitarea acestei taxe de către pârâtă este una legală în considerarea următoarelor aspecte:

Astfel, OUG nr. 5. stabilea in forma inițiala cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R..

Analizând compatibilitatea acestei taxe in forma initiala a OUG 5. cu dreptul comunitar, tribunalul a apreciat că în speță aceasta nu încălca dispozițiile art. 25,28,30,90 din T.ul de instituire a C. E.(actualmente art.30,34,36,110 din TFUE) .

Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produselor altor țări membre ale C. unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect,produselor naționale similare. Or, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr. 5. nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în R., înțeleg să le utilizeze pe teritoriul R., contribuind, astfel, la poluarea mediului. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în R. autoturisme second-hand, importate din Uniunea E., ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr. 5. ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 2, care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a găsit o formulă foarte potrivită prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare cum era cea prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal și apreciată ca nelegală de către instanțe. Nu în ultimul rând, tribunalul apreciază că nu trebuie omis nici faptul că instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre R. și Comisia E., astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.

În ceea ce privește dispozițiile art. 25, 28 din T.ul de instituire a C. E., tribunalul a constatat că acestea nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care au în vedere taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent (art. 25), respectiv restricțiile cantitative la import precum și orice alte măsuri cu efect echivalent. Or, o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import.

Nu se poate vorbi in speta de o discriminare intre autovehiculele second hand ce se inmatriculeaza pentru prima data in R. si autovehiculele second hand deja inmatriculate ele neaflindu-se intr-o situatie similara .Astfel in cazul celei de a doua categorii mai sus mentionate nu se mai poate stabili o taxa de poluare in vederea admiterii in circulatie cita vreme ele deja au fost admise in circulatie anterior intrarii in vigoare a dispozitiilor legale ce reglementeaza aceasta taxa .

Practica judiciara a statuat ca forma modificata a OUG 5. prin OUG 2. si

OUG 7. contravine prevederilor dreptului comunitar avind in vedere preambulul OUG 2. in care se arata ca ea este adoptata avind in vedere criza financiara si economica care a dus la scaderea pietelor auto si avind in vedere scutirea de la plata taxei de poluare ce se acorda unei categorii de autoturisme in care se incadreaza productia interna auto. Ca atare aceasta forma modificata a fost considerata contrara prevederilor dreptului comunitar intrucit urmarea in mod indirect sa incurajeze industria auto interna prin jocul combinat al maririi taxei de poluare si al scutirii acordate.

Incepind cu (...) scutirea sus indicata nu se mai acorda . OUG 117. vizeaza punerea in aplicare a scutirii deja acordate dar nu vizeaza productia interna . In aceste conditii practic taxa de poluare a incetat sa mai fie contrara prevederilor comunitare sus mentionate considerentele aplicabile formei initiale a OUG 5. fiind pe deplin aplicabile si pentru perioada de dupa (...). Cuantumul taxei de poluare nu incalca doar prin el insusi prevederile art. 90 din T.ul CEE (in prezent art. 110 din TFUE )el aplicindu-se pe baza acelorasi criterii tuturor autovehiculelor . Totodata acest cuantum nu influenteaza direct sau indirect optiunea cumparatorilor acestia nereorientindu-se spre produsele interne similare .

Taxa de poluare solicitată în prezenta cauză, aferentă cererii de inmatriculare a fost achitată de catre reclamant dupa data de (...) asa cum arata chiar in actiune si cum rezultă din actul de la fila 7,8 astfel ca in vederea inmatricularii el are obligatia achitarii taxei de poluare.

In consecință, tribunalul a apreciat că în mod corect pârâta A. a mun.

C.-N. a încasat taxa de poluare pentru înmatricularea autoturismului reclamantului, reglementată de dispozițiile OUG nr. 5., dispoziții care sunt compatibile cu dreptul comunitar, acțiunea formulată de reclamant fiind considerată nefondată, motiv pentru care a respins-o. Respingându-se acțiunea principală, s-a respins și cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. a M. C.-N. solicitând admiterea recursului și modificarea Sentintei civile nr. 4. a T. C. in sensul admiterii exceptiilor invocate de catre institutia pârâtă (lipsa calitatii procesuale pasive a institutiei pârâte si inadmisibilitatea actiunii) si respingerii actiunii formulate de catre reclamant ca efect al admiterii exceptiilor pârâtei.

Considera ca, sentinta civila recurata este netemeinica si nelegala in conf. cu art. 304 pct.7, 8 si 9 Cod procedura civila.

În motivare s-a arătat că:

Chiar de la inceput, subliniază faptul ca prima instanta in mod corect a retinut ca actiunea formulata de catre reclamant este neintemeiata si a procedat la respingerea ei.

Numai ca exceptiile invocate de catre institutia pârâtă (lipsa calitatii procesuale pasive a institutiei pârâte si inadmisibilitatea actiunii) sunt intemeiate si trebuiau admise de catre prima instanta.

Respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a institutiei pârâte s-a datorat incalcarii de catre prima instanta a prevederilor art.l coroborat cu cele ale art. 5 din OUG Nr. 5., conform carora, " Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului ... ",

"Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă. "

Avand in vedere imprejurarea ca, reclamantul nu a inteles sa atace modul de calcul efectuat de autoritatea fiscala, in speta de A. F. P. C.-N., ci s-a referit la probleme de nelegalitate a actului normativ precum si ca acesta ar genera discriminare intre cumparatorii de autovehicule, apreciază ca institutia pârâtă nu are calitate procesuala pasiva in cauza.

In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii, solicită a observa ca prima instanta a omis sa analizeze motivele invocate de pârâtă in sustinerea acestei exceptii (motiv de modificare a hotararii prevazut de art. 304 pct. 7 Cod procedura civila).

Asa cum a aratat prin intampinarea depusa la dosarul primei instante, actiunea in contencios administrativ formulata de reclamant este inadmisibila, pentru urmatoarele considerente:

Taxa pe poluare in suma de 2.671 lei (achitata cu Chitanta nr.

3361032/(...)) a fost stabilita de catre institutia pârâtă prin D. de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.813478/(...) emisa de catre institutia pârâtă urmare cererii depuse de catre reclamant la institutia pârâtă.

Asa cum se mentioneaza in cuprinsul ei, decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule putea fi contestata de catre reclamant in termen de 30 de zile de la data comunicarii, sub sanctiunea decaderii, potrivit art. 207 alin.l din 0.0. nr.92/2003 republicata si modificata, la organul fiscal competent potrivit art. 209 alin. 1 din acelasi act normativ.

Reclamantul nu a exercitat, insa, calea administrativa de atac a contestatiei prevazuta de art. 205 si urm. Din O.G. nr.92/2003 republicata si modificata impotriva deciziei de calcul al taxei pe pouare pentru autovehicule, motiv pentru care actiunea rec1amantului este inadmisibila.

In conf. cu art. 218 alin.2 din O.G. nr.92/2003 republicata si modificata, actul care ar fi putut fi atacat la instanta de contencios administrativ competenta ar fi fost decizia prin care D. G. a F. P. a J. C. ar fi solutionat contestatia prevazuta de art. 205 si urm. din ordonanta, in cazul in care o astfel de contestatie ar fi fost formulata de catre rec1amant.

Deci, actul care a produs efecte juridice este decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie titlu de creanta si in baza careia rec1amantul a achitat taxa pe poluare.

Pentru motivele mai sus expuse, prima instanta trebuia sa respinga ca inadmisibila actiunea in contencios administrativ formulata de rec1amant.

Atata timp cat decizia de calcul al taxei pe poluare nu a fost desfiintata prin exercitarea caii specia le de atac a contestatiei administrative prevazuta de art. 205 si urm. din O.G. nr.92/2003 republicata si modificata, institutia pârâtă nu va putea fi obligata la restituirea catre reclamant a taxei pe poluare si nu poate fi vorba despre vreun refuz "nejustificat" de restituire a taxei pe poluare.

Dupa cum se poate observa, prima instanta a facut abstractie totala de actele depuse de catre institutia pârâtă la dosarul cauzei (decizia de calcul al taxei pe poluare, cererea rec1amantului prin care rec1amantul a solicitat institutiei pârâte sa-i calculeze taxa pe poluare) - motiv de modificare a hotararii prevazut de art. 304 pct. 8 Cod procedura civila.

De asemenea, solutia de respingere a exceptiei inadmisibilitatii actiunii s-a datorat incalcarii de catre prima instanta a prevederilor art. 205 si urm. si art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 (motiv de modificaaare a hotararii prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila).

In concluzie, solicită in conf. cu art. 304.1 Cod procedura civila, sa se analizeze cauza sub toate aspectele si sa se admită recursul pârâtei.

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și reclamantul P. R.-E.solicitând sa se admită prezentul recurs, sa se desfiinteze hotararea instantei de fond, fiind netemeinica si nelegala, cu consecinta admiterii cererii de chemare in judecata formulate, pentru considerentele pe care le expune in detaliu.

Prin actiunea inregistrata pe rolul T. C. sub nr.(...), reclamantul recurent a solicitat admiterea actiunii promovata cu consecinta obligarii paratului la restituirea taxei de poluare in cuantum de 2671 lei si dobanda legala raportat la aceasta suma.

Reclamantul recurent a aratat ca la data (...), in temeiul dispozitiilor legale OG 5. am fost obligat la plata A sumei de 2671 lei dovada achitarii acesteia facandu-se cu chitanta seria TS6 nr.3361032, cu titlu de taxa de poluare pentru inmatricularea unui autoturism, anterior inmatriculat intr-un alt stat membru al UE.

Mai apoi, reclamantul recurent a formulat cerere de restituire a taxei mai sus-amintita, insa A. F. P. a M. C.-N. a refuzat acest fapt, context care in cele din urma a determinat promovarea cererii de chemare in judecata inregistrata la Tribunalul Cluj sub numarul mai sus enuntat.

In sustinerea cererii de chemare in judecata reclamantul a adus o serie de argumente care se ragasesc in legislatia comunitara si care au reprezentat un real temei pentru admiterea unor alte cereri de chemare in judecata cuobiect identic, atat la instantele clujene , cat si la alte instante de judecata din tara.

A aratat in acest sens ca taxa solicitata si perceputa de catre parata, in asa-zisa aplicare a dispozitiilor OUG 5. se gaseste in totala contradictie cu dispozitiile art. 6-12, art. 25, art.28,90 ale T.ului de la R. de constituire a C. E., care interzice orice fel de discriminare in ceea ce priveste libera circulatie a bunurilor.

Instanta de fond, analizand actele depuse in probatiune din argumentele invocate a concluzionat ca in speta dedusa judecatii nu se incalca dispozitiile art.25,28,30 si 90 din T.ul CE, respingand astfel actiunea reclamantului.

Astfel ca instanta de fond apreciaza ca " nu se poate vorbi in speta de discriminare intre autovehiculele second-hand ce se inmatriculeaza pentru prima data in R. si cele second-hand deja inmatriculate, ele neaflandu-se intr-o situatie similara."

Singura situatie care ar trebui in opinia instantei de fond sa il lamureasca pe reclamant si sa constituie o motivare a hotararii pronuntata este sustinerea acesteia ca "de la data de (...) scutirea nu se mai acorda, iar taxa de poluare solicitata in prezenta cauza, aferenta cererii de inmatriculare a fost achitata de catre reclamant dupa data de (...), astfel ca in vederea inmatricularii reclamantul are obligatia achitarii taxei."

Este evident faptul ca instanta de fond a pronuntat o hotarare judecatoreasca total lipsita de temei legal, mai mult chiar, facand o aplicare absolut eronata a dispozitiilor legale in vigoare si evocate de catre reclamant, prin raportare la dreptul comunitar.

Este de altfel foarte usor de urmarit faptul ca instanta de fond nu a facut o motivare reala a hotararii pronuntata, ci mai degraba a facut o simpla afirmatie si o raportare la o practica judiciara, care insa nu este unitara in acest domeniu, practica judiciara care totusi nu poate fi privita ca un izvor de drept in mod absolut, urmand ca instanta de judecata sa aprecieze in concret situatia.

Este in opinia reclamantului o hotarare pronuntata intr-un mod formal mai mult si nu spre a lamuri si judeca efectiv cu atentie situatia dedusa judecatii.

Acest fapt rezulta de altfel din absenta unei reale motivari care sa lamureasca problema juridica dedusa judecatii. Sub nici o forma nu poate concepe ca o simpla afirmatie a instantei de judecata sa reprezinte un ansamblu de argumente reale si intemeiate pentru motivarea hotararii judecatoresti pronuntata de catre aceasta.

Acest fapt este cu atat mai revoltator cu cat, in cadrul aceleiasi instante de judecata, opiniile altor complete de judecata raportat la acelasi obiect dedus judecatii este unul diametral opus hotararii si argumentelor formale invocate de catre instanta de fond. (depune alaturat sentinta nr.3412/2010 pronuntata in dos.nr.(...) al T. C.).

In opinia reclamantului, instanta de fond a facut o gresita interpretare si aplicare a legii in cauza supusa judecatii, de asemenea a motivat absolut lacunar si mai ales, apreciază ca fara vreun real interes pentru dezlegarea pricinii, hotararea pronuntata de catre aceasta fiind una nelegala si netemeinica.

Raportat la aceste aspecte criticate si la argumentele aduse, solicită a proceda la admiterea recursului promovat, desfiintarea hotararii instantei de fond cu consecinta admiterii cererii de chemare in judecata promovata de catre reclamantul recurent.

In egala masura solicită instanței sa procedeze la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de promovarea prezentei cai de atac, justificate cu chitanta privind achitarea onorariului avocatial.

Asupra cauzei de față, se constată următoarele:

Reclamantul a achiziționat autoturismul marca Volkswagen Golf serie

șasiu WVWZZZ1HZVW121899, an fabricație 1996 în data de (...), conform actelor de la dosar. În vederea înmatriculării în R. a autoturismului sus menționat reclamantul a fost obligat să achite suma de 2671 lei, taxă pe care a achitat-o la A. C.-N., la data de 11 martie 2010.

Reclamantul a solicitat restituirea acestor taxe pârâtei A. C.-N. la data de

30 martie 2010, pârâta respingându-i cererea (f.11-13, dosar fond), context care in cele din urma a determinat promovarea cererii de chemare in judecata inregistrata la Tribunalul Cluj, respinsă, pe fond, de către prima instanță.

În privința recursului declarat de către pârâta AFP C. N., având în vedere faptul că, la fond, soluția adoptată de tribunal a fost de respingere a acțiunii, recurenta neputând fi astfel, în mod obiectiv, prejudiciată și neputând invoca, drept urmare, existența unui interes personal, direct, născut și actual în susținerea căii de atac, se va proceda la respingerea acestui recurs.

Chiar dacă, cu privire la această statuare s-ar putea obiecta, în contextul în care există promovat și un recurs al reclamantului, în subsidiar, se constată că niciuna din cele două excepții invocate de pârâtă nu sunt întemeiate, cu privire la cea a inadmisibilității, urmându-se a se face referire la momentul la care se va analiza recursului reclamantului.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei- recurente, se constată că ea nu este fondată, deoarece suma în litigiu a fost efectiv încasată de către această parte, care a emis și decizia de calcul al taxei, precum și adresa prin care se refuză cererea de restituire.

Așa fiind, aspectele referitoare la faptul că această sumă se varsă în contul AFM, este irelevant, din perspectiva raportului juridic născut astfel între reclamant și pârâtă, putând primi valențe numai în ceea ce privește cererea de chemare în garanție.

Cu privire la recursul declarat de către reclamant, se constată că este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J., că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale

U. le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Instanța de recurs constată faptul ca taxa de poluare a fost achitată în baza formei modificate a O.U.G. 5.. În consecință, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente, trebuie analizata la normele în vigoare la momentul plății taxei, prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie

2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituieo taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că, deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Aceste statuări sunt valabile în opinia C. de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială.

Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.

Or, apreciind astfel, Curtea își îndeplinește misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal). Din această perspectivă, având în vedere imperativitatea asigurării preeminenței dreptului comunitar, prin prisma efectelor produse de hotărârile C., Curtea apreciază că la acest moment sunt neavenite orice apărări care s-ar raporta la normele naționale și care ar fi de natură să pună un obstacol în calea cererilor de restituire a taxelor de poluare percepute în temeiul OUG nr. 5., cum ar fi, spre exemplu, cele referitoare la excepția inadmisibilității, invocate atât la fond cât și în recursul pârâtei.

Deși Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, de reținut este că aceste modalități nupot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18).

Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței C. E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și aprincipiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.

Așa fiind, în ceea ce privește dispoziția referitoare la restituirea taxei de poluare, se va constata că tribunalul nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, criticile din recurs fiind fondate.

Pentru a dispune astfel, s-a luat act și de faptul că, dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le consacră. Organele fiscale din R. trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de Justiție E. a consacrat în altfel în afaceri ,precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine World Handels GmbH, o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european.

Așa fiind, în baza prev. art. 20 din Legea nr. 554/2005, art. 312 alin. 1

C.pr.civ., recursul declarat în cauză de către reclamant va fi admis, va fi modificată sentința, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamant, fiind obligată pârâta A. F. P. A M. C. N. să-i restituie suma de 2671 lei.

Se va respinge cererea privind acordarea dobânzii fiscale, iar pentru a dispune în acest sens, se va lua act de faptul că neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de R. ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai pe temeiul prev. de OG nr. 9..

Așa fiind, Curtea constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii în temeiul dispozițiilor art. 120 și art. 124 din Codul de procedură fiscală, norme care nu sunt aplicabile în cauză.

În baza principiului disponibilității, instanța trebuie să aibă în vedere solicitarea formulată de către reclamant, neputând proceda la modificarea cauzei acestei pretenții, fără a încălca drepturile procedurale ale părții adverse, motiv pentru care această solicitare va fi respinsă, cu luarea în considerare și a împrejurării că ea nu a mai fost susținută, cu ocazia recursului.

Drept consecință a soluției date cererii principale, se va admite cererea de chemare în garanție formulată împotriva A. F. PENTRU M. B. și se va dispune obligarea A. F. PENTRU M. B. la plata, în favoarea A. F. P. A M. C. N., a sumei de 2671 lei, în cauză fiind pe deplin aplicabile prev. art. 60-63

C.pr.civ., textul OUG nr. 5. cuprinzând suficiente prevederi care sa asigure sisa garanteze afectațiunea specială a sumelor de bani rezultate din plata taxei de poluare.

Astfel, art. 1 alin. (1) prevede ca taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, alineatul 2 al aceluiași articol prevede programele si proiectele pentru protecția mediului finanțate din plata taxei pe poluare. Mai departe, art. 5 alin. (4) prevede ca taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile T. S. pe numele A. F. pentru M..

Dovada faptului ca suma plătită la trezorerie a fost achitata in contul A.

F. pentru M., contul 51.16.10.09, indicat in HG 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5. , rezulta chiar din chitanța depusă la dosar de către reclamant.

În același sens sunt și prevederile HG 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5., conform cărora unitățile T. S. transferă în contul deschis pe numele A. F. pentru M., la T. S. 6, sumele colectate în baza ordonanței.

Aceeași este situația și în cazul restiturii sumelor reprezentând diferențele de taxa pe poluare rezultate în urma contestarii taxei, cererea de restituire fiind soluționată de organul fiscal competent, iar restituirea sumelor reprezentând diferența de taxa se face din bugetul F. pentru mediu.

În concluzie, nu organul fiscal este beneficiar al plății, si, prin urmare, are posibilitatea de a fi despăgubit de către entitatea care administrează efectiv sumele cu această destinație.

În baza prev. art. 274 alin. 1 C.pr.civ., va fi obligată pârâta A. F. P. A M. C.-N. să plătească reclamantului suma de 39,3 lei, cheltuieli de judecată la fond, taxă de timbru și timbru judiciar și se va respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N. împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul P. R.-E. împotriva sentinței civile nr. 4187 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., pe care o modifică în sensul că obligă pârâta A. F. P. A M. C.-N. să restituie reclamantului P. R. E. suma de 2671 lei, taxă de poluare.

Respinge restul pretențiilor.

Admite în parte cererea de chemare în garanție și obligă A. F. PENTRU

M. B. să restituie pârâtei A. F. P. A M. C.-N. suma de 2671 lei.

Obligă pârâta A. F. P. A M. C.-N. să plătească reclamantului suma de

39,3 lei, cheltuieli de judecată la fond.

Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N. împotriva aceleiași sentințe.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 08 I. 2011.

Red.M.B./dact.L.C.C.

3 ex./(...) Jud.fond: A. M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2626/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal