Sentința civilă nr. 529/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 529/2011
Ședința ata de 05 O. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M. ANA în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S., având ca obiect - refuz acordare drepturi conform Legii nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la al doilea termen de judecată, fond.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, însoțită de copia dosarului depus de reclamantă în vederea acordării indemnizației de refugiat, conform art. 1 lit. c) din L. nr. 1..
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de(...) sub nr. (...) reclamanta M. ANA în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S. a solicitat instanței anularea hotărârii nr.6293 emisă la (...) de pârâta.
În motivare se susține că declarațiile martorilor date în fața notarului sunt elocvente în sensul refugierii familiei în perioada 1942- 6 martie 1945 din motive etnice.
Familia sa s-a refugiat din loc. M., jud. S. în loc. Beiuș, jud. B.. Răspunzând celor invocate prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea contestației în considerarea că în mod corect s-a apreciat de comisie că declarațiile martorilor nu sunt concludente. Din cuprinsul acestora nu rezultă împrejurările în care reclamanta s-a refugiat la câteva zile de la naștere și nici că martorii au fost refugiați în aceeași localitate cu reclamanta.
De asemenea, tatăl reclamantei, numitul POP M. a fost refugiat, potrivit adeverinței nr. 314/(...) eliberată de A. N. B., în perioada (...) - (...).
Prin precizarea consemnată în încheierea de ședință din (...), reclamanta a arătat că solicită acordarea drepturilor începând din (...).
Analizând susținerile părților în raport cu probele administrate cu normele juridice incidente Curtea reține următoarele:
Prin hotărârea nr.6293 emisă la (...) de C. pentru aplicarea Legii
189/2009 din cadrul CJP S. a fost respinsă cererea formulată de reclamanta
M. ANA reținându-se că situația solicitată nu este dovedită.
Potrivit prev. art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin L. nr. 1., beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la
6 martie 1945 a suferit persecuții, aflându-se în una din cele șase situații expres prevăzute de lege.
Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile actului normativ evocat, persoana în cauză trebuie să facă dovada refugierii (proprii sau a părinților în cazul copiilor) materializate în părăsirea domiciliului și a faptului că această părăsire este rezultatul persecuției etnice în perioada arătată.
Cu alte cuvinte, dovada persecuției, ca urmare a părăsirii domiciliului, este o condiție esențială pentru acordarea drepturilor prevăzute de L. nr. 1., dovadă ce poate fi făcută, în contextul normelor metodologice, prin acte oficiale și respectiv prin declarații de martori.
În speță declarațiile martorilor nu pot fi reținute în sensul normelor menționate.
Astfel, prin declarațiile autentice de la f.24-25 dosar martorii L. A. și M. G. au arătat că s-au întâlnit în refugiu cu reclamanta și tatăl său, POP M., în perioada mai 1943 - octombrie 1945.
Aceste susțineri sunt contrazise de adeverința nr. 314/(...) eliberată de A. N. B., din care rezultă faptul că tatăl reclamantei, numitul POP M., a fost refugiat în zona B.ului în perioada (...) - (...).
De asemenea, declarația martorului L. A., dată în fața instanței, diferă de cea dată în fața notarului public prin faptul că, în declarația inițială, acesta arată că s-a întâlnit în refugiu cu tatăl reclamantei iar ulterior, la termenul de judecată din (...), afirmă că a intrat în vorbă cu părinții reclamantei. Și perioada refugiului este oarecum diferit prezentată de către martor în sensul că inițial arată că familia reclamantei s-a întors în sat în octombrie 1945 iar ulterior că întoarcerea în localitatea natală a avut loc în primăvara anului 1945.
Martorul Haiduc I., audiat în instanță -f.10, arată că s-a întâlnit ultima dată, în refugiu, cu familia reclamantei, în perioada Crăciunului 1943, mărturie care nu acoperă perioada solicitată de către reclamantă.
Pe lângă aceste contradicții din declarațiile martorilor, Curtea a avut în vedere împrejurarea că, din actele de stare civilă ale reclamantei - certificat de naștere și carte de identitate, rezultă faptul că aceasta s-a născut în loc. M., jud. S., împrejurare care se coroborează cu cele menționate de A. N. în sensul că tatăl reclamantei s-a întors din refugiu în 1942.
Așa fiind față de cele arătate întemeiat pe art.1 din L. 1. raportat la art.1169 C., art.18 din L. 554/2004 Curtea va respinge cererea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII R espinge acțiunea formulată de reclamanta M. ANA, domiciliată în loc. H. nr. 110, jud. S. împotriva pârâtei C. J. DE P. S. cu sediul în Z., B-dul M. V. nr.
85, jud. S. ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, (...).
M. H. D. C.
Thred./M.H./ 4 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 4814/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5098/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|