Decizia civilă nr. 3117/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3117

Ședința publică din 12 septembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B.

JUDECĂTORI : F. T.

M. H.

GREFIER: M. ȚÂR

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta SC A. PGD SRL Z. împotriva Sentinței civile nr.231 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. în contradictoriu cu intimatelor A. F. P. Z., D. G. A F. P. S. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este timbrat cu suma de 21,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei

- întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art. 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, în raport de dispozițiile art.20 alin.1 din Legea nr.554/2004 și art.101, 102 din C.pr. civilă invocă din oficiu, excepția tardivității recursului promovat de către recurent și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.231 pronunțată la data de 20.01.201 în dosarul nr.(...) al Tribunalului S. a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului S. A. PGD SRL împotriva Direcției Generale a F. P. S. și A. F. P. Z..

Pentru a dispune astfel instanța a reținut în esență că OUG nr.50/2008 act normativ în contextul căruia a fost achitată taxa respectă exigențele tratatului.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate și obligarea intimatei la restituirea sumei de 8438 lei reprezentând diferența restituită de taxa de primă înmatriculare și taxa poluare; obligarea intimatei la plata dobânzii începând cu

(...) ziua plății și până la restituirea sumei, precum și obligarea la cheltuieli.

În susținere se arată că taxa percepută este contrară normelor comunitare iar invocarea plății voluntare nu poate înlătura posibilitatea contestării în contextul în care taxa contrară normelor dreptului comunitar înfrânge dispozițiile constituționale și pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru.

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a susținut că recurenta nu a urmat procedura administrativă, actul a cărei anulare se solicită nu este un act administrativ, iar normele interne nu sunt contrare celor comunitare.

La data de (...) în temeiul artr.,137 C.pr.civ. coroborat cu art…..C.pr.civ. și art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea a invocat excepția tardivității recursului apreciată ca neîntemeiată.

În acest sens se reține că potrivit art.301 C.pr.civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare dacă legea nu dispune astfel.

Legea nr.554/2004 prin art.20 alin.1 (aplicabil în materia contenciosului -

și în contextul căruia a fost formulat demersul introductiv) prevede că hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Din coroborarea normelor enunțate reiese că termenul de recurs este de

15 zile de la comunicare, nedeclararea în termen atrăgând tardivitatea.

Hotărârea conform dovezii de la fila 4 dosar a fost comunicată reclamantei recurente la data de (...). Potrivit mențiunii inserate pe declarația de recurs acesta a fost introdus la (...). Se poate așadar observa că recursul a fost declarat cu depășirea termenului instituit de normele enunțate.

Așadar față de cele arătate de dispozițiile mai sus enunțate excepția urmează a fi admisă și respins recursul ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta SC A. PGD SRL Z. împotriva sentinței civile nr.231 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 septembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. B. F. T. M. H.

GREFIER

M. ȚAR R ed.F.T./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.C. N. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3117/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal