Decizia civilă nr. 2881/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2881/2011

Ședința publică de la 01 I. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE G.-A. N. JUDECĂTOR S. AL H. JUDECĂTOR L. U. GREFIER A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul V. M. împotriva sentinței civile nr. 1477 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu intimata I. P. J. C.-S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite înmatriculare auto fără taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Gui

A. pentru recurent, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut { F. referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar aferente recursului declarat.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

Reprezentantul recurentei depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, conform dispozițiilor instanței. Totodată, acesta arată că nu are alte cereri de formulat.

Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii introductive, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1477 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul V. M. împotriva pârâtului I. P. C. S. P. C. R. P. DE C. SI I. A V., având ca obiect înmatricularea unui autovehicul fără plata taxei de poluare, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul este proprietarul autoturismului marca Mercedes cu nr. de identificare W., cumpărata din Belgia, și a solicitat pârâtei înmatricularea în România pe numele sau , dar parata a refuzat înmatricularea autoturismului in lipsa depunerii taxei de poluare.

T. a apreciat că refuzul pârâtei de a înmatricula acest autoturism în absența taxei de poluare nu poate fi asimilat unui refuz nejustificat.

Astfel, OUG nr. 5. stabilea forma inițială cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Analizând compatibilitatea acestei taxe in forma inițială a OUG 5. cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță aceasta nu încălca dispozițiile art. 25,28,30,90 din T.ul de instituire a C. E.(actualmente art.30,34,36,110 din TFUE).

Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Or, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr. 5. nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul R., contribuind, astfel, la poluarea mediului. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din U. E., ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr. 5. ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 2, care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a găsit o formulă foarte potrivită prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare cum era cea prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal și apreciată ca nelegală de către instanțe. Nu în ultimul rând, tribunalul apreciază că nu trebuie omis nici faptul că instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia E., astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.

În ceea ce privește dispozițiile art. 25, 28 din T.ul de instituire a C. E., tribunalul constată că acestea nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care au în vedere taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent (art. 25), respectiv restricțiile cantitative la import precum și orice alte măsuri cu efect echivalent. Or, o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import.

Nu se poate vorbi în speță de o discriminare între proprietarii autovehiculelor second hand ce se înmatriculează pentru prima data in

România și proprietarii autovehiculelor second hand care le au deja, ele neaflându-se într-o situație similara. Astfel, în cazul celei de a doua categorii mai sus menționate nu se mai poate stabili o taxă de poluare în vederea admiterii în circulație câta vreme ele deja au fost admise în circulație anterior intrării în vigoare a dispozițiilor legale ce reglementează această taxă .

Practica judiciara a statuat ca forma modificată a OUG 5. prin OUG 2. si OUG 7. contravine prevederilor dreptului comunitar având în vedere preambulul OUG 2. în care se arată că ea este adoptată având in vedere criza financiară și economică care a dus la scăderea piețelor auto și având în vedere scutirea de la plata taxei de poluare ce se acorda unei categorii de autoturisme in care se încadrează producția interna auto.Ca atare, această formămodificata a fost considerata contrara prevederilor dreptului comunitar întrucât urmarea în mod indirect să încurajeze industria auto interna prin jocul combinat al măririi taxei de poluare și al scutirii acordate .

Începând cu (...) scutirea sus indicată nu se mai acordă. OUG 1. vizează punerea în aplicare a scutirii deja acordate dar nu vizează producția interna. In aceste condiții, practic, taxa de poluare a încetat să mai fie contrară prevederilor comunitare sus menționate considerentele aplicabile formei inițiale a OUG 5. fiind pe deplin aplicabile și pentru perioada de după (...)0. Cuantumul taxei de poluare nu încalcă doar prin el însuși, prevederile art. 90 din T.ul CEE (in prezent art. 110 din TFUE) el aplicându-se pe baza acelorași criterii tuturor autovehiculelor. Totodată, acest cuantum nu influențează direct sau indirect opțiunea cumpărătorilor aceștia nereorientindu-se spre produsele interne similare .

Cererea de înmatriculare a fost formulată de către reclamant după data de (...) așa cum arată chiar in acțiune și din actul de la fila 5 dosar, astfel că, în vederea înmatriculării el are obligația achitării taxei de poluare .

In consecință, tribunalul a apreciat că în mod corect pârâta a condiționat înmatricularea autoturismului reclamantului de plata taxei de poluare reglementate de dispozițiile OUG nr. 5., dispoziții care sunt compatibile cu dreptul comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul V. M. solicitândadmiterea acestuia și casarea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 316 C.pr.civ., reclamantul a arătat că refuzul pârâtei de a înmatricula autoturismul în lipsa plății taxei de poluare este în contradicție cu dispozițiile T.ului U.E., respectiv art. 90, parag. 1, din punctul de vedere al autovehiculelor înmatriculate în România după ce anterior mai fuseseră înmatriculate și în alte țări membre ale U.E., astfel că dispozițiile O. nr. 5. încalcă prevederile T.ului U.E.

În sprijinul susținerilor sale, reclamantul a invocat și dispozițiile art. 139 alin. 1 din Constituție care instituie obligativitatea R. de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 90 parag. 1 din T.ul C.E.

Invocând dispozițiile T.ului de A. al R. la U. E., reglementări C.E.D.O. precum interpretările Curții E. de Justiție, reclamantul susține că taxa de primă înmatriculare are un vădit caracter ilicit, iar instanțele judecătorești au obligația de a respecta dispozițiile dreptului comunitar.

În ceea ce privesc prevederile O. nr. 5., reclamantul susține că acestea sunt discriminatorii față de autovehiculele deja existente în parcul auto național.

De asemenea, reclamantul apreciază că are dreptul la scutirea plății taxei de primă înmatriculare, deoarece nu se încadrează în nici una din situațiile legal stabilite ca fiind situații generatoare a obligației de plată a taxei respective.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-aapreciat ca fiind fondat din următoarele considerente:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enuntata starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecatii si plecand de aspectele concrete ale spetei trebuiedecelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul comunitar.

Reclamantul recurent a achizitionat din Belgia un autoturism marca

Mercedes, și a solicitat Institutiei P. J. C. - S. P. C. R. P. de C. si I. a A. prin care a solicitat inmatricularea autoturismului fara achitarea taxei de poluare. M. invocate in sustinerea acestei cereri sunt similare argumentelor care motiveaza recursul dedus judecatii. Cererea nu a fost solutionata, nici parata intimata nu a facut dovada modului de solutionare a cererii, insa prin intampinarea formulata la cererea de chemare in judecata s-a opus la admiterea acesteia, invocand faptul ca nu poate proceda la inmatricularea autoturismului in lipsa dovezii achitarii taxei de poluare, cu motivarea ca prima inmatriculare a vehiculelor in Romania se poate efectua doar daca sunt respectate dispozitiile art. 7 din OMAI 1501/2006, atat in sensul prezentarii documentelor cat si in sensul achitarii tuturor taxelor prevazute de legislatia in vigoare, inclusiv taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, stabilita de OUG 5..

Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 lit. a din OUG nr. 5.) încât dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism, în absenta dovezii de achitare a taxei de poluare, a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234

CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de

Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru Mediu și M. Mediului.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul

Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Trebuie notat că la data formulării cererii de înmatriculare, 24 septembrie 2010, ca efect al OUG nr. 1. a încetat efectul art. III introdus prin OUG nr. 2. și ca atare practic s-a revenit la forma inițială de calcul și stabilire a taxei pe poluare cu mențiunea că nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5..

Or, Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Și este așa, deoarece raționamentul CJUE din cauza T. este valid și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5..

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.

Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Față de cele ce preced, raportat la considerentele menționate în precedent în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 304 alin. 1 punctul 9 C.p.c., recursul declarat va fi admis, sentința recurată va fi modificată în sensul admiterii cererii de chemare in judecata și obligării paratei la efectuarea operațiunii administrative a înmatriculării autoturismului fără achitarea taxei de poluare reglementata prin dispozițiile O. 5., așa cum a fost modificata prin OUG 2..

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Admite recursul declarat de V. M. împotriva sentinței civile nr. 1477 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în sensul că admite acțiunea formulată de către reclamantul V. M. și obligă pârâtul I. P. C. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. să înmatriculeze fără plata taxei de poluare a autoturismului Mercedes cu nr. de identificare W..

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 iulie 2011.

{ F. |

Președinte,

G.-A. N.

Judecător,

S. Al H.

Judecător,

L. U.

Grefier, A. B.

}

Red.L.U./Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud.fond. A. Rădulescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2881/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal