Decizia civilă nr. 2882/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2882/2011
Ședința de la 01 I. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. AL H.
JUDECĂTOR G.-A. N.
JUDECĂTOR F. T.
GREFIER A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanta SC G. S. S. împotriva sentinței civile nr. 3. pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE M. C., având ca obiect anulare act administrativ.
Se constată că la data de 30 iunie 2011 s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise formulate de recurenta SC G. S. S.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 24 iunie 2011, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3.861 din 12 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. G. S. S. C.-N., în contradictoriu cu pârâtul I. T. DE M. C..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în conformitate procesului verbal de control nr. 039253/(...), inspectori din cadrul I.ui T. de M. C. au efectuat un control la reclamanta SC G. Ș. S. în perioada (...) - (...) și au constatat că la locul de muncă „. C. C.-N. existau
619 persoane care au desfășurat activități de promovare produse pentru reclamantă în temeiul unor convenții civile de colaborare și cărora reclamanta le-a achitat drepturi bănești impozabile, însă fără a le încheia contracte individuale de muncă, încălcându-se astfel prevederile art.16 alin.
1 din L. 53/2003. Inspectorii au mai reținut faptul că aceste persoane desfășurau activitatea de promovare în spațiile amenajate de reclamantă, la dispoziția acesteia, cu semnarea unei condici de prezență, fiindu-le întocmite fișe medicale de aptitudini anterior începerii activității. De asemenea, s-a subliniat faptul că activitatea de promovare este chiar obiectul principal de activitate al reclamantei, conform clasificării CAEN - 7311 - activități ale agențiilor de publicitate, iar prin neîncheierea de contracte de muncă sunt prejudiciate persoanele respective prin aceea că nu beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația în vigoare pentru salariați. S-a dispus încheierea de contracte individuale de muncă pentru fiecare din cele 619 persoane, avându-se în vedere data reală a începerii activității, conform datelor din convențiile civile de colaborare, precum și întocmirea documentațiilor și situațiilor aferente.
Principalele apărări ale reclamantei s-au subsumat ideii că nu a dorit încheierea unor contracte de muncă și nici colaboratorii săi nu au dorit, serviciile prestate fiind ocazionale și de scurtă durată, sumele de bani achitate fiind de valoare redusă.
În primul rând, instanța de fond a reținut că posibilitatea încheierii unor convenții civile de prestări servicii era expres reglementată de art.3 din
L. 130/1999, ce a fost ulterior abrogat prin L. 5., iar L. 130/1999 a fost republicată fără a mai face vreo referire la acest tip de convenții.
În aceste condiții, singurele reglementări referitoare la aceste contracte sunt cele din Codul Civil privind locațiunea lucrărilor (art.1470-1490), care impun să fie încheiate pentru o prestație unică, ocazională, serviciul prestat să fie determinat, executat printr-o singură prestație, sau timpul pentru care prestează serviciul respectiv să fie limitat, suficient pentru ca activitatea pentru care este folosită persoana să fie dusă la bun sfârșit. Pe de altă parte, instanța reține că aceste reglementări nu se aplică persoanelor care sunt supuse legislației speciale, de exemplu contabili, traducători, avocați, consultanți fiscali, notari, aceștia exercitând profesii independente reglementate prin legi speciale. De asemenea, a mai apreciat tribunalul, nu este cazul în speță nici să se facă aplicarea legislației referitoare la persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale, care permite încheierea de convenții civile.
A., problema de drept care se pune în speță este dacă reclamanta putea încheia în mod legal contracte civile de colaborare/prestări servicii, fără a eluda legislația muncii, mascând raporturi tipice de muncă și lipsindu-i pe angajați de protecția specifică (diversele tipuri de asigurări, jurisdicția specială a muncii, modalitatea de încetare a raporturilor cu reclamanta), chiar presupunând că aceștia și-ar fi dat acordul pentru încheierea unei astfel de convenții.
Prin analizarea și interpretarea sistematică și teleologică a reglementărilor relevante, instanța de fond a apreciat că intenția legiuitorului a fost să reducă la minimum domeniul de aplicare al acestor convenții, pentru a asigura o protecție sporită persoanelor fizice care doresc să presteze o activitate remunerată. A., a abrogat dispozițiile specifice din L.
130/1999 și a modificat substanțial dispozițiile capitolului VIII din Codul muncii (Contractul individual de munca cu timp parțial), în special prin eliminarea oricăror condiții de durată a muncii zilnice/săptămânale, tocmai pentru a face această instituție mai flexibilă și mai adaptată nevoilor concrete ale angajatorului, păstrând în același timp protecția oferită salariatului.
Raportând la speța concretă, aceste considerații teoretice, instanța de fond a constatat că reclamanta a procedat în mod nelegal la încheierea de convenții civile de colaborare cu toate aceste persoane, modalitatea legală fiind cea prevăzută la cap.VIII din Codul muncii, respectiv încheierea de contracte individuale de muncă cu timp parțial, pe durată determinată sau nedeterminată (la aprecierea sa), și în cadrul cărora programul poate să nu fie fix, o astfel de condiție nefiind prevăzută de text.
De reținut este faptul că activitatea pe care o desfășurau cele peste
600 de persoane este chiar cea care constituie obiectul principal de activitate a reclamantei (publicitate/promovare produse), ceea ce înlătură argumentele expuse anterior cu privire la posibilitatea încheierii unor convenții civile pentru realizarea unor activități cu totul izolate, întâmplătoare și temporare. Practic, reclamanta își realiza obiectul principal de activitate în această modalitate, iar uneori sumele de bani oferite nu erau în niciun caz de micăvaloare, astfel cum a susținut - de exemplu, situația prezentată în tabelul anexat procesului verbal privindu-i pe numiții A. M. M., C. A. M., P. (N.a) C. O., N. S.lcs, Chesăuan A. R., Clăianu R. G., Pavel E. D., Stan M. C. și alții, care se regăsesc în situațiile centralizate pe parcursul mai multor luni (filele
22 - 35 vol.I). În mod evident, caracterul ocazional și imprevizibil al prestațiilor nu poate fi reținut.
T. nu a putut avea în vedere nici apărările reclamantei în sensul că nu se poate nesocoti voința părților, și mai ales a persoanelor ce desfășurau activitatea de promovare, de a nu fi supuse rigorilor inerente unui contract de muncă, legiuitorul urmărind tocmai să protejeze angajatul care se află de regulă într-o poziție din care nu poate negocia, iar angajatorul aflat pe o poziție de forță îi impune propriile sale condiții în schimbul sumei de bani oferite. D. că părțile pot încheia orice contract doresc, însă ceea ce a constatat în mod corect pârâta ITM C. este caracterul nelegal al unui asemenea contract.
Reclamanta s-a mai prevalat de o adresă emisă de M. M., F. și P. S., care recunoaște posibilitatea (teoretică) încheierii de convenții civile de prestări servicii. O astfel de posibilitate este, după cum s-a argumentat anterior, permisă de legislația în vigoare în anumite condiții restrictive, însă care nu sunt întrunite în speța dedusă judecății.
Față de cele expuse, tribunalul a constatat că nu prezintă relevanță nici ponderea reprezentată de impozitul plătit aferent acestor convenții din impozitul plătit pentru angajații cu contract individual de muncă, nici faptul că ar fi excesiv de împovărător pentru angajator să pună în practică măsurile impuse de ITM C., nici faptul că majoritatea angajaților sunt studenți și preferă acest mod de a proceda, fără impunerea unui program fix
(contractul de muncă cu timp parțial nu implică program fix, după cum s-a reținut).
În fine, reclamanta a contestat măsurile dispuse de inspectorii de muncă, apreciind că sunt discreționare și fără suport legal. Instanța observă însă că, potrivit art.19 lit.d) din L. 108/1999, inspectorii de muncă au dreptul să impună ca abaterile constatate în domeniu să fie remediate pe loc sau într-un timp limitat. În speță, inspectorii au dispus, în cuprinsul anexei nr.2 la procesul verbal de control, ca reclamanta să încheie contracte individuale de muncă pentru angajații menționați, conform datelor rezultate din convenții, precum și să încheie și să depună state de plată rectificative, declarații fiscale de comision rectificative și achitarea acestuia, inclusiv a dobânzilor (filele 67 - 80), măsuri ce reprezintă remedii ale abaterii constatate și se circumscriu astfel cadrului legal.
Având în vedere considerentele expuse, instanța de fond a constatat că procesul verbal de control nr.039253/(...) (inclusiv măsurile dispuse) este legal și temeinic, motiv pentru care, în temeiul art.18 din L. 554/2004, a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 precum și a art. 3041 C.pr.civ., reclamanta S. G. S. S. C.-N. a declarat recurs,solicitând admiterea acestuia și în principal, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de fond. În subsidiar, se solicită modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii introductive și anulării procesului-verbal de control nr. 039253/(...) încheiat de către I. M. - ITM C., cu cheltuieli de judecată în fond și în recurs. În motivarea recursului, reclamanta a arătat că prin procesul verbal de control nr. 039253/(...) I. M. - I. T. de M. C. se reține că SC G. S. S. ar fi "primit la muncă în perioada (...) - (...) un număr de 619 persoane angajateîn baza unor convenții civile de colaborare, fără a le întocmi un contract individual de muncă anterior începerii activității, încălcând astfel prevederile art. 16 al 1 L. 53/2003 modificată, obligația de a încheia un contract individual de muncă în formă scrisă în limba română, revenindu-i angajatorului". A mai precizat reclamanta că organul de control a dispus obligarea sa la a încheia contracte individuale de muncă "cu data reală a începerii activității, conform datelor rezultate din convențiile civile de colaborare existente în evidența contabilă". Măsurile dispuse prin actul atacat sunt profund nelegale, discreționare și abuzive, calificând actul ca fiind unul încheiat cu exces de putere. Referitor la sentința recurată, reclamanta a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală pornind în demersul de dezlegare a cauzei de la premise false, îndepărtând fără temeinică analiză toate argumentele și motivele de nelegalitate pe care le-a invocat și primind fără rezerve o stare de fapt nereală, desprinsă doar din susținerile lipsite de temei ale autorității publice. De asemenea, instanța de fond pornește și fundamentează întregul raționament, relevat în considerente, de la o falsă problemă. În concret, se reține de către instanța de fond "problema de drept care se pune în speță este dacă reclamanta putea încheia în mod legal contracte civile de colaborare/prestări servicii, fără a eluda legislația muncii, mascând raporturi tipice de muncă și lipsindu-i pe angajați de protecția specifică .... " Instanța de fond primește, fără cea mai mică cercetare judecătorească și abordare cognitivă, existența unei simulații, a faptul că în realitate între părți s-au născut raporturi de muncă, fiind încheiat un contract individual de muncă cu fiecare angajat, acesta fiind raportul juridic real, producător de efecte juridice între părți, raport care însă a fost "mascat" disimulat prin încheierea unui act public constând în convenția civilă de prestări servicii. Această ipoteză de lucru, ipoteză care stă la baza considerentelor hotărârii și care influențează întreg raționamentul instanței de fond, nu este susținută în cauză. A.: • probele administrate în cauză nu sunt de natură a demonstra existența unei înțelegeri deghizate în forma convenției civile de prestări servicii. • dimpotrivă există dovezi certe că părțile au înțeles să încheie un contract civil de prestări servicii, ambele părți ale contractului acceptând această natură a actului juridic și nedorind ca prin acest act să disimuleze o înțelegere secretă diversă • autoritatea publică nu pune nici ea la îndoială voința comună a semnatarilor convențiilor civile, dimpotrivă, acesta reține "în perioada (...) - (...) au desfășurat activități pentru SC G. S. S. C.-N., în baza unor convenții civile de colaborare, în activitatea de promoteri, un număr de 541 persoane, cărora li s-au achitat drepturi impozabile" (pct 2 de sub nr. C.) și "față de cele prezentate la punctele 1.1, 1.2, 1.3, 1.4 și 1.5 din prezentul proces verbal se constată că S. G. S. S., ... a primit la muncă în perioada (...)- (...), un număr de 619 persoane angajate în baza unor convenții civile de colaborare" Intr-adevăr pentru terț (oricare ar fi el, chiar și autoritatea publică) simulația și actul real încheiat între părți, se prezintă sub forma faptului juridic, terțul fiind liber să probeze această înțelegere cu mijloacele de probă admise probei faptului juridic, însă nu este dispensat de proba voinței reale a părților parte a simulației. În opinia reclamantei, nu s-a administrat nicio probă care să conducă la a califica voința reală a societății și a persoanelor care au prestat servicii ca îmbrăcând forma contractului individual de muncă. Dimpotrivă, reclamanta a recurs la serviciile unor persoane, în special studenți, cu o activitate de o astfel de natură încât nu pot și nu doresc să-și asume obligațiile specifice unui angajat. Aceste persoane în niciun caz nu pot accepta un program planificat cu mult timp anterior, au nevoie de libertatea de a refuza prestarea serviciului ori detașarea sau delegarea, perioada de lucru ori obiectul promoției. Aceste împrejurări sunt relevate de către declarația de martor depusă în probațiune care atestă că a fost cunoscută, acceptată și dorită încheierea convenției civile și nu a contractului individual de muncă de către persoanele care prestau activitatea, acestea fiind pe deplin conștiente de diferența de efecte ale celor două acte. ("când am semnat contractul de colaborare știam că nu este un contract de muncă, ... , dar precizez că nici nu voiam un astfel de contract", "dacă sunt liberă în ziua respectivă (fiind studentă) comunic acest aspect societății, ... dar sunt liberă și să refuz dacă nu pot să mă prezint") Autoritatea publică, emitentă a actului contestat, nu are drepturi suplimentare în acțiunea de contencios administrativ fiind, dimpotrivă, pe o poziție de egalitate în proces cu cea a reclamantului. Așa fiind pentru ca instanța să poată reține o simulație este necesar ca acesta să fie probată. Mai mult, instanța de fond, era datoare a administra, dacă aprecia util soluționării cauzei și stabilirii corecte a naturii actului juridic dedus judecății, chiar și din oficiu, probe care să contribuie la justa soluționare a cauzei. Dimpotrivă, instanța a respins probele testimoniale propuse suplimentar de către reclamantă. Chiar și așa, reclamanta a apreciat că toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei și restul probelor administrate nu sunt de natură a proba încheierea între societate și prestatori a unor alte acte juridice decât convenția civilă. Consecința reținerii de către instanță, în mod greșit, a naturii actului real încheiat între reclamantă și persoanele ce au prestat servicii este netemeinicia soluției de respingere a acțiunii introductive. Greșita reținere a naturii actului a condus direct și definitoriu la soluția pronunțată în cauză. A., instanța de fond reține că inspectorii de muncă au aplicat dispoziții corecte și în limita competențelor lor atunci când dispun Încheierea contractelor individuale de muncă. O astfel de concluzie nu poate fi justificată decât prin aceea că instanța de fond a avut în vedere o natură diversă a actului juridic real încheiat. In lipsa unei astfel de rețineri se ridică problema libertății de voință și posibilitatea statului de a interveni în raporturile dintre persoane private, impunând cu titlu obligatoriu încheierea unui contract consensual și sinalagmatic. Această chestiune și motiv de nelegalitate invocat de către reclamantă, nu a făcut obiectul cercetării judecătorești singura explicație ce se poate găsi fiind în simulația reținută de către instanță, caz în care problema intervenției și obligării persoanelor la a încheia un act străin de voința lor nu se mai ridică. Consecința acestei grave erori de raționament este vicierea fundamentală a întregului demers, instanța soluționând un "alt fond" dezlegând probleme străine de cauză, argumentele și considerentele fiind străine de cauză și deci calificând ca nemotivată hotărârea pronunțată. În concluzie, observând din această prismă hotărârea recurată, considerentele acesteia, reclamanta apreciază că acesta este departe deprincipiile conținute de A. 11 (2008) al Consiliului C.ativ al Judecătorilor Europeni privind calitatea hotărârilor judecătorești. Practic prin primirea ca ipoteză de soluționare a speței existența unei simulații nedovedite și contestate, instanța de fond nu a făcut altceva decât să înlăture tocmai cercetarea fondului cauzei și să lipsească reclamanta de o judecată efectivă, lăsând acțiunea formulată ca un drept iluzoriu. În altă ordine de idei, reclamanta susține că nu se confundă (așa cum în realitate o face instanța de fond), problema legalității convențiilor civile încheiate cu simulația și mascarea unor raporturi de muncă. Nu se poate pune semn de egalitate între nelegalitatea actului încheiat (nulitatea actului pentru cauză falsă sau ca fiind în contra ordinii de drept) și simulație, existența unei înțelegeri oculte, secrete, ca voință reală a părților și disimulată prin actul public și aparent. În acest context, reclamanta susține că instanța de fond procedează în mod fundamental greșit, punând semn de egalitate între cele două instituții distincte (nulitatea și simulația). Intr-adevăr în continuarea evocării de către instanță a problemei deduse judecății ( "problema de drept care se pune în speță este dacă reclamanta ... mascând raporturi juridice tipice de muncă și lipsindu-i pe angajați de protecția specifică") instanța fondului reține "raportând speța concretă la aceste considerații teoretice, instanța constată că reclamanta a procedat în mod nelegal la încheierea de convenții civile de colaborare .... " De altfel instanța de fond reține în final nelegalitatea convenției civile "D. că părțile pot încheia orice contract doresc, însă ceea ce a constatat în mod corect pârâta ITM este caracterul nelegal al unui asemenea contract". Cu toate acestea, instanța de fond în virtutea reținerii simulației reține ca legală dispoziția din actul administrativ de a fi încheiat un alt contract decât au dorit părțile. Chiar și primirea ca ipoteză de lucru (neacceptată de către noi pe fond) a nelegalității încheierii convenției civile de prestări civile nu justifică temeinicia hotărârii pronunțate ori a actului administrativ atacat. Încheierea fără drept a unui act juridic conduce la îndepărtarea acestuia din circuitul civil odată cu constatarea nulității sale. Dacă fapta de a încheia un astfel de act este calificată ca și contravenție, atunci este atrasă în plus aplicarea sancțiunii contravenționale. Toate acestea însă nu pot califica ca și legală obligarea unui subiect de drept la a încheia un contract civil neasumat prin voința liber exprimată. Nimic nu autorizează autoritatea publică ori instanța de judecată să treacă peste voința părții și a obliga la consimțământul de a încheia un act juridic. Cu atât mai putin, poate fi primită obligarea prestatorilor de servicii la a încheia un act contrar voinței lor printr-un act administrativ unilateral adresat unui alt subiect de drept, ori printr-o hotărâre judecătorească pronunțată într-un proces în care nu au fost parte. Contractul individual de muncă este un contract ce se naște prin acordul de voință multiplu, bilateral, astfel încât doar subscrisa, fără participarea și consimțământul "angajatului" nu poate încheia, în niciun caz, contractul. În acest sens sunt prevederile exprese ale art. 16 alin. (1) teza I C. muncii, potrivit cărora "contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților ... " Nu poate fi dispusă încheierea în formă scrisă a unui contract care nu s-a încheiat în nicio formă, pentru existenta căruia nu a existat o vointă comună aptă de a conduce la asumarea și existenta contractului M ăsurile astfel dispuse încalcă principiul libertății contractuale, intervenind nejustificat și abuziv în raporturile juridice existente. Măsura impune obligații și trece peste voința unor terțe persoane. In aceste condiții, reclamanta a apreciat că rezultă contrariul măsurilor impuse, măsuri care încalcă principii fundamentale de drept reprezentând un amestec abuziv al statului în raporturile private, impropriu unui stat de drept, și necesitatea anulării actului atacat. Pe de altă parte, reclamanta consideră motivarea instanței de fond în sensul că „reclamanta a procedat nelegal la încheierea de convenții civile, modalitatea legală fiind cea prevăzută de cap. VII din Codul muncii, respectiv încheierea de contracte individuale de muncă cu timp parțial, pe durată determinată sau nedeterminată" ca fiind lipsită de temei legal, datorată unei interpretări greșite a textelor de lege incidente în cauză. A., arată reclamanta, deși se reține faptul că prevederile art. 1471 C. civil sunt în vigoare, instanța de fond înlătură aplicabilitatea acestora prin raportare la situația concretă dedusă judecății, cu motivarea că "activitatea pe care o desfășurau cele peste 600 de persoane este chiar cea care constituie obiectul principal de activitate al reclamantei (publicitate/promovare produse), ceea ce înlătură argumentele cu privire la posibilitatea încheierii unor convenții civile pentru realizarea unor activități cu totul izolate, întâmplătoare sau temporare". În opinia reclamantei, un astfel de considerent este lipsit de orice fundament, în primul rând fiind unilaterală doar din perspectiva activității societății, fără a fi avut în vedere fiecare raport de colaborare încheiat între părți, respectiv fiecare convenție civilă privită distinct. A., dacă am privi din această perspectivă, se poate observa că fiecare dintre aceste convenții civile au un obiect determinat în mod concret (promovare produse), a cărui desfășurare necesita un timp limitat (de regulă 6, 7 sau 8 zile). Mai mult, din perspectiva prestatorului, aceste activității au, indiscutabil, un caracter izolat, aceștia fiind în majoritatea lor studenți, care desfășurau anumite activități punctuale, fără a dori o continuitate În prestarea respectivelor servicii. Acest lucru reiese cu evidență din chiar procesul - verbal de control, mai exact pct. 2 din acesta, unde se poate observa că în perioada 1 aprilie - 31 august 2009, din cele 541 de persoane care au încheiat convenții civile, nu există nici măcar una care să fi avut o anumită continuitate. A., În decursul celor 5 luni menționate anterior, majoritatea persoanelor nu au avut decât o singură colaborare cu Societatea reclamantă, ele nemaiavând nicio legătură ulterioară În concluzie, reclamanta consideră că se verifică pe deplin dispozițiile art. 1471 C. civil. Este indiferent dacă activitatea era una principală sau secundară, nominalizarea ca principală a unei activități neavând relevanță juridică în soluționarea cauzei deduse judecății, ea având rațiuni economice, statistice. Această împrejurare nu poate conduce la concluzii și consecințe juridice distincte, în funcție de criteriul principal/secundar. În ce privește argumentul de interpretare sistematică și teleologică, prin raportare la abrogarea prevederilor Legii nr. 130/1999 referitoare la convențiile civile și modificarea Capitolului VIII din Codul muncii, reclamanta opinează că instanța în mod eronat a constatat că intenția legiuitorului "a fost aceea de a reduce la minimum domeniul de aplicare a acestor convenții, pentru a asigura o protecție sporită persoanelor fizice care doresc să presteze o activitate remunerată". În argumentare, se arată că prevederile art. 1-7 din L. nr. 130/1999, anterioare abrogării lor prin L. nr. 5., nu reprezentau temeiul legal pentru încheierea convențiilor civile, acesta constituindu-l în continuare prevederile Codului civil, ci doar delimitau sfera convențiilor civile de cea a raporturilor de muncă. Aceste prevederi au avut în special un rol de a institui anumite formalități în ce privește convențiile civile, în special în scopul stabilirii drepturilor de asigurări sociale ale persoanelor respective. În art. 4 din L. nr. 130/1999, anterior abrogării lor prin L. nr. 5., se prevedea obligatoriu încheierea acestora în formă scrisă și înregistrarea lor la direcțiile de muncă. A., dacă se urmărește firul modificărilor, se poate observa că L. nr. 5. pentru aprobarea OUG nr. 9. a avut ca scop principal modificarea Legii pensiilor nr. 19/2000, iar modificările aduse Legii nr. 130/1999 au fost în sensul corelării cu noile prevederi din L. pensiilor. Mai exact, anterior acestor modificări, în art. 5 alin. (1) pct. V din L. nr. 19/2000 se prevede faptul că sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii în sistemul de pensii, "VI. persoanele care, exclusiv pe bază de convenții civile de prestări de servicii, realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin 3 salarii medii brute pe economie, cu excepția beneficiarilor unei pensii de limită de vârstă." Or, prin abrogarea acestor prevederi din L. nr. 19/2000 prin OUG nr. 9. aprobată prin L. nr. 5., au fost eliminate și prevederile privind necesitatea înregistrării la direcțiile de muncă a convențiilor civile din L. nr. 199., acestea nemaiprezentând relevanță pentru stabilirea și calcularea drepturilor de pensie ale persoanelor angajate cu convenție civilă. Deși instanța de fond s-a bazat pe o "interpretare sistematică și teleologică" a dispozițiilor legale menționate anterior, aceasta nu este susținută de ordinea cronologică a intervenirii modificărilor legislative. A., deși abrogarea prevederilor referitoare la încheierea convențiilor civile pentru o activitate ce nu depășea , în medie, 3 ore/zi din art. 3 al Legii nr. 130/1999 a intervenit în anul 2003, modificarea art. 101 din Codul muncii care obliga la încheierea unui contract individual de muncă pentru o normă de timp de cel puțin 2 ore/zi a intervenit în anul 2006 (prin OUG nr. 55/2006). Or, dată fiind diferența de 3 ani de zile între cele două modificări menționate mai sus, nu se poate considera ca fiind întemeiată interpretarea sistematică oferită de către instanța de fond, în sensul existenței unei legături între cele două evenimente legislative. Prin urmare, dat fiind faptul că s-a pornit de la o premisă falsă, și concluzia la care a ajuns prima instanță, în sensul că aceasta ar fi fost voința legiuitorului, este de asemenea falsă. În ce privește așa-zisa intenție a legiuitorului de "a reduce la minimum domeniul de aplicare al convențiilor civile", reținută de către instanța de fond, aceasta este contrazisă în mod flagrant de o serie de prevederi legislative, emise ulterior abrogării prevederilor din L. nr. 130/1999 referitoare la convențiile civile. În concluzie, consideră ca fiind eronat raționamentul instanței cu privire la interpretarea voinței legiuitorului în sensul reducerii la minimum a domeniului convențiilor civile. Referitor la calificare corectă a raporturilor derulate între reclamantă și persoanele cu care aceasta a încheiat convenții civile, reclamanta apreciază că instanța de fond nu s-a aplecat asupra acestui aspect, rezumându-se la a constata că " deși reclamanta s-a prevalat de o adresă emisă de M. M. care recunoaște posibilitatea încheierii de convenții civile, o astfel de posibilitateeste permisă de legislația în vigoare în anumite condiții restrictive, însă care nu sunt întrunite în speță";. Față de aceste rețineri ale instanței de fond, reclamanta arată că deși instanța de fond concluzionează în sensul inexistenței condițiilor de încheiere a convenției civile nu relevă nici care sunt aceste condiții restrictive și nici de ce acestea nu sunt întrunite în cazul dedus judecății. Pentru o justă soluționare a cauzei, instanța de fond trebuia să identifice elementele considerate esențiale pentru care activitatea desfășurată ocazional de către promoterii nu se putea circumscrie obiectului unei convenții civile, fiind necesară încheierea unor raporturi de muncă. În acest sens, instanța era datoare să țină cont, în lipsa unor texte de lege care să reglementeze acest aspect, de actele internaționale în materie, mai exact de R. O. I. a M. nr. 1. privind relațiile de muncă, autoritatea în domeniu a acestei instituiții fiind una de netăgăduit. A., în art. 12 din R. OIM nr. 1., se stabilesc, cu titlu orientativ, anumiți indicatori în funcție de care se poate determina existența unui raport de muncă ori a unui alt tip de raport juridic, iar dacă ar fi să analizăm acești indicatori la situația de fapt din prezenta speță, reclamanta susține că se poate observa că ei nu se verifică, ceea ce denotă faptul că raporturile dintre promoteri și societatea reclamantă nu prezintă caracteristicile esențiale ale unui raport de muncă. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Specificul activității prestate de către reclamantă impunea ca în anumite ocazii, cu prilejul unor campanii publicitare, să contracteze anumite activități ocazionale, sporadice și pentru perioade scurte cu diverse persoane fizice, de multe ori studenți care duc la bun sfârșit o activitate de complexitate mică și care nu necesită cunoștințe speciale Reclamanta a recurs la serviciile unor persoane, în special studenți, care datorită programului de studiu au agreat această formă de asociere. Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei reclamanta a probat: lipsa unei continuități a activității promoterilor ; lipsa unei integrări a prestatorului în structura organizatorică a beneficiarului; faptul că remunerația primită nu reprezintă nicidecum principala sau unica sursă de venit a prestatorilor, aceasta având un caracter pur întâmplător; etc. A. de activități prestate nu se justifică a fi încadrate în contracte individuale de muncă, contracte cu un regim și o reglementare complexă a căror caracteristică esențială este o anumită constanță în timp și caracterul continuu și succesiv a prestațiilor în muncă, prestații ce se încadrează în anumiți parametrii prestabiliți prin fișe ale posturilor. Este greșită concluzia instanței de fond în sensul că modalitatea legală de desfășurare a activității promoterilor ar fi cea potrivit reglementărilor Codului muncii, respectiv prin "încheierea de contracte individuale de muncă cu timp parțial, pe durată determinată sau nedeterminată". Această statuare contravine ansamblului normelor care reglementează raporturile de muncă. Încheierea unui contract individual de muncă cu timp parțial, este supusă reglementărilor imperative prevăzute la art. 101 și urm. din Codul muncii. În cazul promoterilor, dat fiind specificul activității pe care o desfășoară (oferirea către public pentru degustare a produselor din magazine, împărțirea de fluturași către clienți, informarea la raft a posibili lor cumpărători), nu se poate identifica salariatul cu normă întreagă comparabil care să fie avut în vedere pentru încheierea unui contract de muncă cu timp parțial, în sensul prevederilor legale menționate anterior. L. reglementează restrictiv cazurile în care se pot încheia contracte de muncă pe durată determinată, acestea fiind prevăzute limitativ în dispozițiile art. 81 C. muncii. Încadrarea activității promoterilor în vreuna dintre aceste ipoteze nu reprezintă o soluție întrucât nu pot fi identificate în mod obiectiv în cadrul relațiilor dintre reclamantă și promoterii, trăsăturile caracteristice unui raport de muncă. Concluzia instanței de fond nu este susceptibilă de validare aceste raporturi neputând fi calificate ca raporturi substanțiale specifice dreptului muncii. Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că majoritatea promoterilor erau studenți, care oricum sunt asigurați prin efectul legii în sistemul de asigurări de sănătate (L. nr. 95/2006), iar durata cât își efectuează studiile este considerată perioadă de cotizare în sistemul public de pensii și asigurări sociale. Prin urmare, nu se poate susține că aceștia ar fi fost lipsiți de o astfel de protecție legală sau că aceștia ar fi urmărit o astfel de protecție. A. a apelat la convențiile civile doar pentru activitățile promoționale. Persoanele care au prestat activitate în baza convenției civile au prestat activitate în toată țara și nu în C.-N., în C. realizându-se doar controlul la sediul social prilej cu care s-au centralizat datele valabile la nivelul întregii activități desfășurate în țară. Pentru aceste servicii reclamanta a achitat prețul stabilit reținând și vărsând la bugetul de stat sumele datorate cu titlu de impozit potrivit dispozițiilor art. 78 din Codul fiscal. Corectitudinea reținerilor și virării de sume la bugetul de stat având ca sursa impozabilă convenția civilă (sumele achitate în baza acesteia) a făcut obiectul controlului financiar desfășurat de organele abilitate. Controlul financiar s-a încheiat cu un proces verbal care constituie act administrativ fiscal, cu prezumție de valabilitate și opozabil, act ce a reținut ca sursă impozabilă existența convenției civile. Este de necontestat că regula în materia duratei contractului individual de muncă este cea dată de art. 12 alin. 1 L. 53/2003, acesta încheindu-se pe durată nedeterminată, doar ca excepție, excepții de strictă interpretare, acceptându-se perioada determinată. Această regulă relevă specificul contractului individual de muncă care este un contract destinat a asigura necesarul de forță de muncă pentru anumite posturi bine determinate cu caracteristici specifice și care se regăsesc în organigrama de bază a întreprinderii, durata nedeterminată a acestora fiind de natură a contribui la formarea celui ce prestează munca. Instanța de fond a apreciat fără să redea argumentele care califică această apreciere că plățile efectuate de către recurentă pentru activitățile prestate nu au avut în permanență un cuantum redus și că nu poate fi reținut caracterul ocazional și imprevizibil al prestațiile. Pentru toate activitățile previzibile, predictibile și posibil a fi anticipate recurenta a dovedit că dispune de personal angajat cu contract de muncă. Curtea consideră drept pertinentă apărarea recurentei potrivit căreia pentru promoțiile singulare, "fulger", nu este posibilă și nici necesară asigurarea forței de muncă prin intermediul contractului individual de muncă. Se poate observa că fiecare dintre aceste convenții civile au un obiect determinat în mod concret (promovare produse), a cărui desfășurare necesita un timp limitat (de regulă 6, 7 sau 8 zile). Mai mult, din perspectiva prestatorului, aceste activității au, indiscutabil, un caracter izolat, aceștia fiind în majoritatea lor studenți, care desfășurau anumite activități punctuale, fără a dori o continuitate în prestarea respectivelor servicii. Acest lucru reiese din procesul - verbal de control, mai exact pct. 2 din acesta, unde se poate observa că în perioada 1 aprilie - 31 august 2009, din cele 541 de persoane care au încheiat convenții civile, nu există nici măcar una care să fi avut o anumită continuitate. A., în decursul celor 5 luni menționate anterior, majoritatea persoanelor nu au avut decât o singură colaborare cu societatea reclamantă, ele nemaiavând nicio legătură ulterioară În concluzie, se verifică pe deplin dispozițiile art. 1471 C. civil. Prin urmare, nu se putea dispune încheierea în formă scrisă a unui contract pentru existenta căruia nu a existat o vointă comună aptă de a conduce la asumarea și existenta sa. Contractul individual de muncă este un contract ce se naște prin acordul de voință multiplu, bilateral, astfel încât doar reclamanta , fără participarea și consimțământul "angajatului" nu poate perfecta această convenție . Probele administrate în cauză nu sunt de natură a demonstra existența unei înțelegeri deghizate în forma convenției civile de prestări servicii. Dimpotrivă există dovezi certe că părțile au înțeles să încheie un contract civil de prestări servicii, ambele părți ale contractului acceptând această natură a actului juridic și nedorind ca prin acest act să disimuleze o înțelegere secretă diversă. Autoritatea publică nu pune nici ea la îndoială voința comună a semnatarilor convențiilor civile, dimpotrivă, acesta reține "în perioada (...) - (...) au desfășurat activități pentru SC G. S. S. C.-N., în baza unor convenții civile de colaborare, în activitatea de promoteri, un număr de 541 persoane, cărora li s-au achitat drepturi impozabile" . Așa fiind , întemeiat pe dispozițiile art. 312 C.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ recursul exercitat recurentă urmează a fi admis cu consecința reformării sentinței civile nr. 3.861 din 12 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. în sensul admiterii acțiunii și a anulării procesului-verbal de control nr. 039253/(...) încheiat de către I. M. - ITM C. în privința măsurilor care au făcut obiectul contestației/ acțiunii în contencios administrativ, și anume a măsurilor prevăzute în anexa 2 privitoare la încheierea de contracte individuale de muncă pentru cei 619 colaboratori individualizați în anexa 2 precum și a întocmirii , depunerii statelor de plată rectificative , a întocmirii / depunerii declarațiilor rectificative. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de reclamanta S. G. S. S. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 3.861 din 12 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică și în consecință, admite acțiunea formulată de reclamanta S. G. S. S. C.-N. în contradictoriu cu I. T. DE M. C. și anulează procesul-verbal de control nr. 039253/(...) încheiat de către I. M. - ITM C. Obligă pârâtul să plătească reclamantului 7440 lei cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 01 iulie 2011. Red.S.Al.H. Dact.H.C./3 ex./(...) Jud.fond: C. P.;
| ← Decizia civilă nr. 6122/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1007/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
