Decizia civilă nr. 29/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 29/2011
Ședința publică din 29 martie 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE: C. I. JUDECĂTOR: D. P. JUDECĂTOR: A.-I. A. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare contestația în anulare declarată de contestatoarea S. C. M., împotriva deciziei civile nr. 2753 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., cauza privind și pe A. F. P. B. ȘI I. P. J. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.
La apelul făcut în cauză s-a prezentat pentru contestatoare domnul Grad I., pentru contestatoarea S. C. M., cu procură judiciară autentificată sub nr. 194 din (...) de către BNP T. C., lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este îndeplinită. Contestația este timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar de 1 leu.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosar din partea contestatoarei un înscris la care a anexat dovada taxelor de timbru datorate ( f. 10 -11). În data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei I. P. J. M., prin care arată că, își reiterează susținerile din întâmpinarea depusă la instanța de fond pentru termenul din (...).
C., din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece contestația în anulare în temeiul art. 320 C.pr.civ. La solicitarea instanței, mandatarul contestatoare prezintă spre vedere actul de identitate și arată că, nu are studii juridice. S. anulare deciziei nr. 2753 din (...) a Curții de A. C., întrucât a comunicat instanței de recurs că, recurenta este scutită de plata taxelor de timbru, fiind o persoană încadrată în grad de handicap și în ciuda acestui fapt instanța a anulat recursul ca netimbrat. C. reține cauza în pronunțare. C U R T E A Prin decizia civilă nr. 2753 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) de C. de A. C., a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamanta Ș. C. M. împotriva sentinței civile nr. 1105/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., care a fost menținută în întregime. În motivare se reține că prin sentința civilă nr. 1105 pronunțată la data de 245 martie 2010 de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamanta Ș. C. M. împotriva pârâților A. F. P. B. și I. P. J. M. având ca obiect contencios administrativ. Reclamanta Ș. C. M. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1105 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimații A. F. P. B. și I. P. J. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare. Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentei i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din L. nr.146/1997. Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art 1 din L. nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Dispozițiile art 11 din L. nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează : Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxeaza cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanta. Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanta va pune în vedere petentului sa achite suma datorată pana la primul termen de judecata. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se tine seama de reducerea ulterioara. Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art 20 alin 3 din L. nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, C. a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin L. fundamentală. C. Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz). Constatând că recurenta, deși legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar , nu a îndeplinit obligația de plata pana la termenul stabilit astfel că urmează a se aplica sancțiunea anularii acțiunii în conformitate cu prevederile art 20 alin 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Împotriva deciziei a declarat contestație în anulare S. C. M., arătând că hotărârea a fost luată de judecători cu încălcarea dispozițiilor din Legii nr. 146/1997. Eroarea constă în faptul că interpretează greșit, invocă obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 19 din L. nr. 146/1997. În realitate, C. trebuia să se raporteze la art. 15 alin. 9 din legea nr. 146/1997 "Drepturile persoanelor cu handicap sunt scutite de taxa judiciara de timbru, acțiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea cailor de atac". Recursul nu trebuie timbrat și nici anulat, conform certificatului de încadrare intr-un grad de handicap care necesita protecție socială - act care se afla la dosarul cauzei. Procedura de citare a sa in calitate de recurentă pentru data de (...) când s-a judecat "recursul" nu a fost îndeplinita conform legii, citația nefiindu-i înmânată nici acesteia, nici însoțitorului său permanent și nu a știut data de judecată a recursului. Anularea recursului ca "netimbrat" curtea a omis sa cerceteze motivul referitor la "anularea actului administrativ individual" emis de A. orașului B. prin D. nr. 170/(...) cu "titlu de taxa de poluare" care nu a aplicat corect prevederile art. 26 lit. C din legea nr. 448/(...) privind "protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap";. Arată că este persoană cu handicap in cărucior cu însoțitor permanent pentru toatăviața și solicită admiterea contestației in anulare a hotărârii atacate și si "reluarea" judecății in vederea pronunțării unei noi "hotărâri neviciate". Prin întâmpinare intimata I. P. J. M. a arătat că reiterează susținerile din întâmpinarea depusă la instanța de fond pentru termenul din (...), solicitând judecarea cauzei în lipsă. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța sesizată cu soluționarea contestației în anulare reține următoarele: Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare este admisibilă doar pentru motivele limitativ prevăzute de dispozițiile art. 317 și 318 C.p.c. Conform acestor texte ,,Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare, pentru motivele aratate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a partii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii; 2) când hotararea a fost data de judecatori cu calcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competentă. Prin art. 318 C.p.c. se reglementează alte două cazuri de contestație în anulare, respectiv: cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta, respingand recursul sau admitandu-l numai in parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Analizând comparativ argumentele invocate de către contestatoare și cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile anterior enunțate rezultă faptul că argumentele care susțin contestația în anulare și care se referă în special la greșita aplicare a dispozițiile incidente din L. 146/1997 nu pot fi încadrate în nici unul dintre cazurile limitativ reglementate. Astfel, anularea recursului ca netimbrat nu poate fi rezultatul unei erori materiale, deoarece recurenta a fost legal citată cu mențiunea de a achita taxă de timbru și timbru judiciar și nu s-a conformat dispozițiilor instanței. Faptul că recurenta este scutită de plata taxelor de timbru reprezintă un aspect pe care aceasta trebuia să-l invoce printr-o cerere de reexaminare formulată în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. 2 și 3 din L. 146/1997. În lipsa unei astfel de cereri de reexaminare nu putem discuta nici despre o eroare de fapt și nici despre o greșită înterpretare a vreunei norme. Procedura de citare a părții pentru termenul din data de (...) când a fost soluționată prin anulare calea de atac a recursului a fost îndeplinită în conformitate cu normele procedurale incidente - art. 92 alin. 4 C.p.c. ( a se vedea f. 10 din dosarul (...)). În ceea ce privește pretinsul aspect legat de necercetarea motivelor de anulare ale actului administrativ fiscal invocat, instanța reține că argumentul este total neîntemeiat deoarece în condițiile în care recursul a fost anulat ca netimbrat, a devenit imposibilă analizarea pe fond a temeiniciei căii de atac declarate. Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 320 C.p.c. contestația în anulare declarată va fi respinsă ca neîntemeiată cu consecința menținerii deciziei 2753 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., ca fiind pe deplin legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE : Respinge contestația în anulare declarată de S. C. M. împotriva deciziei civile nr. 2753 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C. pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI C. I. D. P. A. I. A. V. D. GREFIER R ed. A.A.I. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: A.C., M. S., M.I. I.
← Decizia civilă nr. 34/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 47/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|