Decizia civilă nr. 3048/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3048/2011
Ședința data de 07 S. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul L. S. M. D. împotriva sentinței civile nr. 63 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.1.).
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei, achitată cu chitanța nr. 540900133din (...), aflată la fila 2 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) recurentul a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri, în două exemplare.
Se constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Curtea, constatând că din eroare filele 43-48 au fost cusute la dosarul cauzei în dublu exemplar, dispune dezacvirarea lor și renumerotarea filelor următoare, respectiv 49 și 50 începând cu numărul 43. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.63 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui C. a fost respinsă cererea de suspendare, respinsă acțiunea formulată de L. Ș. M. D. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N. Pentru a dispune astfel instanța a reținut motivul vizând nulitatea dispoziției contestate nu încalcă principiul neretroactivității deoarece a fost emisă în baza O. nr.(...) și în baza căruia ANP C. căreia i-au fost acordate atribuții de control asupra modalității de stabilire a drepturilor salariale potrivit L. nr.3., a fost îndrituită să verifice drepturile salariale acordate personalului plătit din fonduri publice și în conformitate cu care , începând cu data de 01 ianuarie 2010, toți funcționarii publici trebuie reîncadrați pe categorii de personal, funcție de prevederile acestei legi. Referitor la abrogarea O. (...) intervenit la (...) prin O. comun al M. și MFP NR. 727/(...) , emis în aplicarea acestei legi, reține instanța că în materie de abrogare ca formă de încetare în timp a unui act normativ, este un principiu general cunoscut și necontestabil acela că norma juridică activează atâta timp cât este în vigoare. În speță, acest ordin fost anulat prin S. civilă nr. 2. mai 2010 a C. de A. C., sentință nedefinitivă și care potrivit art. 23 din L. 554/2004 a contenciosului administrativ are putere numai pentru viitor. Mai apoi, reținem că în baza acestui ordin Agenția Județeană de P. S. C. a efectuat controlul sus amintit în cadrul P. M..C.-N., iar în urma controlului această agenție a emis adresa nr. 386/R/(...) prin care a încunoștiințat instituția primarului că există nereguli la reîncadrarea personalului propriu, în legătură cu modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a L. 3., în sensul că sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate, nefiind prevăzute în legislația salarizării, aplicabilă până la (...), sunt nelegale, motiv pentru care nu mai pot fi acordate în anul 2010, începând cu data intrării în vigoare a L. - cadru 3.. Cu referire la îndreptățirea sau nu la acordarea sporului de dispozitiv se reține că în cauză a fost pronunțată și o decizie de recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv D. 3. prin care s-a stabilit că acest drept salarial se acordă doar funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul MAI și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I. Potrivit art. 10 din OUG 1/2010 dată în aplicarea L. 3., se arată că „în conformitate cu prevederile art. 30 din L. - cadru 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 01 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. - cadru 3.";. Prin urmare, în raport de acest text de lege, rezultă că trebuie a se analiza dacă drepturile salariale stabilite anterior intrării în vigoare a L. 3. erau legale sau nu la momentul emiterii lor. În condițiile în care prin D. I. nr. 3. a stabilit în mod obligatoriu că acest spor era reglementat prin lege numai pentru personalul din instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, acest drept salarial nu mai poate fi acordat începând cu data intrării în vigoare a L. 3.. Mai apoi, chiar dacă nu ar fi fost această decizie de recurs în interesul legii, trebuie să ne raportăm la temeiul invocat de reclamantă pentru acordarea acestui spor cât și a sporului de stabilitate, și anume, acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul P. mun. C.-N., nr. 224076/(...). Reclamanta este funcționar public și în acest context îi sunt aplicabile dispozițiile L. 1. în conformitate cu care, respectiv în conformitate cu art. 31 din această lege, se stabilește că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază și sporul pentru vechime în muncă, iar funcționarii publici mai pot beneficia și de alte drepturi salariale doar în condițiile legii. Urmează deci a se analiza dacă cele două sporuri solicitate de reclamantă și care nu sunt prevăzute de L. 1. pot fi negociate printr-un acord colectiv de muncă. Aceste sporuri nu pot fi negociate printr-un atare acord deoarece potrivit art.29 din aceeași lege organizațiile sindicale ale funcționarilor publici pot să aibă ca scop doar protejarea intereselor profesionale, iar potrivit art. 72 din aceeași lege 1., autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele funcționarilor publici, care să cuprindă doar măsuri referitoare la: constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; sănătatea și securitatea în muncă; programul zilnic de lucru; perfecționarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere al organizațiilor sindicale. În concluzie, acordurile colective de muncă ale funcționarilor publice pot viza doar măsurile sus menționate și nici într-un caz nu se pot referi la drepturile salariale. Acest aspect rezultă și din interpretarea art. 12 din L. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit căruia acesta se poate încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă se stabilește în mod imperativ că nu se poate negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Împotriva soluției menționate a declarat recurs L. Ș. M. solicitândadmiterea recursului modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și anulării dispoziției nr.2496/(...) ca nelegală și netemeinică. În susținerea celor solicitate recurentul a arătat că reținerile instanței de fond sunt eronate deoarece s-a confundat data publicării legii cu data intrării în vigoare a acesteia, sporurile de stabilitate și dispozitiv nu exced prevederilor legii nr.3. dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la anexa I/2 și I.. Astfel, în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de acest spor inclus în baza contractului sau acordului colectiv de muncă ori în baza unui act administrativ, acesta trebuie inclus în salariu de bază în temeiul art.3 lit.c, art.7 alin.2, art.30 alin.5 coroborat cu notele din anexă din L. nr.3. texte reiterate de art.5 alin.1 lit.a și art.10 din OUG nr.1/2010 și mai ales confirmate de decizia CC . Acesta era obiectul cauzei, instanța a fost investită să aprecieze legalitatea și temeinicia dispoziției nr.661/(...) prin raportare la aceste dispoziții respectiv prin raportare la salariul avut în plată la (...) și cel stabilit în urma concedierii. Ceea ce s-a omis a se observa sub acest aspect al încheierii și negocierii sporului de stabilitate după publicarea în monitor a L. nr.3. este că la nivelul precizat și anterior în actele de negociere colective ultimul fiind contractul/acord nr.1193/2006 și în vigoare până la (...) respectiv (...) când a fost încheiat -pentru continuitate) acest nou contract/acord cu clauze similare. Cât privește argumentul adus de instanță constând în aceea că sporul contravine dispozițiilor art.12 alin.2 din L. nr.130/1996 arată recurentul că practica Înaltei Curți de C. și Justiție și a C. C. (decizia CC380/2004 și nr.46/2008) a concluzionat că toate convențiile colective prin care salariații beneficiază de unele drepturi suplimentare celor expres prevăzute drepturiavând ca temei principiul negocierilor colective în funcție de posibilitățile financiare ale fiecărei instituții care realizează venituri proprii.In aceste conditii interpretand sistematic și per a contrario dispozițiile art.8 și 12 din L. nr.130/1996 și ținând seama de principiile ce stau la baza raporturilor de muncă rezultă că personalul din instituții bugetare poate negocia prin acorduri/contracte clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispozițiile legale. Salarizarea personalului din instituții publice este reglementată de dispozițiile art.31 din L. nr.1. privind statutul funcționarilor și respectiv art.155 și urm. din L. nr.53/2003 potrivit cărora salariul este compus din salariu de bază stabilit conform legii și o parte variabilă constând în sporuri și drepturi suplimentare. Ca atare din interpretarea normelor citate rezultă că personalul instituțiilor publice are dreptul de a negocia prin acorduri drepturi. În ceea ce privește motivele de nelegalitate și netemeinicia a dispoziției arată recurentul că a fost în afara legii controlul AJPS aceasta neavând nici un fel de atribuții legale de control asupra activității și asupra actelor autorităților administrației publice locale. La data adoptării dispoziției nr.2496/(...) O. nr.(...) indicat ca temei legal era abrogat prin ordinul comun al M. și NFP nr.(...) - art.3.De altfel se arată acest ordin a fost declarat și nelegal de instanță iar dispoziția inițială controlului nu a fost contestată. În plus adresa AJPS nu reprezintă nici măcar un act administrativ în sensul legii contenciosului ci o operațiune tehnică, sancțiunea nerespectării indicațiilor ei fiind una de recomandare a unei instituții locale fără atribuții în această materie. Pe fondul cauzei arată recurentul că dispoziția nr.2496/(...) prin care se impune modificarea dispoziției inițiale nr.880/(...) privind reîncadrarea sa și stabilirea drepturilor salariale prin includerea în dispozitiv încalcă mai multe principii: principiul ca la trecerea la noul sistem de salarizare nici o persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie: principiul luării în considerare a tuturor sporurilor indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale ,principiul privind garantarea și respectarea dreptului de proprietate privată și protecția banilor. Mai arata recurentul că dispoziția prin care se elimină sporul conduce la diminuarea drepturilor deși acestea erau recunoscute și stabilire prin contractul/acordul colectiv de muncă; consființite prin hotărâre judecătorească și însușite prin HCL nr.61/(...), HCL nr.545/2009, HCL nr.122/2009 în consecință drepturi câștigate ce impun o speranta legitimă la plată. Temeiurile legale ale acordării acestui spor în salariu de bază începând cu ianuarie 2010 mai arată recurentul sunt art.3 lit.c , art.7 alin.2 art.30 alin.5 din L. nr.3., art.10 din OUF nr.1/2010. Prin urmare concluzionează recurentul dispoziția intimatului emisă în baza unui act normativ abrogat și a unei simple opinii a negat un drept salarial câștigat prin negociere colectivă consființit prin acte administrative și chiar judecătorești ceea ce conduce la diminuarea distinctă a drepturilor sale salariale. Analizând argumentele aduse prin recursul declarat prin prisma actelor dosarului, a normelor juridice incidente, a art.304 C.pr.civ. Curtea reține căacestea nu pot conduce la modificarea hotărârii. Astfel, susține recurentul că sporul de stabilitate eliminat prin actul contestat a fost stabilit anterior prin acordul colectiv încheiat la nivelulprimăriei negociat pentru personalul și confirmat prin hotărâri ale consiliului local. Cele avute în vedere de recurent nu pot fi reținute deoarece autoritatea emitentă a deciziei contestate este obligată a adopta măsuri conform dispozițiilor instituite prin lege. În cauză L. nr.330/2010 și OUG nr.1/2010 acte normative ce reglementează sistemul de salarizare a funcționarilor stabilesc că nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele și acordurile colective de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin alte acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care exced prevederilor L. cadru nr.3.. Ca atare legea stabilește nevalabilitatea acordurilor sau actelor administrative încheiate cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor. Drepturile invocate în contextul acordului nu au baza legală și nu pot fi validate din perspectiva limitelor imperative stabilite pe cale contractantă/negociere a unor componente a salariului funcției publice prevăzute de art,72 din L. nr.188/2009. Potrivit acestui din urmă act normativ se pot negocia prin reprezentanți încheierea de acorduri doar cu privire la măsuri exprese ce vizează condițiile de muncă, sănătate, perfecționare profesională și nu drepturi bănești sume cu caracter de prime, sporuri. Prin urmare în condițiile în care sporurile , primele nu sunt expres prevăzute ca putând fi negociate nu se poate susține că aceste drepturi - sporuri de stabilitate cuprinse în acorduri/contracte au o bază legală. Așa fiind doar sporurile stabilite în plată la finele anului 2009 urmau a fi acordate nu și cele stabilite contrar dispozițiilor legale pentru ca în sensul acestora sunt prevederile din L. nr.3. iar din această perspectivă reținerile primei instanțe nu pot fi considerate greșite., Se susține însă de recurent că acordul nu ar fi nelegal deoarece prin hotărâri ale consiliului local ar fi fost confirmate și ca atare este obligatoriu . Împrejurarea nu are relevanță pentru că legea stabilește expres că toate acordurile colective și actele emise cu nerespectarea prevederilor legale nu sunt aplicabile, că autoritățile deliberative au obligația adoptării de măsuri cu respectarea legii astfel că această din urmă autoritate deliberativă avea obligația aplicării legii statutului funcționarului și respectiv a actului normativ superior. L. nr.1. a statuat că nu pot fi negociate în cazul funcționarilor drepturi salariale ci măsuri sociale,de perfecționare, iar L. nr.3. și OUG nr.1/2010 au statuat că astfel de acte prin care s-au stabilit drepturi cu încălcarea prevederilor să nu fie luate în considerare așa încât prin emiterea deciziei contestare intimatul nu a făcut altceva decât a lua măsuri în conformitate cu legea. Legat de aceasta susține recurentul că sporurile se prevăd prin note, însă se omite a se avea în vedere că L. nr.330/2003 preia situația instituită de L. nr.1. în contextul căreia nu pot fi negociate prestații suplimentare atunci când prevede expres anexa 3 care sunt sporurile și alte drepturi acordate funcționarilor. Cât privește sporul de stabilitate potrivit acestei legi el nu se regăsește printre acestea. Chiar dacă se relevă in nota acordarea sporurilor distinct într-un cuantum ce nu depășește 30% din suma salariilor de bază nu trebuie omis că cele statuate prin acorduri colective trebuie să fie adoptate cu respectarea legilor în vigoare la emiterea lor si care nu exced legii. Or,asa cum s-a aratat sporul nu putea fi negociat in conditile legii 1..Prin urmare criticile recurentului legat de confirmare prin HCL, obligativitate și statuare nu pot fi primite și vor fi respinse. Respinse urmează fi și susținerile cu privire la faptul că acordul colectiv de muncă nu a făcut obiectul acțiunii, instanța nefiind investită cu cercetarea legalității acordului deoarece în condițiile art.10 din OUG nr.1/2010 instanța era obligată să procedeze la cercetare. Ori din această perspectivă a arătat instanța că aspectul esențial de lămurit era acela de a ști dacă sporul de stabilitate prevăzut în acord și aflat în plată la 31 decembrie 2009 era legal acordat. Urmărind a stabili în condițiile normei arătate legalitatea stabilirii sporului prin acord prima instanță corect s-a raportat la dispozițiile legii nr.1. reținând că prin acord se pot stabili măsuri de ordin social, condiții de muncă. Prin urmare raportat la obligativitatea instituită de lege nu se poate sustine ca a fost încălcat principiul disponibilității atunci când a fost analizată legalitatea dreptului invocat. Nu se poate reține însă nici susținerea că sporul a fi fost confirmat din anul 2003 prin hotărâre judecătorească deoarece în discuție nu a fost pus acordul din acel an iar de atunci au survenit o serie de acte normative cu aplicare imediată ce au determinat schimbarea situației juridice a funcționarului public și au impus aplicarea actului superior legea sau ordonanța. Nici susținerile că în speță nu erau aplicabile anumite dispoziții că sporul era în vigoare nu pot fi reținute deoarece nu se pot valida sporuri nelegal stabilite pentru simplul fapt că se aflau în plată la finele anului 2009. Mai susține recurentul că agenția nu avea competența de a face verificări. Chiar dacă s-ar trece peste reținere că prin ordin agenția avea stabilită o competență specială în sarcina agenției nu se poate omite că autoritatea intimată avea obligația de a adopta măsuri în conformitate cu legea. Ori așa cum s-a arătat drepturile evocate sunt stabilite în condițiile în care legea funcționarului nu permite negocierea iar L. nr.3. și ordonanța nr.1/2010 stabilesc expres drepturile salariale. Aceste acte normative sunt accesibile previzibile și predictibile și îndeplinesc exigențele conform interpretărilor contestate în practica CEDO - cauza R. contra României. Ca atare în condițiile reglementărilor arătate susținerile recurentului sunt nefondate și urmează a fi respinse. Și celelalte susțineri referitoare la retroactivitate la, abrogare, anulare nu pot fi reținute. Dispoziția contestată este un act administrativ emis de persoana care are competența numirii în funcție - primarul - în executarea L. nr.3. în vigoare începând cu data de (...). Prin acest act se aplică în concret dispozițiile legii privind sistemul unitar al salarizării. Cu alte cuvinte actul recunoaște existența și întinderea unor drepturi și obligații în condițiile L. nr.3. având astfel caracter declarativ și deci cu efecte corespunzătoare date de această lege. În plus nu trebuie omis că legea conferă posibilitatea intrării în legalitate a asigurării principiului constând în statuarea drepturilor în conformitate cu legea și a aplicării actului normativ superior. Așa fiind criticile recurentului sunt nefondate. Nefondate sunt și restul susținerilor recurentului deoarece un spor nu poate fi validat în cazul în care a fost nelegal stabilit. Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ., Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE: Respinge recursul declarat de L. Ș. M. D. împotriva sentinței civile nr. 63 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. H. M. B. F. T. GREFIER D. C. Red.F.T./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.A. M. B.
| ← Decizia civilă nr. 4261/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4286/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
