Decizia civilă nr. 3183/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3183
Ședința publică din 13 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. I. JUDECĂTORI : C. I.
D. P.
GREFIER: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta I. P. J. S. - S. P. C., R. P. DE C. ȘI Î. V. împotriva Sentinței civile nr.6906 pronunțată în data de (...), în dosarul nr.(...) al T.ui S. în contradictoriu cu intimata M. F.-C. având ca obiect anulare act de control taxe și.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art. 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 6906 din 17 dec.2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea reclamantei M. F.-C., și a fost obligată I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A A., să înmatriculeze, în condițiile legii, fără plata taxei pe poluare, autovehiculul marca OPEL, serie sașiu VSX000073P4141975 proprietatea reclamantei M. F.-C. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin O. nr. 5. aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial din 25 aprilie 2008, s-au abrogat prevederile art. 2141 - 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit însă prin același act normativ cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehiculele, care se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. A., potrivit art. 4 din O. nr. 5., obligația de plată a taxei pe poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R. și respectiv la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9 (forma în vigoare la data achitării taxei) și este o condiție prealabilă înmatriculării autovehiculului. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 90 paragraful 1 din T.ul de I. a C. E., nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor statemembre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică,direct sau indirect, produselor naționale similare. Art. 90 din T.ul CE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii E.. Norma comunitară indicată se referă la interzicerea măsurilorprotecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare. Curtea E. de J. a statuat în acest sens că orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia și care reprezintă în fapt o taxă de înmatriculare propriu-zisă, constituie o taxa cu efect echivalent în sensul art. 23 si 25 T.C.E. ( hotărârile 17 octombrie 1997 I. E.,C-90/94; P., C-213/96). În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat de asemenea că art.90 T.C.E, vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurenta dintre produsele care se află deja pe piața interna și produsele din import ( hotărârile 29 aprilie 2004 E.,C-387/01 și din 05 octombrie 2006 O. si O. C-290/05 si C-333/05). Prin urmare, scopul general al art. 90 T.C.E., este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele si taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistenta produselor provenite din alte state membre, in comparație cu produsele interne. Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre ale U.E, în materie fiscală, de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară. Locul și rolul pe care disp. art. 90 alin. 1 TCE îl ocupă în sistemul prevăzut de T. este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice. În timp ce art. 23- 25 TCE stabilesc faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 TCE, interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea E. de J. „. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre";( cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55). Deși scopul declarat al adoptării OUG nr. 5., reprezentat de asigurarea protecției mediului, este în principiu corect, prin modalitatea de reglementare a taxei pe poluare, scade în mod evident interesul cumpărătorilor pentru autoturismele second-hand achiziționate din țările comunitare, măsura luată influențând opțiunea acestora. Cu alte cuvinte această taxă este de natură să diminueze introducerea în R. a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii E., cumpărătorii români fiind astfel determinați, din punct de vedere fiscal, fie să renunțe, fie să achiziționeze autoturisme noi sau second-hand, ce pot părea mai ieftine, deja înmatriculate în R.. Pentru a interpreta corect acest act normativ si a identifica intenția reală a legiuitorului, instanța va utiliza metoda de interpretare după scop (teleologică). Deși în expunerea de motive a OUG nr. 5. se arată că scopul legii este asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului , în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG 5., depus la P. sub nr. PL-x 536/(...) și disponibil pe site-ul C. D., este menționat in mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării in R. a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic, ceea ce însemnă că scopul real a acestui act normativ este o protecție a pieței interne de autovehicule față de autovehiculele second-hand achiziționate din spațiul U.E. Este adevărat că O. 5., în formă actualizată, statuează prin art. 1 alin. (1) că"; taxa pe poluare pentru autovehicule se virează în bugetul F. pentru mediu și se manageriază de către A. F. pentru Mediu."; urmărindu-se în mod evident stabilirea neutralității fiscale a taxei însă, pe de altă parte, a rămas stabilit faptul că obligația de plată se naște, potrivit art. 4 lit. „a"; din același act normativ, „cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R.";. Cu alte cuvinte, prin direcționarea ei, taxa pe poluare are o aparentă neutralitate fiscală, însă prin scop și conținut, este similară taxei speciale pentru autovehicule instituită inițial prin art.214/1-2. Cod fiscal, pe care, de altfel, o înlocuiește ca denumire și destinație fără a-și pierde însă caracterul de impozit intern („măsură cu efect echivalent taxelor vamale";, în sensul definit de art. 28 din T.ul C. E..)asupra produselor similare importate din state membre ale Uniunii E. . Că nu este vorba despre două taxe diferite prin natura lor, rezultă și din considerentele care au stat la baza D. nr.802/2009 a C. C., privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O. nr. 5., republicată, în ansamblul său, unde se reține printre altele că, ";redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe este identică"; Este bine de reamintit în acest context că în anul 2007, C. E. a declanșat împotriva R. o procedură precontencioasă de atenționare (,,infringement,,) determinată la acel moment de prevederile C. fiscal referitoare la taxa specială de primă înmatriculare. A., C. E. a adresat în luna martie 2007, o scrisoare de punere în întârziere Statului Român în cuprinsul căreia se aprecia că taxa de primă înmatriculare contravine T.ului de aderare și jurisprudenței C. E. de J. iar instanțele naționale au constatat la rândul lor nelegalitatea acestei taxe, raportat la normele de drept comunitar. Desigur că, o protecție adecvată a mediului ar fi presupus, în mod firesc, instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele înscrise în circulație sau aflate în trafic, potrivit principiilor „. plătește"; și al egalității în fața legii (nondiscriminării) sau, cel puțin, în vederea înlăturării oricărei discriminări în viitor, pentru toate autovehiculele supuse unei noi înmatriculări în R.. Principiul „. plătește"; este un principiu de drept comunitar ce trebuie aplicat corect și cu prioritate față de o reglementare națională contrară și acesta implică regula conform căreia, partea responsabilă pentru producerea poluării trebuie să fie răspunzătoare pentru daunele provocate mediului; or, taxei pe poluare instituită prin OUG 5. îi lipsește caracterul de taxă de mediu pentru simplul motiv că faptul generator al obligației de plată nu îl reprezintăîmprejurarea că autovehiculul poluează ci, prima înmatriculare a acestuia în R.. Dacă în legislația internă s-ar aplica riguros principiul comunitar „. plătește";, conform scopului său logic și firesc, taxa pe poluare ar trebui achitată după înmatricularea autovehiculului, altfel, se poate ajunge în situația paradoxală că, din varii motive, proprietarul dorește să renunțe la înmatriculare sau aceasta nu mai este posibilă, ceea ce însemnă că autovehiculul nu este susceptibil de poluare dar în același timp, nici nu poate pretinde restituirea taxei, deoarece a fost impusă, în condițiile legii, ca o cerință obligatorie în vederea înmatriculării și achitată anticipat tocmai în acest scop și nu ca o veritabilă taxă pe poluare. Prin urmare, instituirea taxei pe poluare în modalitatea aleasă de legiuitor nu rezistă nici la interpretarea normei legale prin metoda reducerii la absurd (ad absurdum). Este unanim recunoscut atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja; judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T., să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Aceste prevederi comunitare au efect direct asupra ordinii juridice interne, de la data (...), odată cu aderarea R. la CE (în prezent Uniunea E., prin intrarea în vigoare a T.ului de la L., la data de 1 dec.2009) și se opun ca un stat membru să adopte dispoziții precum cele prevăzute de OUG 5., conform cărora pentru un autoturism produs în R. sau în alte state membre UE nu se percepe taxa pe poluare dacă a fost înmatriculat anterior în R., însă, se percepe o astfel de taxă dacă autoturismul, produs în țară sau în alt stat membru, este înmatriculat pentru prima dată în R., aceasta taxă fiind așadar o taxa cu efectechivalent , în înțelesul art.25 din T.ul CE, conform interpretărilor date de C urtea de Justiție E., după cum s-a arătat în precedent. Totodată, in jurisprudența referitoare la art. 90 din T.ul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxă si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, însă cu condiția ca această taxă să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci se impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate. Taxa pe poluare introdusă prin disp. OUG nr. 5., reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei pe poluare, mai exact, a neutralității taxei. Deși este evident că toate autovehiculele aflate în parcul național auto din R. poluează, doar pentru autoturismele înmatriculate prima dată în R., după data de (...), se plătește o taxă considerată de legiuitor drept o taxă de mediu. Cum respectiva taxă este legată în principal de momentul înmatriculării și doar în subsidiar se au în vedere și alte elemente (pentrustabilirea cuantumului), este evident faptul, că dincolo de efectul protecționist și anticoncurențial al acesteia se instituie și o discriminare, care nu poate fi justificată în mod rezonabil și obiectiv, între două categorii de persoane: deținătorii de autoturisme înmatriculate după data de (...), care plătesc taxă pe poluare pentru că poluează și deținătorii de autoturisme înmatriculate în R. înainte de (...), care poluează în egală măsură și nu plătesc taxă pe poluare; se încalcă astfel, prin normele juridice interne adoptate în materie de poluare și prevederile Protocolul nr.12 la C. (europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, privind interzicerea generală a discriminării, instrument juridic internațional la care R. este parte încă din anul 1994 și care, de asemenea, are prioritate față de dreptul intern. Pe de altă parte, atâta vreme cât diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule ( indiferent de denumirea acesteia), aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu în defavoarea autovehiculelor provenite din Uniunea E., în scopul reînmatriculării lor în R., trebuie observat că taxa instituită prin OUG nr.5., contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Prin modificările succesive aduse OUG nr.5. prin O. nr.208/2008; 2. și nr.7. s-au introdus începând cu data de (...) noi elemente de discriminare în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele pe poluare pe criteriul datei înmatriculării iar scutirea operează și ea după acest criteriu. Potrivit art. III alin.(1) din O.U.G nr.2. „autovehiculele M1 cu norma depoluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum șitoate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, c are se în matr icule az ă pen tru pr ima d ată în R. sau în al te s tate me mbre ale Un iun ii E. în perio ad a 15 decembrie 2008-31 dece mbr ie 2009 incl us iv, se excep te az ă de l a obl ig aț ia de p l ată a taxe i pe p olu are pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor O rdonanței de urgență a G. nr. 5.. Criteriul discriminatoriu al modului în care este percepută taxa pe poluare și caracterul vădit protecționist al producției interne de autovehicule, de această dată, rezultă mai ales din prevederile OUG nr.2., care exceptează de la plata taxei pe poluare anumite categorii de autovehicule, care se produc și în R.. A., în preambulul Ordonanței de urgență nr. 2., care modifică și completează OUG nr. 5. , se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesară având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,, În urma modificărilor aduse la Ordonanța de Urgență nr. 5., prin introducerea scutirii de la plata taxei pe poluare a unor categorii de autovehicule , C. europeană a declanșat o nouă procedură de „. și a emis un nou comunicat, înregistrat sub nr. IP/09/1012, la E., 25 iunie 2009, prin care a solicitat R. să își modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Conform acestui comunicat, C. E. a solicitat R. informații în legătură cu legislația acesteia privind aplicarea unei taxe pe poluare pentru autovehicule.„C. consideră că prevederile legislației românești, conform cărora taxa pe poluare se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce ladiscriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi .Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare";, prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzută la articolul 226 din T.ul CE. Dacă nu primește un răspuns satisfăcător în termen de două luni, C. poate trece la a doua etapă a procedurii (emiterea unui aviz motivat) și, în final, poate prezenta cazul în fața C. de J. (…) C. sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, C. trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar. Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi(…) În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia C.i, criteriul „primei înmatriculări"; nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor. În anumite cazuri, acesta ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre. Dosarul este înregistrat la C. cu numărul de referință 2.. Drept urmare,";luând în considerare faptul că neasigurarea concordanței cu reglementarea comunitară va aduce prejudicii importante în relația R. cu Uniunea E.";, G. a adoptat OUG nr.117 din 29 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr.926 din 30 decembrie 2009, cu articol unic, care prevede următoarele: (1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, în matr icul ate pen tru pr ima d ată în tr -un stat membru al Uniunii E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, benef ic iaz ă de excep tare a de l a plata taxei pe poluare pentru autovehicule, potrivit art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2. privind modificarea Ordonanței de urgență a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, î n cond iț iile în c are a ces te a se în matr icu le az ă pen tru pr ima d ată în R. în ter men de 45 de z ile de l a d ata in tr ăr ii în v igo are a prezen te i ordon anțe de urgenț ă. (2) Termenul prevăzutla alin. (1) este termen de decădere. Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă că s-a stabilit un termen de grație până la care să fie înmatriculate anumite categorii de autovehicule, provenite din spațiul UE, stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2. și care au fost exceptate de la plata taxei pe poluare, însă, totuși, trebuie observat că scopul real declarat inițial, cu ocazia adoptării OUG nr.5., respectiv efectul protecționist al acestui act normativ în ce privește piața internă de autovehicule second-hand, s-a păstrat în continuare, ceea ce înseamnă că până în prezent nu a intervenit o modificare legislativă de substanță a reglementării taxei pe poluare, în concordanță cu normele și principiile de drept comunitar (european), la care s-a făcut pe parcurs referire. Mai mult, din analiza comparativă a celor două texte de lege rezultă că începând cu data de 15 februarie 2010, sunt exceptate de la plata taxei pe poluare doar autovehiculele, din categoriile indicate, înmatriculate pentru prima dată în R. (deci autovehicule noi) ceea ce însemnă că efectul protecționist al măsurilor stabilite prin OUG nr.2., privind producția internă de autovehicule, s-a accentuat în loc să se diminueze, iar în prezent OUG nr.5. are efecte mai restrictive, pentru piața autovehiculelor second-hand provenite din spațiul Uniunii E., chiar și față detaxa specială de primă înmatriculare stabilită prin art.2131-2134 Cod fiscal (neconformă cu normele de drept comunitar-european), care nu prevedea astfel de excepții. În concluzie, instanța a constatat că dispozițiile legale, care au stat la baza refuzului de înmatriculare a autovehiculul în litigiu, rămân în continuare fără aplicabilitate, întrucât contravin normelor de drept comunitar și practicii C. E. de J. adoptată în materie de taxe, așa încât tribunalul a admis acțiunea în sensul celor solicitate, refuzul pârâtului fiind nejustificat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I. P. J. S. - S. P. C. regim P. de C. și Î. V., solicitând casarea sentinței și rejudecând cauza în fond respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantului. În motivarea recursului arată că O. nr.5. stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la fondul pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu în vederea finanțării proiectelor și programelor pentru protecția mediului. Conform art.4 din OUG 5. obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R.. Potrivit dispozițiilor OUG nr. 5., R. stat membru al C. E., nu supune direct sau indirect produsele altor state membre prețuri sau taxe superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. Or, taxa de poluare instituită prin OUG nr. 5., nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului, tuturor proprietarilor de autovehicule care, prin înmatricularea acestora în R., înțeleg să utilizeze pe teritoriul nostru, contribuind astfel la poluarea mediului. Caracterul taxei, instituit de OUG nr. 5. ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art.1 alin.2 în care sunt enumerate categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează să fie finanțate urmare a aplicării acestui act normativ. I.a taxei de poluare a fost rezultatul negocierilor și acordului dintre R. și C. E., astfel încât apreciază că aceasta nu contravine legislației comunitare. Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente: În cazul concret dedus judecații, reclamanta intimată a solicitat înmatricularea autoturismului la data de (...), data la care era în vigoare ultima formă a O. nr. 5., după modificările introduse prin O. nr. 2. și prin O. nr. 7.. La data de (...) (f.18) intimata I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a A. a respins solicitarea reclamantei, cu motivarea că prima înmatriculare a vehiculelor în R. se poate efectua doar dacă sunt respectate dispozițiile art. 3 din O. nr. 5.. Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul că solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism în absența dovezii de achitare a taxei de poluare a avut loc după data modificării O. nr. 5. prin O. nr. 2. și O. nr. 7.. A., O. nr. 2. a fost publicat în Monitorul Oficial în data de (...), iar O. nr. 7. în Monitorul Oficial din (...). În consecință, compatibilitatea O. nr. 5. cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței. Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor două ordonanțe de urgență. A., în preambulul O. nr. 2. se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă apiețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare";. Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării O. nr. 5., care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial „asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale";. Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al O. nr. 5. s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de muncă angrenate în producția de autovehicule. Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. nr. 7. sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor între contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior și ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării în vigoare a O. nr. 2.. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nicio modificare cu privire la scopul declarat al O. nr. 2., anterior analizat. Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în R., indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second-hand, prin modificările O. nr. 5., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale Uniunii E. în perioada (...)-(...) inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor O. nr. 5.. Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în R., o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O. nr. 5., taxa de poluare încalcă prevederile art. 90 din T.ul de I. a C. E., în prezent art.110. A., în jurisprudența referitoare la art. 90 (în prezent art.110) din T.ul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscala națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare. În urma modificărilor aduse prin O. nr. 2. și O. nr. 7., norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din T.ul CE. A., există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii E. și care se înmatriculează în R. și autoturismele second-hand deja înmatriculate în R. și mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în R. și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Există desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță, fie spre cele deja înmatriculate în R., fie spre cele produse în R.. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție și prin lansarea unei proceduri de „. de către C. E., la data de (...), în temeiul art. 226 din T.ul CE. A., prin declanșarea acestei proceduri, C. consideră că prevederile legislației romanești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la ultima formă a taxei de poluare. C. a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, în ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectiva, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, în urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislația românească care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circulă fără să fie supuse acestei taxe, pe de altă parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează sa fie înregistrate în R. în aceeași perioada dar nu pentru prima dată și care intra în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat va fi respins și va fi menținută soluția de obligare a pârâtei la înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei de poluare reglementată prin dispozițiile O. nr. 5., cu modificările ulterioare. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE : Respinge recursul declarat de pârâta I. P. S. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. împotriva sentinței civile nr. 6906 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. I.-A. I. C. P. D. GREFIER M. ȚÂR R ed.CI Dact.SzM/2ex. (...)
← Decizia civilă nr. 277/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5024/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|