Decizia civilă nr. 3258/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3258/2011
Ședința de la 16 S. 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE G.-A. N. JUDECĂTOR S. AL H. JUDECĂTOR M. B. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâta C. J. DE A. DE S. împotriva sentinței civile nr. 4. pronunțată de Tribunalul Cluj, privind și pe intimatul-reclamant S. C. D., având ca obiect anulare act administrativ decizie de imputare.
Se constată că la data de (...) s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise formulate de intimatul-reclamant.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 9 septembrie 2011, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
CURTEA P rin sentința civilă nr. 4424 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea precizată formulată în contencios administrativ de reclamantul D. C. S. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE A. DE S., și în consecință: s-a dispus anularea Declarației privind obligațiile de constituire și plată la F. nr. 6814 din (...) pentru anii 2002-2007, emise pe numele reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele:
Potrivit art. 82 alin.1 și art. 82 alin.3 teza I Cod procedură fiscală, declarația fiscală se întocmește de către contribuabil prin completarea unui formular pus la dispoziție gratuit de către organul fiscal.
Din analiza declarațiilor de impunere contestate rezultă că acestea nu au fost semnate de către reclamant, semnătura aplicată pe acestea reprezentând semnătura de primire a acestor documente de către reclamant, dovadă fiind mențiunea „primit (...)";, această susținere fiind confirmată inclusiv de către CAS C. în cadrul întâmpinării formulate. Prin urmare, în mod evident reclamantul nu a completat, nu a depus și nu a semnat declarațiile de impunere în sensul cerut de art. 82 alin.1 și 3 Cod procedură fiscală . În aceste condiții, față de faptul că organul fiscal are cel mult dreptul de a proceda la înregistrarea declarației contribuabilului, nicidecum de a se substitui manifestării de voință a acestuia, este evident că motivul de nulitate invocat de reclamant este fondat .
Mai apoi, sunt fondate și apărările cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 82 și următoarele Cod procedură fiscală în sensul că în declarațiile fiscale trebuie să apară calculul făcut de contribuabil, ori, în speța de față, din cuprinsul acestor declarații reiese că acestea cuprind calculul propriufăcut de pârâtă . De asemenea, nu s-a făcut dovada că această declarație s-a depus de către contribuabil ori împuternicit la registratura organului fiscal competent sau prin poștă .
Apoi, constată că toate declarațiile de impunere fac referire la venitul net estimat al reclamantului și stabilesc pretinsele contribuții în raport cu acestea, pe baza deciziei de impunere emise de către D. C. V. aceste declarații, raportat la conținutul documentelor care au stat la baza emiterii lor, rezultă că CAS C. a procedat la calcularea contribuției la F. raportat la valoarea brută a veniturilor menționate în cuprinsul actelor. Practic, CAS C. a procedat la stabilirea sarcinilor fiscale prin aplicarea procentului de 6,5 % inclusiv asupra sumelor datorate și achitate cu titlu de impozit ori aceste sume, în mod evident, nu sunt venituri proprii ale reclamantului care să stea la baza calculării contribuției la F., fiind vorba de o obligație de plată fiscală ce a fost achitată în favoarea bugetului de stat și care nu a intrat nici un moment în patrimoniul reclamantului .
Așa fiind, în raport de concluziile sus menționate și de textele de lege anterior amintite, în temeiul art. 8-18 din Legea 554/2004, a admis acțiunea în sensul în care a fost precizată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. DE A. DE S. C.solicitând admiterea recursului, casarea sentinței mentionate , rejudecarea litigiul în fond si in urma rejudecarii să se pronunte o noua hotarare prin care sa se respingă actiunea reclamantului.
În motivare s-a arătat că:
In fapt, prima instanță a admis actiunea formulată de reclamantul S.
D. și a dispus anularea Declaratiilor privind obligatiile de constituire si plata la F. nr.6814 din (...) pentru anii 2002-2007, depuse de reclamant.
In opinia pârâtei hotararea a fost data cu grave incalcari ale legii, nefiind respectate prevederile:
1. art.81 alin(3) lit.a) , art.84 si art.205-207 din Codul de procedura fiscala
2. art.l alin.(l), art.2 alin.(l) lit.c) si art.18 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ,
3. art.215 alin.(3) si art.259, alin.(7), lit.b din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si neexistand nici un temei legal in sprijinul soluției pronunțate de Tribunalul Cluj.
1. Pentru a se pronunta astfel instanta fondului a retinut că:
" Potrivit art. 82 alin. 1 si 82 alin.3 teza 1 Codul de procedura fiscala declaratia fiscala se intocmeste de contribuabil prin completarea unui formular pus la dispozitie gratuit de catre organul fiscal .
Din analiza declaratiilor de impunere contestate rezulta ca acestea au fost semnate de catre reclamant, semnatura aplicata pe acestea reprezentand semnatura de primire a acestor documente de catre reclamant dovada fiind mentiunea "primit (...)" aceasta sustinere fiind confirmata inclusiv de CAS C. in cadrul intampinarii formulate.
Prin urmare, in mod evident reclamantul nu a completat, nu a depus si nu a semnat declarațiile de impunere in sensul cerut de art.82 alin. 1 si 3
Cod procedura fiscala Toata motivatia instantei fondului este construita pe prevederile art.82 alin.3 teza 1, pe care le desprinde total atat din continutul art.82 cat si al celorlalte prevederi ale Codului de procedura fiscala si le interpreteaza in sensul in care nu pot sa produca nici un efect.
De asemenea instanta fondului a analizat cu superficialitate documentele depuse de CAS C. la dosarul cauzei.
La pagina nr.68-70 a dosarului depus de CAS C. , se afla adresa cu nr. de inregistrare la CAS C. 31961/(...), emisa de catre reclamant
Anexat adresei mentionate , acest fapt rezultand si din continutul acesteia reclamantul a depus toate documentele necesare, prevazute de art.82 alin.(5) Cpf cu exceptia Declaratiei privind obligatiile de constituire si plata la F. , formular ce i-a fost pus la dispozitie de CAS C. .
Prin intermediul ultimului alineat al adresei reclamantul dispune:
" Depun actele solicitate , in termen legal, pentru a proceda la ceea ce veti aprecia ca fiind temeinic si legal a se implini in cazul subsemnatului " Asa cum se arata la alin.(1) al art.82 reclamantului i-a fost pus la dispozitie formularul de declaratie redactat de catre consilierul din cadrul
CAS C. pentru a veni in sprijinul acestuia.
In data de (...) reclamantul a revenit la sediul CAS C. tocmai pentru a ridica aceste declaratii si a semnat pentru insusire.
Este lesne de inteles ca in situatia in care ar fi avut obiectiuni legat de persoana care a inscris datele in formularul de declaratie avea posibilitatea sa o faca pe loc sau avea posibilitatea sa depuna un alt formular completat manual sau sa nu semneze .
Nu a facut acest lucru, lasand impresia ca este de buna credinta si are intentia de a-si reglementa situatia fiscala.
Or , chiar acest fapt il ignora instanta fondului atunci cand invoca prevedrile art.82 alin(3) teza I - intentia si buna credinta
Reda mai jos prevederile art.82 alin. 1-3
(1) Declarația fiscală se întocmește prin completarea unui formular pus la dispoziție gratuit de organul fiscal.
(2) În declarația fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.
(3) Contribuabilul are obligația de a completa declarațiile fiscale înscriind corect, complet și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular, corespunzătoare situației sale fiscale. Declarația fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit.
Prin simpla lecturare a articolului se poate observa ca reclamantul avea obligatia de a completa declaratiile, de a calcula contributiile datorate si de a furniza cu buna credinta informatiile prevazute in formular si de a semna declaratia fiscala.
Nu si-a indeplinit decat obligatia de a semna declaratia, solicitand ajutorul organului fiscal in scopul redactarii acesteia.
In aceste conditii, in mod gresit instanta fondului apreciaza ca CAS C. s-ar fi substituit manifestarii de vointa a reclamantului .
Din toate actiunile acestuia fiind evidenta intentia de a-si reglementa situatia fiscala.
Instanta fondului ignora de asemenea prevederile art.81 alin.(3) Iit.a)
Cpf care dispun ca obligatia de depunere a declaratiei fiscale se mentine si in cazurile in care a fost efectuata plata obligatiei fiscale.
Or reclamantul a efectuat plata obligatiilor sale, cu chitanta Seria CAS
2007 nr.0035349/ (...) , aceeasi zi in care a semnat declaratiile in discutie.
In consecinta, in mod gresit instanta apreciaza ca reclamantul nu a actionat in sensul prevazut de art.82 alin. 1 si 3 Cpf
Pe de alta parte prevederile at1.82 trebuie interpretate si aplicate in sensul intregii reglementari a Cpf si in sensul in care acestea produc efecte.
In situatia data pârâta nu găsește explicatia logica a anularii declaratiilor atat timp cat potrivit art.81 alin.(3) lit.a) Cpf , reclamantul este obligat sa depuna din nou declaratii aferent sumelor achitate .
Au fost anulate cu ce consecinta? Instanta era obligata sa se pronunte si in acest sens.
Potrivit art. 18 alin.( 1) din Legea nr 554/2004 soluțiile pe care le poate da instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1) sunt să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ si să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
Care ar fi conduita pe care CAS C. ar trebui sa o urmeze in urma pronuntarii unei astfel de hotarari ? Sa emita retroactiv decizii de impune re pentru 10 ani? Sa aplice amenda retroactiv pentru nedepunerea declaratiilor in acest interval? Si care ar fi beneficiul reclamantului ?
Un alt aspect pentru care considera ca fiind nelegala sentinta instantei de fond, este cel dat de necompetenta materiala a instantei , in solutionarea unei astfel de cereri .
D. anulate de catre instanta fondului nu sunt acte administrative . Potrivit art.2 alin. lit .c) al Legii nr.554/2004 actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;
Or D. anulate de instanta nu intrunesc conditiile legale de mai sus.
Si sub acest aspect instanta ignora prevederile legale, neluand in considerare prevederile art.l din Legea 554/2004 care arata ca subiect de sesizare a instantei de contencios poate fi doar persoana vatamata intru-un drept al sau prin emiterea unui act administrativ.
Dimpotriva CAS C. a venit in sprijinul reclamantului , ajutandu-l sa-si indeplineasca obligatia legala de a depune Declaratia privind contributia datorata la F.
Daca nu ar fi depus aceasta declaratie era susceptibil de amenda potrivit art.305,306 din Legea nr.95/2006.
In aceste conditii nu se poate conchide ca CAS C. a emis un act administrativ in regim de putere publica si mai mult, un act administrativ care aduce vatamari drepturilor reclamantului sau vreunui interes legitim al acestuia.
Daca instanta totusi a considerat ca D. amintite constituie act administrativ, era obligata sa verifice potrivit art.205 -207 Cpf termenul de depunere a contestatiei administrative care este de 30 de zile de la data comunicarii actului, sub sanctiunea decaderii .
Este lesne de observat ca instanta fondului nu a tinut seama nici de aceste din urma prevederi legale , permitand astfel eludarea reglementarilor din domeniul legislatiei fiscale.
Pe de alta parte, potrivit art.84 Cpf si Normelor metodologice ale acestuia, D. fiscale pot fi corectate de contribuabil, din proprie initiativa, ori de eate ori constata erori in declaratia initiala, prin depunerea unei declaratii rectificative la organul fiscal competent.
Iata inca un argument in sprijinul opiniei potrivit caruia instanta de contencios nu are competenta de a solutiona o astfel de cerere.
D. in discutie puteau fi modificate de reclamant daca nu si le-ar fi insusit la data de (...), din proprie initiativa, prin simpla depunere a unei declaratii reetifieative . Motivatia instantei privind modalitatea de calcul este urmare a superficialitatii in analiza dosarului .
Rezulta fara putere de tagada venitul net din Deciziile de impunere emise de AFP si la fel de clar rezulta venitul net luat in calcul pentrustabilirea contributiei, acestea fiind iserate in rubricile corespunzatoare ale Deciziilor si Declaratiilor. În concluzie, Sentința civilă nr. 4. ignoră atât prevederile legale în materie, referitoare la calculul contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele care realizează venituri din activități independente, precum și starea de fapt, adica existenta titlurilor de creanta constand in D. privind obligatiile de constituire si plata la F. datorate de persoane ale caror venituri sunt impuse pe baza venitului efectiv realizat, depuse de petent la CAS C. in anul 2007 pentru perioada 2002-2007, lasand partile intr-o situatie juridica incerta si fara o conduita de urmat.
Reclamantul intimat D. C. S. a formulat întâmpinare prin care solicitărespingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curteareține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4424 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea precizată formulată în contencios administrativ de reclamantul D. C. S. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE A. DE S., și în consecință: s-a dispus anularea Declarației privind obligațiile de constituire și plată la F. nr. 6814 din (...) pentru anii 2002-2007, emise pe numele reclamantului.
Prima instanta a retinut in esenta ca potrivit art. 82 alin.1 și art. 82 alin.3 teza I Cod procedură fiscală, declarația fiscală se întocmește de către contribuabil prin completarea unui formular pus la dispoziție gratuit de către organul fiscal. Ori din analiza declarațiilor de impunere contestate rezultă că acestea nu au fost semnate de către reclamant , semnătura aplicată pe acestea reprezentând semnătura de primire a acestor documente de către reclamant, dovadă fiind mențiunea „primit (...)"; - astfel că organul fiscal se substituie manifestării de voință a contribuabilului.
La data de (...) CAS solicită intimatului prin notificarea nr 3. să pună la dispoziție documentele privind activitatea desfășurată în calitate de avocat precum și copii ale deciziilor de impunere emise de organele fiscale - f 85 dos fond. Nu s-a comunicat sau indicat reclamantului necesitatea completării unor declarații fiscale potrivit unor formulare preexistente. Reclamantul intimat a înregistrat la (...) adresa nr 31961/2007 prin care depune documentele solicitate - f 82 dos fond.
Ulterior CAS la data de (...) emite și completează declarațiile în numele reclamantului, aceste declarații fiind inregistrate sub nr 6814/(...) - f 22,26-
28, 72-78 dos fond. Ulterior la (...) prin înștiințarea nr 3382 se comunică reclamantului existența unui debit de 16.504 lei -f 23 dos fond. Urmare a acestei înștiințări reclamantul achita la (...) suma de 16.054 lei dar formulează și constestație administrativă și contestație la executare - f 27 dos recurs.
Așa cum a si făcut dovada intimatul, rezultă că recurenta CAS C. a stabilit și individualizat obligații de plată ale intimatului cu titlu de contribuție la F., prin completarea și calcularea valorii contribuției datorate. Rezultă că recurenta cu încălcarea formalismului impus de art 82 si următoarele cod pr fisc a „emis"; declarațiile privind obligațiile de constituire și plată la F., deși aceste declarații se completau și se depuneau pe proprie răspundere de către contribuabil. Această manieră atipică de ";. a actului administrativ este sancționată cu nulitatea actului astfel emis.
Actul contestat în contencios fiscal deși formal nu se regăsește în tiparele actelor administrativ fiscale, aste un act asimilat întrucât produce consecințe juridice în planul stabilirii unui raport de drept fiscal întrerecurentă și intimat, ori tocmai conduita recurentei cu ocazia „emiterii"; actului contestat este cea care trebuie sancționată.
Potrivit art 83 al 4 cod pr fisc recurenta avea un remediu procedural la îndemână pentru eventuala nedepunere a declarației fiscale în termen - prin stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Însă stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale. Ori în cazul intimatului această procedură nu a fost urmată - aceasta fiind la îndemâna recurentei dacă aprecia că intimatul deși înștiințat nu a depus în termen declarația fiscală.
Intimatul a contestat actul "emis"; de recurentă în maniera susmenționată, iar plata făcută ulterior nu poate duce la validarea actului emis cu încălcarea legii - efectul retroactiv al nulității absolute transpunând juridic părțile în ipostaza anterioară emiterii actului contestat.
Față de cele ce preced curtea potrivit art 312 cod pr civ raportat la art
20 din Legea nr 554/2004 va respinge recursul declarat de C. J. DE A. DE S. C. împotriva sentinței civile nr. 4424 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C. J. DE A. DE S. C. împotriva sentinței civile nr. 4424 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).Red.G.A.N./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: A.-M. B.
← Decizia civilă nr. 4397/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1568/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|