Decizia civilă nr. 3341/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3341/2011
Ședința ta de 21 septembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CURTEA DE APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr. 1302 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta O. G. A. și pârâtul TRIBUNALUL HUNEDOARA, având ca obiect anulare act administrativ - decizie de imputare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost strămutată de pe rolul C. de A. A. I. și învestită prezenta instanță, prin Î. nr. 1219/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție în dosarul nr. (...).
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C. pr.civ.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., C. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
C.
Prin sentința civilă nr. 1. din (...) pronunțată de Tribunalul Hunedoara îndosarul nr. (...) s-a admis ca fondată acțiunea în contencios administrativformulată de reclamanta O. G. ANA Î. pârâților TRIBUNALUL HUNEDOARA
și CURTEA DE APEL ALBA IULIA.
S-a anulat decizia nr.752/2010 precum și decizia nr.817/2010 emise de P. C. de A. A. I.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele:
Prin Decizia nr.752/2010, emisă de P. C. de A. A. I. a fost modificată
Decizia nr.275/2008 a C. de A. A. I.
Î. acestei decizii, reclamanta a formulat contestație ce a fost respinsă prin decizia nr.817/2010.
Fiind un act administrativ normativ poate să producă efecte de data comunicării actului.
Ca atare, în principal actele administrative nu au efect retroactiv.
De la regulă conform căreia actele administrative cu caracter individual Încep să producă efecte de la momentul comunicării actului și nu produc efecte anterior, există excepții. A. excepții se referă la acteleadministrative cu caracter retroactiv, adică acelea care constată (recunosc) existența sau Întinderea unor drepturi și obligații care au luat naștere anterior (acte declarative sau recognitive) și actele normative interpretative.
Ori, În speța de față actual administrativ produce efecte retroactive fără să intre În categoriile de excepție arătate mai sus.
In acest sens, este și practica Inaltei C. de C. și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr.1658 din 20 martie 2007.
Mai mult decât atât, Decizia În interesul L. nr.23/2008 prin care s-a stabilit că funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea, a fost publicată În Monitorul Oficial, partea I nr.895 din (...) și ca atare nu are efect cu privire la actele administrative emise anterior publicării deciziei În Monitorul Oficial.
Având În vedere că s-a admis acțiunea și s-a dispus anularea actului administrativ pe motiv de nelegalitate datorită efectului retroactiv al deciziei, instanța a constatat că nu se impune să se mai pronunțe și pe celelalte motive invocate de către reclamantă.
Așa fiind, În baza art.18 din L. nr.5. a contenciosului administrativ raportat la art.1 09 din L. nr.1. privind Statutul funcționarilor publici a admis ca fondată actiunea În contencios administrativ formulată de reclamanta O. G. A. Î. pârâtei CURTEA DE APEL ALBA IULIA, a anulat decizia nr.752/2010 și nr.817/2010, emisă de P. C. de A. A. I. prin care s-a respins contestatia reclamantei.
Î. acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. de A. A. I. solicitând modificarea ei, în temeiul art. 312 (3) raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul respingerii cererii de anulare a deciziilor nr.
752/2010 și 817/2010 emise de C. de A. A. I., ca netemeinică și nelegală .
Consideră că soluția instanței de fond este rezultatul interpretării eronate a dispozițiilor legale.
În mod greșit au fost calificate de către instanța de fond deciziile C. de
A. A. I. ca fiind acte administrative de autoritate. A. decizii au fost emise de președintele C. de A. în temeiul art.126 alin.4 din L. 304/2004 și a art. 10 lit. n din Hotărârea 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii.
Calificarea deciziilor emise de președintele C. de A. A. I. ca acte administrative este greșită întrucât, actul normativ care reglementează statutul juridic al funcționarului public este L. 1..
Potrivit dispozițiilor acestui act normativ:
"Art. 1 - (1) Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu.
"Art. 84 - Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile."
"Art. 85 - (1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice În situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emitereade către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, În termen de 30 de zile de Ia constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
(2) împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
(3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie În termen de 3 ani de la data producerii pagubei."
Art. 117 - Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice."
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că decizia de imputare emisă de pârâtă este corectă și a fost emisă în termenul prescris de lege.
Astfel, ea a avut în vedere recuperarea unor sume încasate necuvenit ca urmare a acordării unei majorări salariale neprevăzute de lege și a fost emisă în cadrul termenului de prescripție de 3 ani la mai puțin de 30 de zile de la data constatării pagubei.
Contrar celor reținute de prima instanță, deciziile președintelui C. de
A. sunt decizii emise în cadrul raporturilor de serviciu dintre angajatorul C. de A. alba I. și funcționarul public. Prin aceste decizii angajatorul nu a acționat în exercițiul autorității publice ci În calitate de parte a raportului de serviciu.
Toate drepturile și obligațiile de serviciu ale funcționarilor publici sunt reglementate de legea specială. In acest context legea prevede și o procedură specială de recuperare a sumelor de bani încasate necuvenit - prin angajament de plată ori decizie de imputare.
Termenul prevăzut de lege pentru emiterea acestei decizii este de 3 ani de la producerea pagubei, fără ca legea specială să impună anularea în instanță a actului în temeiul căruia au fost acordate sumele încasate necuvenit. în aceste condiții trimiterea pe care instanța de fond o face la dispozițiile L. 5. este eronată aceasta nefiind incidentă în cauză.
Potrivit dispozițiilor L. 1.:
Art. 2- (1) Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome.
(2) Funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică. Persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public.
(3) Activitățile desfășurate de funcționarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele: a) punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative;
Funcțiile publice sunt prevăzute în anexa la prezenta lege.
(4) în sensul prezentei legi, totalitatea funcționarilor publici din - cadrul autorităților administrative autonome și din cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală constituie corpul funcționarilor publici."
C. de A. A. I. nu se înscrie între autoritățile publice prevăzute în arte 2 din lege, ea nu ține de administrația publică centrală, administrația publicălocală și autoritățile administrative autonome. C. de A. face parte din sistemul instanțelor judecătorești, potrivit arte 1 și 2 din L. 304/2004, sistem distinct de cel al administrației.
P. C. de A. nu are calitatea de funcționar public astfel că acesta în exercitarea funcției manageriale, în raport cu angajații instanțelor, nu îndeplinește activitățile prevăzute de art.2 alin.3 lit. a din lege așa cum greșit a susținut instanța de fond. De asemenea decizia de numire în funcție și stabilire a drepturilor salariale nu este consecința exercitării unei prerogative de putere publică neîndeplinind cerința prevăzută de arte 2 alin. I din L. 1..
În plus, trimiterea pe care L. 1. o face la dispozițiile codului muncii reprezintă încă un argument în sensul că deciziile supuse cenzurii instanței sunt decizii specifice raporturilor de muncă și nu de autoritate publică.
Ca atare, emiterea deciziei de numire în funcție a reclamantului s-a realizat de către președintele curții în temeiul prerogativelor conferite de legea specială, în calitate de angajator și nu în calitate de funcționar public în cadrul unei autorități administrative.
În consecință, decizia de modificare a deciziilor de încadrare și înlăturare a sporului acordat necuvenit precum și decizia de imputare a sumelor încasate fără temei legal, sunt emise în cadrul raporturilor de serviciu dintre angajatorul C. de A. alba I. și funcționarul public, în calitate de parte a raportului de serviciu, nu acte administrative, cum în mod greșit au fost calificate de prima instanță.
Precizează că prin decizia atacată a fost imputată contestatoarei suma încasată necuvenit cu titlu de spor de instanță de 5%, cu respectarea termenului de 3 ani de la producerea pagubei, prevăzut de art. 85 alin. 3 din
L. nr. 1..
Acordarea acestui spor fără temei legal a fost constatată cu ocazia soluționării contestației formulate de contestatoare împotriva deciziei de reîncadrare în baza L. nr. 330/2009.
Contrar celor reținute de instanță, răspunderea contestatoarei a fost în mod corect întemeiată pe dispozițiile art. 84 lit. b din L. nr. 1., fiind în discuție sume încasate în mod necuvenit și nerestituite.
Decizia nr. 23/2008 publicată în M. Of. nr. 895/(...) pronunțată în recursul în interesul legii, referitoare la posibilitatea funcționarilor publici din cadrul instanțelor și parchetelor de a beneficia, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de anumite drepturi bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate a fost invocată doar ca argument în ce privește acordarea fără drept a sporului , nu ca temei al deciziilor de modificare și imputare.
În consecință, în mod corect pentru sumele acordate necuvenit a fost antrenată răspunderea civilă a funcționarului public, conform art. 84 lit. b din L. nr. 1..
Față de cele ce preced solicită să se admită recursul, astfel cum a fost formulat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, C.constată următoarele:
Reclamanta intimată O. G. A. are calitatea de funcționar public - expert clasa I, grad asistent, treapta 3, în cadrul Departamentului economico-financiar și administrativ al tribunalului H..
Prin decizia nr. 752/(...) emisă de P. C. de A. A.-I. s-a dispus imputarea sumei de 997 lei doamnei O. A. G., sumă încasată necuvenit în perioada (...)-(...).
S-a reținut că, din eroare, i s-a acordat acesteia, pentru perioada menționată, o majorare de 5% la salariul de bază.
Prin decizia nr. 817/(...), P. C. de A. A.-I. a respins plângerea prealabilă formulată de petentă împotriva deciziei nr. 752/2010.
Printr-o acțiune înregistrată la instanța de contencios administrativ, reclamanta a solicitat anularea celor două decizii, apreciind că este vorba despre două acte administrative individuale nelegale, discriminatorii, cu efecte retroactive, care încalcă principiul securității raporturilor juridice.
Instanța de fond, calificând cele două acte contestate ca fiind acte administrative, a analizat doar efectul retroactiv al acestora, statuând în sensul că se impune anularea lor fără a mai fi necesară analiza celorlalte motive de nelegalitate.
Decizia de imputare este un act unilateral prin care conducătorul unității stabilește pe baza documentației prezentate de compartimentul de resort, identitatea persoanei vinovate de producerea pagubei sau care a beneficiat de sume, bunuri sau servicii necuvenite, cuantumul pagubei si deci al despăgubirilor ori sumelor ce trebuie sa fie restituite, obligând persoana în cauza la plata acestora.
C. apreciază că instanța de fond a dat o greșită calificare juridică actelor contestate de către reclamantă, nefiind vorba despre acte administrative ci despre acte emise în derularea raporturilor de serviciu ale funcționarului public, acte care, doar datorită unei dispoziții legale speciale, sunt date în competența instanțelor de contencios administrativ - in acest sens, dispozițiile art.85 alin.2 din L.1. care prevede ca "împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ".
Dacă s-ar reduce la absurd argumentația reclamantei, însușită de către instanța de fond, potrivit căreia decizia de imputare este un act administrativ unilateral individual, act care nu poate avea efecte retroactive, s-ar ajunge la situația în care nici un funcționar public nu ar mai putea răspunde material pentru eventuale prejudicii cauzate prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor de serviciu.
Potrivit art. 75 din L.1., încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea … civilă…
A. argumente au condus C. la concluzia că actele juridice deduse judecății au fost calificate în mod greșit ca fiind acte administrative iar instanța de fond s-a rezumat la a analiza efectul retroactiv al acestora, fără a mai analiza celelalte critici de nelegalitate invocate.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod proced. civilă, C. va admite recursul declarat de C. DE A. A.-I. împotriva sentinței civile nr. 1302 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. H. pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare T. C.
Cu prilejul rejudecării, pornind de la natura actelor juridice contestate, vor fi analizate toate criticile de nelegalitate invocate mai puțin efectul retroactiv care nu este incident în cauză.
PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursul declarat de C. DE A. A.-I. împotriva sentinței civile nr.
1302 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. H. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare T. C.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
Red.M.H./dact.L.C.C.
3 ex./(...)
Jud.fond: M. Goron
| ← Decizia civilă nr. 33/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3792/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
