Decizia civilă nr. 3427/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3427
Ședința publică din 23 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: AL H. S. JUDECĂTORI : I.-M. I.
A.-G. N.
G.: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. PRIN A. F. P. B. M. împotriva Sentinței civilă nr.5166 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimata SC I. S. B. M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei, prin fax - concluzii scrise prin care se solicită respingerea recursului promovat.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art.8 și 10 alin.2 din L. nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A P rin sentința civilă nr.5166 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) de Tribunalul Maramureș s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC „. S., în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. A M. B. M. și D. G. A F. P. M.. S-a anulat actul nr. 21386/(...) emis de pârâta A. F. P. a M. B. M. A fost obligată pârâta D. G. a F. P. M. să restituie reclamantei suma de 3826 lei cu dobândă în cuantum de 1% calculată pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de (...) până la restituirea integrală. A fost obligată pârâta D. G. a F. P. M. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 43,3 lei. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a achitat suma de 5.731 lei reprezentând taxa specială pentru prima înmatriculare prevăzută de art. 214 indice 1 și art. 214 indice 2 din C. fiscal conform chitanței nr. 731022/(...), pentru un autoturism importat din Franța conform certificatului originar și facturii, înscrisuri depuse la filele 6, 11 și 12. U., deși s-a solicitat restituirea taxei apreciindu-se că este nelegală și discriminatorie, în contradicție cu normele și tratatele europene, pârâta A. F. P. B. M. a restituit doar suma de 1.905 lei, rămânând o diferență de 3.826 lei. La cererea reclamantei de restituire inclusiv a acestei diferențe prin adresa nr. 21386/(...) (fila 5 ) i s-a comunicat că nu este îndreptățită întrucât a beneficiat de restituirea parțială conform art. 8, art. 10 și art. 11 din OUG nr. 5. . Instanța a constatat că art. 90 paragraful 1 din T.ul Comunității Europene (TCE) în prezent art. 110 din T.ul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Se interzice astfel discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, esențial fiind că perceperea taxei interzise este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară în R. Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, se datora cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial enumerat la art. 2. Cod fiscal. Această taxă a fost introdusă în C. fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 01 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3. prin OUG nr. 1. ea a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate și situații de scutire. Această taxă specială nu s-a perceput pentru autoturismele deja înmatriculate în R., ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. În consecință, această diferențiere de aplicare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu și, ca urmare a efectului direct al art. 90 alin. 1 din T. pentru ordinea juridică internă a R., instanța constată că art. 2.- 214/3 din C. fiscal sunt reglementări contrare normelor comunitare și nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării R. la U. E., prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. A considera că nu se poate contesta încălcarea dreptului comunitar privind reglementarea și perceperea taxei speciale pentru autoturism, în condițiile plății benevole și în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, înseamnă a nega dreptul de a avea acces liber la justiție, cu consecința încălcării art. 6 și art. 13 din CEDO. Actul atacat, respectiv adresa nr. 21386 din (...) (fila 5 ) emisă de pârâta A. F. P. B. M., este calificat ca un act administrativ emis de o autoritate publică în vederea executării legii, fiind deci admisibilă verificarea legalității lui potrivit art. 8 alin. 1 din L. nr. 554/2004 pe calea acțiunii în contencios administrativ. Pentru plata taxei de primă înmatriculare nu avea cum să existe un titlu de creanță cu suport material și nici un act fiscal, deoarece plata „benevolă"; făcută de reclamantă constituia una dintre condițiile necesare operațiunii de înmatriculare în R. a autovehiculului importat dintr-o țară aparținând Comunității E. Taxa i-a fost impusă reclamantei, motiv, de altfel, invocat în cererea de chemare în judecată, pentru a-și putea înmatricula în R. autovehiculul achiziționat din țara de origine unde a fost înmatriculat. Astfel, este vorba despre produse comunitare provenind din state diferite, în contextul în care pentru autovehiculele similare vândute pe teritoriul R. și deja înmatriculate în R. nu se percepe aceeași taxă, intervenind astfel caracterul său discriminatoriu. Î.ucât R. este stat membru al Uniunii Europene, prin perceperea acestei taxe speciale în condițiile arătate se încalcă principiul nediscriminării . C.J.C.E. a stabilit că statele au libertatea taxării autovehiculelor care circulă pe teritoriul lor sub condiția ca sistemul de taxare să nu fie discriminatoriu. Prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și ale dreptului comunitar au prioritate față de dreptul intern în situația în care în legislația internă sunt cuprinse reglementări contrare, motiv pentru care instanța constată că taxa specială achitată este nelegală și se impune a fi restituită plătitorului. Î.ucât temeiul restituirii îl constituie greșita reglementare în dreptul intern a taxei de primă înmatriculare,cu încălcarea normelor comunitare cuprinse în art. 90 alin. 1 din TCE (art. 110 din TFUE) ar fi excesiv să se impună reclamantei parcurgerea procedurii administrativ fiscale conform art.205 Cod procedură fiscală, cu termenele specifice, pentru a solicita restituirea taxei, demers oricum ineficient indiferent de momentul temporal la care s-ar fi exercitat cât timp, chiar și pe parcursul judecării cererii de către instanță nu s-a schimbat poziția pârâtelor în a căror competență administrativă este dispunerea restituirii integrale. Efectul direct al normelor comunitare și obligația aplicării lor în detrimentul normelor interne contrare revine nu numai instanțelor de judecată ci, potrivit jurisprudenței CJCE (Cauza Fratelli Costanzo SpA) și autorităților administrative . În condițiile în care legislația în vigoare la data plății taxei de către reclamantă nu prevedea stabilirea obligației de plată printr-un act administrativ fiscal care să constituie titlu de creanță atacabil în procedura reglementată de C. de procedură fiscală iar actul administrativ atacat constituie un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. 2 și art. 7 alin. 5 din L. nr. 554/2004, exceptat de la regula caracterului obligatoriu al plângerii prealabile, cererea este legal introdusă sub aspectul condițiilor de admisibilitate în materia contenciosului administrativ. Se mai impune însă a fi analizată legalitatea refuzului de restituire prin prisma dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 5. care reglementează restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabili în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 iunie 2008 cu titlu de taxă specială autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare. Prin Ordonanța de U. nr. 5. s-au abrogat prevederile art. 2. - 214/2 din C. fiscal. În preambulul acestei ordonanțe se reține printre altele și necesitatea adoptării de măsuri pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E. A. act normativ a instituit taxa de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu (art. 1 alin. 1) iar potrivit art. 4 obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R. Comparând dispozițiile art. 2.-214/3 din L. nr. 571/2003 (în prezent abrogate) pe de o parte și prevederile OUG nr. 5., pe de altă parte, se constată că reglementează două taxe distincte. Dacă s-ar accepta că se compensează cele două taxe și se restituie diferența la cererea contribuabilului plătitor, care trebuie să anexeze actele prevăzute la art. 6 alin. 4 și 5 din HG nr. 6., ar însemna că vorbim de aceeași taxă de primă înmatriculare reglementată de articolele abrogate prin OUG nr. 5., diferența fiind doar de ordin valoric. În această situație revin în discuție normele de drept comunitar, cu toate argumentele deja expuse. Nu este de neglijat un alt aspect care s-ar pune în discuție dacă s-ar accepta în cazul dedus judecății compensarea. În înțelesul său juridic, compensarea este un mijloc de stingere a două obligații reciproce iar cea legală presupune îndeplinirea anumitor condiții. Pornind de la realitatea că pârâtele au obligația de restituire a taxei speciale corelată cu pretinsa obligație de plată a taxei de poluare, înseamnă că reclamantul ar datora taxa de poluare introdusă la 1 iulie 2008 retroactiv, anterior intrării ei în vigoare, pentru un autoturism deja înmatriculat, deși potrivit OUG nr. 5. taxa de poluare se datorează cu ocazia primei înmatriculări. Pe de altă parte procedura de restituire reglementată de H.G nr. 6. reprezintă o etapă administrativă în cadrul căreia, pe lângă verificarea documentației depuse de contribuabil acestuia, în vederea efectuării compensării sau restituirii, după caz, organul fiscal competent trebuie să constate și dacă există obligații fiscale neachitate înregistrate de către contribuabil, iar în caz afirmativ, acestea să fie compensate conform art. 116 din OG nr. 92/2003. Existența acestei proceduri speciale reglementate prin HG nr. 6. ar obliga instanța să depășească și cadrul procesual dedus judecății și în același timp să se substituie autorităților administrativ fiscale, cu încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești și a principiului disponibilității părților în procesul civil, alături de principiul neretroactivității legii, deoarece OUG nr. 5. nu prevede posibilitatea de a se adresa direct instanței de judecată cu o cerere de restituire a taxei speciale. Pentru aceste considerente instanța a dispus restituirea integrală a taxei speciale pentru prima înmatriculare prevăzută de art. 214 indice 1 și art. 214 indice 2 din C. fiscal și pentru diferența rezultată din aplicarea art. 11 din OUG nr. 5. . Obligația de plată va fi stabilită numai în sarcina pârâtei D. G. a F. P. M. care este organ administrativ cu personalitate juridică, cu toate atributele pe care le implică această calitate, inclusiv patrimoniul și împotriva căreia poate fi începută executarea silită în cazul nerespectării hotărârii pronunțate în soluționarea prezentei cauze. Î.ucât administrațiilor finanțelor publice nu li se conferă prin lege personalitatea juridică, fiind concepute ca structuri în subordinea direcțiilor generale potrivit H.G. nr. 109/2009 ,nu au patrimoniu și nu pot fi obligate în mod eficient la plată pentru realizarea creanței stabilite în favoarea reclamantului. Calitatea procesuală pasivă a administrației finanțelor publice decurge din calitatea de emitent a actului administrativ atacat iar capacitatea procesuală, ca o condiție generală de exercițiu a acțiunii, este recunoscută în mod excepțional în materia contenciosului administrativ și entităților fără personalitate juridică care sunt abilitate prin lege să emită acte administrative. Această capacitate administrativă restrânsă este conferită exclusiv în raport de petitul privind legalitatea actului împuternicită prin lege să îl emită, fără a putea fi obligate însă la plata despăgubirilor întrucât nu au patrimoniu propriu. Inexistența temeiului legal pentru plata taxei de primă înmatriculare și implicit pentru perceperea acestei sume de către organele fiscale justifică repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamantei prin privarea de folosința sumei de bani achitată cu acest titlu. Obligația reparării integrale a prejudiciului este fundamentată pe privarea plătitorului de către stat,prin autoritățile fiscale,de dreptul său de creanță corelativ obligației de restituire a sumei încasate nelegal,cu consecința încălcării art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, în acest sens pronunțându-se și CEDO în jurisprudența creată prin aplicarea acestui articol (Cauzele D.geville c/a Franței și Fernandez -Molina Gonzales și alții c/a Spaniei). În aplicarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 Curtea a consacrat principiul restabilirii situației anterioare care în materia creanțelor bănești impune indemnizarea persoanei îndreptățite cu o sumă care să acopere nu numai deprecierea monedei naționale ci și beneficiul pe care îl putea obține cel puțin prin constituirea unui depozit bancar. În cauză sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. 4 Cod procedură fiscală în conformitate cu care în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Modalitatea de restituire sub aspectul dobânzilor este cea prevăzută în art. 117 alin. 9 Cod procedură fiscală care face trimitere expresă la art. 124 al aceluiași act normativ în care se prevede că: Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori. Potrivit acestor dispoziții legale dobânda legală de 0,1 % prevăzută în art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală (în conținutul temporal de la data achitării taxei când s-a făcut plata nelegală) aplicabilă pentru sumele achitate organelor fiscale fără temei legal este diferită de dobânda legală prevăzută de O.G nr. 9. în materie civilă, fiind neîndoielnic că încasarea taxei de primă înmatriculare s-a făcut în temeiul unui raport de autoritate între reclamantă și organul fiscal iar nu de drept civil. Cum dispozițiile art. 117 alin. 2 nu sunt incidente în cauză, referindu- se la sume datorate cu titlu de impozit pe venit,termenul de la care curge dobânda fiscală este cel prevăzut de art. 70 Cod procedură fiscală și anume din ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire dacă nu a fost soluționată favorabil. În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere culpa procesuală a pârâtelor care s-au opus admiterii cererii și argumentele expuse mai sus cu privire la nelegalitatea și ineficiența impunerii oricărei obligații de plată în sarcina administrației finanțelor publice, s-a stabilit și obligația de plată a cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. M.solicitînd admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul respingeriiacțiunii reclamantului. În dezvoltarea motivelor de recurs se invederează următoarele: Luand în considerare criticile opiniei publice, recomandarile Comisiei Europene, Guvernul a luat decizia de reconsiderare a filosofiei taxei speciale de inmatriculare redefinind-o ca o taxa pe poluare prin O. nr. 50/(...) pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Prin urmare, la data judecarii cauzei de catre instanta de fond nu mai erau in vigoare dispozitiile art. 2141-2143 din L. nr. 571/2003 privind C. fiscal referitoare la taxa speciala de inmatriculare. La data solutionarii cauzei sunt in vigoare prevederile O. nr. 5. privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, iar reclamantul are dreptul la restituirea diferentei dintre taxa de inmatriculare si taxa pe poluare, acest drept putand sa si-I exercite printr-o procedura necontencioasa prevazute de N. metodologice emise in aplicarea O. nr. 5.. Problema juridica care a aparut cu ocazia aplicarii noului act normativ a fost reglementarea situatiei anterioare datei de 1 iulie 2008 si deci in ce masura efectul retroactiv al noului act normativ incalca principiul constitutional al neretroactivitatii legii. Cu privire la efectul retroactiv al O. nr. 5., Curtea Constitutionala prin deciziile nr. 499/(...) publicata in Monitorul Oficial nr. 341/(...) si nr. 802 din 19 mai 2009 publicata in Monitorul Oficial nr. 428 din 23 iunie 2009 retine că "redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct fată de cel initial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme respectiva taxă formase deja obiectul unor acte administrativ-fiscale (decizii de impunere), care, la momentul contestării lor, fuseseră aduse la îndeplinire prin plată voluntară, iar art.11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus de contribuabil față de cuantumul datorat nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. Natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei, iar aplicarea art. 11 din O. nr. 50/ 2008 dă posibilitatea contribuabilului ce a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, Îi este și favorabilă. În ceea ce privește dobânda legală, acordarea acesteia este neintemeiata, repararea prejudiciului pe care îl invoca reclamanta s-ar putea realizeaza in conditiile dreptului comun - art.1 088 alin.2 cod civil de la data cererii de chemare in judecata si nu de la data achitarii taxei. Cu privire la cheltuielile de judecata, solicită respingerea cererii reclamantei, întrucat nu se poate retine vreo culpa procesuala din partea organului fiscal care nu a facut decat sa aplice dispozitiile legale in vigoare, a caror legalitate de altfel a fost confirmata si de Curtea C. O. fiscal nu avea posibilitatea aplicarii normelor de drept comunitar cata vreme erau in vigoare normele de drept intern. Deliberând asupra recursului Curtea reține următoarele: În susținerea prezentului demers judiciar, reclamantul a arătat că a achiziționat, în cursul anului 2008, un autoturism dintr-un stat al Uniunii Europene, pentru care a fost obligată să achite taxa de primă înmatriculare în cuantum de 5. U. intrării în vigoare a OUG nr.5. pentru instituirea taxei pe poluare, printr-o decizie de restituire s-a aprobat restituirea sumei de 1905 lei cu titlu de diferență, iar suma de 3826 lei a fost reținută în contul taxei pe poluare. La data de (...) , a înregistrat o cerere la A. F. P. B. M. , prin care a solicitat restituirea sumei de 3826 lei , cerere care a fost respinsă.. În acest context, s-a adresat instanței, chemând în judecată pârâtele solicitând restituirea acestui cuantum, cu dobânda fiscală de la data plății. Prima instanță a admis acțiunea formulată. 1.În susținerea excepției inadmisibilității, pârâta relevă că prima instanță a interpretat in mod greșit actele aflate la dosar Și nu a observat ca decizia de restituire constituie titlu de creanță iar aceasta nu a fost atacată în termenul și conform procedurii reglementate de O. 2008 . În opinia Curții, această apărare nu este pertinentă întrucât cererea la care s-a răspuns prin intermediul deciziei la care se face referire a fost soluționată favorabil prin emiterea acesteia, astfel încât petentul nu avea interes și calitate să o atace. Luând în considerare toate cele mai sus arătate, ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat al autorității, în cazul căruia nu trebuie urmată procedura plângerii prealabile și care poate fi cenzurat de către instanță. Mai mult, nu trebuie ignorată împrejurarea că simplul fapt al restituirii diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și cea de poluare nu schimbă natura juridică a sumei achitate inițial de către reclamantă, care rămâne cea a taxei de primă înmatriculare, supusă restituirii integrale. De asemenea, nu decizia de restituire parțială este titlul în temeiul căruia a fost percepută suma în litigiu, ci ordinul de plată emis la (...). Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamantul le-ar fi putut urma și care, dacă nu sunt utilizate, paralizează demersul judiciar de față, nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie. Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit sau implicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Reclamanta a atacat acest refuz, considerat ca fiind nejustificat, ori, potrivit art. 2 al. 2 din L. nr. 554/2004, refuzul nejustificat este asimilat actului administrativ. În concluzie, excepțiile invocate de către recurentă vor fi respinse. 2. În cauza de față, tribunalul a reținut în mod corect că prevederile OUG nr. 5. nu sunt incidente în cauză, cu luarea în considerare a faptului că raportul juridic de drept fiscal dintre părți s-a născut anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, astfel încât trebuia să se facă aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90, actualul art. 110 din T., raportat la cele ale art. 2.-214/3 Cod fiscal. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 (110) din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt, bunăoară, autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea legii fiscale interne, ulterioare momentului achitării taxei, înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului, în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T., ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. Numai în această manieră instanța de fond și-ar fi îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). 3.Cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG nr. 5. antamate de recurentă, Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din C. fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5.. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. În ceea ce privește dispoziția referitoare la restituirea taxei de poluare, cu dobânda legală aferentă, calculată în baza prev. C.ui de procedură fiscală se va constata că tribunalul a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, criticile din recurs fiind fondate. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de R. ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai în temeiul dispozițiilor care reglementează dobânzile legale în materia raporturilor civile. Așa fiind, în baza prevederilor art. 312 C.proc. civ, Curtea va admiterecursul declarat de D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr.5166 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o va modifică în parte, în sensul că obligă D. G. a F. P. M. la plata dobânzii în materie civilă.Totodată va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. PENTRU A.E MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr.5166 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o modifică în parte, în sensul că obligă D. G. a F. P. M. la plata dobânzii în materie civilă. Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2011. PREȘEDINTE J UDECĂTORI G . S. AL H. MONIC AI. I. G. A. N. M. ȚÂR 2 ex-. (...)jud.fond.H. M. red.S.Al H./A.C.
| ← Decizia civilă nr. 4952/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1960/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
