Decizia civilă nr. 3699/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
NR. 3699/2011
Ședința octombrie 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE: C. I. JUDECĂTOR: D. P. JUDECĂTOR: A.-I. A. GREFIER: V. D.
S-au luat în examinare recursurile declarate reclamantul V. A. și pârâta A. - A. F. P. C. N., împotriva sentinței civile nr. 984 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul făcut în cauză nu s-a prezenta nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită. Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru. S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea recurentului V. A..
În data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea A. C. prin care s-a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, admiterea recursului formulat de A.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursurile în temeiul art. 8 din L. nr. 85/2006. În baza actelor și a probelor de la dosar apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 984 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. A., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C.-N. care a fost obligată să restituie reclamantului suma de 4912 lei, reprezentând diferența taxă de primă înmatriculare precum și dobânda legală aferentă calculată de la data plății și până la restituirea integrală precum și suma de 539,3 lei cheltuielile de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Peugeot, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, conform înscrisurilor de la f.7-12 dosar. Pentru înmatricularea autoturismului în R., reclamantul a achitat cu titlu de taxă de primă înmatriculare suma de 6622,00 lei cu chitanța seria TS4A nr.2127288/(...). Taxa de primă înmatriculare a fost percepută în baza prev.art.214 ind.1 și urm.cod fiscal. La data de (...) reclamantul a solicitat restituirea diferenței acestei taxe în cuantum de 4912 lei , însă cererea i-a fost respinsă motivat de faptul că potrivit art.11 din OUG nr.5. se poate restitui doar diferența între suma achitat de contribuabili în perioada (...)-(...) cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule. Astfel i-a fost restituită suma de 1710 lei. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3. prin OUG nr.110/2006 a fost restrânsă la toate autoturismele șiautovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit disp.art.148 al.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale U. Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitare. Disp.art.90 paragraful 1 din T.ul Comunității Europene (art.110 TFUE ), aplicabile, în speță, stabilesc că „ nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție„.Mai mult Curtea E. de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul T.ului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Rezultă din disp.art.214 ind.1 Cod fiscal că, taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în R., ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R. după aducerea lor în țară. Astfel, taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism înmatriculat anterior într-un stat comunitar, este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., aspect care creează un regim fiscal discriminatoriu față de autovehiculele deja înmatriculate în R. și pentru a căror reînmatriculare taxa nu se mai percepe. Tribunalul a apreciat că, reglementată în acest mod, taxa specială de primă înmatriculare, impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de disp.art.90 din T.ul Comunității Europene. Consecință a faptului că, începând cu data de 1 ianuarie 2007 R. a aderat la U. E., reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne. Este neîntemeiată apărarea pârâtei de reținere a acestei taxe cu titlu de taxă de poluare, deoarece taxa din speță, a fost încasată în baza dispozițiilor fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. În ce privește dobânda legală solicitată pentru perioada cuprinsă între data plății taxei și data restituirii acesteia, tribunalul a arătat că aceasta are rolul de a asigura o reparație integrală a prejudiciului suferit de către reclamant prin încasarea și folosirea de către pârâtă a unei sume, fără temei legal. În virtutea considerentelor de fapt și de drept, tribunalul a admis cererea și a obligat pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 4912 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare precum și dobânda legală aferentă calculată de la data plății și până la restituirea integrală. În temeiul art.274 al.1 cod pr.civ. instanța a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată din care 500 lei reprezentând onorariu avocațial și 39,3 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Cu privire la onorariul avocațial, instanța de fond a făcut aplicarea art.274 al.3 cod pr.civ., micșorându-l de la suma de 2400 lei apreciindu-l în acest cuantum nepotrivit de mare față de complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat, la suma de 500 lei. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul V. A. cât și pârâta A. - A. F. P. C. N. În recursul formulat de reclamantul V. A. se solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată atât la fond cât și în recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. În motivarea recursului, reclamantul arată că prin sentința atacată instanța a admis în întregime acțiunea sa, dar în mod nejustificat a redus cuantumul onorariului avocațial. R. la acest ultim aspect, reclamantul a invocat atât art. 132 și 133 din Statutul profesiei de avocat cât și faptul că demersurile pentru recuperarea diferenței dintre suma restituită și taxa pentru primă înmatriculare au început la data de (...), iar în toată această perioadă au fost necesare efectuarea demersurilor pentru obținere actelor de la I. P. J. C., pârâta prin conduita sa culpabilă obligându-l la continuarea demersurilor pentru recuperarea sumei încasate ilegal, astfel că este pe deplin justificat onorariul în cuantum de 2.400 lei. Apoi, de vreme ce legea prevede prin dispozițiile art. 274 alin. 1 C.pr.civ. obligațiile de plată a cheltuielilor de judecată în sarcina părții care cade în pretenții, iar în cauză culpa procesuală a pârâtei este evidentă, reclamantul apreciază că este nu numai legal, dar și conform oricărui principiul de echitate să solicite și să obțină recuperarea cheltuielilor de la pârâtă care se face vinovată de declanșarea acestui litigiu, în acest sens fiind și decizia civilă nr. 5046/(...) a Î.C.C.J. Față de aceste considerente, reclamantul a solicitat admiterea recursului și modificarea parțială a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecat reprezentând taxă timbru și onorariu avocațial, în întregime, atât la fond, 2.400 lei cât și în recurs, 2.000 lei. Pârâta A. F. P. A M. C. prin recursul declarat a solicitat admiterea acestuia și respingerea recursului formulat de reclamant, argumentat de faptul că nu s-a aflat în culpă procesuală deoarece taxă specială de primă înmatriculare a fost efectuată voluntar de către reclamant și în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Ca o consecință, având în vedere și dispozițiile art. 13 din O.G. nr. 92/2003, pârâta apreciază că în mod corect prima instanță a micșorat onorariul avocațial solicitat ținând cont de complexitatea cauzei, de valoarea obiectului litigiului, 4.912 lei, și de munca efectiv prestată de avocat care a instrumentat și alte cauze având ca obiect restituirea taxei speciale de primă înmatriculare. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele: Reclamantul a achiziționat autovehiculul second - hand marca PEUGEOT, tip 807 2.0 HDI dintr-un stat membru al U. Europene, iar în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în R. a plătit suma de 6622 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare prin ordin de plată la data de (...). Pe cale administrativă reclamantul a obținut restituirea sumei de 1710 reprezentând diferența dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare. Prin cererea înregistrată sub nr. 3157/(...) la pârâta A. C.-N., reclamantul a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare, dar cererea sa a fost respinsă de către pârâtă. În ceea ce privește critica privind greșita soluționare a excepției de tardivitate, Curtea reține că excepția invocată nu este întemeiată deoarece taxa de primă înmatriculare nu a fost percepută în baza unui act administrativ fiscal ci doar în baza unei simple chitanțe de plată care nu îndeplinește exigențele de fond și de formă ale unui act administrativ fiscal, așa cum sunt reglementate de art. 43 din Codul de procedura fiscală. Aceasta este una dintre criticile principale care s-au adus de către C. E. atunci când a demarat procedura de infringement împotriva României pentru instituirea aceste taxe de primă înmatriculare. În consecință, restituirea aceste taxe care nu a fost percepută în baza unui act administrativ fiscal nu poate fi condiționată de urmarea procedurii administrative prealabile instituită de codul de procedură fiscală (pentru că în concret nu există un act administrativ fiscal care să poată fi contestat) și nici de termenele instituite de L. 5. a contenciosului administrativ așa cum pretinde recurenta. Mai mult, conform art. 11 din O. 5. contribuabilul care a plătit taxa de primă înmatriculare are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare care ar fi datorată pentru aceelași autoturism fără ca textul enunțat săimpună vreo limită de timp în care să fie necesară formularea cererii. În consecință nici restituirea taxei de către instanță nu poate fi condiționată de formularea cererii de chemare în judecată într-un anumit termen. În lipsa reacției ferme a autorității legislative la presiunea exercitată de executivul U. și în pofida demarării procedurii de infrigement, la nivelul instanțelor judecătorești s-a conturat o practică unitară și ulterior previzibilă și predictibilă în materie în sensul stabilirii că dispozițiile legale interne de drept fiscal încalcă dispozițiile art. 90 parag. 1 din T.ul instituind Comunitatea E. (astăzi art. 110 din T.ul privind funcționarea U. Europene). Î.-o astfel de ipostază și ținând seama de caracterul lacunar și deficitar al normelor procesual fiscale în temeiul cărora a fost percepută această taxă fiscală (fără să fie reglementată expres încasarea acesteia pe baza unui act de impunere, fără să fie reglementată expres sau măcar printr-o normă de trimitere, o procedură fiscală de contestarea pe cale administrativă și/sau judiciară a unei astfel de taxe) împrejurarea că reclamantul s-a adresat pe calea dreptului comun în materia contenciosului administrativ printr-o cerere de restituire și apoi instanțelor judecătorești urmând aceleași dispoziții avute la îndemână nu poate fi opusă cu succes pentru a-i paraliza acesteia accesul la judecător. Așa cum rezultă dintr-o jurisprudență clară, consacrată și o interpretare evolutivă a textului art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, legea trebuie să fie accesibilă și previzibilă iar cerințele de ultimă oră în materie impun ca ea să fie și predictibilă, adică stabilă (pe larg, CEDO, cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit din 1979 și R. împotriva României din 2000). O lege este accesibilă atunci când este redactată în termeni clari și conciși astfel încât cel care intră în contact cu normele ei să fie capabil să-și regleze conduita, chiar apelând la profesioniștii dreptului, de așa manieră încât să înțeleagă conținutul dispozițiilor sale și să prevadă efectele care le generează încălcarea acesteia. În cauza de față normele Codului fiscal privind încasarea taxei speciale de primă înmatriculare în lipsa unor norme de procedură fiscală adecvate au fost insuficiente, incerte și neclare pentru ca orice contribuabil să înțeleagă mecanismul de percepere a unei astfel de taxe și să fie astfel capabil să utilizeze anumite mecanisme procesuale pentru contestarea legalității taxei. Din această perspectivă și cu această motivare care se adaugă considerentelor primei instanțe, Curtea constată că reclamantului nu i se poate opune cu succes excepția tardivității introducerii acțiunii termenul de decădere de un prevăzut de art. 11 alin. 2 și 5 din L. nr. 5. nefiind împlinit la data sesizării instanței de fond. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 110 din T. (fostul art. 90) produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie însă enunțată starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecatii si plecând de aspectele concrete ale speței trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul comunitar. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoareareziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta-intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. O taxa nelegal incasata nu poate fi compensata cu o taxa introdusa printr-un act normativ ulterior, asa cum pretinde recurenta, ci trebuie restituita integral. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O. nr. 5.. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. În ceea ce privește recursul declarat de către recurentul V. A. instanta de asemenea îl apreciază ca fiind neîntemeiat. În concret recurentul critică reducerea cunatumului onorariului de avocat la plata căruia a fost obligată pârâta cu titlul de cheltuieli de judecată. Astfel, de la suma de 2400 lei instanta a redus cuantumul acestui onorariu la suma de 500 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 Cpc. În opinia instanței de recurs măsura dispusă este pe deplin justificată deoarece din suma totală de 2400 lei, instanta apreciaza ca este rezonabil si suficient sa oblige pârâta recurentă la plata sumei de 500 Ron, in aplicarea dispozitiilor art. 274 alin. 3 C.p.c., raportat la efortul depus de aparatorul ales, la cuantumul taxei a cărei restituire se cere si la gradul de complexitate al cauzei care a avut ca obiect o speță repetitivă în cazuistica instanței și cu o soluție absolut previzibilă raportat la practica anterioară constantă pe această problemă de drept. S. de 2000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată cu titlul de onorariu de avocat în recurs este de asemenea neîntemeiată deoarece subsecvent respingerii recursului recurentul se află în culpă procesuală. Pentru aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c. instanța va respinge recursurile declarate de reclamantul V. A. și pârâta A. - A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 984 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge recursurile declarate de reclamantul V. A. și pârâta A. - A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 984 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 11 octombrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C. I. D. P. A. A. I. Red.A.A.I. Dact.H.C./2 ex./(...) Judecător fond: C.A.C.. GREFIER, Pt. V. D. înconcediu medical semnează G REFIER ȘEF, M. T.
| ← Sentința civilă nr. 205/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1904/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
