Decizia civilă nr. 3829/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3829/2011
Ședința publică din 18 octombrie 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE: D. P. JUDECĂTOR: A.-I. A. JUDECĂTOR: C. I. GREFIER: V. D.
S-au luat în examinare recursurile declarate de D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN NUME A. F. P. Z. ȘI A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 756 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., cauza privind și pe intimatul H. D., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul făcut în cauză nu s-a prezenta nimeni.
P. de citare este îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de (...), s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului reclamant, prin care s-a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursurile în temeiul art. 10 din L. nr. 5.. În baza actelor și a probelor de la dosar apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 756 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. s-a admis acțiunea reclamantului H. D., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. S. și A. F. P. Z. și A. F. PENTRU M. iar pârâtele au fost obligate să restituie reclamantului suma de 3.514 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală , iar nu cea fiscală. Prin aceeași sentință s-a admis excepția inadmisibilității, sens în care s-a respins cererea pentru anularea adresei nr. 47144/2010. Prealabil analizei fondului pricinii, tribunalul a analizat excepția inadmisibilității care a fost admisă, având în vedere că aceasta nu reprezintă un act administrativ in sensul art. 2 din L. nr. 5.. Conform art. 8 din același act normativ, în materie de contencios administrativ, controlul judecătoresc se exercită împotriva actelor unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publică [....] care dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice. Prin acțiunea introductivă reclamantul nu a formulat un capăt de cerere distinct, prin care să solicite în mod expres anularea unui act administrativ, în speță a unei adrese emise de către pârâtă. Art. 1 alin. (1) din L. nr. 5. consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată. La data de (...) reclamantul a solicitat pârâtei AFP Z. restituirea taxei de poluare în sumă de 3.514 lei, cu adresa nr. 47144/2010 aceasta comunicând refuzul său. Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celuicare se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din L. nr. 5., iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din L. nr. 5.. Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că la data de (...) prin chitanța seria TS5 nr. 4111697 reclamantul a achitat suma de 3.514 lei taxă de poluare. A. taxă a fost stabilită prin aplicarea elementelor de calcul prevăzute de O. nr. 5.. Taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 5. care a abrogat prevederile din Codul Fiscal referitoare la taxa de prima înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după intrarea în vigoare, modificări ce vor fi arătate mai jos. Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de (...), conform art. 14 din acest act normativ. Ordonanța de Urgență nr. 5. a fost modificată pentru prima dată prin Ordonanța de Urgență nr. 208 din 4 decembrie 2008, pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 825 din 8 decembrie 2008. În lipsa oricărei alte precizări privind intrarea în vigoare în cuprinsul Ordonanța de Urgență nr. 2., aceasta a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial [conform art. 11 alin. (2) din L. nr. 24/2000], respectiv la data de 8 decembrie 2008 [conform art. 11 alin. (2) din L. nr. 24/2000]. Ordonanța de Urgență nr. 5. a fost modificată pentru a doua oară prin Ordonanța de Urgență nr. 218 din 10 decembrie 2008 privind modificarea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 836 din 11 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a Ordonanța de Urgență nr. 5., respectiv Ordonanța de Urgență nr. 2., a fost abrogată prin art. I din Ordonanța de Urgență nr. 2.. Conform art. I din Ordonanța de Urgență nr. 2. „. de urgență a G. nr. 2. pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 825 din 8 decembrie 2008, se abrogă";. În lipsa oricărei alte precizări privind intrarea în vigoare în cuprinsul Ordonanța de Urgență nr. 2., aceasta a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial [conform art. 11 alin. (2) din L. nr. 24/2000], respectiv la data de 11 decembrie 2008. Ordonanța de Urgență nr. 5. a fost modificată pentru a treia oară prin Ordonanța de Urgență nr. 7 din 18 februarie 2009 privind modificarea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 103 din 19 februarie 2009. În lipsa oricărei alte precizări privind intrarea în vigoare în cuprinsul Ordonanța de Urgență nr. 7., aceasta a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial [conform art. 11 alin. (2) din L. nr. 24/2000], respectiv la data de 19 februarie 2009. Ordonanța de Urgență nr. 5. a fost modificată pentru a patra oară prin art. 35 din L. nr. 329 din 5 noiembrie 2009, privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu C. E. și Fondul Monetar Internațional, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009. Conform art. 70 din această lege, Capitolul VII - din care face parte art. 35 - a intrat în vigoare la trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial [conform art. 11 alin. (1) din L. nr. 24/2000], respectiv la data de 12 noiembrie 2009. În data de 29 decembrie 2009 a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr. 117 prin care au fost exceptate de la plata taxei de poluare și autovehiculele M1 cu norme de poluare E. 4, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc, precum și autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al U. E. în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, în condițiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în R. în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Conform aliniatului (2) al acestui articol unic, termenul de 45 de zile este termen de decădere. În raport cu diferitele modificări ale O.de U. nr. 5., instanța constată că deși taxa de poluare a rămas în vigoare din data de (...) și până în prezent, cuantumul și modul de calcul al acestei taxe a fost modificat în mod esențial începând cu data de (...), prin înlocuirea anexelor la acest act normativ. Prin cererea introductivă, reclamantul a arătat că reglementarea cuprinsă în O. nr. 5. contravine articolelor 25, 28 și 90 din T. de C. a C. E. Î. cu data de 1 decembrie 2009, a intrat în vigoare T. de la L. În conformitate cu modificările aduse T.ui instituind Comunitatea E. prin T. de la L., T. a fost redenumit T. privind funcționarea U. E., iar fostul art. 90 din T.ui instituind Comunitatea E. a fost renumerotat, devenind art. 110 al noului tratat privind funcționarea U. E., cu același conținut. Instanța va face insa referire in continuare la art. 90, respectiv la legislația comunitara in vigoare la data plății taxei de poluare in litigiu. Instanța de fond a apreciat că o primă precizare care se impune este aceea că prin L. nr. 1. R. a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria si a R. la U. E. E. acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția R., dispoziții conform cărora: (2) „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (4) Parlamentul, Președintele R., G. si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile aliniatului 2";. Prin urmare, începând cu data aderării, 1 ianuarie 2007, este obligatorie pentru statul român respectarea acquis-ului comunitar, astfel cum este definit prin art. 1 din H.G. nr. 1367/2000 privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției R. cu acquis-ul comunitar, în perspectiva aderării R. la U. E., definiție conform căruia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile T.ui instituind Comunitatea E., semnat la 25 martie 1957 la R. și ale tratatului privind U. E., semnat la 7 februarie 1992 la M., ambele republicate in Jurnalul Oficial al C. E. nr. C340 din 10 noiembrie 1997";. Cu privire la competența instanțelor de judecată de a evalua conformitatea legislației române din dispozițiile dreptului comunitar, Curtea de Justiție a C. E., a cărei jurisprudența este obligatorie pentru instanțele naționale in interpretarea dreptului comunitar, a decis in cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77 că „judecătorul național însărcinat să aplice, in cadrul competentei sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicata orice dispoziție contrara a legislației naționale, chiar ulterioara, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constituțional";. Urmărind modificările succesive în timp ale O. nr. 5., rezultă faptul că solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism ce a avut loc după data modificării O. nr. 5. prin O. nr. 2.. În consecință, compatibilitatea O. nr. 5. cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse prin O. nr. 2.. Analiza trebuie începută prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea ordonatei de urgenta. A., în preambulul ordonanței de urgență analizate se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare";. Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nici o legătură cu scopul declarat al adoptării O. nr. 5., care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,,asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale";. Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor este evidentă și nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al O. nr. 5. s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de muncă angrenate în producția de autovehicule. Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în R., indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second-hand, prin actul normativ enunțat, O. nr. 2., o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor <LLNK 12008 50180 301 0 46>Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5.. Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în R., o noua dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O. nr. 5., taxa de poluare încalcă prevederile art. 90 din T. de I. a C. E. A., în jurisprudența referitoare la art. 90 din T. CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate in vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement"; de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din T. CE. A., prin declanșarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la ultima formă a taxei de poluare, conform modificărilor introduse prin O. nr. 2.. C. a menționat doua aspecte care ridica semne de îndoiala asupra compatibilității taxei de poluare, in ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declansarea procedurii de infringement pe urmatoarele argumente: criteriul primei inmatriculari nu este o cerinta pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a masinilor, iar inanumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea masinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, in urma aplicarii cerintei de prima inmatriculare, toate masinile noi inmatriculate in perioada stabilita de legislatia romaneasca care intra direct pe piata masinilor de ocazie din aceasta tara, circula fara sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, masinile de o calitate asemănătoare care urmeaza sa fie inregistrate in R. in aceasi perioada dar nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele nationale, vor fi supuse unei taxe substantiale. Pentru aceste considerente, instanța de fond a obligat pârâta la restituirea sumei de 3.514 lei în favoarea reclamantului, încasată cu titlu de taxă pe poluare, constatând pentru argumentele sus prezentate nelegalitatea deciziei de calcul. T. a constatat că pârâta D. G. a F. P. S. a formulat cerere de chemare în garanție împotriva A. F. pentru M., deși aceasta din urmă are calitatea de pârâtă în cauza de față. Cum raportat la dispozițiile art. 60 și urm. Cod procedură civilă, cele două calități procesuale - de pârât și chemat în garanție - nu pot coexista, cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtele-recurente D. G. A F. P. S., în nume propriu și în numele A. F. P. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z., se solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate în sensul respingerea acțiunii formulate de reclamant ca inadmisibilă iar pe fondul cauzei ca nefondată. De asemenea, se solicită admiterea cererii de chemare în garanție a A. În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile O. nr. 5. în mod nelegal a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3. 514 lei reprezentând taxa de poluare, cu dobânda fiscală aferentă, fără a preciza data de la care să fie calculată. Pârâta consideră hotărârea recurată ca nelegală și datorită faptului că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că reclamantul a solicitat dobânda fiscală în temeiul art. 117, 120 și 124 C.pr.fiscală, iar instanța a obligat organul fiscal la plata dobânzii legale aferente, fără a motiva temeiul legal și a indica data de la care să se calculeze această dobândă. Referitor la anularea adresei, pârâta consideră că în mod netemeinic si nelegal instanta a admis acest capăt de cerere, deoarece adresa emisă de A. Z. nu este un act administrativ in sensul definit de art. 2 lit. c din L. nr. 5., generator de efecte juridice, ci doar o simpla operațiune tehnico-materială, stabilirea cuantumului sumei si a obligației plătii taxei de poluare făcându-se în prin decizia de calcul a taxei. În acest context, se arată că prin dispozițiile art. 5 si art. 7 din OUG nr. 5. s-a prevăzut stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, respectiv faptul că aceasta se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata cu modificarile si completarile ulterioare. A. fiind, actul autorității fiscale reprezintă un titlu de creanță si constituie înștiințare de plata conform legii, iar decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003. Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. În opinia pârâtei, reclamanta a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun. I. faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict,există norme procesuale. Mai mult, reclamantul a plătit voluntar taxa de poluare, supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal. În concluzie, din coroborarea dispozițiilor L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, rezultă că pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, este necesar ca situație premisa, fie existența unui act administrativ susceptibil prin efectele sale să vatăme un drept ori un interes legitim, fie existența unui refuz de soluționare a unei cereri sau nesoluționarea acesteia în termenul legal, ceea ce nu s-a constatat în cauză, reclamantul neadresându-se organului fiscal cu nicio cerere și nici nu a contestat decizia de calcul a taxei pe poluare. Fără a analiza actul administrativ prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, pârâta a opinat că instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitată. Mai mult, pârâta apreciază că deși reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile L. nr. 5., prin obiectul său, cauza nu este de contencios- administrativ, aceasta având drept finalitate restituirea unei sume. În concluzie, din coroborarea dispozițiilor L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, rezultă că pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, este necesar ca situație premisa, fie existența unui act administrativ susceptibil prin efectele sale să vatăme un drept ori un interes legitim, fie existența unui refuz de soluționare a unei cereri sau nesoluționarea acesteia în termenul legal, ceea ce nu s-a constatat în cauză. O altă critică formulată de pârâtă se referă la respingerea de către instanța de fond a cererii de chemare în garanție a A. F. pentru M., având în vedere că în conformitate cu art. 1 alin. 1 din O. nr. 5. taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M., iar în conformitate cu art. 5 alin. 4 din ordonanță, taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct, deschis la unitățile T. S. pe numele A. In concluzie, nu organul fiscal, obligat prin sentinta la restituirea sumei solicitate de reclamant este beneficiar al plătii, si prin urmare nu are obligatia legală de a asigura restituirea sumei solicitate de reclamant. În acest sens, a mai precizat pârâta, sunt și prev. art. 3 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O. nr. 5., iar restituirea sumelor reprezentând diferență de taxă se face din bugetul F. pentru mediu, potrivit art. 8 alin. 1 și 5, astfel că nu organul fiscal, obligat prin sentință la restituirea sumei solicitate de reclamant este beneficiar al plătii, si prin urmare nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de aceasta. Pe fondul cauzei, pârâta solicită instanței respingerea acțiunii ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Referitor la admiterea de către instanta a capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale de la data cererii de restituire și până la data restituirii efective, în condițiile în care s-au solicitat majorări de întârziere de 0,1 % pe zi, pârâta apreciază că aceasta s-a făcut fără nici o justificare legală și fără a se avea în vedere că taxa a fost încasată de către organele fiscale în temeiul O. nr. 5., act normativ care este în vigoare și pe c are Curtea Constituțională, în numeroasele decizii emise cu ocazia soluționării excepției de neconstituționalitate a disp. O. nr. 5., l-a declarat ca fiind pe deplin constituțional. În recursul declarat de chemata în garanție A. F. pentru M.(AFM), se solicită casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecintă, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.. În motivarea recursului, chemata în garanție critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozitiilor din T. Comunitatii E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitate. Învederează faptul că în Cauza C-402/09 T. împotriva S. român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul Sibiu, Secția comercială și de contencios administrativ, au fost prezentate concluziile de către avocatul general E leanor Sharpston, la termenul din 27 ianuarie 2011. A., prezentarea concluziilor de către avocatul general este o etapă importantă a procesului, în cadrul acestora, avocatul analizând în detaliu aspectele îndeosebi juridice ale litigiului și propunând, în deplină independentă, Curtii de Justiție răspunsul care consideră că trebuie dat problemei ridicate. Curtea, după ascultarea avocatului general, deliberează și adoptă hotărârea, dispozitivul acesteia fiind pronunțat în ședință publică (hotărârile și concluziile avocatilor generali sunt disponibile pe site-ul internet CURIA chiar în ziua pronunțării, respectiv a prezentării). Pârâta consideră că din prima concluzie a avocatului general rezultă cu evidență faptul că taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu articolul 110 TFUE și nu reprezintă o măsură discriminatorie doar pentru că pe piața națională existau deja vehicule echivalente anterior introducerii taxei, care nu sunt supuse acestei taxe. Obiectivul articolului 110 TFUE, așa cum a reținut avocatul general, este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor nationale. Or, atât timp cât legea română taxează atât autovehiculele introduse in țară, cât și pe cale produse aici, nu se poate pune problema discriminării. Cât privește cea de-a doua concluzie a avocatului general, aduce în discuție valoarea reziduală a taxei pe poluare, condiție întrunită în legislația românească (art. 8 din O. nr. 50!2008 prevede posibilitatea restituirii valorii reziduale a taxei). Și din această concluzie rezultă compatibilitate a taxei pe poluare cu articolul 110 TFUE, deoarece cuantumul taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat nu depășește cuantumul rezidual al taxei inclus în prețul de vânzare al unui vehicul de ocazie echivalent, care a fost supus taxei atunci când a fost înmatriculat pentru prima dată ca vehicul nou. Explicația constă în faptul că OUG nr. 5. prevede că taxa cea mai mare (în functie de norma de poluare) este cea pentru masina nouă, în timp ce pentru un autovehicul de ocazie, aceasta se reduce în funcție de vechime și corespunzator deprecierii autovehiculului. A., valoarea de vânzare a unui autovehicul de ocazie, pentru care s-a achitat taxa la un moment dat, cuprinde și valoare reziduală a acesteia. Referitor la cea de-a treia concluzie a avocatului general, apreciază că și aceasta pune în evidență faptul că legea română întrunește cerințele de compatibilitate cu norma europeană. A., grila fixă de depreciere prevăzută în legislația privind taxa pe poluare pentru autovehicule (O. nr. 5. și H.G. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O. nr. 5.) cuprinde, pe lângă vechime a autovehiculului și alte criterii de reducere a taxei, respectiv: rulajul mediu anual, starea generală standard, dotare(aer condiționat, ABS și airbag). De asemenea, C.J.C.E. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este faptul că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al carei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. ( A se vedea Deciziile Curții de Justiție a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; Cauza C-132/88 C. C. E. c. Republicii Elene, par. 17). Pe de altă parte, intimata apreciază că acțiunea este inadmisibilă motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace un act administrativ si să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin.1 din L. nr.5. privind contenciosul administrativ. Mai mult decât atât, soluția instanței este nefondată, raportat la prevederile O. nr. 9. pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care are în anexa nr. 3 formularul de D. de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule. În cuprinsul acestui formular se prevede fără echivoc: "Prezenta decizie reprezintă titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. Prezenta decizie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. (1) din Ordonanțe G. nr. 92/2003 privind C odul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art. 209 alin. (1) din același act normativ". Prin urmare, Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule este titlu de creanță si totodată este act administrativ fiscal, exact ca și decizia de impunere fiscală. De asemenea, în anexa nr. 1 la ordin este detaliată procedura emiterii D.i de calcul(pct. 2.7 -2.12). De asemenea, cum Decizia de calcul a taxei pe poluare reprezintă un act administrativ fiscal, constatarea acesteia se face în limita termenelor și a procedurii speciale prev.de O.G. 92/2003 privind Codul de P. F.. Art. 206, 207, 209 din Codul de P. F. arată în mod expres forma și conținutul contestației, termenul de depunere a acestuia și organul competent de a soluționa. Cât privește capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale de către instanța de fond, chemata în garanție a apreciat și această soluție ca fiind nelegală, în mod neîntemeiat, instanța a dispus obligarea sa la plata către reclamant a dobânzii legale, aferente sumei reprezentând taxa pe poluare, deoarece aplicabilitate au prevederile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În aplicarea acestor prevederi s-a emis Ordinul ministrului finanțelor nr. 1899/2004 privind P. de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Conform acestor reglementari, restituirea către contribuabil se efectuează în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia. Se constată astfel că, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dobânda cuvenită contribuabililor în materie fiscală este datorată din prima zi după expirarea termenului legal de 45 de zile pentru soluționarea cererii de restituire. Prin urmare, nu se cuvine plata daunelor începând cu data plătii, așa cum a hotărât instanța fondului. A., dacă instanța fondului hotăra, de principiu, acordarea dobânzii, în mod corect §i legal ar fi trebuit să fie vorba de dobânda calculată și acordată potrivit O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările §i completările ulterioare. Adică, după ce contribuabilul a formulat cerere de restituire la organul fiscal competent §i acesta i-a respins-o, se adresează instanței de judecată care acordă dobânda începând cu data respingerii cererii de restituire de către organul fiscal. Suma aferentă taxei pe poluare este virată în contul A. de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii, subscrisa nefăcând nicio operațiune legată de acestea. A. F. pentru M. nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, astfel încât nu putem fi obligați la plata unei dobânzi legale. Prin urmare, din punctul de vedere al acordării dobânzii legale, hotărârea instanței fondului este absolut nelegală, fiind dată cu încălcarea evidentă a prevederilor legale. În drept, s-au invocat dispozițiile OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 1., precum și pe prevederile L. nr. 5. a contenciosului administrativ. Reclamantul H. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurente ca nefondate și, pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, cu cheltuieli de judecată la fond. Analizând recursurile formulate, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: Reclamantul a achiziționat un autovehiculul second-hand, marca Audi A4, dintr- un stat membru al U. E., iar în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în R. a plătit suma de 3.514 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanta seria TS6 nr. 4144697/(...) la A. Prin cererea înregistrată sub nr. 42294 din (...) la pârâta A. Z., reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, dar cererea sa a fost respinsă de către pârâtă. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie însă enunțată starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecatii si plecând de aspectele concrete ale speței trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul comunitar. Referitor la excepția inadmisibilității, derivată din neexercitarea de către reclamant a procedurii administrative prealabile reglementată de art. 205 și următoarele din O.G. 93/2003, excepție invocată de pârâta A. F. P. a municipiului Z., Curtea a reținut următoarele: În opinia redactorului acestei decizii, aspectul legat de obligativitatea procedurii prealabile în domeniul contenciosului fiscal trebuie analizată mai ales prin prisma efectelor produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O. 5. are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantei iar actul administrativ fiscal anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ. Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea R. la U. E., taxa trebuie restituită de către S. Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de R. prin aderarea la acest spațiu. În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva R., reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a U. E., judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. O. apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral. În acest context instanța apreciază că procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală își găsește rațiunea și justificarea în condițiile în care există o minimă îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal. În cazul concret analizat, subsecvent deciziei în cauza T. împotriva R., actul administrativ fiscal în baza căruia taxa a fost percepută estelipsit de orice suport normativ prin efectul deciziei Curții de Justiție a U. E., așa încât nu există nici o îndoială cu privire la nelegalitatea acestuia, dispărând cu efect retroactiv temeiul legal în baza căruia actul administrativ a fost emis. Prin maniera și contextul în care este invocată, procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură F. este pe deplin denaturată de la scopul său legal și firesc. A., a ce a stă p roce du ra nu ma i e ste p rivită d e către o rga nu l fisca l ca o modalita te în sp rijin u l co n trib u a b ilu lu i p rin ca re se o fe ră șa n sa a d ministraț iei să -și revo ce a ctu l a d ministrat iv fisca l n e leg a l to ta l sa u p a rția l ci e ste invo ca tă ca o ba rie ră în c a lea rest itu irii u n e i ta xe p e rcep u tă cu în că lcare a d rep tu lui co mu n ita r, ta xă ca re ar t re b u ie rest itu ită d in o ficiu d e că tre o rgan u l ad ministraț iei ca re a p e rcep u t -o subsecvent deciziei în cauza T. împotriva R.. P. administrativă este justificată din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări. În același timp, procedura prealabilă are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. Curtea admite că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărări întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, instanța apreciază că această apărare a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat, având ca unic efect blocarea posibilității contribuabilului de a-și recupera taxa percepută cu încălcarea dreptului comunitar. În ceea ce privește fondul raportului juridic litigios Curtea reține următoarele : Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca achitarea sumei în litigiu a avut loc sub imperiul celei de a doua forme a taxei pe poluare, la data de (...), forma legislativă avută în vedere de către C. la pronunțarea deciziei in cauza Nisipeanu împotriva R.. Compatibilitatea O. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E., incidente trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui. Aceleași considerente au stat și la baza pronunțării de către C. a deciziei în cauza C-263/10 Nisipeanu împotriva R., la data de 7 iulie 2011, prin care C. a statuat faptul că și formele ulterioare ale O. 5. care nu au fost avute învedere la pronunțarea deciziei în cauza T. împotriva R. încalcă prevederile art. 110 din T. UE. Prin prima hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Din paragraful 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții se referă la varianta inițială a OUG nr. 5., însă concluziile sunt valabile și pentru formele ulterioare ale actului normativ. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, O. nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Aceste statuări sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât la data formulării cererii de înmatriculare, nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5.. A. fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T. de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor art. 124 C.pr.fisc., Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pentru toate aceste considerente, întemeiat pe dispozițiile art. 20 alin. 3 din L. nr. 5. corelat cu art. 312 C.proc.civ. Curtea va respinge recursurile exercitate de către pârâta D. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z. și chemata în garanție A. F. pentru M. împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Sălaj, pe care o va menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E: Respinge recursurile declarate de D. G. A F. P. S. și A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 756 din 04 februarie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. P. A. A. I. C. I. V. D. GREFIER, Red.A.A.I./(...) Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: I. D.-D.. .
| ← Decizia civilă nr. 666/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 403/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
