Decizia civilă nr. 40/2010, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 40/2010

Ședința publică din 11 ianuarie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : D. P.

JUDECĂTOR : A.-I. A. JUDECĂTOR : C. I. GREFIER : V. D.

S-a luat în examinarea recursul declarat de A. F. P. A M. T., împotriva sentinței civile nr. 1859 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., cauza privind și pe intimații L. F. T. și A. F. P. A M. C. N., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se reține că, recurenta prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că, este legal investită să judece recursul în raport cu art. 31 pct. 3 din C.civ. Constată că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare asupra recursului promovat în cauză.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1859 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului C., s-a admis în parte acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamantul L. F. T. in contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. T. și în consecință:

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3752 lei cu titlu de taxa de prima înmatriculare nedatorata cu dobânda legala in materie civilă calculată de la data de (...) si până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

În motivare se arată că, reclamantul L. F. T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. T. si pârâta A. F. P. C. N. obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3752,01 lei, plătită cu titlu de taxa de inmatriculare cu dobanda prevazuta de art. 124 C. fiscala de la dataachitarii sumei sus indicate si pana la restituirea efectiva, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a fost obligat să achite, în mod ilegal, suma de 6027,01 lei cu titlu de taxă de prima inmatriculare pentru un autoturism înmatriculat deja într-un stat membru al UE. A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar la cererea sa parata a arata ca ii poate restitui doar diferenta intre taxa achitata si taxa de poluare,diferenta si restituita respingindu-i practic cererea de restituire pentru suma pretinsa in speta .

Pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie și trebuie restituită. A., potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar potrivit dispozițiilor art. 25 CE(art. 30

TFUE), între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, această interdicție fiind aplicabilă și taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, din art. 90 paragraful 2

CE,(art. 110 TFUE) reiese că nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. În vederea garantării neutralității impozitelor interne din perspectiva concurenței dintre autovehiculele de ocazie care se află deja pe piața națională și autovehiculele similare importate dintr-un alt stat membru decât R. trebuie comparate efectele accizelor instituite asupra acestei ultime categorii cu cele ale accizelor reziduale care se aplică primei categorii de autovehicule, deja supuse acestei taxe la prima lor înmatriculare. Aplicarea formulei de calcul prevăzută în art. 214 ind. 1 din Codul fiscal conduce la creșterea nivelului taxei în funcție de vechimea autovehiculului. Aceste dispoziții legale încalcă prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări cu caracter obligatoriu, întrucât din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art. 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și, prin urmare, să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii. Mai arată reclamanta că impozitarea discriminatorie nu poate fi justificată de considerente ecologice, în condițiile în care factorul vechimii nu este cel mai potrivit în contextul protecției mediului. Î.ucât nu țin seama în mod adecvat de deprecierea reală a autoturismelor, normele românești privind aplicarea taxei conduc negreșit la o situație în care, în multe cazuri, taxa aplicată unui vehicul second-hand importat este mai mare decât taxa reziduală inclusă în valoarea unui autoturism uzat național similar.

Pârâta de randul 2 a formulat întâmpinare(f.18-19), prin care a solicitat respingerea cererii formulate ca inadmisibila si pentru lipsa calitate procesual pasiva

Parata de randul 1 nu si-a formulat o pozitie procesuala in speta.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a retinut urmatoarele :

La termenul de judecata din data de (...) tribunalul a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pârâtei A. F. P. C. N. cu motivarea ce seregaseste in practicaua prezentei hotatari. I.ucât a solutionat față de această pârâta cauza pe excepția sus mentionată, tribunalul nu a mai pus în discutie cealalta exceptie invocata si a procedat la examinarea fondului cauzei doar in contradictoriu cu parata AFP T. .

Pe fond sa retinut ca reclamantul a achiziționat un autoturism marca

Opel Astra autoturism care era înmatriculat într-un alt stat membru al U. E. din anul 2002. In vederea înmatriculării în R. a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 6027 lei cu titlu de taxă de prima inmatriculare, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. a mun. T.. In temeiul OUG 5. i s-a restitui suma de 2275 lei (f.8)Considerând nelegală perceperea acestei taxe in intregime, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită si diferenta la data de (...) parata comunicindu-i refuzul sau expres de restituire (f.22) .

Taxa de prima inmatriculare a fost perceputa in baza prevederilor art. 241 ind.1 si urm C.fiscal. Ca atare tribunalul a analizat compatibilitatea dispozițiilor art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu dreptul comunitar.

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.

Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul Comunității E.(art.

110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.

Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3. prin OUG nr. 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul a observat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al U. E. și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul Comunității E..

Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.

Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul C. E. și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E. reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei A. F. P. a mun.Campia Turzii de a dispune restituirea acesteia.

In ce priveste retinerea acestei taxe cu titlu de taxa de poluare o asemenea retinere este ilegala. A. la data inmatricularii autoturismului erau in vigoare dispozitiile mai sus mentionate din Codul fiscal ce reglementau taxa de prima inmatriculare. Asadar taxa din speta a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite Ca atare nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .

Instanta a reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Totodata restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

In ceea ce privește dobânda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prevăzute de art. 124 C. fiscala.Tribunalul a apreciat că în speță se poate acorda doar dobânda legala întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită, ce atrage răspunderea pârâtei in condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare intemeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale in materie civila de la data plătii taxei din speță si până la data restituirii sale integrale. Si in aceste condiții tribunalul nu a dat altceva si a înțeles să repare același prejudiciu respectiv lipsa folosinței banilor dar în alt cuantum decât cel pretins de reclamant.

Având in vedere considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din L. nr. 554/2004, tribunalul a admis în parte cererea reclamantului fata de AFP T. si a obligat această pârâtă la plata sumelor sus indicate.

Împotriva sentinței a formulat recurs A. F. P. T., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 1. in sensul respingerii acțiunii in contencios administrativ formulata in contradictoriu cu A. F. P. T. ca tardiva, inadmisibila si neintemeiata, iar in subsidiar, respingerea petitului de obligare la plata dobanzii legale calculate de la data achitarii taxei, (...), până la momentul restituirii.

Hotărârea este nelegala atât sub aspectul că a dispus restituirea sumei pretinse, cât si sub aspectul dobanzii acordate, dobanda legala calculata din data achitarii taxei, (...) până la momentul restituirii, deoarece in aceasta parte din dispozitiv nu are niciun temei legal si se bazeaza pe motive contradictorii incidente raportului juridic dedus judecatii.

Din cuprinsul acțiunii rezultă că reclamantul a solicitat restituirea sumei de 3752,01 lei, cu dobanzi legale calculate din data achitarii taxei până la momentul restituirii, conform art. 124 Cod procedura fiscala invocând o adresa prin care i s-a răspuns la o petitie, desi raportul juridic a luat nastere la data la care i s-a restituit diferenta de taxa, prin decizia de restituire nr. 27365/(...) .

Fata de aceasta situatie si prin raportare la dispozitiile art. 11 alin (2) din L. nr. 554/2004 care prevede ca "P. motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz, " actiunea reclamantului trebuia sa fie respinsă ca tardivă.

Un alt aspect legat de starea de fapt si nesolutionat de instanta este acela că reclamantul nu a contestat modul de calcul din decizia emisa de AFP T., care sa justifice astfel formularea unei actiuni in contradictoriu cu A. F. P. T., astfel că actiunea indreptata impotriva organului fiscal este ne legală deoarece asa cum rezultă din textele mai sus invocate, reclamantul avea posibilitatea să conteste pe cale administrativă diferenta, cuprinsă în decizia de restituire. I. pe această cale că tot dintr-o eroare instanta a retinut in considerentele hotararii (pag 4 din hotarare) faptul ca a apreciat refuzul nejustificat al Administratiei F. P. Campia Turzii deși acest organ fiscal nu a fost parte in raporul, obligational.

In ceea ce priveste exceptia de inadmisibilitate a promovarii actiunii, reclamantul a solicitat restituirea sumei pe calea unei actiuni in contencios fiscal si nu a contestat in fapt un act administrativ- fiscal susceptibil de a fi supus controlului instantei de contencios fiscal astfel ca actiunea in contencios administrativ trebuia respinsa ca inadmisibila.

In ceea ce priveste discriminarea invocata, hotararea este nelegala si neintemeiata deoarece reclamantul nu dovedeste discriminarea prin raportare la textele legale incidente.

Faptul că se critica un act normativ in fata instantei de drept comun, respectiv O. nr. 5. fără a se uza de procedurile legale, respectiv cele legate de constitutionalitatea acesteia, aceasta reprezinta o actiune nelegala.

In speta nu poate fi vorba nici despre ingradirea dreptului de proprietate si folosinta, prin raportare la faptul ca dispozitiile tratatelor privind U. E., nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.

Din toate aceste considerente, solicitarea reclamantului de a fi obligata pârâta la plata dobanzii, de la data achitarii sumei reprezinta o cerere vădit nelegala si solicită instanței să analizeze acesta cerere si să o respingă deoarece prin actiune reclamantul nu a dovedit in fapt nici admisibilitatea actiunii si nici incidenta dispozitiilor legii speciale, respectiv O. nr. 9.- art. 124 care să facă posibilă acordarea de dobanzi in acest mod, cu reglementare specială. In cazul in care s-ar proceda la a se dispune la restituirea diferentei de taxă, reclamantul ar putea să solicite dobânzi cel mult de la data la care ar solicita in baza sentintei restituirea sumei.

P. aceste motive de fapt si de drept solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 1. in sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulata in contradictoriu cu A. F. P. T. ca tardiva, inadmisibila si neintemeiata iar in subsidiar respingerea petitului de obligare la plata dobanzii legale calculate de la data achitarii taxei, (...) până la momentul restituirii.

Examinând recursul declarat de către pârâta A. F. P. T., prin prismamotivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 pct. 6 și 304 1C.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Cu privire la maniera în care instanța de fond a soluționat excepția inadmisibilității invocată de recurenta pârâtă în procedura de fond, Curtea reține următoarele:

Așa cum se va arăta și mai jos, reclamantului i se impută faptul că nu a urmat o procedură administrativă prealabilă pentru a cerere și obține taxa specială de primă înmatriculare și mai apoi să purceadă la facerea unui demers pe calea acțiunii judiciare. A., referitor la eventuala incidență a disp. O. nr. 5., Curtea constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată cadiferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6..

Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141 - art.2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din T..

Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 (la (...)) și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamantul - intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: C.J.C.E., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie

2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O. nr. 5. nu este contrară T.ului (procedura de infrigement) nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile

T.ului.

Curtea constată că în cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T..

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol, „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și Autoritatea Judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2";.

Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale menționate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru.

Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor interne să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă

(cauza Simmenthal II din anul 1978).

Conform dispozițiilor art. 11 din O. 5., taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin H. nr. 6..

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie

2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare.

P. repararea integrală a prejudiciului suferit, urmare a achitării unei taxe nedatorate, reclamantul are dreptul la acordarea dobânzii legale, cum corect a dispus instanța de fond.

Față de toate considerentele menționate anterior, Curtea apreciază că sentința instanței de fond este legală și temeinică și drept consecință, în temeiul art. 312 alin 1 Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 1859 din (...).

P. ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de A. F. P. T. împotriva sentinței civile nr.

1859 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. P. A. I. A. C. I. V. D.

Red. D.P. dact. GC

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: A.A.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 40/2010, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal