Decizia civilă nr. 2374/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2374/2011

Ședința publică din 25 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTOR: M. B. JUDECĂTOR: F. T. GREFIER: D. C.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 6190 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul S. D. C., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Se constată că recursul este declarat în termen iar recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA P rin Sentința civilă nr. 6190 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea reclamantului S. D.-C. împotriva pârâtelor D. G. A F. P. S. și A. F. P. Z. și a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 5.311 lei, reprezentând taxă poluare.

S-a admis excepția invocată în cauză și s-a respins ca inadmisibilă cererea pentru anularea chitanței nr. TS5, 4127000/2009 și a adresei.

S-a respins excepția tardivității și s-a respins cererea de anulare a deciziei nr. 4..

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva A.

F. pentru M. și a obligat chemata în garanție să avanseze pârâtei sumele necesare efectuării plății.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Deliberând cu prioritate asupra primei excepții, instanța a admis-o, întrucât chitanța care consemnează achitarea taxei de poluare nu constituie un act administrativ în sine.

Cu privire la tardivitate, de relevat sunt următoarele:

Art. 1 alin. (1) din L. nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresainstanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.

Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.

Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din L. nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantei se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din L. nr. 554/2004.

În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într- un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din L. nr.

554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.

Asupra cauzei pe fond:

În vederea efectuării primei înmatriculări in R. a autovehiculului sus individualizat reclamantul S. D.-C. a solicitat pârâtei A. F. P. Z. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr. 4. prin care s-a stabilit pentru plata suma de 5.311 lei.

Reclamantul a achitat la T. din cadrul A. F. P. Z., suma de 5.311 lei, cu titlu de taxa de poluare, conform chitanței nr. 4127000/(...) (fila 6).

Aceasta taxa a fost stabilita prin aplicarea elementelor de calcul prevăzute de

O. nr. 5..

Taxa de poluare a fost instituita prin Ordonanța de Urgență nr. 5. care a abrogat prevederile din Codul Fiscal referitoare la taxa de prima înmatriculare a autovehiculelor.

Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după intrarea în vigoare. În raport cu diferitele modificări ale Ordonanței de U. nr. 5., instanța constată că deși taxa de poluare a rămas în vigoare din data de (...) și până în prezent, cuantumul și modul de calcul al acestei taxe a fost modificat în mod esențial începând cu data de (...), prin înlocuirea anexelor la acest act normativ.

Prin cererea introductiva, reclamantul a arătat că reglementarea cuprinsă in

O. nr.5. contravine articolelor 25, 28 si 90 din T. de C. a C. E.

Începând cu data de 1 decembrie 2009, a intrat in vigoare T. de la L. In conformitate cu modificările aduse T.ui instituind Comunitatea E. prin T. de la L., T. a fost redenumit T. privind funcționarea U. E., iar fostul art.90 din T.ui instituind Comunitatea E. a fost renumerotat, devenind art.110 al noului tratat privind funcționarea U. E., cu același conținut. Instanța va face insa referire in continuare la art. 90, respectiv la legislația comunitara in vigoare la data plății taxei de poluare in litigiu.

Instanța apreciază că o prima precizare care se impune este aceea ca prin L. nr. 1. R. a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria si a R. la U. E.

Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 si 4 din

Constituția R., dispoziții conform cărora:

(2)„Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (4)Parlamentul, Președintele R., G. si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederilealiniatului 2. „

Prin urmare, incepand cu data aderării, 1 ianuarie 2007, este obligatorie pentru statul roman respectarea acquis-ului comunitar, astfel cum este definit prin art.1 din H.nr.1367/2000 privind constituirea si funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordantei dispozitiilor si principiilor Constitutiei R. cu acquis-ul comunitar, in perspectiva aderarii R. la U. E., definitie conform caruia acesta include , intre alte acte normative,";dispozitiile T.ui instituind Comunitatea E., semnat la 25 martie 1957 la R., si ale tratatului privind U. E., semnat la 7 februarie 1992 la M., ambele republicate in Jurnalul Oficial al C. E. nr.C340 din

10 noiembrie 1997.";

Cu privire la competenta instanțelor de judecata de a evalua conformitatea legislației romane din dispozițiile dreptului comunitar, Curtea de Justiție a C. E., a cărei jurisprudența este obligatorie pentru instanțele naționale in interpretarea dreptului comunitar, a decis in cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr.C 106/77 ca „. național însărcinat să aplice, in cadrul competentei sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicata orice dispoziție contrara a legislației naționale, chiar ulterioara, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constituțional.";

Urmărind modificările succesive in timp ale O. 5., rezulta faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului si refuzul autoritatii administrative de a inmatricula acel autoturism de a avut loc dupa data modificarii O. 5. prin O.

2.. In consecinta, compatibilitatea O. 5. cu prevederile comunitare incidente trebuie analizata prin raportare la modificarile aduse prin OUG 2..

Analiza trebuie inceputa prin relevarea scopului urmarit de catre G. R. prin adoptarea ordonatei de urgenta. A., in preambului ordonantei de urgenta analizate se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara avand in vedere:

,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională;

- faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,

Este lipsit de echivoc faptul ca intentia legiuitorului nu mai are are nici o legatura cu scopul declarat al adoptarii O. 5., care potrivit enuntului din preambulul acestui act normativ urmarea initial ,,asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de

Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.

Schimbarea de intentie declarata expres de catre legiuitor este evidenta si nu lasa loc vreunei interpretari. A., de la necesitatea sustinerii unor programe de protectie a mediului prin imbunatatirea calitatii aerului si pentru incadrarea invalorile limita prevazute de legislatia comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si pastrarea locurilor de munca angrenate in productia de autovehicule.

Trebuie enuntat in acest context si faptul ca, desi initial taxa de poluare era datorata la prima inmatriculare a autoturismelor in R., indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin actul normativ enuntat, O. 2., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor <LLNK 12008 50180 301 0 46>Ordonanței de urgență a G. nr.

5.,,. Intr-un mod deloc intamplator, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autorismelor produse in R., o noua dovada a intentiei clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.

Pentru aceste argumente, prin ultimele modificari aduse O. 5., taxa de poluare incalca prevederile art. 90 din T. de I. a C. E.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O.

5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. a județului S.in nume propriu si in numele A. F. P. Z. solicitând admiterea recursului, modificarea Sentinței Civile nr. 6190 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, in sensul respingerii acțiunii formulată de S. D. C. ca inadmisibilă.

În motivare s-a arătat că:

Considera criticabila sentinta pronuntata prin prisma ar!. 304 punct. 7, 8,9

Cod Procedura Civila si in considerarea dispozitiilor art. 304 ind. 1 deoarece:

- instanta de fond in mod nelegal a admis actiunea si a dispus obligarea

DGFP S. si AFP Z. la restituirea sumei de 5311 lei reprezentind taxa de poluare , cu toate ca in mod legal a respins ca inadmsibila cererea de anulare a adresei si a chitantei si a respins cererea de anulare a D. de calcul a taxei pe poluare nr. 4. emisa de AFP, iar in aceasta ipoteza era esentiala rezolvarea chestiunii rezolvarii investirii instantei cu cererea dedusa judecatii de reclamant avind in vedere :

Potrivit art. 1 din L. nr. 554/2004 "persoana care se considera vatmata Într- un drept al sau ori Într-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea În termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i- a fost cauzata"

Acelasi act normativ, dupa ce prin art. 7 reglementeaza institutia plingerii prealabile , pe care persoana care se considera vatamata este datoare sa o urmeze mai inainte de sesizarea instantei de contencios administrativ, precizeaza prin art. 8 care este obiectul actiunii : anularea in tot

Reclamantul este obligat sa determine, prin cererea de chemare În judecata, obiectul actiunii În cadrul caruia urmeaza sa se solutioneze procesul, În virtutea principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil instanta fiind obligata sa respecte aceste limite ale investirii sale.

În considerarea dispozitiilor art. 129 Cod procedura civila, care consacra si principiul rolului activ al judecatorului, coroborate cu cele ale art. 84 Cod procedura civila, instanta este obligata Însa sa dea actiunii calificarea juridica exacta, În functie de scopul urmarit, ea nefiind tinuta de denumirea pe care partea a dat-o cererii,

Între conditiile de exercitare a actiunii directe În contencios administrativ se numara si acelea ca actul atacat sa fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit c) si art. 2 alin (2) al L. nr.

554/2004 si, respectiv. ca acest act sa vatame un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public.

In acest context, demersul judiciar al reclamantului , nu se incadreaza in prevederile textelor legale precizate, acesta urmarind repararea unei pagube fara insa ca in prealabil , actul administrativ cauzator al pagubei sa fi fost defiintat .

Fara o analiza a actului administrativ prin care s-au stabilit in sarcina reclamantului obligatii fiscale, instanta nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitata

Chiar daca reclamantul si-a Î. În drept cererea pe dispozitiile L. contenciosului administrativ nr. 554/2004,prin obiectul sau. cauza nu este de contencios administrativ. aceasta având drept finalitate restituirea unei sume.

Pe fondul cauzei solicită instantei de recurs respingerea acțiunii ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg in intimpinarea depusa la dosarul cauzei Î mpotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM) prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței în sensulrespingerii acțiunii reclamantului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C.pr.civ, chemata în garanție a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozițiilor din T. C. E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare.

In privința analizei taxei prin prisma art. 90 din T. C. E. atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, recurenta opinează că, instanța de fond nu s-a referit la practica CE relevanta cu privire la înțelesul si întinderea art. 90 din T. C. E. în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea româna, ci la cea comunitară.

A., art. 90 din T. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere cele de mai sus, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul din T. citat mai sus și la jurisprudența C. de Justiție a C. E., astfel încât taxarea autovehiculelor se impune a fi analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar. precum transparența. neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Conform dispozițiilor cuprinse în art. 1 din OUG nr. 5. sunt stabilite coordonatele pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legaleincidente, Curtea constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În vederea efectuării primei înmatriculări in R. a unui autovehicul second- hand provenit dintr-un stat membru UE, reclamantul S. D.-C. a solicitat pârâtei A.

F. P. Z. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr. 4. prin care s-a stabilit pentru plata suma de 5.311 lei.

Reclamantul a achitat la T. din cadrul A. F. P. Z., suma de 5.311 lei, cu titlu de taxa de poluare, conform chitanței nr. 4127000/(...) (fila 6, dosar fond).

Ulterior, s-a adresat acestei instituții, solicitând restituirea sumei, iar ca urmare a faptului că cererea sa nu a fost soluționată, s-a adresat instanței, care a dispus în sensul obligării pârâtei la restituirea ei.

În ceea ce privește criticile susținute de către cele două recurente, Curtea ia act de faptul că este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J., că art. 110 din T. privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Instanța de recurs constată faptul ca taxa de poluare a fost achitată în baza formei modificate a O. 5.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente, trebuie analizata la normele în vigoare la momentul plății taxei, prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că:

A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxăpe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în

R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Aceste statuări sunt valabile în opinia C. de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială.

Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existeîn prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

A. fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de

Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.

Or, apreciind astfel, Curtea își îndeplinește misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T. de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal). Din această perspectivă, având în vedere imperativitatea asigurării preeminenței dreptului comunitar, prin prisma efectelor produse de hotărârile C., Curtea apreciază că la acest moment sunt neavenite orice apărări care s-ar raporta la normele naționale și care ar fi de natură să pună un obstacol în calea cererilor de restituire a taxelor de poluare percepute în temeiul OUG nr. 5., cum ar fi, spre exemplu, cele referitoare la excepția inadmisibilității.

Deși Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, de reținut este că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18).

Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței C. E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.

Așa fiind, în ceea ce privește dispoziția referitoare la restituirea taxei de poluare, se va constata că tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, criticile din recurs fiind nefondate.

Pentru a dispune astfel, s-a luat act și de faptul că, dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându- se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. Organele fiscale din R. trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de Justiție E. a consacrat în altfel în afaceri ,precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine World Handels

GmbH, o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european.

Așa fiind, în baza prev. art. 20 din L. nr. 554/2005, art. 312 alin. 1 C.pr.civ., recursurile declarate în cauză vor fi respinse, constatându-se ca fiind fără obiect criticile chematei în garanție legate de obligarea sa la plata dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. L.

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și pentru A. F. P. A M. Z., A. F. PENTRU M. B. împotriva sentinței civile nr. 6190 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 25 Mai 2011.

Red.M.B./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.fond: D. D. I. D.C. 26 Mai 2011

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2374/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal