Decizia civilă nr. 4284/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Decizii și sentințe contencios/fiscal - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4284/2011

Ședința { F. |publică} de la 01 N. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE A.-I. A.

Judecător C. I. Judecător D. P. Grefier M. T.

S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - recursurile formulate de reclamanta SC M. V. C. SRL și de pârâta D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr.

2., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), având ca obiect contestație act administrativ fiscal decizie de impunere nr. 4. emisă de D. C.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că prin încheierea de ședință din data de (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 2612 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea in contencios administrativ formulata de reclamanta S. M. V. C. S. în contradictoriu cu D. G. A F. P. C. și, în consecință, s-a anulat în parte Decizia nr.1 19/(...), Decizia nr. 491-(...) și raportul de inspecție fiscala nr. 13893.(...) pentru următoarele sume: 26777 lei reprezentând TVA aferent lucrărilor de amenajări exterioare efectuate de reclamantă și majorări și 149.533 lei reprezentând TVA pentru valoarea facturilor de comision administrare stoc. S-a respins cererea de suspendare a suspendării deciziei de impunere nr. 4.. A fost obligată pârâta la plata parțială a cheltuielilor de judecată în suma de 2232 lei reprezentând jumătate din onorariul avocațial si 4,03 lei taxa de timbru si timbru judiciar .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâta a emis decizia nr.119/(...), prin care a soluționat contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere nr. 491/(...) si a raportului de inspecție nr. 13893/(...). Instanța a făcut o analiză pe fond doar a capetelor de cerere care au făcut obiectul contestației reclamantului împotriva deciziei de impunere nr. 4. și a raportului de inspecție nr.13893/2010. Calea contestației este una obligatorie de urmat în materia contenciosului fiscal, potrivit art. 205 și următoarele din Codul de procedura fiscală, asa încât toate cererile care exced acestui cadru sunt inadmisibile. Cu privire la durata controlului, tribunalul a reținut că data de început a inspecției fiscale a fost înscrisă în registrul unic de control, 11 ianuarie 2010, iar data finalizării controlului a fost 14 aprilie

2010. Potrivit art. 104 alin. 1 din Codul de procedura fiscală „ Durata efectuării inspecției fiscale este stabilită de organele de inspecție fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, în funcție de obiectivele inspecției, și nu poate fi mai mare de 3 luni.";

S-a observat din documentele de control că a fost depășit acest termen cu câteva zile însă aceasta împrejurare nu este de natură a atrage nulitatea actului de control.

Termenul de 3 luni, în interiorul căruia trebuie efectuat controlul este interpretat de instanță ca un termen de recomandare, pentru că nu se încadrează în categoria neconformităților descrise la art. 43 al.3 din Codul de procedura fiscală și care suntsancționate cu nulitatea actului administrativ „Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3)";. Recomandarea pentru desfășurarea controlului într-un anumit termen poate să fie invocată de societatea controlată și primită de instanță în situația in care se solicita despăgubiri pentru această întârziere.

În ce privește perioada de 3 sau 5 ani asupra căreia inspecția fiscală trebuia să facă controlul, instanța, constatând că reclamanta a beneficiat de rambursări de TVA pentru anii 2004 și 2005 a apreciat că sunt incidente în cauză prevederile art. art. 98 al.

3 din Codul de procedura fiscală, respectiv „La celelalte categorii de contribuabili inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale. Inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, dacă este identificată cel puțin una dintre următoarele situații:a) există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidate";

Referitor la suma de 24.554 lei aferentă serviciilor oferite de reclamanta firmei A. P. G. A., apărarea reclamantei a fost apreciată ca fiind întemeiata întrucât în conținutul contractului dintre părți nu se regăsesc ipotezele de excepție prevăzute la pct 4 și 8 din art. 133 al 2 Cod fiscal. Se înțelege însă că reclamata obține un procent de 4% din valoare de actualizare FOB a produsului si aceasta este împrejurarea care determina instanța sa valideze punctul de vedere al paratei și anume că nu pot fi aplicate nici una dintre excepțiile prevăzute la art.133 al 2 Cod fiscal, iar în perioada în care au fost emise facturile către A. P. G. A., reclamanta avea calitatea de prestator de servicii, locul efectuării prestațiilor era în România și conform prevederilor art. 133 al.2 coroborate cu art. 126 din Codul fiscal, iar TVA-ul trebuia colectat.

Cu privire la lucrările de amenajări exterioare instanța a stabilit că inspecția fiscala a interpretat greșit prevederile contractuale dintre locatar și locator. Conform actului adițional nr. 3 la contractul de închiriere, în scopul conservării mediului ambiental, măsură importantă pentru a menține în stare de funcționare spațiile potrivit exigențelor din domeniul medical, părțile contractante au stabilit ca reclamanta să preia și lucrările de amenajare exterioare. In acest context, reclamanta a fost cea care s-a preocupat de obținerea autorizațiilor și executarea lucrărilor, aceasta acțiune fiind destinată susținerii propriei activității economice. Astfel, reclamanta nu are obligația fiscală de plată a TVA în cuantum de 26.777 lei și majorări de întârziere aferente.

De asemenea, inspecția fiscală a apreciat greșit faptul ca valoarea serviciilor prestate de reclamantă reprezentând comision de administrare stoc trebuie încadrate în prevederile art. 144 al 2 din Codul fiscal. Valoarea serviciilor facturate beneficiarului nu a suferit modificări în sensul în care valoare în vama a produselor intrate în antrepozit este identică cu valoarea în vama a produselor importate, iar costul comisionului de administrare se regăsește în prețul produsului. In aceasta situația erau aplicabile prevederile art. 143 al.1 lit d) din Codul fiscal. Cererea de suspendare a executării deciziei de impunere a fost respinsa întrucât reclamanta, a refuzat sa plătească cauțiunea stabilita de instanța în condițiile art. 215 al 2 din C de procedura fiscală.

În temeiul prevederilor art.274 Cod procedură civilă a fost obligată pârâtă la plata parțială a cheltuielilor de judecată în sumă de 2232 lei reprezentând jumătate din onorariul avocațial și 4,03 lei taxă de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. M. V. C. S. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea D. C. la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ. reclamanta a susținut că Tribunalul Cluj a pronunțat o soluțienelegală întrucât a ignorat susținerile sale referitoare la nerespectarea dreptului la apărare. A. susțineri au fost formulate în scris prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la termenul din (...) (pct. C, par. 5-9). Astfel, dacă aceste susțineri ar fi fost analizate de judecătorul fondului, acesta era dator să constate faptul că în cuprinsul deciziei de impunere nr. 491/(...) nu există niciun fel de mențiuni privind audierea contribuabilului, așa cum o impun prevederile art. 9 alin. (1) și art. 43 alin. (2) lit. j) C. pr. fisc. Pe cale de consecință, decizia de impunere nr. 491/(...) trebuie anulată integral, cu consecința admiterii în totalitate a acțiunii reclamantei.

În al doilea rând, reclamanta apreciază că Tribunalul Cluj a pronunțat o soluție nelegală atunci când a apreciat că termenul maxim de inspecție fiscală de 3 luni este un termen de recomandare. În speță, acest termen a fost depășit, astfel încât se impunea anularea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere. Așa cum a indicat pe larg în acțiunea introductivă și prin notele de ședință din (...), termenul este unul imperativ, iar sancțiunea neregularității procedurale nu poate fi decât nulitatea.

În al treilea rând, s-a apreciat că Tribunalul Cluj a solutionat greșit problema prescripției dreptului de a efectua inspecția fiscală, raportat la prevederile art. 98 alin. (3) C. pr. fisc. Astfel, reclamanta a invocat faptul că organul fiscal nu putea efectua o inspecție fiscală pentru perioada 2004 - 2006, ci doar pentru perioada 2007 - 2009, întrucât art. 98 alin. (3) C. pr. fisc, nu permite decât verificarea creanțelor fiscale născute în ultimii trei ani fiscali anteriori anului în care se efectua inspecția fiscală (2010). Judecătorul fondului a achiesat la opinia D. C. și, fără vreo motivare, a decis că în speță erau aplicabile dispozițiile art. 98 alin. (3) lit. a) C. pr. fisc., existând indicii că s- ar fi procedat la diminuarea impozitelor și taxelor.

În opinia reclamantei, acest argument este profund viciat, întrucât nici D. C. și nici judecătorul fondului nu au probat existența unor asemenea indicii, iar aprecierea legalității inspecției fiscale trebuie să se facă pe baza elementelor existente la momentul efectuării acesteia. Or, din dosarul cauzei nu rezultă faptul că, la momentul inspecției fiscale, D.O.F.P. C. ar fi considerat aplicabil art. 98 alin. (3) lit. a) C. pr. fiscală și că ar fi probat existența indiciilor de diminuare a impozitelor și taxelor. Această justificare a fost oferită ulterior, în momentul în care reclamanta a invocat încălcarea dispozițiilor procedurale și ea nu poate fi probată și cu atât mai puțin acceptată. Pe cale de consecință, reclamanta apreciază că raportul de inspecție fiscală trebuia anulat în ceea ce privește obligațiile fiscale aferente perioadei 2004 - 2006, cu consecința anulării corespunzătoare a deciziei de impunere și a deciziei de soluționare a contestației.

Cu privire la fondul litigiului, în opinia reclamantei, în parte, soluția T.ui C. este criticabilă și cu privire la fond, pentru suma de 24.554 RON reprezentând TVA și majorările de întârziere aferente, corespunzătoare contractului încheiat de societatea reclamantă cu A. P. G. A.

În ceea ce o privește pe reclamantă însă, apreciază că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. 2 Iit. g) pct. 4 și 8 Cod fiscal, locul prestării de servicii nu este în România, ci în statul membru unde are sediul clientul în favoarea căruia sunt prestate serviciile. Pe de-o parte, a arătat reclamanta, cel puțin în parte a pus la dispoziția clientului personal pentru efectuarea minimelor intervenții asupra produselor importate în România (etichetare, ambalare).

În fapt, doar personalul societății reclamante a gestionat produsele farmaceutice respective, ceea ce o îndreptățește pe reclamantă să pretindă faptul că ne aflăm În prezența unei prestări de servicii care nu este impozabilă în România - punerea la dispoziția de personal - conform dispozițiilor art. 133 alin. 2 Iit. g) pct. 8 Cod fiscal.

În susținerea poziției reclamantei, trebuie avut în vedere faptul că societatea reclamantă a avut angajați în această perioadă și că poate proba desfășurarea activității acestora în favoarea clientului A. P. G. A. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar ignora dispozițiile art. 133 alin. 2 lit. g) pct. 8 Cod fiscal, este evident faptul că sunt aplicabile dispozițiile art. 133 alin. 2 lit. g) pct. 4 Cod fiscal, în sensul că societatea reclamantă arealizat publicitatea și marketingul produselor farmaceutice în discuție, conform dispozițiilor contractuale.

În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. 2 pct. 4 Cod fiscal, locul prestării serviciilor de publicitate și marketing este de asemenea în statul membru al clientului, motiv pentru care stabilirea obligațiilor de plată în sarcina societății reclamante s-a făcut de asemenea nelegal. În acest sens, reclamanta arată că și din contractul încheiat la (...) cu A. P. G. la art. 1 se specifică obiectul contractului este realizarea din partea furnizorului a tuturor formalităților necesare, a procedurilor și a documentației necesare pentru a adapta produsele farmaceutice menționate în anexa la specificul pieței românești. De asemenea la art. 10 din contract se face trimitere la adaptarea produselor la piața românească (tipărirea cutiilor, tipărirea prospectelor, etc). Rezultă astfel în mod clar adaptarea produselor la piata românească presupune o activitate "..... de marketing , iar activitățile de tipărire a cutiilor și a prospectelor sunt clar activități din sfera publicității.

Față de aceste aspecte, reclamanta consideră că Tribunalul Cluj nu a analizat argumentele sale, ci a făcut aprecieri generice în sensul că nu ar fi aplicabile situațiile de excepție menționate de reclamantă și că astfel ar fi valid punctul de vedere al D. C.

În fine, s-a apreciat că Tribunalul Cluj a făcut o greșită aplicare a legii și în ceea ce privește cheltuielile de judecată, deoarece i-au fost acordate doar jumătate din cheltuielile de judecată, printr-o trimitere generică la dispozițiile art. 274 C. pr. civ., fără ca această soluție să fie motivată în vreun fel. Prin urmare, solicită remanierea hotărârii recurate și cu privire la această chestiune, urmând a-i fi acordate integral cheltuielile de judecată solicitate pentru fondul cauzei.

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâta D. G. A F. P. A J. C. solicitând admiterea recursului si modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei SC M. V. C. SRL si înlăturarea obligării sale de la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea recursului, pârâta a adus critici de nelegalitate și netemeinicie hotărârii instanței de fond, referitoare atât la TVA în suma de 26.777 lei aferenta lucrărilor de amenajări exterioare efectuate de societate, cât și cu privire la suma de

149.533 lei reprezentând TVA aferenta "comisionului de administrare stoc" facturat de societate beneficiarilor externi.

În privința T. în suma de 26.777 lei aferenta lucrărilor de amenajări exterioare efectuate de societatea reclamantă, pârâta a arătat că în fapt, în perioada verificata, conform contractului de închiriere nr.9/(...) încheiat cu SC UNIVERSAL LEASING SRL, societatea reclamanta deține în folosință spatiul comercial din P-ta 1 Mai nr.4-5. Potrivit R.ui de inspecție fiscala, în luna mai 2005, la spațiul închiriat au fost efectuate atât lucrări de amenajări interioare conform contwactului nr. 8 cât si lucrări de amenajări exterioare, conform Actului Aditional nr. 1/(...).

Întrucât în contractul de închiriere, la cap.VI - "O. C." pct.7, lit.a), se prevede: "chiriașul se obliga să execute la timp si in bune condiții, pe cheltuiala sa, toate lucrările de întreținere si reparații, inclusiv pentru degradările produse din culpa sa", iar din nota explicativa luată administratorului reclamantei rezultă ca bunul închiriat a fost predat chiriașului în stare perfecta de funcționare, chiriașul având obligația sa suporte lucrările de întreținere si reparații curente, echipa de inspectie fiscala a considerat ca lucrările de amenajări interioare efectuate de SC M. V. C. SRL, la spțiul închiriat erau în sarcina chiriașului, prin urmare având dreptul la deducerea TVA in suma de 16.487 lei aferent acestor lucrări.

Ori, în cazul lucrărilor de amenajări exterioare, s-a retinut ca acestea nu pot fi incluse in categoria lucrărilor de întreținere si reparații curente care cad în sarcina chiriașului, acestea constând de exemplu in tencuieli exterioare în suprafața de 2800 mp, in vederea desfășurării activității acesteia, în condițiile în care autorizațiile de funcționare erau obținute anterior efectuării acestor amenajări exterioare, contractul de închiriere încheiat intre reclamanta si proprietarul-spațiului fiind încheiat începând culuna noiembrie a anului 2002, timp în care reclamanta si-a desfășurat activitatea in mod normal.

De asemenea, nu s-a făcut dovada necesitătii efectuării amenajărilor exterioare în vederea obținerii de noi autorizații de funcționare, ca atare lucrările de amenajări exterioare efectuate de către reclamanta nu se justifica, cu atât mai mult cu cat in cursul aceluiasi an s-a redus mult suprafața închiriată. Începând cu data de (...), contractul de închiriere încheiat între SC M. V. C. SRL si SC Universal Leasing SRL, se finalizează, iar societatea reclamanta preda spațiul proprietarului SC UNIVERSAL LEASING SRL, cu toate transformările efectuate pe durata folosirii spațiului, fără a solicita contravaloarea acestora de la proprietarul spatiului. Prin urmare, echipa de inspecție fiscala a considerat ca punerea la dispoziție a spațiului cu toate amenajările exterioare efectuate reprezintă o livrare de bunuri cu plata, care se încadrează în prevederile art.128 (4) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal. In consecință, la valoarea de

140.930 lei reprezentând amenajări exterioare (fact.nr.06876591/(...)), organele de control au colectat TVA în suma de 26.777 lei. In speță, punerea la dispoziția proprietarului, a spațiului în discuție, cu toate amenajările exterioare efectuate de reclamanta, în condițiile în care TVA aferenta acestora a fost dedusa de reclamanta, reprezintă o livrare de bunuri cu plata, care asa cum în mod corect au apreciat si organele de inspecție fiscală, se încadrează în prevederile legale mai sus citate.

In consecința, în mod corect si legal, organul de control a reținut ca la valoarea lucrărilor de amenajări exterioare efectuate, reclamanta trebuia să colecteze TVA în sumă de 26.777 lei, iar solutia pronunțata de către prima instanță este greșită.

Cu privire la suma de 149.533 lei reprezentând TVA aferenta "comisionului de administrare stoc" facturat de societate beneficiarilor externi, pârâta solicită a se că prin R. de inspectie fiscala, s-a constatat, ca în perioada (...)-(...), SC M. V. C. SRL a gestionat un antrepozit vamal pentru produse farmaceutice, în baza Autorizatiilor de antrepozit vamal emise de autoritatea vamala din Romania-Biroul vamal C.-N..

In baza acordurilor/contractelor/conventiilor de antrepozit, în acest depozit sunt plasate produsele, constând în "medicamente de uz uman si produse medicale" ale unor firme din strainatate (C. M. INC- I. V. B., JOHNSON & JOHNSON S.E. -Slovenia, STADA PHARMA INTERNATIONAL G.- Germania, A. PHARMA SAN VET- Turcia). Pentru acești parteneri externi, conform acordurilor/contractelor/ convențiilor de antrepozit vamal, SC M. V. C. SRL a prestat diverse servicii, rchipa de inspecție fiscala constatând că facturile de "comision administrare stoc" emise de SC M. V. C. SRL către partenerii externi, au fost întocmite fara T.

De asemenea, s-a reținut că începând cu luna ianuarie 2005, ca urmare a faptului ca firma C. M. INC - I. V. B., si-a înființat o societate comerciala în România, serviciile prestate în baza acordului de antrepozit vamal au fost facturate cu TVA către această societate. Având în vedere cele arătate, organele de control au constatat ca, serviciile prestate de reci amanta beneficiarilor externi, nu pot fi încadrate în prevederile art.143 (1), lit.c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (prevedere in baza căreia societatea isi justifica facturarea fără TVA) si nici in prevederile art. 143 (1) lit.d) din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal cum a considerat prima instanța, întrucât toate produsele farmaceutice depozitate in antrepozitul vamal a SC M. V. C. SRL, au fost livrate si consumate pe teritoriul R. De asemenea, s-a constatat că valoarea în vamă a produselor intrate în antrepozit (cuprinse in DVOT, condiția de livrare fiind, CIP C.-N.) este identică cu valoarea produselor din DVI (declarația vamala de import) întocmită la ieșirea produselor din antrepozit, către clienții finali din România. Prin urmare, a susținut pârâta, în baza de impozitare a bunurilor importate, la ieșirea din antrepozitul vamal, nu a fost inclusa si valoarea facturilor reprezentând "comision administrare stoc".

De asemenea, a precizat pârâta, din R. de inspecție fiscala, mai rezulta că, societatea a asigurat si transportul intern de la antrepozit la sediul clienților din România, iar contravaloarea acestui serviciu nu a fost facturata beneficiarilor din R omânia, ci a fost cuprinsa in valoarea facturilor de "comision administrare stoc" emise partenerilor externi.

Prin urmare, aplicând prevederile art. 144 (2) Cod fiscal, echipa de inspecție fiscala a inclus prestările de servicii efectuate de societate asupra acestor produse si facturate cutre clienții externi, in categoria operațiunilor impozabile în România, drept pentru care, aferent facturilor de "comision administrare stoc", au colectat TVA in suma de 255.587 lei, din care în urma soluționării contestatiei a rămas suma de 149.533 lei.

Potrivit cadrului legislativ invocat, respectiv art. 144 alin. 2 Cod fiscal, sunt scutite de TVA, prestarile de servicii, inclusiv transportul si prestarile de servicii accesorii transportului, legate direct de bunurile plasate in regimuri vamale suspensive. De asemenea, beneficiază de scutire de TVA, livrarea de bunuri plasate in regim de antrepozit vamal, precum si prestările de servicii legate direct de aceste livrări de bunuri. Or, în situatia in care bunurile sunt livrate pentru utilizare sau consum în România, inclusiv in antrepozitul vamal, scutirile de TVA privind livrarea de bunuri plasate în regim de antrepozit vamal, precum si prestările de servicii legate direct de acestea, nu se mai aplica.

In speta, SC M. V. C. SRL a gestionat, in perioada (...)-(...), un antrepozit vamal pentru produse farmaceutice. Art. 48(3), lit.b) din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al R., prevede ca antrepozitul mărfurilor este un regim vamal suspensiv, în care, conform art. 101 (2) Cod vamal ,,(…) se permite intrarea mărfurilor străine, Înainte ca ele să fie supuse obligației de plată a datoriei vamale (…)";. Potrivit acordurilor/contractelor/conventiilor de antrepozit vamal si în baza autorizatiilor de antrepozit vamal emise de autoritatea vamala din C.-N., in acest depozit au fost plasate produsele unor firme din străinătate (C. M. INC- I. V. B., JOHNSON & JOHNSON - S.E.

-Slovenia, etc.), produse ce urmau a fi livrate către clienți finali din România.

Asupra acestor produse, societatea reclamanta a efectuat serviciile menționate anterior, facturându-ie lunar sub denumirea "comision administrare stoc" partenerilor externi, in cuantumul prevazut in contractele încheiate cu aceștia (2,5%- 4% din valoarea totala a bunurilor livrate si facturate către clientul final).

Produsele au fost scoase din antrepozitul vamal, din dispoziția data de partenerii străini (potrivit contractelor încheiate cu aceștia), prin efectuarea importului bunurilor de către firme importatoare, altele decât societatea reclamanta, în vederea comercializării lor în România.

Conform contractelor încheiate cu partenerii străini, toate cheltuielile de transport si asigurare a bunurilor pana la punctul de livrare din stoc (până la locul antrepozitului) sunt suportate de către partenerii externi, - conform termenilor de livrare prevăzuți in contract (condiții livrare DDU Incoterms). De asemenea, potrivit clauzelor contractuale, produsele rămân în proprietatea partenerilor străini, până la facturarea de către aceștia, ocazie cu care are loc scoaterea bunurilor din antrepozitul vamal si efectuarea importului produselor in cauza. Asa cum s-a reținut anterior, echipa de inspecție fiscala a constatat ca serviciile prestate de societate nu se încadrează în prevederile art. 143 (1), lit.c) Cod fiscal, în baza cărora reclamanta îsi justifica facturarea fără TVA si nici în prev. art. 143 (1), lit.d) Cod fiscal, cum retine prima instanță si că aplicabile în cauza, sunt prevederile art.144 (2) Cod fiscal.

Potrivit celor aratate, în raport de dispozițiile legale, pârâta a arătat că desi, conform art. 144 (1) Cod fiscal, prestările de servicii efectuate de societate, sunt legate direct de livrările de bunuri plasate în regimul de antrepozit vamal, reclamanta nu poate beneficia de scutirile de TVA prevăzute la alin.(1) al art. 144 Cod fiscal, întrucât aceste scutiri nu se aplică, în cazul in care prestările de servicii, se referă la bunuri care sunt livrate pentru utilizare sau consum În România, cum este si cazul de față. Totodată, serviciile prestate de societatea reclamanta, privite sub aspectul teritorialității sunt servicii efectuate pe teritoriul R., asupra bunurilor provenite de la societăți producătoare din străinătate, având ca destinație, consumul final în Romania.

În acest sens, pârâta a invocat prevederile art. 133 (1) Cod fiscal, potrivit cărora, locul prestării serviciilor se află în România si având în vedere faptul ca serviciile efectuate, au ca rezultat consumul final al bunurilor în România, aceste prestări de servicii reprezintă operatiuni impozabile (art.126, alin.1 Cod fiscal), care nu pot fi scutite de TVA prin invocarea prevederile art.143 (1), lit.c) Cod fiscal, respectiv art.143(.1), I it.d) Cod fiscal. Pe de altă parte, a considerat pârâta, textul de lege citat este cât se poate de clar, întrucât conditioneaza scutirea de TVA pentru alte servicii direct legate de importul bunurilor, de includerea acestora in baza de impozitare a bunurilor importate, conform art.139 Cod fiscal, ori nu au fost cuprinse in baza de impozitare a bunurilor importate, respectiv in valoarea în vama a bunurilor înscrisă în declarația vamala de import, fapt pentru care, reclamantei nu ii sunt aplicabile dispozițiile art.143 (1) lit.d) Cod fiscal.

Societatea putea beneficia de scutirea de TVA, potrivit art.143 (1) lit.d) Cod fiscal, numai daca serviciile în cauză, erau cuprinse in baza de impozitare a bunurilor importate, prevazuta de art.139 Cod fiscal, situatie in care, impozitarea acestora se efectua de catre autoritatea vamala, odata cu stabilirea datoriei vamale pentru importul respectiv, constand in taxe vamale, comision vamal si T.

Or, este evident ca acest text nu este aplicabil in speta, nefiind vorba de "cheltuielile accesorii precum comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare care intervin până la primul loc de destinatie a bunurilor În România, ...", respectiv de servicii prestate pana la intrarea bunurilor în antrepozitul vamal.

De altfel, cu privire la aplicabilitatea în speță a art.143(1), lit.d) Cod fiscal, potrivit căreia, valoarea serviciilor prestate de reclamanta, reprezentând "comisionul de administrare de stoc" "a fost inclusă de client în valoarea serviciilor facturate beneficiarului produselor medicale gestionate, acesta fiind motivul pentru care valoarea serviciilor nu s-a modificat ", pârâta a apreciat că aceasta este nejustificată si neîntemeiată, deoarece reclamanta nu prezintă în susținere nici un fel de documente justificative (declaratii vamale de import, contracte încheiate cu importatorii, facturi emise de partenerii străini către importatorii bunurilor, facturi de vânzare către clienții finali din România, contracte încheiate cu partenerii externi sau acte aditionale la acestea), care să probeze afirmațiile făcute, respectiv că, valoarea serviciilor prestate de reclamanta este cuprinsa în valoarea bunurilor facturate importatorului ("beneficiarul produselor medicale gestionate")

Mai mult, atât reclamanta, cât si prima instanța, în mod greșit, au arătat că valoarea serviciilor prestate de societate (comisionul de administrare stoc) sunt cuprinse de partenerii externi (clienti) "în valoarea serviciilor facturate beneficiarului produselor medicale gestionate", în realitate, fiind vorba despre faptul ca serviciile

(comisionul de administrare stoc) nu au fost cuprinse în "valoarea în vama" a produselor scoase din antrepozit (prin importul acestora, in vederea livrării către clienții finali din România). Importul a fost efectuat de alte societăți decât societatea reclamantă, între aceasta si firmele importatoare neexistând nici un fel de relații contractuale. Este adevărat că organele de inspecție fiscala au constatat că valoarea în vamă a produselor intrate în antrepozit (cuprinse în DVOT, condiția de livrare fiind CIP C.-N.) este identică cu valoarea produselor din DVI (declarația vamala de import) întocmită la ieșirea produselor din antrepozit, către clienții finali din România, în aceasta valoare nefiind cuprinsă si valoarea "comisionului de administrare stoc". Or, această constatare vrea să scoată in evidenta ca in cazul in care valoarea serviciilor prestate de reclamanta (comision de administrare stoc) ar fi fost inclusă în valoarea in vama a bunurilor, la data importului (prin declarația vamala de import), aceste servicii ar fi fost scutite de TVA, conform dispozițiilor art. 143 (1) lit. d) Cod Fiscal.

In aceasta situație, a precizat pârâta, serviciile ar fi intrat în baza de impozitare a bunurilor importate, pentru care autoritățile vamale ar fi procedat la stabilirea drepturilor vamale constând în taxe vamale, comision vamal si T. In consecința, având în vedere cele arătate, în raport de prevederile legale enunțate, pârâta consideră că prestările de

„. facturate de reclamantă partenerilor străini, sub denumirea de "comision administrare stoc" nu beneficiază de scutire de TVA, astfel că în mod corect si legal organele de inspecție fiscală au colectat TVA în sump de 149.533 lei aferent acestor facturi.

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. , 8, 9, art. 304^{1 C.pr.civ A nalizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:}

În privința aspectelor de ordin procedural invocate de către recurenta S. M. V. C. S., a căror nerespectare ar atrage în opinia recurentei nulitatea integrală a actului administrativ fiscal instanța de recurs reține următoarele:

Cu privire la durata controlului, în mod legal și temeinic tribunalul a reținut că data de început a inspecției fiscale a fost înscrisă în registrul unic de control, 11 ianuarie

2010, iar data finalizării controlului a fost 14 aprilie 2010. Potrivit art. 104 alin. 1 din Codul de procedura fiscală „Durata efectuării inspecției fiscale este stabilită de organele de inspecție fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, în funcție de obiectivele inspecției, și nu poate fi mai mare de 3 luni."; Rezultă din documentele de control că a fost depășit acest termen cu câteva zile însă aceasta împrejurare nu este de natură a atrage nulitatea actului de control. Și în opinia instanței de recurs, termenul de 3 luni în interiorul căruia trebuie efectuat controlul este un termen de recomandare, pentru că nu se încadrează în categoria neconformităților descrise la art. 43 al.3 din Codul de procedura fiscală care sunt sancționate cu nulitatea actului administrativ „Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3)";. Recomandarea pentru desfășurarea controlului într-un anumit termen poate să fie invocată de societatea controlată și primită de instanță în situația in care se solicita despăgubiri pentru această întârziere, cauzate prin intervalul excesiv al termenului de derulare al controlului. Trebuie enunțat în acest context faptul că acest termen este de cele mai multe ori în mod obiectiv depășit, în condițiile unui volum consistent de muncă necesar efectuării controlului și a unei cooperări insuficiente a contribuabilului supus procedurii. A sancționa cu nulitatea absolută depăsirea acestui termen echivalează cu imposibilitatea organelor de control de a verifica contribuabili care derulează o activitate complexă și care necesită astfel un un efort susținut, întins pe un interval de timp îndelungat.

În ce privește perioada de 3 sau 5 ani asupra căreia inspecția fiscală trebuia să facă controlul, instanța de recurs apreciază că în mod legal și temeinic s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 98 alin. 3 din Codul de procedură fiscală conform căruia:

,,Inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, dacă este identificată cel puțin una dintre următoarele situații: a) există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat";. Astfel, este relevant de enunțat în acest context faptul că în perioada 2004, 2005 contestatoarea recurentă a beneficiat de rambursări de TVA care erau condiționate prin lege de efectuarea unui control ulterior care să stabilească eventualele diferențe de TVA de plată, rambursate anticipat.

Printr-o adresă cu numărul 378867/(...) (f.127 dosar fond) contestatoarea recurentă a fost informată cu privire la necesitatea unui control fiscal care să vizeze și anii 2004 - 2005, perioada din care au rezultat rambursările de T. În consecință, existau suficiente argumente în baza textului enunțat pentru efectuarea unui control care să cuprindă întreaga perioada de prescripție de cinci ani.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare instanța de recurs reține că în urma verificărilor efectuate, echipa de control a întocmit un Raport preliminar prezentat reprezentanților legali ai contestatoarei, iar față de acest raport preliminar administratorul societrății, domnul D. G. a solicitat expres prezentarea unui punct de vedere. A. punct de vedere a fost exprimat printr-o ,,Notă explicativă,, analizată de cătreorganul de control. D. după analiza acestei note a fost întocmit raportul final de control, transmis din nou societății cu o invitație la discuția finală din data de (...). Rezultă din această stare de fapt necontestată de către recurentă faptul că societatea comercială supusă controlului a avut posibilitatea să explice prin reprezentanții săi orice aspect reținut de către echipa de control și să aducă argumente care să conducă la o soluție contrară celei reținute prin raportul final. În aceste condiții, dreptul la apărare al contribuabilului a fost unul efectiv, iar respingerea argumentelor favorabile a putut fi cenzurată atât pe calea contestației formulate în conformitate cu dispozițiile art. 205,

206 Cod Procedură Fiscală, așa cum în cazul concret analizat s-a și realizat (a se vedea faptul că a și fost admisă în parte contestația contribuabilului), cât și prin prezenta acțiune în contencios administrativ soluționată în două grade de jurisdicție în condițiile cumulative ale unui proces echitabil.

Cu privire la aspectele de fond ale actului administrativ fiscal instanța de recurs reține următoarele:

Cu privire la suma de 24. 554 lei aferentă serviciilor oferite de reclamantă firmei A. P. G., și instanța de recurs consideră că soluția primei instanțe este corectă deoarece în conținutul contractului dintre părți nu se regăsesc ipotezele de excepție prevăzute la pct. 4 și 8 din art. 133 alin. 2 Cod fiscal. Reclamata recurentă însă obținea un procent de 4% din valoare de actualizare FOB a produsului si aceasta este împrejurarea care determină instanța să valideze punctul de vedere al pârâtei recurente și anume că nu pot fi aplicate nici una dintre excepțiile prevăzute la art.133 al 2 Cod fiscal, iar în perioada în care au fost emise facturile către A. P. G. A., reclamanta avea calitatea de prestator de servicii, locul efectuării prestațiilor era în România și conform prevederilor art. 133 al.2 coroborate cu art. 126 din Codul fiscal, iar TVA-ul trebuia colectat.

Astfel, obiectul contractului constă în realizarea din partea furnizorului a tuturor formalităților necesare, a procedurilor și a documentațiilor necesare pentru a adapta produsele farmaceutice menționate în anexa contractului la specificul pieței românești. Conform contractului încheiat, contribuabila recurentă avea obligația de a ridica produsele de la depozitul indicat, costuri legate de transportul produselor la și de la locul de depozitare, costuri legate de adaptarea pe piața românească a produselor: tipărire cutii și prospecte, ridicare, returnare bunuri. Cu ocazia controlului s-a constatat că serviciile prestate au fost facturate de către petentă către partenerul extern fără TVA până în luna decembrie 2007, respectiv cu TVA în luna februarie 2008.

Conform clauzelor contractuale enunțate și a serviciilor facturate, rezultă contrar susținerilor recurentei faptul că locul prestării serviciului este în România, prin urmare serviciile prestate intră în sfera de aplicare a T. E. de inspecție fiscală a constatat în mod legal și temeinic faptul că serviciile prestate către beneficiarul extern au reprezentat o adaptare a produselor farmaceutice la specificul pieței românești (tipărire cutii, tipărire prospecte, ridicare și returnare de bunuri la și de la locul de depozitare al acestora, costuri legate de transportul produselor) activități care reflectă o prestare de servicii utilizând resurse materiale și angajați proprii și nu o simplă etichetare prin personal pus la dispoziție partenerului extern care s-ar circumscrie unei activități de punere la dispoziție de personal. Mai mult, toate costurile legate de serviciul prestat (tipărire cutii, tipărire prospecte, ridicare și returnare de bunuri la și de la locul de depozitare al acestora, costuri legate de transportul produselor) au fost suportate de către recurenta contestatoare, conform clauzelor contractuale. În cazul unei simple și unice obligații de punere la dispoziție de personal, această suportare a costurilor nu revenea contestatoarei cu partenerului contractual.

Pe de altă parte, nu s-a administrat nici o probă care să confirme prestarea vreunui serviciu de publicitate și marketing așa cum susține recurenta care ar consta în acțiuni de prospectare a pieței în vederea identificării unor potențiali clienți sau piețe de desfacere, încheierea de contracte cu beneficiarii, acțiuni de publicitate în vedereaatragerii de clienți, etc. În consecință, nici acest argument nu poate fi reținut pentru a invoca o eventuală scutire de la plata T.

Soluția primei instanțe este corectă și cu privire la lucrările de amenajări exterioare, instanța de recurs reținând la rândul său faptul că inspecția fiscala a interpretat greșit prevederile contractuale dintre locatar și locator. Conform actului adițional nr. 3 la contractul de închiriere, în scopul conservării mediului ambiental, măsură importantă pentru a menține în stare de funcționare spațiile potrivit exigențelor din domeniul medical, părțile contractante au stabilit ca recurenta să preia și lucrările de amenajare exterioare. In acest context, reclamanta a fost cea care s-a preocupat de obținerea autorizațiilor și executarea lucrărilor, aceasta acțiune fiind destinată susținerii propriei activității economice. Astfel, recurenta nu are obligația fiscală de plată a TVA în cuantum de 26.777 lei și majorări de întârziere aferente.

În fapt, în perioada verificată, conform contractului de închiriere nr. 9/(...) încheiat cu S. UNIVERSAL LEASING S., societatea recurentă deținea în folosință spatiul comercial din P-ta 1 Mai nr. 4-5. Întrucât în contractul de închiriere, la cap.VI - "O. C." pct.7, lit.a), se prevede: "chiriașul se obliga să execute la timp și în bune condiții, pe cheltuiala sa, toate lucrările de întreținere si reparații, inclusiv pentru degradările produse din culpa sa", organul de control a reținut că, în cazul lucrărilor de amenajări exterioare, acestea nu pot fi incluse in categoria lucrărilor de întreținere si reparații curente care cad în sarcina chiriașului. De asemenea, nu s-a făcut dovada necesitătii efectuării amenajărilor exterioare în vederea obținerii de noi autorizații de funcționare, ca atare lucrările de amenajări exterioare efectuate de către reclamanta nu se justifica, cu atât mai mult cu cat in cursul aceluiasi an s-a redus mult suprafața închiriată. La data de (...), contractul de închiriere încheiat între SC M. V. C. SRL si SC Universal Leasing SRL, se finalizează, iar societatea reclamanta a predat spațiul proprietarului SC UNIVERSAL LEASING SRL, cu toate transformările efectuate pe durata folosirii spațiului, fără a solicita contravaloarea acestora de la proprietarul spatiului. E. de inspecție fiscala a considerat ca punerea la dispoziție a spațiului cu toate amenajările exterioare efectuate reprezintă o livrare de bunuri cu plata, care se încadrează în prevederile art.128 (4) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal.

Concluzia organului de control plecând de la această situație de fapt este eronată deoarece a ignorat un act adițional din (...) la contractul de închiriere prin care clauza referitoare la obligația proprietarului de a efectua anumite reparații se abrogă, iar art. 7 lit. a se modifică în sensul că se extinde obligația chiriașului de a executa pe cheltuiala sa toate lucrările de extindere și reparații. Mai mult, dispozițiile art. 128 alin. 4

Cod Fiscal nu sunt incidente deoarece nu este vorba despre achiziționarea sau fabricarea unui bun care să fie pus în mod gratuit la dispoziția unei persoane. Investițiile au fost în interesul recurentei, pentru menținerea spațiului în bună stare de funcționare așa cum impune activitatea specifică acesteia și mai ales pentru conservarea lucrărilor efectuate în interior. Prin prisma tuturor acestor considerente obligația fiscală de plată a TVA aferentă acestor lucrări este neîntemeiată.

Cu privire la suma de 149.533 lei reprezentând TVA aferentă "comisionului de administrare stoc" facturat de societate beneficiarilor externi concluzia primei instanțe este contrară stării de fapt care reiese din dosar precum și textelor legale incidente. Astfel, în perioada (...)-(...), reclamanta recurenta SC M. V. C. SRL a gestionat un antrepozit vamal pentru produse farmaceutice, în baza Autorizatiilor de antrepozit vamal emise de autoritatea vamala din Romania - Biroul vamal C.-N..

În baza conventiilor de antrepozit, în acest depozit au fost plasate produsele constând în "medicamente de uz uman si produse medicale" ale unor firme din străinătate (C. M. I.N.C. - I. V. B., JOHNSON & JOHNSON S.E. - Slovenia, STADA PHARMA INTERNATIONAL G. - Germania, A. PHARMA SAN VET- Turcia). Pentru acești parteneri externi, conform convențiilor de antrepozit vamal, S. M. V. C. S. a prestat diverse servicii, echipa de inspecție fiscală constatând însă că facturile de "comision administrare stoc" emise de S. M. V. C. S. către partenerii externi, au fostîntocmite fara T. Începând cu luna ianuarie 2005, ca urmare a faptului că firma C. M. INC - I. V. B., si-a înființat o societate comerciala în România, serviciile prestate în baza acordului de antrepozit vamal au fost facturate cu T. către această societate.

În baza acestei stări de fapt, rezultă că serviciile prestate de reclamanta recurentă beneficiarilor externi nu pot fi încadrate în prevederile art. 143 (1), lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (prevedere în baza căreia societatea își justifică facturarea fără TVA) și nici în prevederile art. 143 (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal cum a considerat prima instanța, întrucât toate produsele farmaceutice depozitate în antrepozitul vamal al S. M. V. C. S., au fost livrate si consumate pe teritoriul R.

Deasemenea, valoarea în vamă a produselor intrate în antrepozit este identică cu valoarea produselor din DVI (declarația vamala de import) întocmită la ieșirea produselor din antrepozit, către clienții finali din România. Prin urmare, în baza de impozitare a bunurilor importate, la ieșirea din antrepozitul vamal, nu a fost inclusă și valoarea facturilor reprezentând "comision administrare stoc". Societatea a asigurat și transportul intern de la antrepozit la sediul clienților din România, iar contravaloarea acestui serviciu nu a fost facturata beneficiarilor din România, ci a fost cuprinsa in valoarea facturilor de "comision administrare stoc" emise partenerilor externi.

Potrivit cadrului legislativ invocat, respectiv art. 144 alin. 2 Cod fiscal, sunt scutite de TVA, prestarile de servicii, inclusiv transportul si prestarile de servicii accesorii transportului, legate direct de bunurile plasate in regimuri vamale suspensive. De asemenea, beneficiază de scutire de TVA, livrarea de bunuri plasate in regim de antrepozit vamal, precum si prestările de servicii legate direct de aceste livrări de bunuri. Or, în situatia în care bunurile sunt livrate pentru utilizare sau consum în România, inclusiv in antrepozitul vamal, scutirile de TVA privind livrarea de bunuri plasate în regim de antrepozit vamal, precum si prestările de servicii legate direct de acestea nu se mai aplică.

S. M. V. C. S. a gestionat, in perioada (...)-(...), un antrepozit vamal pentru produse farmaceutice. Potrivit art. 48 alin. 3, lit. b) din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al R. ,,antrepozitul mărfurilor este un regim vamal suspensiv, în care, conform art. 101 (2) Cod vamal ,,(…) se permite intrarea mărfurilor străine, înainte ca ele să fie supuse obligației de plată a datoriei vamale (…)";. Potrivit conventiilor de antrepozit vamal si în baza autorizatiilor de antrepozit vamal emise de autoritatea vamala din C.- N., in acest depozit au fost plasate produsele unor firme din străinătate (C. M. INC- I. V. B., JOHNSON & JOHNSON - S.E. -Slovenia, etc.), produse ce urmau a fi livrate către clienți finali din România. Asupra acestor produse, societatea reclamanta a efectuat serviciile menționate anterior, facturându-ie lunar sub denumirea "comision administrare stoc" partenerilor externi, în cuantumul prevăzut în contractele încheiate cu aceștia (2,5% - 4% din valoarea totala a bunurilor livrate si facturate către clientul final).

Produsele au fost scoase din antrepozitul vamal, din dispoziția dată de partenerii străini (potrivit contractelor încheiate cu aceștia), prin efectuarea importului bunurilor de către firme importatoare, altele decât societatea reclamanta, în vede rea co me rcia li ză ri i lor în România.

În raport de dispozițiile legale, conform art. 144 (1) Cod fiscal, dacă prestările de servicii efectuate de societate sunt legate direct de livrările de bunuri plasate în regimul de antrepozit vamal, reclamanta recurentă nu poate beneficia de scutirile de TVA prevăzute la alin. (1) al art. 144 Cod fiscal, întrucât aceste scutiri nu se aplică în cazul încare prestările de servicii se referă la bunuri care sunt livrate pentru utilizare sau consum în România, cum este si cazul de față. Totodată, serviciile prestate de societatea reclamantă, privite sub aspectul teritorialității sunt servicii efectuate pe teritoriul R., asupra bunurilor provenite de la societăți producătoare din străinătate, având ca destinație consumul final în România.

Trebuie enunțat în acest context faptul că potrivit art. 133 alin. 1 Cod fiscal locul prestării serviciilor se află în România si mai mult, serviciile efectuate au avut ca rezultat consumul final al bunurilor în România, aceste prestări de servicii reprezentînd operațiuni impozabile potrivit art. 126, alin. 1 Cod fiscal, care nu pot fi scutite de TVA prin invocarea prevederile art.143 (1), lit. c) Cod fiscal, respectiv art.143 1, Iit. d) Cod fiscal. Pe de altă parte, textul de lege enunțat este cât se poate de clar, întrucât conditioneaza scutirea de TVA pentru alte servicii direct legate de importul bunurilor, de includerea acestora in baza de impozitare a bunurilor importate, conform art. 139 Cod fiscal, or nu au fost cuprinse in baza de impozitare a bunurilor importate, respectiv în valoarea în vamă a bunurilor înscrisă în declarația vamala de import, fapt pentru care, reclamantei recurente nu îi sunt aplicabile dispozițiile art.143 (1) lit.d) Cod fiscal.

Instanța de recurs acceptă punctul de vedere al recurentei D. C. confom cărora contribuabilul putea beneficia de scutirea de TVA, potrivit art.143 alin. 1 lit. d) Cod fiscal, numai daca serviciile în cauză, erau cuprinse în baza de impozitare a bunurilor importate, prevazută de art. 139 Cod fiscal, situație în care, impozitarea acestora se efectua de către autoritatea vamală, odată cu stabilirea datoriei vamale pentru importul respectiv, constînd in taxe vamale, comision vamal si T. Or, este evident ca acest text nu este aplicabil in speta, nefiind vorba de "cheltuielile accesorii precum comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare care intervin până la primul loc de destinatie a bunurilor În România, ...", respectiv de servicii prestate pana la intrarea bunurilor în antrepozitul vamal.

Cu privire la aplicabilitatea în speță a art. 143 alin. 1, lit. d) Cod fiscal, potrivit căreia, valoarea serviciilor prestate de reclamanta, reprezentând "comisionul de administrare de stoc" "a fost inclusă de client în valoarea serviciilor facturate beneficiarului produselor medicale gestionate, acesta fiind motivul pentru care valoarea serviciilor nu s-a modificat ", susținerea este nejustificată si neîntemeiată, deoarece reclamanta recurentă nu a prezentat în susținere nici un fel de documente justificative (declaratii vamale de import, contracte încheiate cu importatorii, facturi emise de partenerii străini către importatorii bunurilor, facturi de vânzare către clienții finali din România, contracte încheiate cu partenerii externi sau acte aditionale la acestea), care să probeze afirmațiile făcute, respectiv că valoarea serviciilor prestate de reclamantă este cuprinsă în valoarea bunurilor facturate importatorului ("beneficiarul produselor medicale gestionate").

Mai mult, prima instanța în mod greșit a arătat că valoarea serviciilor prestate de societate (comisionul de administrare stoc) este cuprinsă de partenerii externi în valoarea serviciilor facturate beneficiarului produselor medicale gestionate. În realitate, este vorba despre faptul că serviciile (comisionul de administrare stoc) nu au fost cuprinse în "valoarea în vamă" a produselor scoase din antrepozit prin importul acestora, in vederea livrării către clienții finali din România. Importul a fost efectuat de alte societăți decât societatea recurentă, între aceasta si firmele importatoare neexistând nici un fel de relații contractuale.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 punctul 9

C.p.c., instanța va admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 2612 din (...) a T.ui C. pe care o va modifica în sensul că va menține valabilitatea deciziei nr. 119/(...) și a deciziei nr. 491/(...) și pentru suma de 149.533 lei reprezentând T. pentru valoarea facturilor de comision administrare stoc și a penalităților de întârziere aferente acestei sume.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de recurs urmează a obliga potrivit art. 276 cpc recurenta D. C. la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în primăinstanță, reprezentând o parte din suma totală de 4472 lei, proporțional cu admiterea în parte a cererii de chemare în judecata față de totalul pretențiilor formulate de către reclamantă.

PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr.

2612 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o modifică în sensul că menține valabilitatea deciziei nr. 119/(...) și a deciziei nr. 491/(...) și pentru suma de

149.533 lei reprezentând TVA pentru valoarea facturilor de comision administrare stoc

și a penalităților de întârziere aferente acestei sume.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Respinge recursul declarat de reclamanta S. M. V. C. S. C.-N. împotriva aceleiași hotărâri.

Obligă pârâta D. G. A F. P. C. la plata parțială a cheltuielilor de judecată în primă instanță în cuantum de 500 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința { F. |publică} din 01 N. 2011.

{ F. |

PREȘEDINTE,

A.-I. A.

JUDECĂTOR,

C. I.

JUDECĂTOR,

D. P.

GREFIER, M. T.

}Red.A.I.A. Dact.H.C./3 ex./(...) Judecător fond: A. Rădulescu

← Decizia civilă nr. 723/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția...		Decizia civilă nr. 5284/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... →

Decizia civilă nr. 4284/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4284/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal