Decizia civilă nr. 4296/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4296/2011
Ședința de 02 N. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : F. T. JUDECĂTOR : M. H. JUDECĂTOR : M. B. GREFIER : D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr. 934 din data de (...), pronunțată de Tribunalul
Sălaj în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtele C. J. DE P. S. și C. N. DE
P. ȘI A. D. DE A. S. și intimații A. A., B. ANA, B. D., B. L., C. Z., C. D., C. S., C. F., C. M., C. A., G. M., H. D., I. D., I. M., L. M., L. C., M. R., M. L., M. ANA, M. P., M. D., M. S., M. C., M. L., M. O., P. C., P. A., P. A., P. A., P. V., R. M. D., S. L., S. F., S. M., T. D., Ț. M., T. F., V. T., B. V., B. I., T. A., , având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata-pârâtă C. N. DE P. P.
(CNPP) - fostă C. N. De P. și alte D. de A. S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că recursul este declarat în termen iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 al. 2 din L. nr.554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art. 105, 106, 109 din L. nr.118/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. C U R T E A Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința nr.934 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui S. a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. N. de P. și alte D. de A. S. și excepția inadmisibilității acțiunii, invocata prin întâmpinare; respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții A. A., B. ANA, B. D., B. L., C. Z., C. D., C. S., C. F., C. M., C. A., G. M., H. D., I. D., I. M., L. M., L. C., M. R., M. L., M. ANA, M. P., M. D., M. S., M. C., M. L., M. O., P. C., P. A., P. R., P. A., P. V., P. V., R. M. D., S. L., S. F., S. M., T. D., Ț. M., T. F., V. T., B. V., B. I., T. A. împotriva Casei Naționale de P. și alte D. de A. S., C. J. de P. S. pentru revocarea măsurii de diminuare cu 25% a salariului și plata drepturilor salariale la zi, actualizate cu rata inflației până la data plății efective. Pentru a dispune astfel instanța a reținut că reclamanții sunt funcționari publici și își desfășoară activitatea în cadrul Casei Județene de P. S. fiind remunerați până la intrarea în vigoare a L. nr. 1. în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 și ale Ordonanței nr. 1.. La data de 30 iunie 2010 a fost adoptată L. nr. 1. care a prevăzut la art. 1 următoarele:"; Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%."; Prin urmare, începând cu data de 3 iulie 2010, drepturile salariale ale reclamanților s-au redus cu 25%. Reclamanții au solicitat pârâtei de rândul 1 revocarea acestei măsuri, cerere care a fost respinsă cu motivarea că prin decizia nr. 8., Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile L. nr. 1. sus enunțate au fost declarate constituționale. În această din urmă decizie, Curtea Constituțională a arătat că salariul este o componentă a dreptului la muncă și reprezintă contraprestația angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza unor raporturi de muncă. Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată. Întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, s-a constatat că diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. O atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție. Pentru ca restrângerea menționată să poată fi justificată trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art. 53 din Constituție, și anume: să fie prevăzută prin lege; să se impună restrângerea sa; restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; să fie necesară într-o societate democratică; să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să fie aplicată în mod nediscriminatoriu; să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății. Astfel, Curtea a reținut că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei, ca un corolar al dreptului la muncă, este prevăzută prin legea criticată și se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluția legislativă cuprinsă în art. 1 din legea criticată a fost determinată de apărarea securității naționale, astfel cum rezultă din expunerea de motive a G. E. evident, arată Curte C., că securitatea națională nu implică numai securitatea militară, deci domeniul militar, ci are și o componentă socială și economică. Astfel, nu numai existența unei situațiimanu militari atrage aplicabilitatea noțiunii de "securitate națională" din textul art. 53, ci și alte aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului. Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. Curtea a constatat totodată că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod. Curtea a reținut că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție, analizate anterior, sunt respectate. Curtea observă, de asemenea, că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată. Prin urmare, legea internă de diminuare a salariilor a fost declarată conformă cu dispozițiile legii fundamentale, iar instanța de judecată este obligată a o respecta în măsura în care aplicarea acesteia nu presupune încălcarea drepturilor fundamentale ale omului prevăzute în pacte și tratate internaționale la care R. este parte. În situația în care instanța de judecată constată că standardul fixat de Curtea Constituțională este mai mic decât cel fixat de C. este ținută, în baza art. 20 din Constituție, a da eficiență, cu prioritate, reglementărilor cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care a aderat. Acest lucru este posibil întrucât Curtea Constituțională nu se pronunță asupra interpretării sau aplicării concrete a legii, ci face o verificare în abstract cu privire la conformitatea legii cu Constituția. Instanța însă trebuie să determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare C.i. În cauza Lelas c. Croației, C. face distincție între dreptul de a continua să primească în viitor un salariu întru-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată. C. a pronunțat două decizii relevante raportat la obiectul prezentei acțiuni: Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007: "C. nu conferă dreptul de a continua sa primești un salariu intr- un anume cuantum (...) O creanța poate fi considerata o valoare patrimoniala în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 daca are o baza suficienta in drept intern, de exemplu daca este confirmata prin jurisprudența bine stabilita a instanțelor de judecata" (par. 94). Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005: "(...) este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi plătite angajaților sai din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, daca printr-o dispoziție legala in vigoare se stabilește plata unor sporuri si condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, in mod deliberat, sa amâne plata lor, atâta vreme cat dispozițiile legale sunt in vigoare." (par. 23). Prin urmare, în accepțiunea C., un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. l-ar putea constitui dreptul salarial prevăzut printr-o dispoziție legală în vigoare, neacordat. Conform jurisprudenței Curții în materie de pensii, relevantă și în cazul diminuării salariilor, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei.(Mellacher c. Austriei, Kjartanc.Poloniei). Întrucât dreptul de a primi salariul într-un anumit cuantum, pentru munca care urmează a fi prestată nu este considerat de Curte drept o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, nu se mai impune analiza existenței ingerinței, a legalității și apoi a proporționalității ei. Raportat la această jurisprudență, instanța a constatat că drepturile reclamanților prevăzute de C. E. a D. O. nu au fost afectate în substanța lor prin adoptarea L. nr. 1.. În baza acestor considerente de fapt și de drept, instanța a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți. Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul P. V. arătând fără o dezvoltare a motivelor ca instanța nu a analizat obiectiv probele administrate și nici temeiurile de drept invocate, iar hotărârea a fost dată cu neobservarea formelor legale, este lipsită de temei și dată cu aplicarea greșită a legii. Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a susținut ca recursul se impune admis în parte în sensul menținerii dispoziției privind respingerea acțiunii formulate și a admiterii excepției formulate și a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a CNPP respectiv a inadmisibilității. Astfel în dezvoltare e arată că instituția are în subordinea sa case teritoriale de pensii, fiecare casă având personalitate juridică proprie și poate sta în fața instanței în nume propriu; CNPAS ea nu are raporturi de serviciu cu reclamanții și nici obligația impusă de legislația în materie, astfel că acțiunea este pornită împotriva unei persoane fără calitate pasivă. Pe fond arată intimata în esență că L. 1. a fost analizată din punct de vedere al constituționalității fiind declarată constituțională (deciziile curții fiind obligatorii); ca reținerile instanței din perspectiva Protocolului retinerile rezultând din jurisprudența C. sunt corecte. Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele: Prin demersul introductiv recurentul și alte persoane au investit instanța raportat și la plângerea prealabilă formulată verificarea legalității reducerii drepturilor salariale cu consecința obligării autorităților intimate la plata diferenței de 25% la zi actualizate cu rata inflației până la data plății efective. În motivare inclusiv a plângerii prealabile s-a relevat că prin L. 1. s-a realizat o restrângere a dreptului la munca fiind afectată o componentă esențială a acestuia, dreptul salarial. Astfel se arată că salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă și reprezintă o compensație în raport cu munca prestată în baza raportului de serviciu; ca măsura diminuării salariului cu 25% încalcă în mod vădit dispozițiile constituției, codului muncii, legea funcționarului public și respectiv noțiunea de bun așa cum este statuat în jurisprudența C.. Se observă din demersurile inițiate că reclamanții respectiv recurentul reclamant se consideră vătămați în drepturile sale prin dispozițiile L. 1.. Actulnormativ prin art.1 prevede următoarele: cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare inclusiv sporuri indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau valută stabilite în conformitate cu prevederile L. cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr-1. privind unele măsuri de încadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora precum și alte măsuri din domeniul bugetar se diminuează cu 25%. În situația în care aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată suma care se acordă este de 600 lei. Prin urmare plecând de la aceste norme se reține că deși prin art.252 alin.2 C.muncii se prevede că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative și nu prin negocieri, iar în condițiile L. funcționarului negocierile sunt permise pentru măsură de protecție socială nu și pentru drepturi salariale, acesta înseamnă că legislația națională oferă salariaților plăți din fonduri publice într-o măsură redusă în ceea ce privește drepturile salariale decât celor plătiți în sectorul privat, că în sectorul public se asigură protecție socială amplă în ceea ce privește pregătirea profesională ș.a. Astfel în cazul salariaților din sectorul public salariul este cel stabilit prin legea unică de salarizare, nu poate fi negociat, modificat ceea ce poate fi modificat este doar măsura în domeniul îmbunătățirii condițiilor nu și drepturile salariale, iar legile trebuie să fie suficient de previzibile să respecte dreptul de informare pentru ca aceștia să își poată orienta conduita în raport de măsurile ce urmează a fi luate. Sub acest aspect este și art.6 din L. 24/2000 potrivit căruia orice proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care trebuie să le cuprindă să fie temeinic fundamentate luându-se în considerare interesul social politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației interne cu legislația comunitară cu tratele internaționale la care statul este parte precum și cu jurisprudența C.. Tot astfel strâns legat de previzibilitate de condițiile generale a actelor normative în materie de salarizare codul muncii prin art.17 alin.4 a transpus prevederile Directivei 91/533/CEE din (...) garantând nediscriminarea salariaților din ambele domenii publice/privat pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, dreptul de informare asupra tuturor elementelor raportului de serviciu/și /. de muncă în esențial asupra aspectelor relevante ale condițiilor de prestare a muncii și salariul în așa fel încât măsurile legislative adoptate în domeniul salarizării să fie previzibile și nediscriminatorii. În acest sens L. 188/1999 este previzibilă, în sectorul de activitate pentru serviciu prestat funcționarul este plătit din fonduri publice, legea stabilește acestora salariul neputând fi modificat ,negociat iar negocierea este posibilă în condițiile pregătirii și îmbunătățirii condițiilor de serviciu. Prin reducere nu au fost înlăturate măsurile de protecție socială iar riscul asumat în reducerea salariului nu presupune o negarantare a stabilității și previzibilității salariale. Măsura luată prin L. 1. constând în restrângerea exercițiului dreptului reclamanților respectiv cu 25% a fost determinată de motive de utilitate publică în contextul crizei economice ce putea pune înpericol stabilitatea economică iar o atare măsură are caracter excepțional. Atare măsuri excepționale cu caracter personal sunt permise. Astfel art.53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. R. poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicat în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere substanței dreptului sau a libertății. Tot astfel art.1 din Protocolul adițional prevede ca orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. În speță nu se poate reține ca restrângerea exercițiului dreptului s-a efectuat cu nerespectarea cerințelor normelor enunțate, situația de criză financiară mondială ar putea afecta în lipsa unor măsuri adecvate stabilitatea economică a țării. De altfel prin decizia 874/(...) a Curții Constituționale Guvernul a opinat ca măsurile dispune prin L. 1. sunt legale și conforme cu jurisprudența C. tocmai având în vedere faptul că acestea reprezintă doar restrângeri ale exercițiului unor drepturi nefiind afectată substanța acestora și că au fost luate pe o perioadă determinată iar Curtea Constituțională a reținut ca măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu afecta dreptul constituțional protejat. Curtea Constituțională a mai reținut prin aceeași decizie că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atâta timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsura a fost edictată aceasta fiind de esență art.53 din Constituție. În acest sens Curtea Constituțională a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp și anume până la data de 31 decembrie 2010. S-a reținut că aceasta : „este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor";. Or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului menționat. Totodată prin decizia 1. Curtea Constituțională a reținut în condițiile analizei dispozițiilor art.10 cap.III din L. nr.329/2009 ca: „se impune subliniat însă faptul că de esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Intr-o societate democratică regula este ceea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepție, dacă nu există altă soluție pentru salvgardarea valorilor statului care sunt puse în pericol. E. sarcina statului să găsească soluții pentru consacrarea efectelor crizei economice printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile șui instituțiile publice nu poate constitui pe termen lung o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege";. Ca o confirmare a caracterului temporar al L. 1. este și faptul că începând cu data de (...) a intrat în vigoare L. 285/2010 privind salarizarea pe anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice prin care s-a stabilit că pentru anul menționat, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizației de încadrare astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 se majorează cu 15%. Prin urmare față de cele arătate Curtea reține că soluția primei instanțe nu poate fi considerată greșită. În plus este de subliniat că în jurisprudența Curții Europene s-a statuat în sensul că „O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 dacă are o bază suficientă în drept intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată"; (Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007, par. 94). De asemenea, în Hotărarea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005: (...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare ... ." (par. 23). Ca atare, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale in acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53). De altfel, într-o hotărâre relativ recentă - Aizupurua Ortiz c. Spaniei-, pierderea unei pensii complementare a fost analizată de către Curte din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor, situația reducerii pensiilor sau salariilor nefiind încadrată în categoria "privării de proprietate". În consecință, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, eo ipso, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1. Trebuie avută în vedere marja mare de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie. Putem aprecia că această marjă este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar. Așadar, s-ar putea lua în discuție o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional numai în măsura în care angajatul din sistemul public a fost lipsit în totalitate de salariu (Kjartan Asmundsson contra Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39), funcționarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (Azinas contra Ciprului, par. 44) sau măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei, citată mai sus, par. 39). În concluzie, trebuie valorificată jurisprudenta Curții Europene a D. O. in materie, care nu garantează dreptul de a continua să primești un salariu într- un anumit cuantum. De altfel, aceste aspecte au fost dezvoltate și de către Curtea Constituțională, prin D. nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 433/(...), prin care instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 1 - 8 și cele ale art. 10 - 17 din L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale, iar dispozițiile art. 9 sunt neconstituționale. Motivând soluția adoptată, Curtea a constatat că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. Curtea a observat, de asemenea, că reducerea de 25% este aplicată in mod nediscriminatoriu tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod. Curtea a reținut totodată că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, fiind respectate condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție. Drept consecință, validarea pretențiilor formulate de către reclamant ar fi de natură nu numai să contrazică liniile directoare dezvoltate în jurisprudența C. și cea a instanței de contencios constituțional, dar ar însemna și o nesocotire a Deciziei CCR nr. 838 din 27 mai 2009, care s-a pronunțat în sensul în care numai legiuitorul - respectiv puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, condițiile și cuantumul acestor drepturi; instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente, care au girul puterii legislative. Ca atare față de cele arătate susținerile recurentului reclamant nu sunt fondate și vor fi respinse. PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE : Respinge recursul declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr. 934 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 2 noiembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER F . T. M. H. M. B. D. C. Red.FT Dact.SMD/2ex./(...)
| ← Sentința civilă nr. 714/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 444/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
