Decizia civilă nr. 4308/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Decizii și sentințe contencios/fiscal - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4308/2011

Ședința din data de 02 N. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B.

JUDECĂTOR F. T.

GREFIER D. C.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta SC R. I. E. S. și pârâtul C. LOCAL C. N. împotriva Sentinței civile nr. 442 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., având ca obiect - anulare act emis de autorități publice locale.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării la data de (...) și apoi la data de (...).

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 442 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis cererea formulată de reclamanta SC R. I. E. S. în contradictoriu cu C. local al municipiului C. - N.

S-a anulat H. C. local C. - N. nr.8/(...) și H. C. local C. - N. nr.9/(...).

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8,6 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de (...), reclamanta SC R. I.

E. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. local al municipiului C. - N., anularea HCL 8 și 9 adoptate la data de (...), prin care s-au reziliat contractul de concesiune nr.28912/1995 și contractul de asociere în participațiune nr.8/1998 pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă.

În motivarea cererii, reclamanta a prezentat detaliat situația de fapt, inclusiv modalitatea defectuoasă, în opinia sa, a modului în care a fost notificată cu privire la neîndeplinirea obligațiilor pe care și le-a asumat. Reclamanta a analizat succesiv îndeplinirea condițiilor pentru a se putea dispune rezilierea contractelor, insistând asupra faptului că neexecutarea, acolo unde este cazul, este neesențială și, mai mult, nu îi este imputabilă. Cu privire la contractul de asociere în participațiune, a arătat și faptul că în anul 2006, ca urmare a faptului că nu i-a fost solicitată niciodată de către pârât, a fost înlăturată obligația de ridicare și transport a obiectelor abandonate pe domeniul public.

În drept, au fost invocate prevederile art.1, 7 și 10 din Legea 554/2004.

Pârâtul C. local al municipiului C. - N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, prezentând pe larg motivele pentru care apreciază că a procedat în mod legal la rezilierea celor două contracte, reiterând situația de fapt avută în vedere la adoptarea fiecărei hotărâri de consiliu local. Ulterior, printr-o completare la întâmpinare, pârâtul a prezentat considerațiuni teoreticecu privire la nelegalitatea actelor administrative, arătând că acestea beneficiază de prezumția de legalitate.

În cadrul probei cu înscrisuri, au mai fost depuse actele ce au stat la baza celor două acte contestate și, de asemenea, a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtului.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța areținut următoarele:

Între părți s-a încheiat contractul de concesiune nr.28912/1995 cu privire la terenul situat în C. - N., str. Nădășel, nr.4B pe o perioadă de 50 de ani, obligațiile asumate de reclamantă fiind, conform caietului de sarcini, realizarea unui cimitir de mașini, ceea ce presupunea, printre altele, racordarea terenului la toate utilitățile.

Prin HCL 8. s-a dispus retragerea concesiunii și rezilierea unilaterală a acestui contract, raportat la art.10.c.1 și 10.c.3, în preambulul acestui act făcându-se referire la referatul nr.5548/(...) al Direcției patrimoniului municipiului și evidența proprietății. A. referat face, de asemenea, trimitere la nota internă nr.199308/(...) a Poliției Comunitare, care arată că a efectuat verificări în teren și a constatat că după concesionarea terenului, reclamanta a început demersurile pentru introducerea utilităților pe amplasament (apă - canal, gaz metan, energie electrică), a modernizat clădirea administrativă (s-a montat o centrală termică proprie alimentată cu gaze naturale), însă nu s-au realizat noi imobile cu destinația de depozite întrucât reclamanta a primit avize negative sau condiționări de amplasament din partea SC Electrica SA și a Regiei Apă - C. C. Reclamanta a mai realizat două magazii demontabile pentru care nu s-au obținut autorizații de construire, dar pentru care reclamanta a solicitat astfel de autorizații, documentațiile fiind returnate întrucât erau incomplete, astfel cum rezultă din răspunsul pârâtului la interogatoriu, aspect recunoscut de reclamantă.

Potrivit art.10.c.1 din contract, concesiunea se retrage și contractul se reziliază în cazul în care concesionarul nu respectă obligațiile asumate prin contract, constatarea făcându-se de organele de control autorizate, iar, conform art.10.c.3, concedentul va rezilia contractul numai după notificarea intenției sale concesionarului, cu precizarea cauzelor care au determinat-o. Deși la alin.2 al acestui articol se precizează că rezilierea va opera „din plin drept"; la expirarea unei perioade de 30 de zile de la notificare, dacă concesionarul nu își îndeplinește obligațiile în acest interval, instanța a apreciat că această clauză nu echivalează cu un pact comisoriu de ultim grad, întrucât regula fiind rezilierea judiciară, excepția trebuie să fie prevăzută în mod neechivoc. În speță, clauzele contractuale conduc spre concluzia că rezilierea este condiționată de punerea reclamantei în întârziere în condițiile art.10.c.3. De asemenea, instanța a constatat că în speță nu este invocat vreun interes public care să pună pe un plan secundar principiul libertății contractuale, astfel că instanța a verificat condițiile „clasice"; ale rezilierii, respectiv să existe o neexecutare esențială imputabilă a obligațiilor ce revin părții care să fi fost pusă anterior în întârziere.

Raportat la clauzele contractului de concesiune, instanța a apreciat că aceste condiții nu sunt îndeplinite, față de cuprinsul notificării nr. 222926/451.1/(...) adresate reclamantei (fila 33) și care nu arată în concret cauzele care au determinat intenția concedentului de a rezilia contractul, respectiv nerespectarea căror anume obligații contractuale i se reproșează reclamantei, pentru ca aceasta să-și poată formula o apărare concretă, specifică, și pentru ca aceasta să poată, eventual, să-și îndeplinească respectivele obligații în termenul de 30 de zile. A. mod de a proceda s-ar fi impus cu atât mai mult cu cât timp de 15 ani autoritățile nu au considerat ca fiind esențiale alte obligații asumate dereclamantă în afară de plata redevenței. Obligația autorității publice de a-și motiva intenția de reziliere conform art.10.c.3, cu arătarea în concret a elementelor avute în vedere, ar fi permis reclamantei a evalua temeiurile și efectele acesteia și a se conforma dacă ar fi considerat oportun.

De asemenea, între același părți s-a încheiat contractul de asociere în participațiune nr.8/1998, modificat prin HCL 249/(...), în vederea exploatării terenului situat în C. - N., str. Nădășel, nr.4A (teren adiacent) pentru desfășurarea activității de colectare și valorificare a materialelor refolosibile, precum și a activității de depozitare și pază a obiectelor abandonate pe domeniul public sau privat fără forme legale fără plată precum și eliberarea acestora la cererea consiliului. Instanța constată aceleași deficiențe ale pretinsei notificări înregistrate cu nr. 197513/451.2/ (...) cu privire la nerespectarea obligațiilor contractuale, respectiv lipsa unei conduite concrete care să fie reproșată concesionarului. Mai mult, notificarea face referire la obligația reclamantei de ridicare și transport a construcțiilor provizorii ce fusese înlăturată cu mai mult de trei ani în urmă (termenul general de prescripție aplicabil - art.3 alin.1 din Decretul 167/1958), prin HCL 249/(...), astfel că pârâta nu mai poate invoca nerespectarea acestor obligații.

Cu privire la restul obligațiilor asumate prin contractul de asociere în participațiune, în referatul nr.227348/451.1/(...) încheiat de S. autorizări comerț se consemnează faptul că numai în anul 2009 s-au cerut primele date cu privire la modul în care sunt îndeplinite acestea, iar S. Control protecția mediului și igienizare a comunicat faptul că reclamanta a prestat servicii de depozitare și pază, însă în mod necorespunzător, fapt dovedit cu diverse sesizări ale cetățenilor. În finalul referatului, se menționează că reclamanta a prezentat toate dovezile pe care le deține, apreciate însă ca fiind insuficiente pentru a proba că s- a desfășurat o activitate corespunzătoare, mai ales în ceea ce privește transportul obiectelor, obligație cu privire la care instanța a constatat deja că fusese înlăturată în anul 2006. Și cu privire la acest contract este de remarcat că nu se invocă neîndeplinirea obligațiilor cu caracter pecuniar față de pârât. P., prin notificările sale, pârâtul a plecat de la premisa că reclamanta nu și-a îndeplinit nicio obligație și i-a solicitat acesteia să facă dovada contrară, fără a preciza care sunt deficiențele concrete imputate.

Având în vedere considerentele expuse, instanța a reținut că nu se impunea rezilierea contractului de concesiune nr.28912/1995 și nici a contractului de asociere în participațiune nr.8/1998, modificat prin HCL 249/(...), astfel că a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus anularea HCL 8. și HCL

9/(...).

Instanța a acordat reclamantei numai parțial cheltuielile de judecată solicitate, respectiv numai suma de 8,6 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, întrucât extrasul de cont, de altfel depus ulterior rămânerii în pronunțare, nu face dovada că suma de bani respectivă a fost achitată de reclamantă pentru asistența juridică prezentul dosar - nu se face referire la numărul de contract de asistență juridică ce figurează în împuternicirea avocațială și nici la numărul de dosar (...).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. R. I. E. S. solicitând să se dispună modificarea sentinței atacate în sensul acordării în totalitate (inclusiv onorariu de avocat) în favoarea reclamantei a cheltuielilor dejudecată ocazionate de judecata pe fondul cauzei.

În motivare s-a arătat că:

În esență, pentru a respinge acordarea cheltuielilor de judecată solicitate, instanța reține următoarele două aspecte:

1. extrasul de cont depus nu ar face dovada că suma de bani respectivă a fost achitată pentru asistență juridică în prezentul dosar, întrucât nu se face referire la numărul contractului de asistență juridică și nici la numărul prezentului dosar: potrivit extrasului de cont care a fost depus la dosarul cauzei, reclamanta a achitat suma de 11.900 lei cu titlu de cheltuieli pentru servicii juridice conform facturii nr. 16, respectiv facturii nr. 17 din (...). Observând facturile menționate, rezultă că acestea au fost emise pentru servicii juridice conform contractului de asistență juridică nr. 5., contract care a fost încheiat pentru asigurarea serviciilor juridice prestate de către avocat în prezentul litigiu.

În aceste condiții, chiar dacă în cuprinsul extrasului de cont nu se menționează nici numărul de contract de asistență juridică și nici numărul de dosar (de altfel numărul de dosar nici nu putea fi menționat întrucât contractul de asistență juridică se încheie anterior introducerii acțiunii și, deci, anterior, primirii unui număr de dosar), din înscrisurile coroborate rezultă că suma menționată în acest extras de cont a fost achitată pentru servicii de asistență juridică prestate în prezentul dosar. Pe cale de consecință, este îndreptățită a recupera sumele astfel avansate de la partea care a căzut în pretenții, conform art. 274 alin. (1) C.P.

2. extrasul de cont a fost depus ulterior rămânerii în pronunțare: depunerea chitanței doveditoare nu este tardivă raportat la următoarele aspecte: este adevărat că această chitanță reprezintă o probă în dosar, însă nu poate reprezenta decât o probă cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată pe care reclamanta le solicită.

Acordarea cheltuielilor de judecată nu reprezintă un petit distinct al cererii, care să trebuiască probat până la momentul închiderii fazei probatorii, ci reprezintă o consecință a derulării litigiului ce trebuie suportată de către partea care cade în pretenții. Cum această sarcină procesuală revine ex legem părții aflate în culpă procesuală, singura obligație a celui care solicită cheltuielile este aceea de a le proba. Or, cum proba poartă doar asupra cuantumului pretențiilor, aceasta poate fi făcută nu până la data închiderii dezbaterilor, ci până la data la care instanța se pronunță asupra acestui aspect.

Oricum, din nici un punct de vedere momentul închiderii dezbaterilor nu se justifică drept limită a depunerii chitanței doveditoare a cheltuielilor de judecată: dacă această chitanță este probă în dosar în sensul pretins de către instanță, atunci aceasta ar trebui depusă până la momentul închiderii fazei probatorii și, deci, înainte de acordarea cuvântului pe fond. Nu există nici un temei pentru care, în această ipoteză, aceasta s-ar putea primi după concluziile pe fondul cauzei. P.a masivă și constantă a instanțelor de judecată demonstrează că ipoteza expusă nu poate fi primită, de regulă chitanța privind cheltuielile de judecată fiind depusă și primită la final, după depunerea concluzii lor pe fond sau chiar o dată cu depunerea concluziilor scrise.

Pe de altă parte, dat fiind caracterul devolutiv al recursului în situația de față, raportat la art. 3041 C. P., nimic nu o împiedică să facă dovada cu înscrisuri chiar în fața instanței de recurs a faptului că suma menționată în cuprinsul extrasului de cont este cea efectiv achitată pentru serviciile juridice prestate în soluționarea prezentului litigiu. În această manieră, se evită și orice altă discuție cu privire la pretinsa încălcare a principiului contradictorialității față de cuantumul cheltuielilor de judecată.

În drept s-au invocat prevederile art, 304^{1 C.P.; art. 274 alin. (1) C.P.; art. 20 alin. (1) Legea nr, 554/2004}

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul C. local almunicipiului C.-N. solicitând admiterea recursului si modificarea sentintei civilemai sus amintite, cu consecinta respingerii actiunii, exonerarea recurentului- parat de la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare s-a arătat că:

Prin actiunea introductiva, reclamanta a solicitat instantei de judecata anularea HCL nr.8 si 9 adoptate la data de (...), prin care s-au reziliat contractul de concesiune nr.28912/199S, respectiv contractul de asociere in participatiune nr.8/1998, pentru neindeplinirea obligatiilor contractuale de catre reclamanta.

Prin sentinta civila recurata, instanta a admis cererea formulata de catre

SC, R. I. E. S., anuland hotararile C. local al municipiului C.-N. mai sus indicate, obligand paratul la plata sumei de 8,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Critica legalitate a solutiei instantei de fond raportat la urmatoarele considerente:

Pentru a pronunta solutia, instanta de judecata a constatat ca in speta nu este invocat vreun interes public care sa puna pe un plan secundar principiul libertatii contractuale, astfel ca a procedat la verificarea conditiilor "clasice" ale rezilierii, respectiv sa existe a neexecutare esentiala imputabila a obligatiilor ce revin partii care sa fi fost pusa anterior in intarziere.

Astfel, fata de contractul de concesiune, instanta retine ca nu sunt indeplinite conditiile rezilierii, raportat la cuprinsul notificarii nr.222926/451.1/(...), care nu arata in concret cauzele care au determinat intentia concedentului de a rezilia contractul.

Fata de contractul de asociere in participatiune, instanta de fond a retinut aceleasi considerente.

Recursul urmeaza a fi admis, iar actiunea introductiva respinsa, avand in vedere argumentele la care pârâtul face referire in continuare.

Anularea actului administrativ este strâns legată de nerespectarea legalității la data emiterii unui act administrativ și are caracterul unei sancțiuni. Anularea presupune fie intervenția organului emitent, fie a organului ierarhic superior sau a unei autorități jurisdictionale.

Anularea reprezintă astfel o manifestare de voință ulterioară emiterii actului despre a cărui anulare se discută. Ca atare, anularea, manifestare de voință vine să desființeze o altă manifestare de voință anterioară.

Regula nulității actelor administrative o reprezintă - viciile de legalitate care pot consta în nerespectarea unei forme procedurale pentru elaborarea actului administrativ, a unui termen, a oportunității, oricum a unei cerințe prevăzute de acte normative în vigoare. Nulitatea poate fi și consecința încălcării interesului public sau bunelor moravuri ori chiar a interesului particular.

Conform doctrinei, ilegalitate a poate fi de mai multe feluri: a) ilegalitate rezultând din nerespectarea unei cerințe legale de formă, stabilite în vederea asigurării operativității activității administrative - ce atrage nulitatea relativă a actului administrativ, adică acea nulitate care se constată la sesizarea unor persoane interesate și poate fi acoperită prin confirmare, sau b) ilegalitate rezultând din nerespectarea unor condiții de formă stabilite de lege în vederea asigurării legalității și oportunității actului administrativ (de exemplu, lipsa avizului sau acordului), sau din nerespectarea unor condiții de fond cerute de lege (emiterea unei autorizații de construcție cu încălcarea prevederilor din documentația de urbanism, spre exemplu); această ilegalitate determină nulitatea absolută a actului administrativ, nulitate ce poate fi constatată de oricine și chiar din oficiu de instanța de judecată, și care, în principiu, nu poate fi acoperită prin confirmare.

Or, in speta, reclamanta-intimata nu a invocat nici una din aceste nulitati, recunoscand doar ca in toata perioada de derulare atat a contractului de asocierecat si de concesiune s-a aflat in imposibilitatea indeplinirii obligatiilor contractuale asumate.

Reclamanta-intimata nu a invocat decat culpa C. local al municipiului C.-

N., care nu i-a eliberat autorizatiile de construire in vederea realizarii obiectivelor.

Astfel, in cazul in care aceasta s-a aflat in imposibilitatea indeplinirii clauzelor contractuale, avea posibilitatea de a rezilia contractele.

Insa, este o chestiune pe care a refuzat sa o precizeze.

Cu alte cuvinte, aceasta societate, prin actiunea de anulare a hotararilor C. local al municipiului C.-N., nu urmareste decat sa functioneze fara a indeplini cerintele legale, si fara a tine cont de clauzele contracuale pe care si le-a asumat. C. local al municipiului C.-N. a urmarit prin adoptarea acestor acte administrative rezilierea contractelor a caror clauze contractuale nu pot fi indeplinite.

Potrivit constatarilor S.ui Control protectia mediului si igienizare, societatea reclamanta nu a prestat niciodata la solicitarea C. local, servicii de ridicare si transport a constructiilor provizorii care ocupa domeniul publica sau privat fara forme legale, sau autovehicule abandonate, ci numai servicii de depozitare si paza.

Datorita efectuarii necorespunzatoare a activitatii de paza, pe care reclamanta a si recunoscut in fata instantei de fond ca nu a indeplinit-o, institutia pârâtă a fost sesizata in repetate randuri de catre cetateni, in legatura cu descompletarea autovehiculelor, a caroseriilor, dupa depozitarea acestora pe platforma societatii reclamante.

Contractul de concesiune nr.28912/(...), a fost reziliat in urma retragerii concesiune, raportat la prevederile cap.VI, art.10 pct.10.c.1 si pct.10.c.3 din contract, respectiv din cauza neindeplinirii obligatiilor contractuale.

Potrivit controlului efectuat de catre D. P. C., s-a constatat ca societatea reclamanta a realizat doua magazii in solutie provizorie si demontabila, care au structura metalica si cu inchideri laterale si invelitoare din tabla galvanizata, insa pentru care nu s-a obtinut autorizatii de construire.

In plus, potrivit disp.art.33 din Legea nr.50/1991, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.

Pe de alta parte, considera ca nu poate fi retinut motiv de nelegalitate faptul ca pesoanele angajate vor ramane fara loc de munca, intrucat acesta este efectul neindeplinirii clauzelor contractuale de catre reclamanta.

Astfel, considera ca motivele invocate in sustinerea acestui motiv de nelegalitate sunt unele care au un caracter privat.

Hotararile C. local al municipiului C.-N. sunt acte administrative de gestiune care au ca obiect gestionarea bunurilor imobile, apartinand domeniului public al municipiului. La adoptarea acestora s-au avut in vedere nu numai motive de oportunitate, ci si de utilitate, in concordanta cu interesul general sau public pe care il are in vedere legea.

In virtutea dreptului de apreciere a autoritatii deliberative, precum și a dreptului de a alege intre doua sau mai multe solutii posibile, C. local al municipiului C.-N. a procedat la adoptarea hotararilor, urmarindu-se prinaceastea asigurarea concordantei intre normele juridice, necesitatile si interesele societatii.

Caracterul legal al actelor administrative rezulta din obligativitatea emiterii lor pe baza si in conformitate cu legile in vigoare. Fiind emise in mod unilateral, provenind de la o autoritate si, fiind emise cu respectarea legii aceste acte se bucura de prezumtia de legalitate. A. prezumtie care, desi in cele mai multe cazuri nu este absoluta (ca si in cazul actelor administrative jurisdictionale), este totusi o prezumtie relativa puternica, care confera caracter obligatoriu si executoriu acestor acte.

Considera ca se impune ca în fata instantei de recurs, sa invedereze ca în conformitate cu C. de sarcini privind concesionarea terenului situat în municipiul

C.-N. str. Nădășel nr. 4B, investiția se va realiza în conformitate cu prevederile Certificatului de urbanism nr. 2.. De asemenea se prevede tot prin C. de sarcini că, prin proiect, se vor asigura locuri de parcare și garare supra și subterane, care să satisfacă necesitățile numărului de locuitori, angajați și vizitatori ai obiectivului de investiții. A. cu apă și evacuarea apelor uzate menajere să se realizeze prin racordarea la rețeaua existentă cu aviz R.A.J.A.C., alimentarea cu căldură să se realizeze prin centrală termică proprie, iar alimentarea cu energie electrică să se realizeze prin racordarea la rețeaua existentă cu aviz F.R.E. D. P. C., pe baza verificărilor efectuate, a comunicat faptul că după concesionarea terenului, societatea a început demersurile pentru introducerea utilitătilor pe amplasament(apă-canal, gaz metan și energie electrică), a modernizat clădirea administrativă (unde s-a montat centrala termică proprie alimentată cu gaze naturale de la rețeaua existentă în zonă), iar realizarea de noi imobile cu destinația de depozite pentru materiale feroase și neferoase care rezultă din dezmembrarea mașinilor, nu s-au materializat pe motivul că s-a primit avize negative sau condiționări de amplasament din partea: SC Electrica SA și a Regiei de Apă-C. C. De asemenea, în urma controlului efectuat de către inspectorii Direcției P. C., s-a constatat că societatea a realizat două magazii în soluție provizorie și demontabilă, care au structură metalică și cu închideri laterale și învelitoare din tablă galvanizată, dar pentru care nu s-a obținut autorizație de construire.

Analizând clauzele contractuale, raportat la prevederile art. 10 pct. 10.C.3., a fost întocmită notificarea cu nr. 222926/(...) cu mențiunea că "vom proceda la rezilierea unilaterală a contractului de concesiune, în cazul în care nu veți putea dovedi că ați îndeplinit clauzele contractuale".

Astfel, prin adresa nr.17184/451.1/(...), confirmată de primire în data de

(...), s-a comunicat H. nr. 8. către SC "R. Impex" S. și a fost invitată la sediul P. municipiului C.-N. din str. Moților nr. 3, S. administrare terenuri, cam. 82, în vederea semnării actului de reziliere, dar până la această dată, de asemenea societatea nu s-a prezentat.

In ceea ce piveste contractul de asociere în participațiune nr. 8/(...) a avut ca obiect exploatarea terenului situat in municipiul C.-N., str. Nădășel nr. 4B, în vederea desfășurării activității de colectare și valorificare a materialelor refolosibile, precum și a activității de ridicare, transport, depozitare și pază a construcțiilor provizorii ilegale care ocupă domeniul public sau privat, fără forme legale.

În contract nu era prevăzută realizarea unor construcții reprezentând sediu de firmă sau alte utilități. Cu toate acestea, S. Refomatex Impex S. a construit fără autorizație de construire, sediu de firmă și hală pentru depozitare materiale refolosibile.

În ideea de a intra în legalitate, S. R. S. a obținut Certificatul de urbanism nr. 6231/(...), fără a obține însă și autorizația de construire.

Prin H.C.L. nr. 249 din 11 aprilie 2006 s-a aprobat modificarea art. l lit. b și c din hotărârea nr. 52 din (...) în sensul excluderii din contractul de asociere a activității de ridicare, transport a construcțiilor provizorii ilegale sau abandonate pe domeniul public urmând ca R. "să asigure, la solicitarea C. local, depozitarea și paza obiectelor abandonate pe domeniul public sau privat fără forme legale

(mașini, caroserii, tonete, rulote, etc.) fără plată precum și eliberarea acestora la cererea consiliului".

De asemenea, în conformitate cu prevederile aceleași hotărâri, R. urmează

"să suporte toate cheltuielile legate de activitatea de depozitare și pază (mașini, caroserii, tonete, rulote, etc.)."

Asa cum a aratat anterior, S. Control protecția mediului și igienizare a constatat că "Societatea comercială R. Impex S. nu a prestat niciodată, la solicitarea C. local, servicii de ridicare și transport a construcțiilor provizorii care ocupă domeniul public sau privat fără forme legale sau autovehicule abandonate, ci numai servicii de depozitare și pază";.

Pentru toate aceste motive solicita admiterea recursului si modificarea sentintei civile mai sus amintite, cu consecinta respingerii actiunii, precum și exonerarea recurentului-parat de la plata cheltuielilor de judecata P rin întâmpinările depuse la dosar, ambii recurenți-intimați s-au opusadmiterii recursurilor declarate de către partea adversă.

Deliberând asupra recursurilor, Curtea constată următoarele:

În baza notificării înregistrate sub nr. 197513/451.2/ (...), cu privire la nerespectarea obligațiilor contractuale, s-a adoptat HCL nr. 9/(...), privind rezilierea contractului de asociere.

Constatând că în niciuna din cele două notificări nu se reproșează reclamantei vreo conduită ilicită concretă, tribunalul a admis acțiunea acesteia și a dispus anularea celor două hotărâri de reziliere.

O primă chestiune asupra căreia trebuie să se pronunțe instanța ca urmare a verificărilor întreprinse în recurs este cea legată de natura juridică a celor două acte atacate, respectiv a celor două hotărâri ale deliberativului local prin care s-a decis rezilierea contractului de concesiune nr. 28912 din (...) și a celui de asociere în participațiune nr. 8 din (...), modificat ulterior.

Astfel, pârâtul recurent a comunicat instanței, la solicitarea acesteia, că terenurile ce fac obiectul celor două contracte fac parte din domeniul privat al municipiului C.-N.

Ca atare, Curtea trebuie să stabilească, în primul rând, dacă această împrejurare este de natură să ducă la incidența motivului de casare prev. de art. 304 pct. 3 C.pr.civ., respectiv dacă tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, era competent să soluționeze cererea în primă instanță.

Achiesând considerentelor dezvoltate de către reclamantă, instanța de recurs constată că acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză, având în vedere următoarele:

În primul rând se constată că în preambulul HCL nr. 52 din (...), prin care s-a aprobat asocierea C. Local al mun. C.-N. cu SC R. IMPEX S., în vederea exploatării în comun a terenului situat în C.-N., str. Nădășel, nr. 4A, în suprafață de 7.945 mp., prin desfășurarea activității de colectare și valorificare a materialelor refolosibile, au fost invocate prev. art. 20 alin. 2 lit. g și art. 78 ind. 5 din Legea nr. 69/1991.

Or, conform acestui ultim text legal, "Consiliile locale și județene au dreptul sa hotărască stabilirea legăturilor de colaborare și asociere cu comercianți din țara sau din străinătate, în scopul realizării unor proiecte de interes public."

Pe de altă parte, în cuprinsul contractului de concesiune nr. (...) se menționează împrejurarea că el a fost încheiat în temeiul Legii nr. 50/1991 și a

HCL nr. 143 din (...) (fila 59 dosar fond), iar obiectul contractului consta în edificarea de către reclamantă, pe terenul situat în C.-N., str. Nădășel, nr. 4B a obiectivului de investiții cu destinația precizată în certificatul de urbanism, respectiv a unui cimitir de mașini, conform caietului de sarcini și a certificatului de urbanism nr. 2..

În baza acestor înscrisuri, reclamanta era ținută să edifice depozite pentru materialele feroase și neferoase, precum și locuri de parcare și garare supra și subterane, care să satisfacă necesitățile numărului de locuitori, angajați și vizitatori ai obiectivului de investiții, termenul de executare a lucrărilor fiind de maxim 12 luni de la data începerii lor ce urma a se consemna într-un act încheiat între cele două părți.

Din cuprinsul documentației care a stat la baza emiterii HCL nr. 8. rezultă că scopul încheierii contractului a fost acela al executării lucrărilor de colectare a mașinilor abandonate din oraș și împrejurimi, dezmembrarea și sortarea pe categorii a pieselor și subansamblelor, valorificarea către populație a materialelor refolosibile rezultate și facilitarea scoaterii din circulație a mașinilor aduse la „..

Conform art. 10 din Legea nr. 50/1991, în forma în vigoare la momentul închiererii contractului,"; Terenurile aparținînd domeniului privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale, destinate executării de construcții, pot fi concesionate prin licitație publica în condițiile respectării documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului, aprobate potrivit prezentei legi, și realizării de către concesionar a construcției.

Concesionarea se face pe baza de oferte prezentate de către solicitanti, curespectarea prevederilor legale și a dispozițiilor prezentului capitol, urmărindu-sevalorificarea superioară a potențialului terenului, pe baza conceptiei urbanistice";.

Așa fiind, Curtea constată că, în mod tradițional, litigiile legate de contractele încheiate în temeiul Legii nr. 50/1991, chiar dacă priveau concesionarea unor terenuri din domeniul privat, au fost soluționate de către instanțele de contencios administrativ. În acest sens amintim, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 145/1994 a ÎCCJ și nr. 216/1999 a Curții de A. P.

Mai mult, această orientare a fost consfințită de către legiuitor și în cuprinsul Legii nr. 219/1998, relevante fiind prev. art. 1 lit. c, art. 3 și art. 27^{2 alin. 3, care conferă instanțelor de contencios administrativ competența de a soluționa litigiile legate de încheierea și executarea contractelor de concesiune, indiferent dacă au ca obiect bunuri proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale.}

Pe de altă parte, reclamanta relevă în mod corect că, pornind de la prev. art. 8 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, precum și de la faptul că se discută despre rezilierea unor contracte care au fost încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, problema competenței instanței în litigiile privind domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale se apreciază în concret, în funcție de circumstanțele specifice ale fiecărei cauze, pornind de la obiectul litigiului și de la comportamentul autorității față de emiterea actului - obiect al dosarului.

În acest context, reclamanta face referire la prev. art. 2 alin. 1 lit. c, teza a

II-a din Legea nr. 554/2004, care asimilează actului administrativ și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, prestarea serviciilor publice, etc.

Așa fiind, se relevă că ambele contracte tind la punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, prin scopul acestora, respectiv acela de eliberare a domeniului public de construcții provizorii, mașini, componente, etc., depozitate ilegal pe acesta.

Se mai arată că această împrejurare rezultă chiar și din faptul încheierii contractului de asociere în participațiune, care vine ca o completare a cadrului contractual stabilit prin cel de concesiune, în vederea asigurării spațiului necesar pentru depozitarea bunurilor abandonate sau depozitate ilegal pe domeniul public.

În plus, se poate pune în discuție și cea de-a doua teză din art. 2 alin. 1 lit. c din LCA, la care s-a făcut referire mai sus, reclamanta relevând că scopul ambelor contracte a fost legat de facilitarea unor servicii publice, prin desfășurarea de activități de colectare și valorificare a materialelor refolosibile, precum și ridicarea, transportul, depozitarea și paza construcțiilor provizorii ilegale care ocupă domeniul public sau privat fără forme legale.

Apoi, reclamanta mai arată că, atât în ceea ce privește încheierea celor două contracte, cât și în privința rezilierii acestora, prin hotărârile de consiliu local atacate, municipalitatea nu s-a comportat ca un simplu particular, ci ca o autoritate publică, îndreptățită și datoare să asigure o serie de servicii publice, în condiții de prevalență a interesului public de cel privat. În acest sens, se face trimitere la o serie de clauze din conținutul cărora rezultă faptul că pârâtul a fost preocupat, în primul rând, de protejarea interesului public, cum ar fi cea referitoare la posibilitatea prestării serviciului contractat și pe domeniul public, a retragerii contractului de concesiune, dacă interesul public o cere, la durata mare a concesiunii, etc.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că tribunalul a fost competent să soluționeze acțiunea în primă instanță, cu atât mai mult cu câtesențial este obiectul cererii deduse judecății, iar pârâtul nu a invocat, nici la fond și nici în recurs, incidente procedurale legate de această chestiune și nu a formulat obiecțiuni față de poziția reclamantei, exprimată conform celor mai sus redate.

În ceea ce privește problema de fond dedusă judecății, instanța de recurs constată că, prin raportare la poziția procesuală exprimată de către cele două părți, precum și la caracterul complex al cauzei, modul în care tribunalul s-a pronunțat asupra cererii denotă că în cauză este incident textul art. 312 alin. 5, teza I C.pr.civ., respectiv că nu a fost analizat, în mod efectiv, fondul pretențiilor reclamantei, prin prisma apărărilor formulate de pârât, această statuare fiind valabilă, mai cu seamă, în privința HCL nr. 8., privitoarea la rezilierea contractului de concesiune nr. (...).

Pentru a statua astfel, Curtea a luat în considerare, în primul rând, împrejurarea că, în privința contractului de concesiune, tribunalul s-a pronunțat asupra unor chestiuni care vizează raportul juridic dintre cele două părți și care nu au făcut obiectul criticilor nici unuia dintre recurenți, astfel de statuări intrând, ca atare, în puterea lucrului judecat și impunându-se atât instanței de recurs, cât și celei de rejudecare.

Astfel, o primă problemă este cea legată de modul de interpretare și coroborare a prev. art. 10.c.1 și 10.c.3 din contractul de concesiune, cu privire la care tribunalul a statuat că nu s-a instituit un pact comisoriu de ultim grad, rezilierea actului fiind condiționată de punerea reclamantei în întârziere, în condițiile art. 10.c.3.

În al doilea rând, s-a constatat că în speță nu a fost invocat vreun interes public care să pună pe un plan secundar principiul libertății contractuale, instanța fiind ținută să verifice condițiile „clasice"; ale rezilierii, respectiv existența unei neexecutări esențiale și imputabile a obligațiilor ce revin părții ce trebuia să fi fost pusă anterior în întârziere.

Pornind de la aceste premise, care, așa cum s-a arătat anterior, nu au făcut obiectul recursului declarat de către pârât, prima instanță s-a limitat la a aprecia că, raportat la cuprinsul notificării nr. 222926/451.1/(...) (fila 33 dosar fond), pârâtul nu a arătat în concret cauzele care au determinat intenția concedentului de a rezilia contractul, respectiv nerespectarea căror anume obligații contractuale i se reproșează reclamantei. S-a mai arătat că obligația autorității publice de a-și motiva intenția de reziliere, cu arătarea în concret a elementelor avute în vedere, ar fi permis reclamantei a evalua temeiurile și efectele acesteia și a se conforma, dacă ar fi considerat oportun.

Or, o astfel de abordare este contrazisă de simpla lecturare a acestei adrese, din conținutul căreia rezultă în mod clar că reclamantei i s-a reproșat neîndeplinirea obligației de amenajare a unui „. de mașini";.

În aceste condiții, ceea ce trebuie stabilit, în primul rând este ce înțeles au dat părțile, la momentul încheierii contractului, noțiunii de „. de mașini";, din cuprinsul înscrisurilor existente la dosarul de fond și al caietului de sarcini nerezultând în mod concret dacă ea cuprinde și realizarea de noi imobile cu destinația de depozite pentru materiale feroase și materiale neferoase și construirea de locuri de parcare și garare supra și subterane.

A. întrucât reclamanta a arătat că obligația de amenajare a cimitirului de mașini a fost adusă la îndeplinire, fără însă ca în sprijinul acestei apărări să fi fost administrată la fond probațiune pertinentă, iar în privința edificării depozitelor și a locurilor de parcare, aceasta nici măcar nu a contestat că nu și-a adus la îndeplinire această sarcină.

Ca atare, rămâne de stabilit dacă este vorba despre una și aceeași obligație, sau despre două îndatoriri diferite și dacă da, dacă ambele sunt esențiale îneconomia contractului de concesiune, așa cum rezultă din conținutul textelor art. 1 și art. 2 din actul de voință al părților (fila 22 dosar fond).

Pe de altă parte, nu este mai puțin adevărat că reclamanta a înțeles să invoce motive care, în opinia sa, justifică această neexecutare, constând în imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate, în contextul în care, la momentul întocmirii documentației pentru obținerea autorizației de construire, reclamanta a primit avize negative sau condiționări de amplasament din partea

SC ELECTRICA SA și a REGIEI DE APĂ C. C..

Or, în condițiile în care Curtea a constatat că argumentul primei instanțe conform căruia reclamantei nu i s-a imputat, prin notificarea emisă în baza clauzelor contractuale, neexecutarea unei obligații specifice și care să fi fost esențială în economia raporturilor juridice dintre cele două părți, concluzia logică este aceea că, în realitate, nu au fost analizate criticile reclamantei, prin prisma apărărilor pârâtului, nerealizându-se o cercetare veritabilă a fondului pretențiilor deduse judecății.

A. întrucât, în contextul mai sus prezentat, era necesar ca tribunalul să analizeze, pe fond, dacă în cauză sunt îndeplinite sau nu condițiile activării pactului comisoriu, respectiv dacă există sau nu o neexecutare reală a obligațiilor asumate de către reclamantă, din moment ce considerentele privind condițiile formale ale rezilierii, prevăzute contractual, nu pot fi reținute.

Ca atare, întrucât nu s-a stabilit care este întinderea obligației referitoare la edificarea unui „. de mașini";, precum și văzând că nu s-a contestat că locurile de depozitare și parcare și garare supra și subterane, nu s-au realizat, ceea ce trebuia să analizeze prima instanță era dacă, prin raportare la starea terenului de la momentul încheierii contractului de concesiune, se justifică invocarea apărării conform căreia neexecutarea contractului nu este esențială și nici ilicită.

În acest context, în doctrină s-a relevat că singura condiție absolut necesară în toate cazurile pentru pronunțarea rezilierii judiciare este neexecutarea ilicită a obligațiilor contractuale de către debitor, indiferent dacă neexecutarea este sau nu culpabilă. Excepție face situația în care neexecutarea s- a datorat unei cauze de forță majoră, când se pune problema caducității contractului și a suportării riscurilor contractuale ( L. P., Tratat de drept civil.., vol. II, Contractul, Ed. UJ, 2009, pag. 734-737).

Autorul citat nu neagă insă că, atunci când este sesizată cu astfel de litigii, instanța are îndatorirea să verifice dacă neexecutarea invocată este importantă și gravă, să cerceteze cu atenție cauzele și împrejurările neexecutării lato sensu a contractului și numai după aceea să stabilească dacă obligațiile contractuale pot fi sau nu executate și dacă se impune sau nu rezilierea, respectiv, în cazul nostru, dacă se justifică aplicarea pactului comisoriu inserat în contract, inclusiv din perspectiva necesității invocării acestuia cu bună-credință.

Drept consecință, Curtea constată că un astfel de demers nu putea fi întreprins, în mod efectiv, decât prin administrarea unei probațiuni pertinente, constând în întreaga documentație care a stat la baza încheierii HCL nr. 143 din (...) și a contractului de concesiune, a depunerii tuturor înscrisurilor care să ateste care au fost demersurile întreprinse de către reclamantă în vederea aducerii la îndeplinire a acestei obligații, de la semnarea contractului și până la emiterea hotărârii contestate, a răspunsurilor primite, precum și a altor mijloace de probă a căror necesitate ar putea rezulta din economia cauzei.

Scopul unei astfel de cercetări constă în lămurirea stării de fapt de la data încheierii contractului, respectiv a împrejurării dacă piedicile invocate acum de către reclamantă ar fi putut fi cunoscute încă de la acel moment, în situația în care aceasta ar fi acționat cu diligența unui bun proprietar, caz în care se pun în discuție înseși fundamentele raportului contractual, sau dacă ele s-au ivit peparcursul desfășurării relațiilor contractuale și, în acest ultim caz, dacă există sau nu o neexecutare care să fie ilicită și care să justifice rezilierea.

În acest context, funcție de rezultatele cercetării întreprinse pe marginea acestor aspecte, ar fi trebuit analizată și utilitatea administrării probei cu expertiza în construcții, urmând a se verifica situația de fapt a imobilului, în măsura posibilităților, atât în cursul anului 1998, cât și în prezent, și a se stabili care sunt costurile pe care le-ar presupune obținerea autorizației de construire, prin raportare la valoarea contractului, cu luarea în considerare a duratei acestuia, pentru a se vedea dacă edificarea cimitirului și/sau a depozitelor și a locurilor de parcare ar presupune, pentru reclamantă, costuri speciale și exorbitante, care nu au putut fi luate în calcul la semnarea actului și care ar face această obligație imposibil de executat, așa cum se afirmă.

De asemenea, prin raportare la probațiunea administrată la fond, ar fi util de stabilit dacă realizarea de către reclamantă a celor două magazii în soluție provizorie și demontabilă, cu structură metalică și închideri laterale, cu învelitoare din tablă galvanizată, ar putea fi apreciată ca îndeplinire, cel puțin parțială, a obligației de edificare a unor depozite, în limitele impuse de situația specifică a imobilului concesionat.

În plus, în cazul unui răspuns afirmativ, rămâne de văzut dacă reclamantei îi poate fi imputată împrejurarea edificării lor fără autorizație de construire, la dosar nesolicitându-se și nefiind depusă documentația care a fost returnată de către autoritate acesteia și nefiind elucidate nici motivele concrete pentru care ea a fost înapoiată.

Pentru toate aceste considerente și văzând și împrejurarea că nu a fost clarificat nici aspectul referitor la caracterul „. sau „de completare"; al contractului de asociere în participațiune, prin raportare la cel de concesiune, pe marginea acestei chestiuni, părțile situându-se pe poziții divergente, ca atare, rămânând a fi stabilit dacă acest act are sau nu existență de sine stătătoare și își poate produce, eventual, efectele independent, Curtea constată că, în baza art. 304,

304 ind. 1 și art. 312 alin. 1 și 5 C.pr.civ., se impune admiterea recursului declarat de pârâtul C. Local al mun. C.-N., casarea în întregime a sentinței tribunalului, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care urmează să administreze probațiunea necesară în vederea deplinei lămuriri a tuturor aspectelor relevate anterior.

De asemenea, după analizarea, în ansamblu, a raporturilor juridice dintre cele două părți, se va stabili, funcție de răspunsul dat chestiunii referitoare la raportul dintre cele două contracte, dacă, în ceea ce-l privește pe cel de asociere în participațiune, există o neexecutare esențială și ilicită din partea reclamantei. T., vor fi analizate și apărările legate de competența autorității emitente, reclamanta susținând că în mod greșit a fost aplicat textul art. 9.2 din contract, două dintre cele 3 obligații pretins neîndeplinite neîncadrându-se în prevederile art. 6 și 7.2 din același act.

În privința recursului declarat de către reclamantă, în condițiile în care acesta vizează doar aspectul referitor la cheltuielile de judecată și în care s-a apreciat a fi necesară trimiterea cauzei spre rejudecare, el va fi respins, urmând ca această problemă să își găsească rezolvare în fața primei instanțe, care va stabili, funcție de soluția pronunțată, care este partea căzută în pretenții.

PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE A dmite recursul declarat de C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 442 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. I. E. S. împotriva aceleiași sentințe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2.XI.2011.

Red.M.B./dact.L.C.C.

3 ex./(...)

Jud.fond: C. P.

← Sentința civilă nr. 411/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția...		Decizia civilă nr. 5894/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... →

Decizia civilă nr. 4308/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4308/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal