Sentința civilă nr. 712/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios A. ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 712/2011
Ședința publică de la 30 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ și cererea de suspendare a executării Deciziei nr.
22/(...), formulate de reclamantul M. DEJ R. PRIN P., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, având ca obiect litigii C. de C.
(Legea Nr.94/1992) și cerere de suspendare.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că prin încheierile de ședință din data de (...), respectiv (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale și scrise ale părților, încheieri ce fac parte din prezenta hotărâre.
C.
Prin cererea înregistrată pe rolul C. de A. C. sub nr. (...), reclamantul M. Dej a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr. VI 359/(...) emisă de Curtea de Conturi a României, anularea Deciziei nr. 22/(...) a Camerei de C. a jud. C. și suspendarea executării acestora, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii de suspendare, a arătat reclamantul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004, această măsură impunându-se, dat fiind cuantumul mare al sumelor de recuperat.
Pe fondul cauzei, arată reclamantul, în esență, că a respectat dispozițiile legale în materia salarizării, sportul de dispozitiv fiind acordat în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar în ceea ce privește persoanele care nu au fost cuprinse în aceste hotărâri, sporul de dispozitiv s-a acordat tocmai pentru a se evita discriminarea între salariații instituției.
De asemenea, sumele de bani acordate cu titlu de alocație de hrană și ajutor pentru refacerea capacității de muncă au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă, încheiat cu respectarea dispozițiilor legale și necontestat de prefect.
Mai arată reclamantul că indemnizația de conducere a fost acordată în mod legal persoanei care a exercitat temporar funcția de conducere, iar ajutoarele de urgență au fost acordate cu respectarea dispozițiilor Legii nr.
416/2001, fiind cuprinse în bugetul aprobat de C. Local al mun. Dej.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate ca nefondate.
Analizând actele și lucrările dosarului, C. reține următoarele:
Prin D. nr. 22/(...) emisă de C. de C. a jud. C., s-a dispus în sarcina reclamantului aplicarea mai multor măsuri, o parte dintre acestea fiind contestate.
Contestația reclamantului a fost însă respinsă prin Î. nr. VI 359/(...) emisă de Curtea de Conturi a României.
C. apreciază D. nr. 2/(...) emisă de C. de C. a jud. C. precum și încheierea pronunțată de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației reclamantului ca fiind nelegale parțial, din următoarele considerente:
Astfel, în urma controlului efectuat la U. A. T. a mun. Dej, C. de C. a jud. C. a constatat că au fost efectuate plăți necuvenite, reprezentând sporuri, prime, indemnizații și alte drepturi salariale, acordate angajaților entități, în sumă brută de 1.201.267 lei. Prin urmare, la pct. I. din decizie s- a dispus obligarea reclamantului la stabilirea întinderii prejudiciului urmare plății indemnizației de dispozitiv în sumă de 1.201.267 lei, care excede cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare și la luarea de măsuri în vederea recuperării acestuia, în condițiile legii; de asemenea, a fost obligat reclamantul să calculeze, să înregistreze în evidența contabilă și să regularizeze cu bugetele publice contribuțiile aferente drepturilor acordate necuvenit.
C. constată, însă, că aceste plăți au fost efectuate în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, respectiv a sentințelor civile nr. 2. și nr. 6. pronunțate de Tribunalul Cluj.
Faptul că, ulterior pronunțării acestor sentințe, Înalta Curte de
Casație și Justiție a pronunțat decizia de recurs în interesul legii nr.
37/2009 prin care a stabilit că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută la art. 13 din Legea nr. 138/1999, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul M. Administrației și I.lor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I. nu are relevanță în soluționarea prezentei cauze, fiind cunoscut că deciziile de recurs în interesul legii sunt obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilă, doar pentru viitor, nefiind de natură să afecteze legalitatea unei hotărâri judecătorești pronunțate anterior.
Prin urmare, fiind obligat la plata sumelor reprezentând sporul de dispozitiv prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, reclamantul era obligat să efectueze aceste plăți, care nu pot fi, în nici un caz, considerate nelegale.
Pentru aceste considerente, C. constată că măsura dispusă prin pct. I. din D. atacată este nelegală, motiv pentru care va dispune anularea acesteia.
La pct. I. din decizia contestată, s-a dispus obligarea reclamantului la stabilirea întinderii prejudiciului și la luarea de măsuri în vederea recuperării acestuia, în condițiile legii, pentru plățile nelegale efectuate personalului înscris în referatul nr. 26235/(...), în sumă de 59.340 lei, reprezentând spor de dispozitiv stabilit în sumă brută de 430 lei/persoană, care excede cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare; de asemenea, reclamantul a fost obligat să calculeze, înregistreze în evidența contabila și să regularizeze cu bugetele publice contribuțiile aferente drepturilor acordate necuvenit.
Reclamantul consideră că și această măsură este nelegală, în condițiile în care personalul înregistrat în referatul nr. 26235/(...) a încasat sumele cu titlu de spor de dispozitiv pentru a se evita o discriminare a acestuia în raport de persoanele care primeau acest spor salarial în virtutea hotărârilor judecătorești.
În acest context, C. reține unul dintre efectele esențiale ale hotărârilor judecătorești, respectiv cel al relativității, potrivit căruia o hotărâte judecătorească nu poate produce efecte decât pentru părțile litigante, nu și pentru persoane străine de proces.
Prin urmare, în condițiile în care persoanele menționate anterior nu au fost beneficiare ale unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care să recunoască în favoarea lor dreptul de a primi sporul de dispozitiv și în lipsa unei dispoziții legale exprese în acest sens, C. apreciază că plata, în favoarea acestora, a drepturilor salariale reprezentând sporul de dispozitiv a fost nelegală, astfel încât măsura impusă de C. de C. a jud. C. la pct. I. și menținută de Curtea de Conturi a României este legală și temeinică.
În continuare, la pct. I. din decizie, s-a dispus obligarea reclamantului la stabilirea întinderii prejudiciului și la luarea de măsuri în vederea recuperării acestuia, în condițiile legii, pentru plățile nelegale efectuate personalului entității, în sumă de 643.473 lei, reprezentând alocație de hrană și ajutor pentru refacerea capacității de muncă, care excede cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare; de asemenea, reclamantul a fost obligat să calculeze, înregistreze în evidența contabila și să regularizeze cu bugetele publice contribuțiile aferente drepturilor acordate necuvenit.
Consideră reclamantul că și această măsură este nelegală, în condițiile în care cheltuielile de personal pentru anul 2009 în sumă de 643.473 lei, reprezentând alocații de hrană și ajutor pentru refacerea capacității de muncă au fost cuprinse în contractul colectiv de muncă nr. 7142/(...), încheiat potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 188/1999, care conferă posibilitatea autorităților și instituțiilor publice de a încheia anual și în condițiile legii acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 25 din HG nr. 833/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, acestea nu pot conține prevederi contrare, drepturi și obligații sub nivelul minim stabilit prin acte normative; clauzele acordurilor colective nu pot excede sau, după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor și obligațiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligații suplimentare față de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu.
În acest context, C. apreciază că nu poate valida o asemenea clauză din contractul colectiv de muncă, deoarece suma acordată cu titlu de alocație de hrană și pentru refacerea capacității de muncă este acordată peste limitele legale și fără o bază legală, aspect care contravine ordinii de drept stabilite de lege în materia salarizării personalului bugetar și a funcționarilor publici, în special.
Astfel, dispozițiile legale în vigoare permiteau doar posibilitatea acordării tichetelor de masă, în măsura în care acestea erau prevăzute în buget, iar refacerea capacității de muncă a salariatului are loc exclusiv prin efectuarea concediului legal de odihnă și nicidecum prin acordarea unei sume de bani.
Prin urmare, C. constată că și aceste plăți, reprezentând alocație de hrană și ajutor pentru refacerea capacității de muncă, sunt nelegale, excedând cadrului legal în materia salarizării personalului bugetar, astfel încât măsura dispusă la pct. I. din decizie și menținută de C. de C. este legală și temeinică.
La pct. I. din decizia contestată, s-a dispus obligarea reclamantului la stabilirea întinderii prejudiciului și la luarea de măsuri în vederea recuperării acestuia, în condițiile legii, ca urmare a plății nelegale a indemnizației de conducere, în sumă de 7.937 lei; de asemenea, reclamantul a fost obligat să calculeze, înregistreze în evidența contabila și să regularizeze cu bugetele publice contribuțiile aferente drepturilor acordate necuvenit.
Pentru a aplica această măsură, a constatat C. de C. a jud. C., în urma controlului efectuat la entitatea reclamantă, că în perioada iulie 2008- iulie 2009 aceasta a plătit nejustificat 2 indemnizații de conducere aferente postului de director tehnic din cadrul UATM Dej.
Pentru a ajunge la această concluzie, a reținut C. de C. a jud. C. că, prin D. primarului nr. 1335/(...), ocupantul postului de director tehnic a fost mutat în postul de șef serviciu tehnic, șeful serviciului tehnic până la acea dată, prin D. nr. 1336/(...) fiind mutat pe postul de consilier în cadrul serviciului tehnic, iar unul din consilierii din cadrul serviciului tehnic fiind numit în funcția de director tehnic, prin D. nr. 1334/(...), toate aceste schimbări fiind făcute fără avizul Agenției Naționale a Funcționarilor P.i.
Prin sentințele civile nr. 504/(...) și 502/(...), Tribunalul Cluj a anulat dispozițiile emise de primar, cu consecința reintegrării în funcțiile de conducere a persoanelor destituite.
Având în vedere această stare de fapt, necontestată în cauză, a considerat pârâta că persoana numită temporar în funcția de conducere a beneficiat nelegal de indemnizația de conducere, care se impune a fi recuperată.
Problema care se pune în acest context este stabilirea momentului de la care hotărârile judecătorești își produc efectele, precum și a efectelor produse de acestea în ceea ce o privește pe persoana care a ocupat temporar funcția de conducere.
Din această perspectivă, C. constată că persoanele destituite nelegal au fost repuse în funcție, ca urmare a pronunțării hotărârilor menționate anterior, acestea fiind îndreptățite la plata de despăgubiri reprezentând indemnizația de conducere de care ar fi trebuit să beneficieze dacă nu ar fi fost destituite, începând chiar cu data trecerii acestora într-o funcție inferioară.
Cu toate acestea, în ceea ce o privește pe persoana care a ocupat temporar funcția de conducere, nulitatea nu operează retroactiv cu privire la repunerea părților în situația anterioară, ci doar pentru viitor, cunoscut fiind faptul că, în cazul constatării nulității unui contract cu executare succesivă, astfel cum este și cazul raportului de muncă, repunerea părților în situația anterioară operează doar pentru viitor, neputând afecta prestațiile executate deja.
Cu alte cuvinte, pentru munca desfășurată efectiv în cadrul exercitării funcției de conducere, indemnizația de conducere trebuie achitată, astfel încât C. nu poate achiesa la concluziile pârâtei C. de C., în sensul că reclamantul a achitat nelegal suma reprezentând indemnizația de conducere persoanei care a ocupat temporar această funcție.
Pentru aceste considerente, C. apreciind nelegală măsura dispusă la pct. I., urmează să o anuleze.
În fine, prin măsura impusă la pct. I. din decizie, s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația întinderii prejudiciului cauzat prin plata nelegală a ajutoarelor de urgență în sumă de 23.133 lei și luarea de măsuri pentru recuperarea acestuia, în condițiile legii.
Cu referire la această măsură, arată reclamantul că sumele necesare plății precum și destinația lor au fost prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2010 și aprobate de C. Local, în referatul de specialitate anexă la bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2010 sumele fiind prevăzute defalcat pe situațiile prevăzute de lege cât și pentru situații speciale, respectiv tratamente medicale, asigurare sume necesare subzistenței. A mai arătat reclamantul că a respectat dispozițiile Legii nr.
416/2001 și că dispozițiile primarului nu au fost contestate de prefect, deși au fost transmise acestuia pentru controlul de legalitate.
C. constată că nu se contestă în cauză faptul că, din totalul cererilor înregistrate, anchetele sociale efectuate au consemnat că în 8 cazuri sunt invocate accidente, iar în restul de 119 cazuri sunt invocate „alte motive";, dintre care cele cu repetabilitate mai mare invocă tratament medical, asigurarea subzistenței, plată chirie și utilități, în nici un caz nefiind invocate calamități naturale sau incendii.
Or, potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 416/2001, Guvernul, la propunerea M. M. și S. S., precum și primăriile pot acorda ajutoare de urgență, în limita fondurilor existente, familiilor sau persoanelor care se află în situații de necesitate datorate calamităților naturale, incendiilor, accidentelor, precum și altor situații deosebite stabilite prin lege. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 57 din HG nr. 1010/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.
416/2001, primarul poate acorda ajutoare de urgență familiilor sau persoanelor singure aflate în situații de necesitate datorate calamităților naturale, incendiilor, accidentelor, precum și pentru alte situații deosebite stabilite prin hotărâre a consiliului local.
Rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior că, pentru a putea acorda ajutoare de urgență familiilor aflate în alte situații deosebite decât cele reprezentate de calamități naturale, incendii sau accidente, nu este suficientă includerea sumelor necesare într-o hotărâre de consiliu local, ci este necesară emiterea unei hotărâri de către C. Local care să stabilească situațiile deosebite pentru care se pot acorda aceste ajutoare.
Or, în speță, deși nu exista o hotărâre de C. Local care să stabilească situațiile deosebite, altele decât calamitățile naturale, incendiile sau accidentele, pentru care se pot acorda ajutoare de urgență, C. constată că reclamantul a acordat, în mod nelegal, astfel de ajutoare pentru un număr de 119 cazuri, în care se invocau tocmai acele situații deosebite.
În consecință, plata acestor ajutoare fiind făcută cu nerespectarea dispozițiilor art. 57 din HG nr. 1010/2006, C. constată că în mod legal și temeinic reclamantul a fost obligat să stabilească întinderea prejudiciului cauzat prin plata nelegală a ajutoarelor de urgență în sumă de 23.133 lei și să ia măsuri pentru recuperarea acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, C. constată că Î. nr. VI359/(...) pronunțată de C. de C. și D. nr. 22/(...) emisă de C. de C. C. sunt nelegale doar în parte, cu privire la măsurile dispuse la punctele I. și I., care urmează a fi anulate.
În ceea ce privește cererea de suspendare, C. constată că, potrivit dispozițiilor art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente… persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
Rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior că, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, persoana vătămată trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a două condiții, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.
Cazul bine justificat este definit de dispozițiile art. 2 lit. t din Legea contenciosului administrativ, ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt
și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă este definită la lit. ș ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public.
În ceea ce privește condiția existenței cazului bine justificat, C. constată că aceasta este dovedită în cauză, cu atât mai mult cu cât s-a stabilit anterior nelegalitatea măsurilor dispuse la punctele I. și I., care au fost și anulate.
De asemenea, având în vedere cuantumul mare al sumelor pe care reclamantul ar trebui să le recupereze, C. apreciază că este îndeplinită și cea de-a doua condiție, a pagubei iminente.
Prin urmare, apreciind întemeiată cererea de suspendare, C. urmează să o admită, suspendarea operând până la soluționarea irevocabilă a fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
{ F. |HOTĂRĂȘTE}
Admite în parte contestația formulată de reclamantul M. DEJ, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI.
Anulează, parțial, Î. nr. VI359/(...), pronunțată de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și D. nr. 22/(...), emisă de CAMERA DE CONTURI CLUJ, cu privire la măsurile stabilite la punctele 1 și 4.
Admite cererea de suspendare.
Dispune suspendarea executării Încheierii VI359/(...) a C. DE C. A R., până la soluționarea irevocabilă a fondului cauzei.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 30 N. 2011.
PREȘEDINTE,
M. D.
GREFIER,
}
Red.MD/Dact. LC
2 ex./(...).
| ← Decizia civilă nr. 782/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 356/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
