Decizia civilă nr. 4322/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4322/2011
Ședința publică de la 03 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. Z., împotriva sentinței civile nr. 5., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul P. A. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. erează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus de către reclamantul intimat actele învederate de instanță, la termenul anterior.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 507 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea reclamantului P. A. M. și au fost obligate în solidar pârâtele, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - A. N. DE A. F. - A. F. P. A M. Z. să-i restituie suma de 3375 lei, reprezentând taxa pe poluare, achitată conform chitanței seria TS3A, nr.2376688 din (...), cu dobânda legală calculată de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele:
Acțiunea reclamantului se referă la faptul că a achiziționat după data de 01 iulie 2008, dintr-un stat membru al U. E. (așa cum este și R., începând cu 01 ian.2007) un autovehicul second-hand, pentru care a fost obligat să plătească, cu ocazia primei înmatriculări în R., o taxă pe poluare, conform legislației interne, respectiv O. nr.5., obligație care, astfel cum este reglementată, contravine în opinia sa dreptului comunitar (al U. E.), mai precis T.ului Constitutiv al C. (U.) E. (TCE), acesta din urmă având prioritate față de dreptul intern.
Prin O. nr. 50/21 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial din
25 aprilie 2008, s-au abrogat prevederile art. 2141) - 2143) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit însă prin același act normativcadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehiculele, care se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Astfel, potrivit art. 4 din O. nr. 5., obligația de plată a taxei pe poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R. și respectiv la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9 (forma în vigoare la data achitării taxei) și este o condiție prealabilă înmatriculării autovehiculului. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 90 paragraful 1 din T.ul de I. a C. E., nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altorstate membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Art. 90 din T.ul CE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul U. E.. Norma comunitară indicată se referă la interzicerea măsurilorprotecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare. Curtea E. de J. a statuat în acest sens că orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia și care reprezintă în fapt o taxă de înmatriculare propriu-zisă, constituie o taxa cu efect echivalent în sensul art. 23 si 25 T.C.E. ( hotărârile 17 octombrie 1997 I. E.,C-90/94; P., C- 213/96). În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat deasemenea că art.90 T.C.E, vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurenta dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import ( hotărârile 29 aprilie 2004 E.,C-387/01 și din 05 octombrie 2006 O. si O. C- 290/05 si C-333/05). Prin urmare, scopul general al art. 90 T.C.E., este acela de a asiguralibera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele si taxeleinterne care impun o sarcină fiscală mai consistenta produselor provenite din alte state membre, in comparație cu produsele interne. Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre ale U.E, în materie fiscală, de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară. Locul și rolul pe care disp. art. 90 alin. 1 TCE îl ocupă în sistemul prevăzut de T. este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice. În timp ce art. 23-25 TCE stabilesc faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 TCE, interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea E. de J. „. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărorforme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre";( cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55). Deși scopul declarat al adoptării OUG nr. 5., reprezentat de asigurarea protecției mediului, este în principiu corect, prin modalitatea de reglementare a taxei pe poluare, scade în mod evident interesul cumpărătorilor pentru autoturismele second-hand achiziționate din țările comunitare, măsura luată influențând opțiunea acestora. Cu alte cuvinte această taxă este de natură să diminueze introducerea în R. a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al U. E., cumpărătorii români fiind astfel determinați, din punct de vedere fiscal, fie să renunțe, fie să achiziționeze autoturisme noi sau second-hand, ce pot părea mai ieftine, deja înmatriculate în R.. Pentru a interpreta corect acest act normativ si a identifica intenția reală a legiuitorului, instanța a utilizat metoda de interpretare după scop (teleologică). Deși în expunerea de motive a OUG nr. 5. se arată că scopul legii este asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului , în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG 5., depus la P. sub nr. PL-x 536/(...) și disponibil pe site-ul C. D., este menționat in mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării in R. a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic, ceea ce însemnă că scopul real a acestui act normativ este o protecție a pieței interne de autovehicule, față de autovehiculele second-hand achiziționate din spațiul U.E. Este adevărat că O. 5., în formă actualizată, statuează prin art. 1 alin. (1) că"; taxa pe poluare pentru autovehicule se virează în bugetul F. pentru mediu și se manageriază de către A. F. pentru Mediu."; urmărindu-se în mod evident stabilirea neutralității fiscale a taxei însă, pe de altă parte, a rămas stabilit faptul că obligația de plată se naște, potrivit art. 4 lit. „a"; din același act normativ, „cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R.";. Cu alte cuvinte, prin direcționarea ei, taxa pe poluare are o aparentă neutralitate fiscală, însă prin scop și conținut, este similară taxei speciale pentru autovehicule instituită inițial prin art.214/1-2. Cod fiscal, pe care, de altfel, o înlocuiește ca denumire și destinație fără a-și pierde însă caracterul de impozit intern („măsură cu efect echivalent taxelor vamale";, în sensul definit de art. 28 din T.ul C. E..)asupra produselor similare importate din state membre ale U. E. . Că nu este vorba despre două taxe diferite prin natura lor, rezultă și din considerentele care au stat la baza D. nr.802/2009 a C. C., privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O. nr. 5., republicată, în ansamblul său, unde se reține printre altele că,";redefinirea unei taxe printr- un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe este identică"; Este bine de reamintit în acest context că în anul 2007, C. E. a declanșat împotriva R. o procedură precontencioasă de atenționare (,,infringement,,) determinată la acel moment de prevederile C. fiscal referitoare la taxa specială de primă înmatriculare. Astfel, C. E. a adresat în luna martie 2007, o scrisoare de punere în întârziere S.ui Român în cuprinsul căreia se aprecia că taxa de primă înmatriculare contravine T.ului de aderare și jurisprudenței C. E. de J. iar instanțele naționale au constatatla rândul lor nelegalitatea acestei taxe, raportat la normele de drept comunitar. Desigur că, o protecție adecvată a mediului ar fi presupus, în mod firesc, instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele înscrise în circulație sau aflate în trafic, potrivit principiilor „. plătește"; și al egalității în fața legii (nondiscriminării) sau, cel puțin, în vederea înlăturării oricărei discriminări în viitor, pentru toate autovehiculele supuse unei noi înmatriculări în R.. Principiul „. plătește"; este un principiu de drept comunitar ce trebuie aplicat corect și cu prioritate față de o reglementare națională contrară și acesta implică regula conform căreia, partea responsabilă pentru producerea poluării trebuie să fie răspunzătoare pentru daunele provocate mediului; or, taxei pe poluare instituită prin OUG 5. îi lipsește caracterul de taxă de mediu pentru simplul motiv că faptul generator al obligației de plată nu îl reprezintă împrejurarea că autovehiculul poluează ci, prima înmatriculare a acestuia în R.. Dacă în legislația internă s-ar aplica riguros principiul comunitar „. plătește";, conform scopului său logic și firesc, taxa pe poluare ar trebui achitată după înmatricularea autovehiculului, altfel, se poate ajunge în situația paradoxală că, din varii motive, proprietarul dorește să renunțe la înmatriculare sau aceasta nu mai este posibilă, ceea ce însemnă că autovehiculul nu este susceptibil de poluare dar în același timp, nici nu poate pretinde restituirea taxei, deoarece a fost impusă, în condițiile legii, ca o cerință obligatorie în vederea înmatriculării și achitată anticipat tocmai în acest scop și nu ca o veritabilă taxă pe poluare. Prin urmare, instituirea taxei pe poluare în modalitatea aleasă de legiuitor nu rezistă nici la interpretarea normei legale prin metoda reducerii la absurd (ad absurdum). Este unanim recunoscut atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja; judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T., să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Aceste prevederi comunitare au efect direct asupra ordinii juridice interne, de la data (...), odată cu aderarea R. la CE (în prezent Uniunea E., prin intrarea în vigoare a T.ului de la L., la data de 1 dec.2009) și se opun ca un stat membru să adopte dispoziții precum cele prevăzute de OUG 5., conform cărora pentru un autoturism produs în R. sau în alte state membre UE nu se percepe taxa pe poluare dacă a fost înmatriculat anterior în R., însă, se percepe o astfel de taxă dacă autoturismul, produs în țară sau în alt stat membru, este înmatriculat pentru prima dată în R., aceasta taxă fiind așadar o taxa cu efect echivalent , în înțelesul art.25 din T.ul CE, conform interpretărilor date de Curtea de Justiție E., după cum s-a arătat în precedent. Totodată, in jurisprudența referitoare la art. 90 din T.ul CE, Curtea de J. E. a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxă si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, însă cu condiția ca această taxă să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci se impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate. Taxa pe poluare introdusă prin disp. OUG nr. 5., reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei pe poluare, mai exact, a neutralității taxei. Deși este evident că toate autovehiculele aflate în parcul național auto din R. poluează, doar pentru autoturismele înmatriculate prima dată în R., după data de (...), se plătește o taxă considerată de legiuitor drept o taxă de mediu. Cum respectiva taxă este legată în principal de momentul înmatriculării și doar în subsidiar se au în vedere și alte elemente (pentru stabilirea cuantumului), este evident faptul, că dincolo de efectul protecționist și anticoncurențial al acesteia se instituie și o discriminare, care nu poate fi justificată în mod rezonabil și obiectiv, între două categorii de persoane: deținătorii de autoturisme înmatriculate după data de (...), care plătesc taxă pe poluare pentru că poluează și deținătorii de autoturisme înmatriculate în R. înainte de (...), care poluează în egală măsură și nu plătesc taxă pe poluare; se încalcă astfel, prin normele juridice interne adoptate în materie de poluare și prevederile Protocolul nr.12 la C. (europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, privind interzicerea generală a discriminării, instrument juridic internațional la care R. este parte încă din anul 1994 și care, de asemenea, are prioritate față de dreptul intern. Pe de altă parte, atâta vreme cât diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule ( indiferent de denumirea acesteia), aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu în defavoarea autovehiculelor provenite din Uniunea E., în scopul reînmatriculării lor în R., trebuie observat că taxa instituită prin OUG nr.5., contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Prin modificările succesive aduse OUG nr.5. prin O. nr.208/2008; 2. și nr.7/2009 s-au introdus începând cu data de (...) noi elemente de discriminare în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele pe poluare pe criteriul datei înmatriculării iar scutirea operează și ea după acest criteriu. Criteriul discriminatoriu al modului în care este percepută taxa pe poluare și caracterul vădit protecționist al producției interne de autovehicule, de această dată, rezultă mai ales din prevederile OUG nr.2., care exceptează de la plata taxei pe poluare anumite categorii de autovehicule , care se produc și în R.. Astfel, în preambulul Ordonanței de urgență nr. 2., care modifică și completează OUG nr. 5. , se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesară având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,, Potrivit art.III alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2. privind modificarea Ordonanței de urgență a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.. Cu alte cuvinte în acest caz este vorba despre o discriminare pozitivă și temporară, pentru anumite categorii de autovehicule, în scop protecționist (față de alte categorii de autovehicule) înmatriculate pentru prima dată în spațiul U. E., indiferent de țara de origine (producătoare). Cu toate acestea, în urma modificărilor aduse la Ordonanța de Urgență nr. 5., prin introducerea scutirii de la plata taxei pe poluare a unor categorii de autovehicule, inclusiv înmatriculate pentru prima dată în alte state membre ale U. E., C. europeană a declanșat o nouă procedură de „. și a emis un nou comunicat, înregistrat sub nr. IP/09/1012, la E., 25 iunie 2009, prin care a solicitat R. să își modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Conform acestui comunicat, C. E. a solicitat R. informații în legătură cu legislația acesteia privind aplicarea unei taxe pe poluare pentru autovehicule.„C. consideră că prevederile legislației românești, conform cărora taxa pe poluare se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare";, prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzută la articolul 226 din T.ul CE. Dacă nu primește un răspuns satisfăcător în termen de două luni, C. poate trece la a doua etapă a procedurii (emiterea unui aviz motivat) și, în final, poate prezenta cazul în fața C. de J. (…) C. sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, C. trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar. Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi(…) În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia C.i, criteriul „primei înmatriculări"; nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor. În anumite cazuri, acesta ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre. Dosarul este înregistrat la C. cu numărul de referință 2.. Drept urmare,";luând în considerare faptul că neasigurarea concordanței cu reglementarea comunitară va aduce prejudicii importante în relația R. cu Uniunea E.";, Guvernul a adoptat OUG nr.117 din 29 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr.926 din 30 decembrie 2009, cu articol unic, care prevede următoarele: (1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4, a căror capacitatecilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și autovehiculele N1 cu norma depoluare E. 4, înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al U. E. înperioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, beneficiază de exceptarea de la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, potrivit art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2. privind modificarea Ordonanței de urgență a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în condițiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în R. în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere. Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă că s-a stabilit un termen de grație până la care să fie înmatriculate anumite categorii de autovehicule provenite din spațiul U. E. și să fie înlăturată discriminarea pozitivă stabilită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2., revenindu-se practic la situația anterioară. Or, în aceste condiții, este de observat că scopul real declarat cu ocazia adoptării OUG nr.5., în forma inițială, respectiv efectul protecționist al acestui act normativ în ce privește piața internă de autovehicule second- hand precum și criteriul discriminator al primei înmatriculări în R., s-au păstrat în continuare, ceea ce înseamnă că până în prezent nu a intervenit o modificare legislativă de substanță a reglementării taxei pe poluare, în concordanță cu normele și principiile de drept comunitar (european), precum și recomandările C.i E., la care s-a făcut pe parcurs referire În concluzie, instanța urmează a constata că dispozițiile legale care au stat la baza perceperii taxei pe poluare (sau a refuzului de înmatriculare, după caz) rămân în continuare fără aplicabilitate, întrucât contravin normelor de drept comunitar și practicii C. E. de J. adoptată în materie de taxe, așa încât partea reclamantă este în drept la o justă și integrală despăgubire din partea S.ui Român, prin instituțiile sale ce au responsabilități în acest domeniu. În consecință, în baza considerentelor expuse, tribunalul a admis acțiunea promovată în sensul că a obligat pârâtele, să restituie părții reclamante, suma de 3375 lei, taxă pe poluare, achitată cu chitanța seria TS3A, nr.2376688 din (...), la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data cererii de restituire și până la achitarea integrală a sumei pretinse. În ce privește cheltuielile de judecată, acestea nu se justifică atâta vreme cât nu se poate reține o culpă procesuală din partea autorităților administrației publice, atributul interpretării legilor interne prin prisma normelor de drept comunitar, revenind exclusiv instanțelor de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită recursul, sa se modifice sentinta civila nr. 5. (...) in sensul: * respingerii acțiunii formulată de P. A. M. ca nefondată. În motivarea recursului, recurenta a arătat, în principal, că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a normelor comunitare. Deliberând asupra recursului, Curtea constată următoarele: În prezent, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru Mediu și M. Mediului. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008. Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc). Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de J. (cauza Simmenthal). De asemenea, critica recurentei referitoare la maniera de soluționare a cereri de acordare a dobânzilor, este nefondată, din următoarele considerente: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și pentru A. F. P. A M. Z. împotriva sentinței civile nr. 507 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 03 N. 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, L. U. M. D. R.-R. D. GREFIER, M. T. } Red.M.D./dact.L.C.C. 2 ex./(...). Judecător fond: S. M.
← Decizia civilă nr. 4855/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4936/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|