Decizia civilă nr. 4486/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A. ȘI F.
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4486/2011
Ședința din data de 09 N. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta S. I. SA împotriva sentinței civile nr. 39 pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...) al T. B.-N., în contradictoriu cu reclamanta M. V. și chemata în garanție A. N. DE A. F., având ca obiect - pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) recurenta-pârâtă a depus la dosarul cauzei note de ședință, în trei exemplare și întâmpinare la recursul declarat de A. N. de A. F., în trei exemplare.
Se constată că la data de (...) recurenta a înregistrat la dosarul cauzei o cerere de lăsare a cauzei la a doua strigare.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 pct. 2 Cod pr.civ.
În temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr. 554/. și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., Curtea constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Instanța, din oficiu, în temeiul art. 137 C.pr.civ. și art. 158, 159 C.pr.civ., art. 281-283 și urm. Codul muncii, invocă excepția necompetenței materiale a Secției Comerciale, de C. A. și F. a T. B.-N. în soluționarea fondului prezentului litigiu și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată. CURTEA Prin sentința civilă nr. 39 din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC I. SA. S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Agenției Naționale de A. F.. S-a admis acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta M. V. împotriva pârâtei S. I. SA și în consecință: - a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1.658 lei reprezentând impozit pe venit, contribuție de asigurări sociale de sănătate nedatorate. S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC I. SA împotriva chematei în garanție A. N. de A. F.. - a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1.658 lei reprezentând obligațiile fiscale menționate nedatorate; - s-a respins capătul de cerere privind obligarea chematei în garanție la plata către pârâtă a sumei de 1528 lei, ca inadmisibil P entru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, și cum, în cauză, pârâta SC I. SA a ridicat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei pentru lipsa procedurii prealabile și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar chemata în garanție ANAF a ridicat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, tribunalul a pus în discuție excepțiile ridicate, pe care le-a apreciat ca fiind neîntemeiate, respingându-le ca atare, pentru considerentele ce urmează: Potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/. a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, or, în speță, acțiunea reclamantei nu are ca obiect anularea unui act administrativ unilateral, astfel cum este definit la art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/. (ci vizează restituirea unor sume de bani, care i-au fost reținute de pârâtă, în calitate de angajator, cu ocazia acordării unor plăți compensatorii cuvenite reclamantei, în calitate de salariat, în cadrul raporturilor juridice de muncă încheiate între părți), iar pârâta nu este o autoritate publică, în sensul disp.art.2 alin.1 lit.b din aceeași lege. Așa fiind, parcurgerea procedurii prealabile instituită de art.7 alin.1 din Legea nr.554/. nu este necesar a fi realizată în privința acțiunii reclamantei, și astfel excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei pentru neparcurgerea procedurii prealabile, invocată de pârâta SC I. SA, în temeiul art.109 alin.2 Cod procedură civilă și art.6 alin.2, raportat la art.7 alin.1 și alin.2 din Legea nr.554/. este neîntemeiată. Acțiunea reclamantei are ca obiect restituirea unor sume de bani, despre care afirmă că i-au fost reținute în mod nelegal și virate la bugetul de stat de către pârâtă, cu titlu impozit pe venit și contribuții sociale, cu ocazia concedierii reclamantei, prin procedura concedierii colective (deci, în cadrul raporturilor juridice de muncă), or, în raport de această împrejurare, este firesc și legal ca acțiunea reclamantei să se îndrepte împotriva angajatorului, respectiv pârâtei, care a făcut reținerile bănești și în consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive, ridicată de pârâtă, este neîntemeiată. Este în afara oricărui dubiu, nefiind contestat de către părți, că sumele pretinse de reclamantă a fost reținute de pârâtă și virate la bugetul de stat, în conturile administrate de A. N. de A. F., așa cum rezultă și din dispozițiile art.114 alin.2 indice 1 din OG nr.92/2003 și în condițiile în care pârâta ar fi obligată la restituirea sumelor reținute către reclamantă, este justificată o cerere a pârâtei, formulată prin cererea de chemare în garanție,de a fi obligată chemata în garanție ANAF de a-i plăti sumele cuvenite reclamantei, acesta în considerarea disp.art.60-63 Cod procedură civilă. În această privință mai trebuie menționat că la judecarea cererii de chemare în garanție formulată de către pârâtă, trebuie să se stabilească care sunt raporturile juridice dintre cel care chemă în garanție și chematul în garanție, drepturile și obligațiile acestora, iar în cauză, chiar și chemata în garanție, prin întâmpinare susține că restituirea sumelor solicitată de către reclamantă și invocată de către pârâtă, nu poate fi încadrată în nici una din situațiile prev.de artr.117 lit.a-h din OG nr.92/2003, cărora le-ar fi aplicabilă procedura specială de restituire prevăzută de pct.2 din Anexa 1 la O. nr. 1. 2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget. Prin urmare, nu se poate pune problema ca reclamantul, în privința acțiunii principale, precum și pârâta, în privința cererii de chemare în garanție, să fi fost obligate să parcurgă procedura specială fiscală, mai sus menționată, mai înainte de introducerea acțiunii, și în consecință excepția inadmisibilității acțiuni reclamantului pentru neîndeplinirea procedurii administrativ jurisdicționale, în considerarea disp.art.117 Cod procedură fiscală, ridicată de către pârâta SC I. SA, precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea aceleiași proceduri administrativ jurisdicționale, ridicată de chemata în garanție ANAF sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare. În ce privește fondul cauzei instanța a reținut starea de fapt ce va fi redată în continuare: Prin Programul de concediere colectivă nr.638/(...), adoptat de SC I. SA, având în vedere Decizia Directorului General nr.61/(...), a fost aprobat programul de aplicare a măsurilor de concediere colectivă, după care, în baza acestui program, în temeiul art.65(1) și art.66 din Codul muncii, a fost emisă Decizia de concediere individuală nr.26/(...) a SC I. SA, prin care s-a dispus concedierea salariatei M. V., cu acordarea drepturilor prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, în vigoare la data concedierii (art.104, pct.5), inclusiv a plăților compensatorii acordate de angajator în sumă totală de 5.630 lei (potrivit adeverinței f.5), din care s-a reținut și virat la bugetul consolidat al statului suma de 1.658 lei, reprezentând impozit 16% = 757 lei, contribuție asigurări sociale 10,5 % = 591 lei și contribuții asigurări sociale de sănătate 5,5% = 310 lei. Potrivit art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere individuală și efectuării plăților compensatorii către reclamant), nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective. Este adevărat, cum se susține prin întâmpinările formulate de către pârâta SC I. SA și chemata în garanție ANAF că, potrivit pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr.44/., veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unei legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă, instanța constată că prevederile de mai sus aufost adoptate printr-o hotărâre de G., în executarea unei legi (Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal), act normativ cu forță juridică superioară, iar potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative data în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor G.ului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Așa fiind, prin prevederile pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.571/2003 aprobate prin HG nr.44/., nu se poate contraveni prevederilor art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plăți compensatorii,calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, și drept urmare, se impune a se acorda prioritate de aplicare acestor prevederi legale, în sensul că plățile compensatorii acordate reclamantei, căreia i s-a desfăcut contractul individual de muncă, pe baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal plățile compensatorii au fost supuse impozitului de 16%, calculat, reținut și virat de pârâtă bugetului de stat. Așa cum s-a mai arătat, din suma acordată reclamantei cu titlu plăți compensatorii, i s-a reținut și suma de 591 lei, cu titlu contribuție asigurări sociale, ce a fost virată la bugetul de stat de către pârâtă, însă, instanța constată că potrivit art.21 alin.6 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, contribuția de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul contribuției de asigurări sociale. Prin urmare, în cazul de față, când s-au acordat reclamantei plăți compensatorii, contribuția de asigurări sociale de 10,5% se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj de către angajator și nu din veniturile cuvenite reclamantei cu titlu plăți compensatorii. Așadar, în mod nelegal i s-a reținut reclamantei contribuția de asigurări sociale de 10,5%, perspectiv suma de 591 lei, și dacă această contribuție nu a fost percepută, așa cum se impunea angajatorului, respectiv pârâtei, această împrejurare nu poate fi rezolvată în litigiul de față, deoarece instanța nu a fost investită în acest sens, iar potrivit art.129 alin.6 Cod procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Potrivit art.257 alin.6 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum și asupra îndemnizațiilor reglementate de OUG nr.158/2005, și cum, în speță, este vorba de acordarea unor plăți compensatorii, acordate reclamantei cu ocazia disponibilizării și aplicării unui program de concediere colectivă, reclamanta nu datora contribuția de asigurări de sănătate de 5,5%, calculată asupra sumei ce reprezintă cuantumul total al plăților compensatorii, respectiv suma de 310 lei, ce i s-a reținut în mod nelegal de pârâtă, fiind virată la bugetul de stat, și astfel este justificată cererea reclamantei, aceea de restituire a sumei în discuție. În condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantei în temeiul legii, contractului colectiv de muncă și programului de concediere colectivă, iaraceste operațiuni au fost efectuate de către pârâtă, în calitate de angajator, este întemeiată acțiunea reclamantei în sensul obligării pârâtei la restituirea impozitului și contribuțiilor ce i s-au calculat și reținut în mod nelegal, și cum sumele reținute reclamantului au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de A. N. de A. F., este întemeiată și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție ANAF, în privința sumelor ce vor fi restituite reclamantei, aceasta în temeiul art.60-63 Cod procedură civilă. S-a mai reținut că prin cererea de chemare în garanție, în principal - pârâta a solicitat obligarea ANAF la plata sumei de 3.186 lei, reprezentând impozite și contribuții reținute de la salariat,în valoare de 1.658 lei, plătite și virate prin O. și nr.998/2009 + contribuții datorate de angajator pentru plățile compensatorii acordate salariatului în sumă de 1528 lei (reprezentând contribuție la pensie = 1171 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuție accidente de muncă = 16 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuție la sănătate = 293 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale, și; contribuție concedii îndemnizații = 48 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale, plata realizându-se cu OP nr.998/.2009). Chemata în garanție nu a contestat virarea și respectiv încasarea acestor sume. Însă referitor la solicitările pârâtei formulate prin cererea de chemare în garanție, instanța a constatat că în cauză cadrul procesual a fost stabilit prin pretențiile formulate de reclamant prin acțiunea introductivă pentru suma de 1658 de lei. În consecință tribunalul a apreciat că pretențiile proprii ale pârâtei față de chemata în garanție pentru suma de 1528 de lei exced prezentului dosar, acestea putând fi eventual solicitate de pârâtă printr-o acțiune separată în care SC I. SA să aibă calitate de reclamantă, în consecință acest petit din cererea de chemare în garanție a fost respins ca inadmisibil în prezenta cauză. Pentru considerentele menționate și în baza textelor de lege citate instanța a admis în întregime acțiunea introductivă și numai în parte cererea de chemare în garanție potrivit dispozitivului prezentei sentințe. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. I. S. B. prin care s-a solicitat în principal - modificarea sentinței atacate, in totalitate, insesnsul respingerii cererii introductive de chemare in judecata formulata de catre reclamant; iar în subsidiar - modificarea sentinței atacate, in parte, in sensul obligarii chematului în garanție la despagubirea suplimentara a societății si cu valoarea de 1. 778 lei. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că la originea cauzei se afla cererea unui salariat concediat din firma (urmare unor masuri de restructurare a societatii) care solicita restituirea sumei de 1.658 lei, suma ce acesta considera ca i-a fost retinuta nelegal din valoarea bruta a compensatiei banesti acordate cu ocazia concedierii colective. Valoarea retinuta reprezinta impozitele si contributiile aferente compensatiei banesti brute acordate cu ocazia concedierii co1ective, suma ce a fost virata ulterior de catre angajator în conturile de colectare a creantelor bugetare administrate de A. - conturi deschise la T. S. Compensatia baneasca ce s-a acordat salariatului cu ocazia concedierii a fost acordata de angajator in baza contractului colectiv de munca, sumele acordate fiind plătite din fondul de salarii al angajatorului. Hotărârea a fost pronunțata cu încălcarea / aplicarea gresita a legii, art.304, pct.9. A solicitat respingerea actiunii reclamantului ca inadmisibila întrucât acesta a inteles sa cheme în judecata în calitate de pârâta o persoana juridica de drept privat (I.) si nu o autoritate publica. Fiind in prezenta unui litigiu de natura fiscala piritul trebuia sa fie o autoritate publica. F. de acest aspect, solicită să se constatate ca prin hotărârea de fond au fost incalcate in mod brutal dispozițiile speciale prevăzute de art.1 / art.2, alin.1, litera "b) "din Legea nr.554 /.. A mai solicitat respingerea actiunii reclamantului ca inadmisibila intrucit acesta nu a inteles sa utilizeze in conditiile legii procedurile prealabile declansarii unei acțiuni in contencios administrativ. A aratat ca pentru a putea judeca in fond cererea reclamantului acesta era obligat sa utilizeze, in prealabil, in mod legal, una din urmatoarele proceduri la alegerea sa : - fie sa utilizeze procedura speciala prevazuta de O. nr.1899 /. - act normative emis in baza dispozitiilor art.117 din Codul de procedura fiscala: - fie sa utilizeze procedura contenciosului administrativ. Or, reclamantul nu a utilizat, in conditiile legii, niciuna din aceste proceduri imperative. In aceste circumstante, solicită să se admită recursul si să se procedeze la modificarea in totalitate a sentintei atacate in sensul respingerii cererii introductive a reclamantului ca inadmisibila intrucit cererea acestuia a fost depusa la instanta cu nerespectarea procedurii prealabile prevazute de legiuitor. Pe fondul cauzei, se face referire la faptul că prima instanță ar fi înlăturat de la aplicare o prevedere legală, fără a face apel la disp. art. 4 din Legea nr. 554/., iar al doilea aspect de nelegalitate consta in confuzia pe care o face instanta de judecata când apreciaza ca sumele acordate reclamantului reprezinta in terminologia juridica "plati compensatorii" . Revenind la cazul nostru suntem in urmatoarea situatie: - au fost efectuate concedieri colective ce au determinat disponibilizari de salariati; - prin contractul colectiv s-a stabilit ca persoanele disponibilizate vor benficia in functie de vechimea in munca de plati compensatorii (in realitate fiind vorba de compensatii banesti) ; - plata acestor sume s-a suportat de catre angajator din fondul propriu de salarii. Din perspectiva legala, rezulta fara echivoc ca platile acordate salariatilor disponibilizati de catre firma prin concedieri colective, in cursul anului 2009, sunt in realitate compensatii banesti. Concluzionând, in înțelesul strict al legislatiei fiscale, denumirea de plata compensatorie este recunoscuta / acceptata numai pentru sumele stabilite cu aceasta destinade prin acte normative speciale. Al treilea aspect de nelegalitate consta în faptul ca instanta retine pentru compensatiile bănești acordate de I. reclamantului tratamentul fiscal aplicabili platilor compensatorii respectiv stabileste in mod eronat ca sumele acordate nu trebuiau supuse obligației legale de impozitare. In concluzie, instanta a admis cererea reclamantului pe baza unui text de lege care nu are incidenta legala pentru solutionarea in fond a pricinii de fata. F. de acest aspect, solicită a constata ca prin hotarârea pronuntata au fost inlaturate in mod nelegal de la aplicare dispozitiile pct.68, litera "1)" dinnormele metodologice de aplicare ale codului fisca!. In aceste circumstante, solicită sa se admită recursul si sa se procedeze la modificarea sentintei atacate in sensul respingerii cererii introductive a reclamantului ca neintemeiata intrucit compensatiile banesti acordate au fost corect impozitate de catre angajator . În subsidiar, se solicită modificarea hotarârii atacate, în parte, in sensul obligarii chematului in garantie la despagubirea suplimentara a societății recurente si cu valoarea de 1. 528 lei. Prin cererea de chemare in garantie, a solicitat despagubirea firmei noastre cu valoarea totala a contributiilor (atât contributii proprii ale angajatorului cit si contributii proprii ale salariatului) virate de catre I. in conturile administrate de A. deoarece impozitarea compensatiilor banesti reprezinta o operatiune juridica unica (act juridic unic) ale carei efecte nu pot fi tratate (soluționate) disociat. Analizând recursul declarat în cauză în special prin prisma motivului derecurs invocat din oficiu de către instanța de recurs, se rețin următoarele: Acțiunea introductivă de instanță a fost înregistrată de reclamant la data de (...) sub nr. (...) la T. B.-N. secția de contencios administrativ și fiscal. Prin cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva pârâtei SC I. SA B. în calitate de fost angajator al acestuia s-a solicitat să se constate că pârâta, în mod nelegal și fără existența unui titlu de creanță, a reținut și virat la bugetul de stat, impozitul pe venit și contribuțiile la asigurările sociale, calculate asupra sumei de 5.630 lei încasată de reclamant la data de (...) cu titlu de salarii compensatorii cu ocazia concedierii acestuia prin procedura concedierii colective și să fie obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1.658 lei reprezentând impozitul și contribuțiile la asigurările sociale, reținute și virate la bugetul de stat în mod nelegal. În drept, reclamantul a invocat în principal normele consacrate de art. 281-283 din Codul muncii și art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal. Pârâta a solicitat, între altele, chemarea în garanție a Agenției Naționale de A. F. B. solicitând în principal obligarea la plata cu titlu de despăgubiri a sumei reprezentând impozite și contribuții reținute de la salariat la care se adaugă contribuții datorate de angajator pentru plățile compensatorii acordate salariatului iar în subsidiar a solicitat obligarea cu același titlu la plata sumei reprezentând impozite și contribuții reținute de către societate de la angajat cu ocazia acordării plăților compensatorii. În analiza motivului de recurs de ordine publică, Curtea are în vedere că pentru a caracteriza acțiunea introdusă, instanța trebuie să se orienteze nu numai după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți, ci după cel pe care reclamantul a înțeles să-l atribuie acelor termeni, după natura dreptului și a scopului urmărit prin exercitarea acțiunii. Cu toate acestea, instanța nu poate, însă , în virtutea dispozițiilor art. 84 C.pr.civ., să considere acțiunea ca fiind de contencios administrativ fiscal câtă vreme prin cererea de chemare în judecată reclamantul a cerut ca aceasta să fie judecată ca litigiu de muncă bazat pe raporturile invocate dintre angajat și angajator invocând în acest sens în drept art. 281-283 din Codul muncii. Trebuie notat că reclamantul nu a fost citat cu mențiunea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la această problemă de drept, calificarea acțiunii nefiind făcută deci în contradictoriu cu acesta, dosarul fiind înregistrat pe rolul secției de contencios administrativ, cu ignorarea precizărilor exprese din conținutul ei, respectiv a cadrului procesual, astfelcum a fost el fixat, în baza principiului disponibilității, de către reclamant, în ceea ce privește părțile, obiectul și cauza cererii de chemare în judecată. Pe cale de consecință, învestirea Secției comerciale de contencios administrativ și fiscal a T. B.-N. este nelegală. În altă ordine de idei, Curtea reține că raportat la obiectul acțiunii și a cadrului procesual, a modului de concepție a demersului său judiciar, acțiunea nu poate fi calificată ca fiind un litigiu de natură fiscală. Și este așa, deoarece contenciosul administrativ fiscal este o specie a contenciosului administrativ . Or, conform art. 2 alin. 1 lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/. cu modificările și completările ulterioare, prin noțiunea decontencios administrativ se înțelege: activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Raportând această definiție la dispozițiile art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, vom putea să reținem că prin contencios fiscal se înțelege activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ și fiscal competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin părți ale litigiului sunt pe de o parte contestatarul ori persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212 din legea procesual fiscală iar pe de altă parte organul de soluționare a contestațiilor după distincțiile prevăzute la art. 209 C., iar obiectul litigiului privește contestarea deciziilor emise în soluționarea contestațiilor. Or, în speță se observă că reclamantul nu numai că nu contestă vreo decizie emisă de un organ de soluționare a contestațiilor din cele prevăzute la art. 209 C. dar nu a chemat în judecată în cererea principală vreun alt organ al statului cu atribuții în materie fiscală. Din această perspectivă, litigiul dedus judecății pe calea acțiunii principale așa cum a fost conceput de reclamant nu poate fi calificat ca fiind de natură fiscală lipsindu-i elementele fundamentale pentru a putea fi calificat astfel. Având în vedere că reclamantul în calitate de salariat (art. 282 lit. a din Codul muncii) a chemat în judecată angajatorul (art. 282 lit. b din Codul muncii ) său trimițând în motivare la prelevări de sume de bani pe care acesta le-a făcut în această calitate în temeiul raportului juridic de muncă (art. 281 din Codul muncii), care afirmativ l-au prejudiciat pe reclamant iar pentru despăgubiri acesta a invocat dispozițiile de ansamblul ale art. 281 - 283 din Codul muncii, dispoziții legale care configurează natura juridică a contenciosului de dreptul muncii pe care reclamantul a vrut să o imprime demersului său, Curtea ținând seama și de principiile ce decurg din dispozițiile art. 84 C.pr.civ. și cel al disponibilității califică acest litigiu ca fiind un conflict de muncă de competența jurisdicției muncii. Pe cale de consecință, Curtea va statua că sentința atacată este lovită de nulitate absolută fiind dată cu încălcarea normelor legale imperative în materia competenței instanțelor judecătorești. Dat fiind motivul de recurs prevăzut la art. 304 oct. 3 C.pr.civ. în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/. corelat cu art. 312 alin. 1-3 și alin. 6 C.pr.civ., Curtea va admite recursul formulat și ca o consecință va casa în întregime sentința recurată și va trimite dosarul spre rejudecareinstanței competente, recte T. B.-N. secția I civilă, completul specializat în materia litigiilor de muncă. Prin soluția de față, Curtea nu neagă faptul că raportul juridic în baza căruia angajatorul care, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare în temeiul art. 40 alin. 2 lit. f) din Codul muncii corelat cu art. 58 din Codul fiscal, este obligat să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii, ar avea altă natură juridică decât un raport juridic de drept fiscal guvernat de normele C. fiscal (art. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal). Și este așa deoarece, deoarece reținerea și virarea contribuțiilor și impozitelor datorate de salariați, în condițiile legii, prin reținere la sursă, este o operațiune pe care angajatorul o efectuează în calitate de mandatar al bugetului de stat distinct de raportul juridic de muncă în virtutea căruia angajatorul face plata salariului către angajat. Într-o astfel de situație raportul juridic de drept fiscal se încheie între contribuabil (salariat) și organul fiscal (administrația fiscală competentă) prin intermediul angajatorului (mandatarul organului fiscal) iar conflictul ce are ca obiect acest raport juridic este de drept fiscal suspus competenței materiale a instanțelor judecătorești prevăzute la art. 10 din Legea nr. 554/.. Așa fiind, atunci când sumele cu titlu de contribuții și impozite datorate de salariați, în condițiile legii, reținute la sursă sunt virate bugetelor autorităților fiscale, conflictul în legătură cu modalitatea de impunere, reținere și virament nu se angajează direct cu angajatorul ci cu autoritatea fiscală, prin utilizarea procedurii prealabile a contestației prevăzute de art. 205 C. iar atunci când este vorba de o cerere de restituire a unor sume plătite ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale (art. 117 alin. 1 lit. d) din Codul fiscal) se soluționează conform art. 117 alin. 6 din Codul fiscal prin O. nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, emis de Ministerul Finanțelor Publice. Abia după epuizarea acestor căi administrative, în situația în care persoana se consideră vătămată are dreptul de a apela la jurisdicția de contencios fiscal, caz în care trebuie să fie chemat în judecată alături de organul fiscal și angajatorul (plătitorul de venituri), pentru opozabilitate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE Admite recursul declarat de SC I. SA împotriva sentinței civile nr. 39 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N. pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare T. B.-N. - Secția a I-a civilă-litigii de muncă. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). Red.M.B./dact.L.C.C. 3 ex./(...) Jud.fond: V. C.
| ← Decizia civilă nr. 2258/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4367/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
