Decizia civilă nr. 4820/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂNR. 4820/2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C. împotriva sentinței civile nr.1434/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj, privind și pe intimat SC C.ANA SA, având ca obiect anulare act administrativ decizia nr. 268/2010 emisă de A. C.- art. 85 din L. nr. 7..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat substituent Criste I. T. pentru intimat și consilier juridic M. G. pentru recurentă.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că la data de 14 noiembrie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul recurentei. Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale. Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele invocate în memoriul de recurs. Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată. Curtea reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 1.434 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., s-a admis cererea formulată de reclamanta S. „C.ANA"; S. C.-N., în contradictoriu cu pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C. și, în consecință a fost anulată în parte Decizia nr. 274/(...) emisă de A. C., iar pârâta fost obligată la plata către reclamantă a subvenției prevăzute de art.85 alin.1 lit. b din L. nr. 7. și pentru perioada mai 2009 - aprilie 2010. În final, a fost obligată pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 4,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de (...), reclamanta a încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată nr. 623/(...), cu o persoană șomeră care la data respectivă îndeplinea condițiile prevăzute de art. 85 din L. nr. 7.. Ulterior, la data de (...) reclamanta a adresat o cerere către pârâtă cu solicitarea de a beneficia de subvenția prevăzută la articolul menționat, scop în care a prezentat și convenția conform anexei la actul normativ. Potrivit art. 85 alin. 1 din L. 7., angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, absolvenți ai unor instituții de învățământ superior sunt scutiți pe o perioadă de 12 luni de plata contribuțiilor datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă absolvenților încadrați, și primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 2 ani. Reclamanta a depus lunar toată documentația pentru a obține subvenția prevăzută de art.85 alin.1 din L. 7., aceasta fiind înregistrată inițial la data de (...). Nu s-a făcut dovada virării ulterioare a sumelor de bani cuvenite reclamantei, deși aceasta a făcut dovada depunerii documentației aferente până în luna aprilie 2010 inclusiv. Ulterior, reclamanta a primit decizia contestată, emisă la mai mult de un an de la data depunerii cererii inițiale de acordare a sumelor prevăzute de lege, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că cererea a fost aprobată, dar numai începând cu data de (...). Pârâta a invocat prevederile relevante ale Legii 500/2002 care îi interzic să efectueze plăți după atingerea sumei maxime aprobate prin bugetul asigurărilor sociale, fiind numai ordonator terțiar de credite și se supune ordonatorului principal de credite, însă instanța de fond a apreciat că nu pot fi în niciun caz imputabile reclamantei disfuncționalitățile generale de ordin financiar sau cele legate de distribuirea fondurilor între ordonatorii de credite. A. aspecte nu pot sub nicio formă afecta existența și/sau cuantumul unor drepturi stabilite imperativ de lege care, în speță, sunt de natură a stimula încadrarea în muncă a unor anumite categorii sociale. Instanța observă că textul legal nu condiționează acordarea subvenției de prevederile bugetare sau de un acord al vreunei autorități, ci prevede că angajatorul beneficiază de acea sumă de bani prin simpla îndeplinire a condițiilor prevăzute la art.85, desigur doar dacă formulează cerere în acest sens. T. nu a putut reține nici susținerea conform căreia pârâta nu și-a dat consimțământul la încheierea convenției cu reclamanta; instanța apreciind că, dacă sunt îndeplinite restul cerințelor legale pentru acordarea subvenției, aceasta nu poate fi condiționată de semnarea propriu - zisă a convenției (care poate fi refuzată pe motive neîntemeiate de agenția județeană, cum, de altfel, se și invocă în speță). Având în vedere considerentele expuse, instanța a reținut că decizia contestată este nelegală, motiv pentru care a admis acțiunea, a anulat în parte decizia nr. 268/2010 și a obligat pârâta la plata către reclamantă a subvenției prevăzute de art.85 alin.1 din L. 7. aferentă perioadei mai 2009 - aprilie 2010. În temeiul art.274 C.proc.civ, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4,3 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar achitate de reclamantă. Împotriva acestei sentințe, pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinței recurate și respingerea contestației înaintată de reclamanta S. C. S. C.-N., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.8 si 9 Cod proc. civ.. În motivarea recursului, pârâta a arătat că așa cum reiese din conținutul art. 1 al deciziei nr. 268/(...) emisă de A. C., respingerea solicitării s-a făcut în temeiul Legii nr. 500/2002 actualizata, privind finanțele publice, care stabilește principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitățile instituțiilor publice implicate in procesul bugetar. Astfel, la art.l alin.2 lit.b) din L. nr.500/2002 se prevede că dispozițiile acestei legi se aplica in domeniul elaborării, aprobării, executării si raportării bugetului asigurărilor sociale de stat. Î. legea bugetară anuală prevede si autorizează, pentru anul bugetar, veniturile si cheltuielile bugetare, precum si reglementările care sunt specifice exercițiului bugetar, reiese în mod clar din textul de lege faptul că sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prev. la art.l alin.2, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează si se efectuează plăti, reprezintă limite maxime care nu pot fidepășite, in conformitate cu art.4, alin.2. Mai mult, în conținutul art.4 alin.3 din L. nr. 500/2002 se prevede în mod strict faptul că angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, rezultând astfel că acest tip de cheltuieli nu poate fi depășit, fiind definit si materializat ca un cuantum fix alocat si cu o destinatie precisă. Astfel toate instituțiile publice, implicate în procesul bugetar sunt obligate să respecte prevederile prezentei legi supunându-se în cazul de față la o limitare a cheltuielilor ca urmare a atingerii unui prag maxim al fondurilor cu destinație precisă. Totodată, în conformitate cu art. 14 alin. l-3, cheltuielile bugetare au o destinație precisă si limitată si sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice si în legile bugetare anuale. De asemenea, nici o cheltuiala nu poate fi înscrisă în bugetele prev. la art.1 alin.2 si nici angajată si efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuiala, așa cum nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonantă si plătită dacă nu este aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare. A mai învederat pârâtă că, la fel ca alte instituții publice, are doar calitatea de ordonator tertiar de credite si în consecință se supune ordonatorului principal de credite având responsabilitățile prev. la art.22 alin. 1 din L. nr. 500/2002, articol al cărui conținut prevede că ordonatorii de credite au obligația de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor si destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective si cu respectarea dispozițiilor legale. Pe de altă parte, pârâta a menționat că nu este obligată si nu poate să prevadă sau să anticipeze în viitor un număr de conventii sau un număr de persoane ce vor fi angajate. Cu privire la sumele de bani acordate în temeiul art. 85 din L. nr. 7., pârâta a precizat că angajatorii beneficiază de aceste sume de bani cu titlu de subvenții dar doar în urma încheierii unor convenții cu agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă. Conventia reprezintă, în cazul de față, acordul bilateral de voință necesar în vederea materializării acesteia, dar convenției nu i s-a dat curs întrucât A. C. nu si-a dat consimțământul pentru că se află in imposibilitatea legală a onorării obligației față de angajator tocmai din cauza lipsei de fonduri, imposibilitate generata de atingerea limitei maxime a cheltuielilor bugetare, prin epuizarea sumelor alocate măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă, institutia neputându-se angaja la o obligație de plată pentru o sumă si dintr-un fond a cărui limită maximă a fost atinsă si a cărui conținut financiar aprobat a fost epuizat. Într-adevăr, a menționat pârâta, că lipsa bugetului nu poate fi imputată reclamantei, dar nici ei, având în vedere calitatea acesteia de ordonator tertiar de credite, care are o poziție de subordonare față de ordonatorul principal de credite si în consecință cuantumul financiar scăzut al bugetului sau chiar lipsa acestuia nu poate fi imputată pârâtei, aceasta desfășurându-si activitatea pe acest segment până la epuizarea bugetului alocat sau până la atingerea limitei maxime de cheltuieli, stare de fapt care a dus la refuzul justificat de a se angaja la o obligație de plata pe care nu putea să o onoreze având în vedere prevederile stricte si imperative ale Legii nr. 500/2002 cu privire la regimul de aplicare al cheltuielilor bugetare cu destinație specială. În continuarea motivării recursului, pârâta a invocat și dispozițiile art. 4 alin. 3, art. 14 alin. 1 și 3 din L. nr. 500/2002, referitoare la modul strict de angajare a cheltuielilor din aceste bugete se face numai in limita creditelor bugetare aprobate, rezultând astfel ca acest tip de cheltuieli nu poate fi depășit fiind definit si materializat ca un cuantum fix alocat si cu o destinatie precisă, limitată si sunt determinate de autorizările continue în legi specifice si în legile bugetare anuale. În final, s-a făcut trimitere la modificările si completările aduse la L. nr. 7. prin L. nr. 2., care reglementează segmentul măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă, precum si acordarea subvențiilor, modificări si completări aduse în corelare cu L. nr. 500/2002, act normativ care, de asemenea, limitează posibilitatea acordării de subvenții, la un buget anual, cu o destinație precisă si limitată ca si cuantum financiar. Reclamanta S. „C.ANA"; S. C.-N. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, argumentat de faptul că aspectele invocate de recurentă nu pot sub nicio formă afecta existența și cuantumul unor drepturi stabilite imperativ de lege, care sunt de natură a stimula încadrarea în muncă a unor anumite categorii sociale. Analizând hotărârea criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: În cursul anului 2009 intimata a încheiat un contract individual de muncă cu o persoană care la data respectivă îndeplinea condițiile prevăzute de art.85 din L. nr.75/2002. Ulterior a adresat o cerere către recurentă cu solicitarea de a beneficia de subvenția prevăzută de lege însă cererea i-a fost respinsă motivat de faptul că L. nr.500/2002 interzice efectuarea de plăți după atingerea sumei maxime aprobate prin bugetul asigurărilor. Potrivit art.85 alin.1 din L. 7., angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată șomeri în vârstă de peste 45 de ani sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale sunt scutiți, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă persoanelor încadrate din aceste categorii, și primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 2 ani. Intimata reclamanta a depus la data de (...) toate actele pentru a beneficia de subvenția prevăzută de art.85 alin.1 din L. 7., a depus toate documentele legale și a virat la bugetul de stat toate sumele datorate. Nu s-a făcut dovada virării sumelor de bani cuvenite reclamantei, deși aceasta a făcut dovada depunerii documentației aferente. Ulterior, reclamanta a primit decizia contestată, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că solicitarea sa a fost admisă doar începând cu data de (...). Refuzul de a acorda subvenția în perioada mai 2009 -aprilie 2010 este justificat de recurentă prin aceea că a fost atinsă limita maximă a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă. Susținerile recurentei că toate instituțiile publice, implicate în procesul bugetar sunt obligate să respecte prevederile legii supunându-se în cazul de față la o limitare a cheltuielilor ca urmare a atingerii unui prag maxim al fondurilor cu destinație precisă sunt corecte, însă nu sunt de natură să poată aduce atingere drepturilor stabilite în favoarea particularilor prin alte legi având în vedere lipsa instituirii unor astfel de condiționări sau a altor criterii. Recurenta mai susține că, în conformitate cu art. l4, alin.l-3, cheltuielile bugetare au o destinație precisa și limitata si sunt determinate de autorizările continute în legi specifice și în legile bugetare anuale, însă omite să analizeze posibilitatea întocmirii documentelor prealabile emiterii textelor invocate de o manieră aptă să satisfacă respectarea drepturilor entităților cărora de altfel le-a recunoscut legitimitatea drepturilor. Pentru ca o cheltuială din fonduri publice să poată fi angajata, ordonanțata și plătita trebuie aprobată potrivit legii și în acest sens autoritatea obligată a face astfel de plăți este cea căreia îi revine sarcina de a îndeplini toate demersurile necesare anterior pentru ca această plată să poată fi efectuată în condițiile legii. Susține însă recurenta ca a solicitat sumele dar nu au fost aprobate și ca atare în lipsa disponibilităților refuzul nu este nejustificat. Lipsa disponibilităților nu poate fi reținută ca motiv în măsura să justifice refuzul acordării subvenției . O astfel de abordare ar echivala cu golirea de conținut a unei legi care instituie beneficiul subvenției, aceasta urmând a avea un caracter pur formal, ceea ce nu este de dorit. D. am admite contrariul, agentul economic nu ar putea beneficia de dispoziții ce au fost edictate în favoarea sa, deși și-a îndeplinit obligația corelativă de a angaja persoane care întâmpină reale dificultăți în găsirea unui loc de muncă. Lipsa unui previziuni din partea autorității ce are obligația de a organiza executarea legii nu poate fi opusă particularului, acesta având dreptul la o bună administrație. Nici faptul că nu se putea prevedea câte societăți vor angaja persoane în măsură să beneficieze de subvenții nu poate fi reținut ca motiv de negare a dreptului recunoscut prin lege întrucât recurenta avea obligația să evalueze în mod corespunzător tendința de creștere a numărului de șomeri și a societăților interesate de a beneficia de această subvenție și pe cale de consecință să întocmească propuneri de rectificare bugetară pentru a putea onora toate cererile ce îndeplineau condițiile prevăzute de L. nr. 7.. Așadar față de cele arătate, aspectele reținute de prima instanță nu pot fi considerate greșite. Prin urmare nefiind găsite întemeiate motivele de recurs formulate de către recurentă, în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din L. nr.554/2004 Curtea va respinge recursul declarat. PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C., împotriva sentinței civile nr. 1.434 din 18 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 18 N. 2011 PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. A. N. S. AL H. M. I. I. Red.M.I.I./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: C.P. GREFIER A. B.
| ← Decizia civilă nr. 4378/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 552/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
