Decizia civilă nr. 488/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 488/2011
Ședința publică de la 04 F. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR G.-A. N. JUDECĂTOR S. AL H. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S., în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. împotriva sentinței civile nr. 2910 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., privind și pe intimații F. O.-D., A. F. PENTRU M.-M. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Se mai menționează faptul că la data de 4 februarie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare formulată de intimatul-reclamant.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în baza actelor existente la dosar. C U R T E A : Prin sentinței civile nr. 2.910 din data de 10 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea reclamantului F. O.-D., împotriva pârâtelor A. F. P. Z. și D. G. A F. P. S. și s-a dispus anularea adresei nr. (...) a pârâtei A. Z., care a fost obligă să restituie reclamantului 6.330 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă, de la data plății până la restituirea efectivă. Prin aceeași sentință s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva A. F. PENTRU M. precum și excepțiile invocate în cauză. Prealabil analizei fondului pricinii, instanța de fond a analizat excepția inadmisibilității, reținând următoarele: Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată. Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal. Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, tribunalul a apreciat că cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004. În privința excepției invocate de către chemata în garanție, tribunalul a menționat că având în vedere că prin petitele acțiunii sale, reclamantul solicită explicit anularea actului administrativ fiscal, încât nu se poate susține că cererea de restituire a taxei achitate în baza acestei decizii ar fi inadmisibilă. Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că prin chitanța TS5 4084691/(...) reclamantul a achitat în contul pârâtei suma de 6.330 lei, cu titlu de taxă de poluare (fila 12 dosar fond). T., s-a precizat că reclamantul s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe, cu adresa nr. (...), aceasta din urmă comunicând refuzul său (fila 8 dosar fond). Potrivit O. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)]. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în România. Drept urmare, a învederat prima instanță, trebuie observat că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța de fond a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate fațăde dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, a mai precizat tribunalul, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Pentru cele ce preced tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de reclamantului, motiv pentru care a admis-o astfel cum a fost formulată. În privința cererii de chemare în garanție, prima instanță a precizat că reclamantul a achitat suma de 6.330 lei cu titlu de taxă specială pentru autovehicule, încasată și administrată de către M. F. Adevărat, taxa de poluare, percepută în baza O. nr. 5., constituie buget la F. de M. și se gestionează de către A. F. pentru M.. În cazul de față însă, a precizat instanța de fond, taxa de poluare a fost reținută dintr-o sumă achitată inițial bugetului de stat, fără a se proba vărsarea ei ulterioară către F. pentru M.. Așa fiind, tribunalul a menționat că nu se poate susține că, în speță, chemata în garanție este beneficiara efectivă a taxei în litigiu, pentru a fi obligată la restituirea ei, sens în care cererea a fost respinsă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. înnume propriu și în numele A. F. P. A M. Z., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Sălaj, în sensul admiterea cererii de chemare în garanție a A. F. pentru M. și respingerea acțiuniiformulată de reclamant, în principal ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată, cu respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond în mod nelegal a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocate, deoarece decizia de calcul a taxei pe poluare este asimilată deciziilor de impunere fiind susceptibilă de a fi atacată în conformitate cu art. 207 C.. T., procedura administrativ-fiscală prev. de art. 205, 218 C., este asimilată cu o cale administrativă care este derogatorie prin prima prev. art. 7 din Legea nr. 554/2004 și nu cu o cale de atac administrativ jurisdicțională lăsată la latitudinea persoanei vătămate prev. de art. 6 din Legea nr. 554/2004. A., reclamantul a sesizat instanța prin precizarea de acțiune cu o cerere prin care solicită anularea adresei nr. (...), dar aceasta nu este un act administrativ în înțelesul art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, ci doar o simplă operațiune tehnico-materială. În acest sens, pârâta apreciază că reținerea instanței este eronată, deoarece decizia de calcul a taxei pe poluare trebuia atacată cu contestație administrativă și doar decizia pronunțată în contestația administrativă putea fi atacată cu acțiunea în contencios fiscal, conform art. 218 C.. Din această perspectivă, pârâtele au învederat că în considerarea disp. art. 129 C.pr.civ. coroborat cu cele ale art. 84 C.pr.civ., instanța era obligată însă să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii. A., pronunțându-se în limitele acestei învestiri, asupra acțiunii, instanta de fond trebuia să examineze admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii conditiilor specifice de exercitare rezultate din dispoziiile art. 1coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004. Între conditiile de exercitare a actiunii directe în contencios administrativ se numără si acelea ca actul atacat sa fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) si art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 si, respectiv, ca acest act să vatame un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public. Rezulta din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din Legea nr. 554/2004 care reglementează solutiile pe care le poate da instanta, ca judecătorul de contencios administrativ este obligat sa stabilească dacă actiunea priveste un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi. Având în vedere aceste dispoziții legale, demersul judiciar al reclamantului nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, aceasta urmărind repararea unei pagube fără însă ca în prealabil, actul administrativ cauzator al pagubei să fi fost desfiintat. Fără a analiza actul administrativ prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, pârâtele au opinat că instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitată. Referitor la aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a A., pârâta a arătat că în conformitate cu art. 1 alin. 1 din O. nr. 5. taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M., iar în conformitate cu art. 5 alin. 4 din ordonanță, taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct, deschis la unitățile T. S. pe numele A. In concluzie, nu organul fiscal, obligat prin sentinta la restituirea sumei solicitate de reclamant este beneficiar al plătii, si prin urmare nu are obligatia legală de a asigura restituirea sumei solicitate de reclamant. Drept, urmare, pârâta consideră că instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. Nr. 5., deoarece această sumă constituind venit la bugetul F. pentru M., fiind gestionata de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protectia mediului, iar hotărârea astfel pronunțată nu este opozabilă și A. F. pentru M.. În acest sens, a mai precizat pârâta, sunt și prev. art. 3 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O. nr. 5., iar restituirea sumelor reprezentând diferență de taxă se face din bugetul F. pentru mediu, potrivit art. 8 alin. 1 și 5, astfel că nu organul fiscal, obligat prin sentință la restituirea sumei solicitate de reclamant este beneficiar al plătii, si prin urmare nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de aceasta. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat instanței respingerea acțiunii ca nefondat, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente: Verificând hotărârea recurată sub toate aspectele și prin raportare la toate apărările invocate de recurentă atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de recurs, împrejurare permisă de dispozițiile art. 3041 C.proc.civ. în condițiile în care sentința atacată nu este supusă apelului, Curtea constată că instanța de fond în mod greșit a reținut că înscrisul intitulat adresă și înregistrat sub nr. 19.323 din data de (...) este un act administrativ fiscal și, ca atare, a dispus anularea acestuia. Definiția actului administrativ fiscal este dată de art. 41 din Codul de procedură fiscală, în conformitate cu care prin act administrativ fiscal seînțelege actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Adresa nr. 19.323 din data de (...) (f. 8 dosar fond) a cărei anulare s-a solicitat nu întrunește caracteristicile enunțate anterior pentru a putea fi calificat drept un act administrativ fiscal întrucât acesta nu este emis de către organul fiscal competent cu scopul stabilirii, modificării sau stingerii drepturilor și obligațiilor fiscale, fiind doar expresia materială a refuzului autorității administrativ-fiscale de a recunoaște un drept legitim al reclamantei. Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat că art. 8 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. Așadar, sub acest aspect se impune admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul înlăturării mențiunii referitoare la anularea actului administrativ 19.323 din data de (...) emis de pârâta A. Z., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc civ, respectiv prima instanță a interpretat în mod greșit natura actului juridic dedus judecății. Pe de altă parte, este real faptul că, în cauză, a fost formulată o cerere de chemare în garanție de către pârâta D. S. in nume propriu si in numele AFP Z. Curtea apreciază că instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. Nr. 5., această sumă constituind venit la bugetul F. pentru M., fiind gestionata de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protectia mediului, iar hotărârea astfel pronunțată nu este opozabilă și A. F. pentru M.. Potrivit art. 1 din O. nr. 5. taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M., iar în conformitate cu art. 3 alin. 2 din ordonanță, taxa se calculează de organul fiscal, dar banii încasați constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., astfel că în mod greșit prima instanță a apreciat că suma încasată de la reclamant este administrată de către M. F. Având în vedere aceste aspecte, prima instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. nr. 5., iar hotărârea astfel pronunțată nu este opozabilă și A. F. pentru M.. Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de D. G. a F. P. S. în numele A. F. P. a M. Z. și va fi modificată sentința atacată, în sensul că se va respinge cererea de anulare a adresei nr. 19.323 din (...) emisă de A. Z., se va admite cererea de chemare în garanție și, înconsecință, va fi obligată chemata în garanție A. F. PENTRU M. să achite pârâtei A. F. P. Z. suma de 6.330 lei reprezentând taxă de poluare. T., pârâtele A. F. P. Z. și D. G. A F. P. S. vor fi obligate la plata dobânzii legale aferente sumei de 6330 lei. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de D. G. A F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 2.910 din 10 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în parte, în sensul că respinge cererea de anulare a adresei nr. 19323 din (...) emisă de A. Z. Admite cererea de chemare în garanție formulată de D. G. A F. P. S. obligă chemata în garanție A. F. PENTRU M. să restituie pârâtei A. F. P. Z. suma de 6.330 lei reprezentând taxă de poluare. Obligă pârâtele A. F. P. Z. și D. G. A F. P. S. la plata dobânzii legale aferente sumei de 6330 lei. Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2011.{ F. | Președinte, D. M. Judecător, G.-A. N. Judecător, S. Al H. Grefier, A. B. } Red.G.A.N . Dact.L.C.C./2 ex./(...). Jud.fond:I. D. D.
| ← Decizia civilă nr. 2778/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3346/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
