Decizia civilă nr. 2778/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2778/2011
Ședința publică de la 24 I. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR D. P. JUDECĂTOR M. S.
G. A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta C. locală de fond funciar B., C. local B. împotriva sentinței civile nr. 5397 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., privind și pe intimații I. I., I. V., I. S., O. B. PRIN P., C. J. M. PENTRU R. D. DE P. P. A. T., având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata I. I. personal și avocat D. G., în reprezentarea intereselor intimaților-reclamanți, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
La data de 17 iunie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare formulată de intimații-reclamanți, prin care se solicită respingerea recursurilor.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 4 din L. nr. 554/2004. Reprezentanta intimaților arată că nu are alte cereri de formulat. Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri judiciare. Reprezentanta intimaților solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare, conform chitanțelor justificative pe care le depune la dosar. R. pe scurt argumentele prezentate prin întâmpinare, invocând și practica judiciară a T. M. și a C. de A. C. care este în sensul admiterii excepției de nelegalitate a H. nr. 7. a C. local B.. Curtea reține cauza în pronunțare. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.5397 pronunțată la (...) în dosar nr.(...) al T. M. a fost admisă excepția de nelegalitate precizată de reclamanții I. I. prin mandatar R. I. în contradictoriu cu pârâții C. L. B., C. locală pentru aplicarea legilor F.ului F. B., C. J. M. și în consecință s-a constatat nelegalitatea hotărârii nr.7. emisă de C. Local B. cu privire la suprafața de 14,80 ha teren forestoer inclus în titlul de proprietate nr.3016/2003 al orașului B. din care 13,75 ha situate în locul numit D. B. identificat prin UP XII- UA 6. obligat pârâtul C. Local B. să plătească reclamanților suma de 1600 lei reprezentând onorariu de avocat iar reclamantei I. I. și mandatarului câte 136 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel instanța a reținut în esență că din adresa nr.6355/(...) emisă de C. J. M. reiese că în prezent nu a fost finalizată procedura de inventariere a terenurilor trecute în domeniul public prin HCL nr.7., nu a fost emisă hotărârea de guvern și nu a fost publicată inventarierea în monitor, astfel că nefiind emisă o hotărâre de guvern în sensul art.21 din L. nr.2. actul administrativ nu coincidea cu dispozițiile actului normativ menționat și încalcă ordinea de drept. Împotriva hotărârii menționate a declarat recurs C. L. de fond funciar B. respectiv C. Local B. solicitând admiterea acestuia casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare iar în subsidiar modificarea hotărârii. În susținere se arată că soluția este criticabilă întrucât suprafețele care fac obiectul litigiului au fost dobândite în temeiul Legii nr.1/2000 de către orașul B. prin titlul de proprietate cu respectarea legii și anterior datei depunerii cererii reclamantei iar în conformitate cu art.24 alin.2 ind.1 și alin.3 din actul normativ menționat se exceptează de la reconstituire pe vechile amplasamente terenurile atribuite foștilor proprietari pentru care s-au eliberat titluri de proprietate și procese verbale cum este cazul orașului. Pe de altă parte se arată în temeiul Legii nr.2. pădurile fac parte din domeniul public al unităților administrativ teritoriale, dreptul de proprietate se dobândește prin alte moduri prevăzute de lege în cazul de față reconstituirea; pentru a fi incluse în domeniu public bunurile trebuie să fie de uz/interes public iar conform anexei la lege în lista cuprinzând bunuri domeniu public al unităților administrative se includ „pădurile și terenurile destinate împăduririi care servesc nevoile de cultura…";. Totodată arată recurentul că deși a fost validat dreptul reclamanților titlul nu a fost anulat parțial ,nefinalizarea procedurii nu îi este imputabilă obligația revenind C. J. iar susținerile cu privire la caracterul actului sunt nefondate în condițiile art.24 alin.3 din L. nr.1/2000. Răspunzând celor invocate prin reprezentant intimata a solicitat respingerea recursului arătând că bunurile ce pot fi incluse în domeniu public trebuie să fie de uz și interes public iar trecerea din domeniu privat în domeniu public se face pentru cauza de utilitate însă recurentul nu analizează cauza lăsând fără fundamentare măsura și neluând în considerare că în anexa Legii nr.2. se prevede că bunurile fac parte din domeniu public: drumuri , parcuri…..dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice sau persoanelor juridice de drept privat. Terenurile pe lângă faptul că nu sunt de uz sau interes public, acestea fac parte din proprietatea privată a persoanelor fizice. În plus prin sentința civilă nr.3091 (dosar nr.(...) s-a dispus anularea parțială a titlului de proprietate nr.3016/2003 iar până la acest moment nu a fost emisă o hotărâre de G., nefiind publicară inventarierea. Analizând argumentele aduse de recurent prin prisma actelor dosarului, normelor juridice incidente și a art.304 C.pr.civ.Curtea reține că nu pot conduce la casarea și modificarea hotărârii atacate. În acest sens se reține că prin hotărârea nr.7. C. Local B. a adoptat completarea HCL nr.32/2003 prin care s-a aprobat inventarierea bunurilor care alcătuiesc domeniu public al O. B. introducând la poziția 200 a titlului de proprietate al O. B. nr.3016/2003 emis în baza hotărârii Comisiei Județene 627/2002 cu suprafața de 5162,7500 ha teren forestier s.a. Această hotărâre au susținut intimații că este nelegală întrucât sunt proprietari pe o suprafață de 14,30 ha teren, nu s-a justificat trecerea în domeniul public a bunului și în conformitate cu L. 2. în contextul enunțării bunurilor acestea pot trece în domeniu public dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice iar în cauză proprietari în parte sunt persoane fizice. Față de cele invocate recurentul a susținut că potrivit Legii 213/2001 podurile fac parte din domeniu public iar în conformitate cu art. 7 din L. 2. dreptul de proprietate se poate dobândi și prin alte modalități prevăzute de lege ,în cauza de față prin reconstituire. Potrivit actului normativ invocat de părți L. 2. pentru ca bunurile să poată fi incluse în domeniul public trebuie să fie de uz sau interes public, includerea se bazează pe o serie de criterii și trecerea din domeniul privat în domeniul public se face doar pentru cauza de utilitate publică, după caz prin hotărâre a G. (art.3 alin.1, art.7 lit.e art.8). Din cuprinsul actului normativ se desprind nu doar criteriile principale pe baza cărora sunt incluse în domeniul public bunurile : declarația legii, natura bunurilor și afectațiunea ei și condițiile ca bunurile să fie de uz sau interes public, pentru o cauză de utilitate publică. Aceste din urmă trebuie justificate, în lipsa cauzei actul cu privire la bun este nelegal. Hotărârea atacată nu analizează și nu relevă nici prin acte o cauză de utilitate publică, lăsându-se fără nici o fundamentare măsura luată. Pe de altă parte nu trebuie trecut neobservat că procedura de inventariere a bunurilor trenuri trecute în domeniu public prin hotărârea consiliului nu este finalizată, nefiind emisă o hotărâre de G., astfel că acest act administrativ atacat nu este în concordanță cu dispozițiile legii menționate. Prin urmare în condițiile nefundamentării cerințelor utilității, a nefinalizării procedura în mod corect prima instanță reține că hotărârea este nelegală și încalcă ordinea. Se susține de recurent că deținea titlul de proprietate. S. nu poate fi reținută ca motiv de admitere a recursului deoarece la rândul lor intimații au avut validat dreptul de proprietate pe o parte din teren, autoritatea fiind parte în condițiile promovării demersului în fața instanței în legătură cu acest din urmă drept. Ori chiar dacă demersul intimaților a fost ulterior includerii bunurilor în domeniu public în baza titlului invocat nu se putea face trecerea in domeniu public a bunului câtă vreme se cunoștea existența cererii intimaților de reconstituire, validarea dreptului de comisia locală prin hotărârea comisiei județene pentru că legea în anexa prevede nu pot trece in domeniu public bunurile-padurile,dacă sunt proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Ca atare susținerile sunt nefondate și vor fi respinse. Nici restul susținerilor nu pot fi reținute deoarece se omite ase avea în vedere că era deja validat dreptul intimaților și faptul că prin sentința civilă nr.3091/(...) a fost dispusă anularea parțială a titlului invocat de recurent. Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.3. C.pr.civ. Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat. Totodată în baza art.274 C.pr.civ. Curtea va obliga recurentul să achite cheltuieli parțiale dovedite constând în cheltuieli transport în sumă de 1892 lei. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta C. locală de fond funciar B., C. local B. împotriva sentinței civile nr. 5397 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., pe care o menține în întregime. Obligă recurenții să plătească intimaților suma de 1892 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI F. T. D. P. M. S. G. A. B. Red.F.T./S.M.D. 2 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 193/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 488/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|