Decizia civilă nr. 193/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 193/2011
Ședința publică de la 20 I. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător R.-R. D.
Judecător Ana M. T.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. F. P. A M.C. N., împotriva sentinței civile nr. 2116/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui
C., în contradictoriu cu reclamantul M. I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 2.116 din data de 11 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins excepția tardivității și a inadmisibilității acțiunii. Prin aceeași sentință s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M. I., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C.-N. și, în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5.031 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare precum și dobânda legală calculată la această sumă, începând cu data de (...) și până la data plății efective. În considerentele hotărârii s-a reținut că la data de (...) reclamantul a achitat suma de 5.031 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru autovehiculul marca FORD tipul DNW/F0DA1/FOCUS TURNIER, cu nr. de identificare W. conform chitanței depuse la fila 9 din dosarul de fond. . Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei A. C.-N. cu solicitarea de a-i fi restituită. După achitarea sumei, în februarie 2009, a solicitat restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare achitată la data de (...) însă pârâta prin răspunsul comunicat, pârâta și-a exprimat refuzul de a da curs solicitării cererii pe motiv că taxa de primă înmatriculare auto în R. este legală și nu poate fi restituită. Referitor la exceptia tardivității, reținând că în cauza de față se reclamă refuzul nejustificat al pârâtei de restituire integrală a sumei achitate cu titlu de taxă de prima înmatriculare, tribunalul a constatat ca doar de la data comunicării refuzului de restituire a taxei de prima înmatriculare ((...)) termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin 2 din L. nr. 554/2004 începe să curgă. Raportat la acest moment, tribunalul a apreciat că actiunea apare ca fiind promovata înăuntrul termenului legal, astfel că excepția tardivității a fost respinsă. Pe fondul cauzei, tribunalul a învederat că potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul Comunității E., aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta. T. a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3. prin OUG nr. 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. T. observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al U. E. și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul Comunității E.. De asemenea, tribunalul a apreciat că nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 5., pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicatdecât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii. Constatând că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant face parte din categoria taxelor interzise de dispozițiile art. 90 din T.ul C. E. și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E., reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei A. F. P. a M. C.-N. de a dispune restituirea acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din L. nr. 554/2004, va admite cererea reclamantului și va obliga pârâta la restituirea taxei de primă înmatriculare, în suma de 5.031 lei. Conform prevederilor art. 21 alin 4 din Codul de procedura fiscala in măsura in care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contributii si alte venituri ale bugetului general consolidat se constata ca fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. A., principiul răspunderii patrimoniale presupune reparația in natura si integrala a prejudiciului, iar o justa reparatie a prejudiciului suferit de contribuabil ca urmare a încasării si folosirii de către pârâtă a unei sume, fără temei legal, presupune restituirea nu numai a acestei sume ci si a dobânzii legale calculate pentru perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat si data restituirii integrale către contribuabil. Asupra excepției inadmisibilității, instanța de fond a constatat că în susținerea acesteia, pârâta a invocat aspecte care țin de fondul cauzei și pe care tribunalul le-a analizat mai sus, astfel că, pentru aceleași considerente, a respins excepția inadmisibilității. Astfel fiind, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5.031 lei, reprezentând restituirea integrală a taxei speciale pentru autoturisme, cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de (...) si până la data restituirii efective. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta- recurenta A. F. P. A M. C.-N., solicitând admiterea recursului, modificareasentinței în sensul admiterii excepțiilor tardivității și inadmisibilității acțiunii precum și respingerea acțiunii reclamantului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9, cu referire și la art. 3041 Cod procedură civilă. O primă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de fond ar fi trebuit să respingă ca tardivă acțiunea reclamantului, deoarece aceasta a fost depusă la Tribunalul Cluj doar la data de (...) cu depășirea termenului de un an prev. art. 11 alin. 2 din L. nr. 554/2004. Față de aceste prevederi legale, în opinia pârâtei, termenul a început să curgă de la data la care a fost efectuată plata taxei speciale de primă înmatriculare, respectiv de la data de (...), fiind astfel depășit termenul prev. de dispozițiile legale menționate cu peste 10 luni. Pe de altă parte, pârâta a susținut că acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca tardivă și din perspectiva O. nr. 50/2005, deoarece acesta nu formulat acțiune nici măcar în termenul de un an de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe. În al doilea rând, pârâta arată că respingerea excepției inadmisibilității acțiunii s-a datorat încălcării de către prima instanță a prev. art. 11 din O. nr. 5. și a prev. Cap. VI din H.G. nr. 6.. Astfel, dispozițiile art. 11 din O. nr. 5. prevăd restituirea diferenței dintre suma achitata de contribuabil in perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea ordonantei. În privința excepției inadmisibilității acțiunii, s-a arătat că prima instanță a încălcat prev. art. 11 din O. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care prevăd restituirea diferenței dintre suma achitata de contribuabil in perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea ordonantei, iar procedura de restituire este prev. Cap. VI din H.G. nr. 6. și este una administrativă necontencioasă și se soluționează în termenul prev. de art. 70 din O.G. nr. 92/2003, respectiv în 45 de zile de la înregistrarea cererii și doar în cazul în care organul fiscal nu ar respecta prev. art. 11 din O. nr. 5., reclamantul s-ar putea adresa instanței de contencios administrativ competente. Față de aceste argumente, raportat și la prevederile legale menționate, pârâta a apreciat că solutia instanței de fond de respingere a exceptiei inadmisibilității este nelegală. În al treilea rând, pârâtă apreciază că acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca neîntemeiată, pe de o parte pentru faptul că acesta nu a depus la dosar nici un document din care să rezulte că autoturismul pentru care a achitat taxa specială de primă înmatriculare ar fi fost înmatriculat anterior în vreun stat membru U.E., iar pe de altă parte, și din perspectiva statuărilor Curții Constituționale prin decizia nr. 4., care rețin că taxa specială de primă înmatriculare prev. de art. 2141-3 din L. nr. 571/2003 este o taxă de poluare instituită pentru protecția mediului și nu contravine normelor de drept comunitar. În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a organului fiscal la plata dobânzii legale, pârâta a arătat că instanța de fond trebuie să respingă ca inadmisibilă această solicitare, deoarece reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă prev. de art. 7 din L. nr. 554/2004, pentru acest petit, prin cererea de restituire înregistrată la organul fiscal sub nr. 40480/(...) solicitând doar restituirea taxei speciale de primă înmatriculare, iar nu și plata dobânzii legale. În acest context, pârâta susține că nu a săvârșit nici o faptă ilicită, plata taxei speciale a fost efectuată voluntar de către reclamant, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, iar prev. O.G. nr. 9/2000 nu sunt aplicabile în materia creanțelor fiscale. Pe de altă parte, pârâta a susținut că în privința datei de la care ar putea fi, eventual, obligată la plata dobânzilor este (...), când a expirat termenul de 45 zile prev. de art. 70 din O.G. nr. 92/2003, republicată și modificată, calculat de la data la care reclamantul a depus la organul fiscal cerere de restituire sau de la data introducerii cererii de chemare în judecată. Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-aapreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente: 1. În ceea ce privește critica privind greșita soluționare a excepției de tardivitate, Curtea observă că instanța de fond a justificat pertinent de ce a optat pentru această soluție. Astfel, în considerentele sentinței recurate s-a reținut, în esență, că momentul de la care curge termenul de decădere de 1 an prevăzut la art. 11 alin. 2 din L. contenciosului administrativ este data la care pârâta recurentă a comunicat refuzul nejustificat de soluționare a cererii reclamantului, recte data de 16 noiembrie 2009 (f.26 dosar fond). Această soluție este corectă și legală. Curtea are în vedere că termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. 2 din L. nr. 554/2004 este de fapt un termen compus din termenul general de 6 luni prevăzut la art. 11 alin. 1 din L. contenciosului administrativ și o parte variabilă până la împlinirea unui an. Dintr-un alt unghi de vedere, termenul de decădere de un an se calculează conform art. 11 alin. 2 din L. nr. 554/2004 de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului verbal de conciliere, după caz. În speță, recurentul afirmă fără just temei că momentul de la care curge termenul pentru a se cere în justiție restituirea sumei plătită de contribuabil cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare curge de la data încasării acestei taxe. Această teză nu poate fi admisă deși este susținută de o instanță de fond din raza altei curți de apel cu o motivare sumară și lapidară și care nu acoperă problema disputată în prezenta cauză. În speță, reclamantul a înțeles să se supună legislației interne active la momentul la care s-a consumat raportul juridic de drept material fiscal generat de plata taxei speciale de primă înmatriculare, condiție indeniabilă pentru a se pune în circulație un autovehicul achiziționat de pe piața intracomunitară a U. Dar, tot atât de adevărat este că ulterior în R., în lipsa reacției ferme a autorității legislative la presiunea exercitată de executivul U. și în pofida demarării procedurii de infrigement, la nivelul instanțelor judecătorești s-a conturat o practică unitară și ulterior previzibilă și predictibilă în materie în sensul stabilirii că dispozițiile legale interne de drept fiscal încalcă dispozițiile art. 90 parag. 1 din T.ul instituind Comunitatea E. (astăzi art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E.). Î.-o astfel de ipostază și ținând seama de caracterul lacunar și deficitar al normelor procesual fiscale în temeiul cărora a fost percepută această taxă fiscală (fără să fie reglementată expres încasarea acesteia pe baza unui act de impunere, fără să fie reglementată expres sau măcar printr-o normă de trimitere, o procedură fiscală de contestarea pe cale administrativă și/sau judiciară a unei astfel de taxe) împrejurarea că reclamanta sa adresat pe calea dreptului comun în materia contenciosului administrativ printr-o cerere de restituire și apoi instanțelor judecătorești urmând aceleași dispoziții avute la îndemână nu poate fi opusă cu succes pentru ai paraliza acesteia accesul la judecător. Așa cum rezultă dintr-o jurisprudență clară, consacrată și o interpretare evolutivă a textului art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, legea trebuie să fie accesibilă și previzibilă iar cerințele de ultimă oră în materie impun ca ea să fie și predictibilă, adică stabilă (pe larg, CEDO, cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit din 1979 și R. împotriva României din 2000). O lege este accesibilă atunci când este redactată în termeni clari și conciși astfel încât cel care intră în contact cu normele ei să fie capabil să-și regleze conduita, chiar apelând la profesioniștii dreptului, de așa manieră încât să înțeleagă conținutul dispozițiilor sale și să prevadă efectele care le generează încălcarea acesteia. În cauza de față normele Codului fiscal privind încasarea taxei speciale de primă înmatriculare în lipsa unor norme de procedură fiscală adecvate au fost insuficiente, incerte și neclare pentru ca orice contribuabil să înțeleagă mecanismul de percepere a unei astfel de taxe și să fie astfel capabil să utilizeze anumite mecanisme procesuale pentru contestarea legalității taxei. De altfel, această carență a legislației fiscale în materie a fost subliniată cu pregnanță și de C. E. în prima procedură de infringement declanșată împotriva României în această materie. Față de cele ce preced, Curtea constată că reclamanta a procedat legal și corect atunci când a sesizat pe cale administrativă organul fiscal pentru a cere restituirea taxei pretins încasată nelegal și mai apoi față de refuzul negativ primit de la acesta a sesizat legal și în termenul defipt de normele legale instanța competentă. Din această perspectivă și cu această motivare care se adaugă considerentelor primei instanțe, Curtea constată că reclamantului nu i se poate opune cu succes excepția tardivității introducerii acțiunii termenul de decădere de un prevăzut de art. 11 alin. 2 și 5 din L. nr. 554/2004 nefiind împlinit la data sesizării instanței de fond. 2. Cât privește maniera în care instanța de fond a soluționat excepția inadmisibilității invocată de recurenta pârâtă în procedura de fond, Curtea reține următoarele: Așa cum se va arăta și mai jos, reclamantului i se impută faptul că nu a urmat o procedură administrativă prealabilă pentru a cerere și obține taxa specială de primă înmatriculare și mai apoi să purceadă la facerea unui demers pe calea acțiunii judiciare. Astfel, referitor la eventuala incidență a disp. O. nr. 5., Curtea constată următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată cadiferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141 - art.2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din T.. Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul-intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: C.J.C.E., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anteriordatei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O. nr. 5. dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O. nr. 5. nu este contrară T.ului (procedura de infringement) nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.ului. Or, aceste considerații vin să confirme teza conform căreia calea prevăzută la art. 11 din OUG nr. 5. este anevoioasă pentru reclamantă și plină de riscuri, această procedură nefiind astfel compatibilă cu exigențele impuse de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale care cer ca o cale de atac la o instanță sau alt organ al statului care este îndrituit să protejeze drepturile apărate și garantate de C. să fie efectivă, accesibilă și concretă. Din această perspectivă împrejurarea că reclamanta a ales să ocolească procedura prevăzută la art. 11 din OUG nr. 5. nu poate fi opusă pentru a-i paraliza acestuia dreptul de acces la instanță și de a dobândi în integralitate dreptul solicitat așa cum rezultă din considerentele de mai sus. Invocarea jurisprudenței Curții Constituționale pentru a justifica obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile este fără relevanță în speță. Atributul Curții Constituționale este de a verifica conformitatea legilor infraconstituționale cu L. fundamentală. Interpretarea conținutului legii și aplicarea acesteia în cazurile concrete deduse judecății aparține exclusiv jurisdicțiilor judiciare, singurele de altfel care sunt chemate în ultimăinstanță să protejeze și să garanteze drepturile și libertățile ocrotite de C. conform principiului subsidiarității specific materiei drepturilor omului. 3. Pe fond, Curtea reține că în cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul privind instituirea Comunității E., în prezent art. 110 din T.ul privind Funcționare U. E. (TFUE) versiunea consolidată conform modificările aduse tratatelor UE prin tratatul de la L. în vigoare de la 1 decembrie 2009. Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar (astăzi dreptul U. E.) nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Teza recurentului conform căreia în cauză nu s-a demonstrat că autovehiculul nu era supus taxării este eronată din două motive. Întâi că însăși recurenta în calitate de organ fiscal avea obligația să verifice la momentul plății taxei speciale de primă înmatriculare dacă autovehicul impus are regimul prevăzut de legea fiscală română. Dintr-o altă perspectivă, la dosarul instanței de fond s-a depus contractul de vânzare-cumpărare și factura de achiziție a autovehiculului din litigiu nr. 2008-0051EXP din (...) din care rezultă că autovehiculul marca Ford Focus 1,8 TDCI cu nr. de identificare W. a fost prima dată înmatriculat în ianuarie 2004 fiind achiziționat la data de (...) de către numitul S. F. I. (f. 18 dos. fond) ulterior înstrăinat de acesta reclamantului prin contractul de vânzare-cumpărare din (...) (f. 19 dos. fond). Așa fiind, în cauza de față este pe deplin aplicabil art. 90 parag. 1 din T.ul CE actual art. 110 din TFUE. 4. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor C.pr.fisc. precum și a procedurii de restituire prevăzute de acest act normativ, Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, dacă am accepta teza recurentei, s-ar eluda însăși principiile statornicite în practica Curții de Justiție care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite. Cu privire la critica conform căreia reclamantul nu ar fi solicitat dobânda legală, se poate constata la simpla lectură a capătului principal al cererii introductive că o astfel de solicitare s-a făcut, afirmația din recurs pe aceasta chestiune fiind astfel fără suport probator și argumentativ. Față de toate cele ce precedă, cum motivele de recurs invocate nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică în totalitate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., cu referire și la art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004, prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L E G I I D E C I D E : Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 2.116 din 11 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, L. U. R.-R. D. ANA-M. T. GREFIER, M. T. Red.L.U./Dact.S.M. 2 ex./(...) Jud.fond: F.S.B..
| ← Decizia civilă nr. 296/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2778/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
