Decizia civilă nr. 5154/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 5154/2011
Ședința din data de 28 noiembrie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : A. C.
JUDECĂTOR : M. S. JUDECĂTOR : C. P. GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Ț. M. împotriva sentinței civile nr. 344 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N., în contradictoriu cu intimatul S. P. C. DE E. P. B.-N., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999) diminuare salariu cu 25%.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este legal investită raportat la dispozițiile art. 8 și art.10 din L. nr. 554/2004 și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Deliberând reține că, Prin sentința civilă nr.344/CA din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B.-N. s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Ț. M. în contradictoriu cu pârâtul S. P. C. de E. a P. B.-N. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: În data de (...) reclamantei i s-a comunicat dispoziția nr.10/13, prin care, începând cu data de (...) i s-a diminuat salariul brut cu 25%, așa cum se observă din art.2. Aceasta reducere s-a produs prin aplicarea prevederilor art.1,4 si 16 din L. nr.1. privind unele masuri necesare in vederea stabilirii echilibrului bugetar. S-a arătat că, anterior promulgării actului normativ criticat de către reclamantă, Curtea Constituțională a efectuat controlul de constituționalitate în condițiile art. 15 alin. 1 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., pronunțând D. nr. 872/(...). Prin D. nr. 872/(...), Curtea Constituțională a apreciat că amenințarea la adresa stabilității economice continuă să se mențină, astfel încât G. este îndrituit să adopte măsuri corespunzătoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste măsuri este reducerea cheltuielilor bugetare, măsură concretizată, printre altele, în diminuarea cuantumului salariilor/indemnizațiilor/soldelor cu 25%".Curtea constată totodată că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod"; și totodată că sunt respectate prevederile art. 53 din Constituție. Astfel, „Curtea constată că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. Curtea a constatat totodată că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod. Curtea a reținut că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art.53 din Constituție, analizate anterior, sunt respectate. Curtea observă, de asemenea, că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, iar măsura se aplică până la data de 31 decembrie 2010. Cu privire la invocarea faptului că art.17 alin.(2) din lege acordă o posibilitate nelimitată G. sau Parlamentului de a aplica, după data de 31 decembrie 2010, diminuarea cu 25% a salariilor, Curtea a constatat că această critică nu este reală, întrucât astfel cum rezultă din textul de lege menționat, începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Astfel, în urma aplicării măsurilor criticate se va menține în plată același cuantum al salariilor/indemnizațiilor și al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticată. Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângeriiexercițiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art.53 din Constituție. Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizației/ soldei cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art.53 din Constituție. Începând cu data de 01 ianuarie 2011 a intrat în vigoare L. - Cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. De asemenea, potrivit art. 1 din L. nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I , nr.878/(...), „(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază / soldelor funcției de bază / salariile funcției de bază / indemnizațiile de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%";. Acest act normativ este în concordanță cu prevederile art. 16 alin. 2 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, text potrivit căruia „ Începând cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condițiile L. - cadru nr.3., precum și cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat și ale legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2., text ce a fost avut în vedere de Curtea Constituțională la pronunțarea deciziei mai sus menționată. De altfel, și legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său a fost declarată constituțională prin decizia nr. 1655/(...) a C. C., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.51/(...). În acest sens, prin decizia menționată, Curtea Constituțională a reținut că prin deciziile nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, „ Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea că după 1 ianuarie 2011 să revină la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Este în același timp o obligație sub condiție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior L. nr. 1.. Stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, , momentulîndeplinirii cât mai rapid a obligației sale de rezultat stabilite prin deciziile C. C. nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea L. nr. 1.."; De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că „… se menține în continuare existența unei amenințări la adresa stabilității economice a țării, deci, implicit, la adresa securității naționale, în acest sens, Curtea având în vedere expunerea de motive la legea criticată…"; care prevede, printre altele, că în contextul crizei economice efectele măsurilor stabilite prin L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar nu au fost absorbite la nivelul preconizat, necesitând pentru anul 2011 aplicarea unor măsuri de corecție. Nu în ultimul rând, Curtea Constituțională a reținut Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a C. de la V., dată la cererea președintelui C. C. a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la cea de-a 8. sesiune plenară a C. de la V. din 17-18 decembrie 2010, în care s-a arătat în mod expres că „ în lipsa unei interdicții constituționale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în condiții excepționale și în anumite condiții stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenței autorității judecătorești";.În continuare, în opinia invocată, se arată că o asemenea situație excepțională există atunci când statul suferă în mod considerabil de pe urma unei crize economice și pentru motive întemeiate legiuitorul găsește necesar să reducă salariile tuturor oficialilor statului. Cu alte cuvinte, a arătat Curtea că „ o situație de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicate nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice. Așa cum rezultă din răspunsul C. de la V., statul are o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulențe economice grave care afectează întregul său sistem economic și financiar; chiar dacă răspunsul C. de la V. privește situația particulară a judecătorilor, Curtea constată că acest lucru se constituie chiar într-un veritabil argument suplimentar, în sensul că statul poate, în mod temporar, decide reducerea salariilor întregului personal plătit din fonduri publice în limite rezonabile, și nu numai judecătorilor - care ocupă o poziție distinctă în arhitectura statului -, răspunzând astfel unei situații de gravă criză economică care afectează statul - qui potest plus, potest minus";. În ceea ce privește caracterul organic al L. nr. 1., precizăm că în finalul acesteia se arată că „Această lege a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituția R., republicată, în urma angajării răspunderii G. în fața Camerei Deputaților și a Senatului și în condițiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1), din Constituția R., republicată, în ședința comună din data de 29 iunie 2010."; Prin urmare, se face referire la art. 76 alin.1 din Constituția R.care prevede că „legile organice și hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere";. De asemenea, prin L. nr. 1. au fost abrogate o serie de prevederi legale cuprinse în legi organice, cum este L. nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. În aceste condiții, este evident că abrogarea unor prevederi legale cuprinse în legi organice nu poate fi făcută decât tot printr-o lege organică, respectându-se astfel principiul constituțional al ierarhiei actelor normative. Prin urmare, având în vedere argumentația mai sus prezentată, este de netăgăduit caracterul organic al L. nr. 1.. Referitor la dispozițiile C. și jurisprudența C. în materie instanța reține următoarele: Potrivit art. 1 alin. 1 al Protocolului nr. 1 la C., „. persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";. Însă, alin. 2 al textului prevede că „Dispozițiile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contribuții, sau a amenzilor";. În ceea ce privește aplicarea art. 1 din Protocolul 1, instanța va aprecia în primul rând dacă există o posesie în sensul convenției, dacă a existat o ingerință și dacă acea ingerință este sau nu justificată. Cu privire la prima problemă, instanța a considerat că partea de 25% din salariu nu intră sub incidența art. 1 din Protocolul 1, după intrarea în vigoare a L. 1.. În principiu dreptul la salariu este într-adevăr apt a cădea sub incidența protecției instituite de art. 1 din Protocolul 1, însă aprecierea trebuie sa se realizeze în concret avându-se în vedere principiile stabilite de C. în jurisprudența sa referitoare la situații similare sau apropiate. De subliniat este că analiza nu trebuie să se limiteze la considerarea dreptului la salariu în general ca posesie sau bun in sensul convenției, ci să se axeze asupra caracterizării cotei de 25% din salariul reclamanților pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a legii ca bun în sensul convenției. În acest sens în speța Kechko versus Ucraina, reclamantul a solicitat constatarea încălcării art. 1 din Protocolul 1 în ceea ce privește, drepturi salariale aferente perioadei 1 ianuarie -23 iunie 1999 când un act normativ în vigoare - L. educației, le prevedea și pentru perioada ulterioară datei de 23 iunie 1999 când aceste drepturi au fost suspendate de stat prin L. educației gimnaziale. (paragraf 17 din hotărâre). Hotărârea instanței interne prin care drepturile salariale respective au fost solicitate, a fost în sensul respingerii pretențiilorreclamantului. (paragraf 15 din hotărâre). A. situația din perspectiva existenței unei "posesii" Curtea tratează distinct cele două perioade concluzionând că: pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie si 23 iunie 1999, se observă că "...cererea reclamantului în fața instanțelor naționale.... a avut la bază o prevedere expresă și efectivă a legii interne", constatându-se prin urmare existența unui bun si încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul 1 (paragrafele 26,27,28 din hotărâre), iar pentru perioada ulterioară datei de 23 iunie 1999, când acordarea drepturilor salariale în discuție a fost suspendată prin lege, C. concluzionează că nu există o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 (paragraful 25 din hotărâre). În același sens, hotărârea Cazacu versus Moldova prin care C. statuează că "Posesiile pot fi sau posesii existente sau active, incluzând cereri, cu privire la care reclamantul poate argumenta că are cel puțin o speranță legitimă de a obține beneficiul efectiv a dreptului de proprietate. S. deosebire de această situație, speranța de recunoaștere a unui drept de proprietate care a fost imposibil a fi exercitat efectiv, nu poate fi considerată o posesie în înțelesul art.1 din protocolul 1..."; .Curtea trebuie de asemenea ";....să aprecieze daca a existat .... un temei legal suficient în sprijinul cererii reclamantului pentru a garanta aprecierea acesteia ca un bun" (paragrafele 37 si 38 din hotărâre). Totodată, hotărârea Vilho Eskelinen și alții versus Finlanda statuează că " .... nu există un drept protejat de C. de a continua să primești un salariu într-un anumit cuantum... În cazul de față rezultă ... că reclamanții nu aveau o speranță legitimă să primească un spor salarial după încorporare în condițiile în care, ca o consecință a schimbării postului către o municipalitate în afara Sonkajarvi (prin Ordin al Ministrului de interne n.n.), dreptul la un spor salarial încetase." Față de aceste decizii de speță se desprinde principiul potrivit căruia conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce privește drepturi salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. În momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun. Principiul este exprimat de altfel explicit în hotărârea Kechko versus Ucraina "....este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, daca printr-o dispoziție legala in vigoare se stabilește plata unor sporuri si condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, in mod deliberat, sa refuze plata lor, atâta vreme cat dispozițiile legale sunt in vigoare". Prin urmare, în cazul de față, în care art. 1 alin 1 din L. 1. prevede " (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare deîncadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%." Înlăturându-se temeiul legal pentru plata după intrarea în vigoare a acestui act normativ a procentului de 25% din salariu această parte a salariului nu poate fi avută la acest moment în vedere sub aspectul incidenței prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la C. Cu privire la existența unei ingerințe instanta a retinut că analiza existenței unei ingerințe nu poate fi analizată în abstract, ci exclusiv în cazuri concrete. Totuși, ca ilustrare a jurisprudenței C. în ceea ce privește existența unei exproprieri sau a unei limitări a folosinței, s-a menționat cauza Sporrong și Lonnroth vs Suedia. În speță cei doi reclamanți erau proprietarii unor terenuri foarte valoroase care au fost afectate de niște permise de expropriere si interdicții de construire emise de autoritățile locale pentru perioade foarte lungi de timp. A. dacă a existat sau nu o expropriere Curtea a constatat că limitările aduse dreptului de proprietate al reclamanților de către autoritățile statale au făcut ca acesta să devină „precar";, cu consecințe asupra valorii bunurilor care formează obiectul acelui drept; totuși, deși în situația dată dreptul a pierdut din substanța sa, instanța europeană a constatat că el nu a dispărut din patrimoniul celor interesați. (paragraf 63 din hotărâre). Atât în situația din speța mai sus prezentată cât și în materia drepturilor sociale și salariale în general nu s-a pus problema încălcării art. 1 din Protocolul 1 prin constatarea unei exproprieri (art. 1, alin 1 teza a doua) sau a unei îngrădiri a dreptului de folosință (art. 1 alin 2), ci exclusiv cu referire la norma generală a alin. 1 teza 1 a articolului, respectiv atingerea proprietății în sens larg. Cu privire la justificarea ingerinței se reține că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, statul având o largă marjă de apreciere în ceea ce privește anumite limitări ce pot fi aduse acestui drept. În legătură cu aceste limitări, atât C. cât și jurisprudența C. impun respectarea anumitor condiții și principii, care au fost avute în vedere si le vom reda in cel ce urmează. Scopul măsurii a fost apărarea interesului public astfel cum rezultă din expunerea de motive a L. 1.. pentru edictarea acesteia a existat un obiectiv principal major, respectiv salvarea economiei naționale aflată în fața unei crize economice severe, prin aceasta apărându-se concomitent ordinea publică și siguranța națională. Astfel, s-a constatat că în expunerea de motive a L. 1. se arată că, potrivit evaluării C. Europene, "activitatea economică a R. rămâne slabă și, contrar așteptărilor inițiale, cel mai probabil, creșterea economică s-a menținut negativă în primul trimestru al anului 2010. [...] Până la sfârșitul anului 2010, se așteaptă ca inflația să scadă în continuare la aproximativ 3,75% datorită cererii interne slabe și implementării unei politici monetare prudente. Redresarea mai slabă a cererii interne a diminuat importurile, prognozându-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din PIB pentru 2010, comparativ cu 5,5% inițial". Se mai arată că "din misiunea de evaluare efectuată de serviciile C. împreună cu experții FMI și ai B. M. în perioada 26 aprilie - 10 mai 2010, pentru a analiza progresele înregistrate în ceea ce privește condițiile specifice atașate tranșei a treia în valoare de 1,15 miliarde de euro în cadrul programului de asistență financiară, a rezultat faptul că, în condițiile politicilor curente, ținta de deficit fiscal pentru 2010, de 6,4% din PIB, nu va putea fi îndeplinită, din cauza unor deteriorări ale condițiilor economice, a unor dificultăți în colectarea veniturilor și derapajelor pe partea de cheltuieli. Guvernul României și-a asumat angajamentul de a lua măsuri compensatorii suplimentare ce trebuie adoptate și implementate înainte de eliberarea de către C. a celei de-a treia tranșe din împrumutul UE. [...] De asemenea, s-a precizat faptul că, în cazul în care aceste acțiuni nu sunt implementate până în iunie 2010 sau nu conduc la consolidarea anticipată, vor fi implementate acțiuni suplimentare de majorare a veniturilor la buget, inclusiv măsuri de majorare a cotelor de impunere, pentru a se elimina orice diferență bugetară anticipată". Prin urmare, prin acest obiectiv se urmărește echilibrarea bugetului de stat având în vedere interesul public de a asigura sustenabilitatea plății obligațiilor statului atât către pensionari cât și către salariați sau beneficiari de orice alte tipuri de indemnizații, precum și de a asigura derularea în condiții optime a acordurilor internaționale ale R. care vor asigura stabilitatea macroeconomică pe termen mediu. De asemenea, se poate constata că G. a avut și are la îndemână mai multe pârghii pentru atingerea acestor deziderate, însă reducerea salariilor din sistemul bugetar nu a putut fi în niciun fel evitată, întrucât deficitele create în situația menținerii acestora, așa cum rezultă din analize independente ar fi fost imposibil de finanțat. De asemenea, în jurisprudența sa Curtea arată ca nu este rolul sau de a verifica in ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit (în cazul de față reducerea cheltuielilor publice prin reduceri salariale), cu excepția situațiilor in care aprecierea autoritarilor este vădit lipsita de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53). S-a reținut în speța Wieczorek contra Poloniei paragraful 59 că "noțiunea de interes public este în mod necesar extensivă. În special, decizia de a edicta legi privind drepturile din asigurări sociale implică în general considerații de ordin economic și social. Curtea consideră firesc ca limitele de apreciere la dispoziția legislativului în implementarea politicilor sociale și economice să fie largi și în relație cu ceea ce consideră legislativul a fi interesul public, exceptând situația în care decizia este în mod vădit neîntemeiată". S-a impus de asemenea, analiza compatibilității măsurii de reducere a salariilor cu 25% cu criteriul proporționalității între scopul urmărit și mijloacele de realizare. În acest sens menționăm hotărârea C. Kjartan Asmunsson vs Islanda, situația de fapt analizată de curte referindu-se la încetarea totală a plății pensiei de invaliditate pentru reclamant. Curtea reține "....ca individ reclamantul a fost pus în situația de a purta o povară disproporționată care, chiar având în vedere larga limită de apreciere de care se bucură statul în domeniul legislației din domeniul protecției sociale, care nu poate fi justificată de interesul legitim al comunității, prezentat de autorități. S. ar fi fost alta daca reclamantul ar fi pus doar în situația de a îndura o reducere rezonabilă și comensurabilă și nu privarea totală de drepturi" (paragraful 45 din hotărâre). Se poate constata că în jurisprudența sa Curtea recunoaște dreptul la o amplă apreciere a statului în ceea ce privește sistemul de drepturi sociale, arătând expres că acest drept are un conținut mai vast decât în alte domenii și pe de altă parte, că măsura încalcă principiul proporționalității în special atunci când are loc o privare totală. Curtea accepta reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei si/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării articolului 1 al Protocolului nr. 1: aprox. 43% (T. c. Suediei - reducere de la 8625 coroane la 4950 coroane - neîncălcare); aprox 38% (Jankovic c Croatia, 12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce decurgeau din acesta (10% din salariul mediu lunar; reduceri de 50% din prețul transportului, consumului de electricitate, căldura, gaz etc., 50% din prețul asigurării pentru automobile - Domalewski c. Polonia, 15 iunie 1999); reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul mai primea alte 2 pensii, si reducerea fusese necesara pentru ca suma celor 3 pensii sa nu depășească un plafon maximal stabilit de lege pentru pensiile publice - Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri intre 30 si 50% din cuantumul unei alocații speciale pentru văduve (A. C. Goudswaard-Van Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005). În această ordine de idei, s-a menționat din jurisprudența C. speța Hasani vs Croatia, în care reclamanta a susținut că i-a fost încălcat dreptul de proprietate, deoarece la data nașterii copilului legea prevedea o indemnizație de maternitate până la împlinirea de către copil a vârsteide 3 ani. După ce copilul a împlinit un an, legea a fost modificată în sensul că indemnizația se acorda doar până la împlinirea vârstei de 1 an, situație în care reclamantei i-a încetat plata acestei indemnizații. În cauză s-a reținut că nu se exclude dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi care să reglementeze drepturi ce decurg din legislația veche, modificările legislative afectând într-adevăr dreptul reclamantei de a mai primi în continuare indemnizația de maternitate, dar nu au fost afectate drepturile plătite până atunci. Reclamanta nu a fost privată de dreptul la indemnizație ci aceasta a fost limitată, neputându-se susține că esența dreptului la indemnizație a fost afectat. Având în vedere că în situația drepturilor sociale s-a pus problema încălcării art. 1 din Protocolul 1 exclusiv în ceea ce privește teza 1 a alin 1, respectiv o atingerea a dreptului de proprietate în sens larg nu se poate pune problema acordării de despăgubiri sau compensații. S-a menționat în acest sens cele reținute de Curte în speța Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei paragraful 48 "Curtea apreciază că modificarea sau suprimarea drepturilor la prestații complementare de pensionare, pe baza convenției colective din anul 2000 validată de hotărârea definitivă a T.ui suprem din 8 aprilie 2005, constituie o atingere a dreptului de proprietate al reclamanților și că aceasta nu echivalează cu o expropriere și nici cu o măsură de restrângere a folosinței bunurilor; ea trebuie deci examinată din punctul de vedere a primei fraze a primului alineat al art. 1. Astfel interesează a se determina dacă un just echilibru a fost menținut între exigențele referitoare la interesul general al societății și imperativele legate de protecția drepturilor fundamentale ale individului". De asemenea, s-a apreciat că în această materie, a drepturilor salariale, acordarea de despăgubiri sau compensații, în afară de faptul că nu poate fi susținută din punctul de vedere al dispozițiilor convenției, este de nejustificată, orice acordare de compensații ducând la imposibilitatea atingerii scopului pentru care măsura a fost adoptată, lipsind-o de orice sens. În situația de față reducerea salariilor cu 25%, s-a realizat printr-o lege organică, L. 1.. Mai multe, legea a fost adoptată prin procedura angajării răspunderii G., asupra acestei legi existând o decizie fermă atât la nivelul executivului cât și la nivelul legislativului. Prin urmare emiterea actelor administrative atacate au un solid temei legal, potrivit exigențelor C.. Măsura este nediscriminatorie pentru că a vizat, potrivit dispozițiile L. 1. întreaga categorie a angajaților din sistemul public, categorie din care face parte reclamanta. Reclamanta a susținut că reducerea cu 25% a veniturilor este echivalentă cu instituirea unui nou impozit, susținându-se chiarexistența unei injusteți între salariații din sistemul bugetar care ar plăti conform analizei reclamanților 41% și angajații din sistemul privat. S. poate impune măsuri de reduceri salariale în vederea reglării unor dezechilibre, cu respectarea tuturor garanțiilor și principiilor constituționale si convenționale, așa cum am arătat mai sus, exclusiv pentru angajații din sistemul bugetar, neputând substituindu-se angajatorilor din mediul privat, astfel încât măsura luată, aplicabilă tuturor angajaților din sistemul public, este fără doar și poate nediscriminatorie, cu aplicabilitate uniformă și este una de politică salarială și financiară a statului, nicidecum una de politică fiscală. De altfel, chiar expunerea de motive a L. 1., arată că această măsură de reducere a salariilor, este luată tocmai pentru a evita creșterea taxelor și impozitelor, pentru mărirea veniturilor bugetare, prin care s-ar fi lovit în întreaga economie națională, eliminându-se practic orice șansă de redresare și relansare economică. În situația în care s-ar considera măsura de reducere salarială ca o instituire a unui nou impozit, respectiv calificarea acesteia ca o măsură fiscală, jurisprudența C. și dispozițiile art. 1 art. 2 din Protocolul 1, conțin prevederi și principii care oferă statului o și mai largă apreciere în ceea ce privește politica fiscală decât cu referire la politica salarială sau socială. După cum a reținut fosta C., această normă recunoaște că statele au dreptul să perceapă impozite sau alte contribuții și că, în materie fiscală, statele dispun de o mare marjă de acțiune cu privire la mijloacele pe care pot să le utilizeze în acest scop; aparține autorităților naționale competența să decidă perceperea de impozite, alte taxe sau contribuții, potrivit aprecierii necesităților politice, economice sau sociale. În același sens sunt și cele constatate de curte în aprecierea cazului Gasus Dosier - und Fordertechnik GmbH versus Olanda. Față de cele arătate mai sus, instanța a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Ț. M. solicitând admiterea recursului și reținând cauza spre rejudecare, a se admite cererea așa cum a fost formulată. În motivele de recurs se arată că sentința dată de instanța de fond este netemeinica si nelegala pentru următoarele motive: Arată că în primul rand, a solicitat acest drept în urma unor sentinte favorabile in cauze similare, cum ar fi cea data de T. V. C. daca au existat presiuni asupra judecatorilor inca din toamna anului trecut, susține că a crezut, in mod eronat evident, ca dreptatea va invinge. Invederează că a constatat că o parte din criticile îndreptate împotriva stemului judiciar din țara noastră, formulate de C. E. în R. său din iulie 2010, sunt întemeiate. Ceea ce este și mai grav, față de situația reținută în cele trei rapoarte anterioare, în prezent, în loc de o îmbunătățire a sistemului, se înregistrează o degradare a lui. Precizează că datorită ignorării jurisprudenței, se întâlnesc adesea soluții contrarii în cauze identice, chiar la aceeași instanță, la aceeași secție și uluitor, la același complet. In al doilea rand, precizează ca motivarea instantei de fond cum ca masura reducerii salariilor este temporara este neintemeiata. Aceasta, deoarece din actele depuse la dosar a dovedit ca reducerea salariilor inca afecteaza si va afecta probabil pana in preajma datei alegerilor din 2012. Asa ca, masura reducerii salariilor s-a prelungit cu mult peste termenul initial, desi "securitatea nationala" nu mai este amenintata de bugetari. In ceea ce priveste asa-zisa nediscriminare aplicata salariatilor bugetari, se cunosc diferentele imense dintre salariile diferitelor categorii de personal, in functie de apartenenta la institutii centrale sau locale; ordonatori principali, secundari sau tertiari de credite, etc. Astfel, in timp ce unii au gasit diferite solutii de a-si acoperi" gaurile" din bugetul afectat de aceasta masura (stimulente incluse in salariu in luna octombrie 2010, suplimente salariale date prin dispozitii ale sefilor acestor institutii conform prevederilor noii legi de salarizare unica), altii nu beneficiaza decat de salariul de baza diminuat cu 25%. Ca urmare, sustinerea instantei de fond cum ca se respecta art. 14 din Constitutie privind nediscriminarea este neadevarata. Am ales calea judecatii tocmai pentru a fi in legalitate si a nu cauta subterfugii pentru recuperarea salariilor noastre. Intr-un stat de drept aceasta este solutia si singura noastra speranta. Cu privire la cuantumul salariului redus nejustificat de mult, acesta chiar afecteaza grav situatia financiara a familiei. Aceasta cu atat mai mult cu cat este la maximul pe care il poate atinge in cariera, ca pregatire, volum de munca si vechime, iar salariul pe care il primește este sub limita subzistentei. In concluzie, consideră că masura reducerii salariului cu 25% a fost luata discretionar, nejustificat si pe termen nelimitat. Pe de alta parte, nu exista jurisprudenta C. în acest domeniu, înca, deoarece nici un stat european nu a luat masuri atat de drastice si aberante impotriva propriei populatii iar procesele miilor de bugetari care se judeca pentru drepturile lor salariale castigate cu greu sunt in derulare. Examinând recursul, instanța constată următoarele: Reclamanta a investit instanța de judecată cu verificarea legalității reducerii drepturilor salariale începând cu luna iulie 2010, urmare a punerii în aplicare a L. nr. 1., solicitând și acordarea drepturilor salariale cuvenite anterior emiterii acesteia, precum și a sumelor ce reprezintă diferența dintre drepturile salariale cuvenite anterior emiterii deciziilor și cele încasate efectiv. Reclamanta apreciază că se consideră vătămată în drepturile sale prin aplicarea art.1 din L. nr.1., care prevede următoarele: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum șialte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.- cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%. În situația în care din aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei";. În principiu, Curtea reține că, deși art. 157 alin. 2 din Codul muncii prevede că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative și nu prin negocieri individuale și/sau colective cu angajatorul, aceasta nu înseamnă că legislația națională și internațională le oferă salariaților plătiți din fonduri publice o protecție mai redusă în ceea ce privește dreptul lor la menținerea stabilității salariale și a siguranței lor economice și sociale, decât celor plătiți de către angajatori din sectorul privat. Astfel, în cazul salariaților din sectorul public, salariul, astfel cum a fost stabilit prin lege, în speță printr-o Lege unică de salarizare, respectiv L. nr. 3., rămâne un element esențial al raporturilor de muncă, fiind deopotrivă cauză și obiect al raporturilor de muncă, care nu poate fi modificat/redus de către angajator, de către S., prin acte normative, în mod discreționar, iar legile ce afectează acest drept trebuie să fie suficient de previzibile și să respecte dreptul angajaților la informare, pentru ca aceștia să își poată orienta conduita în raport de măsurile ce urmează a fi luate. În acest sens este și art. 6 alin. 1 din L. nr. 24/2000, potrivit căruia, orice proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte, precum și cu jurisprudența C. Europene a D. O. De asemenea, strâns legat de condițiile generale de previzibilitate a actelor normative în materie de salarizare, prevederile Directivei Consiliului 91/533/CEE din 14 octombrie 1991, garantează în mod nediscriminatoriu atât salariaților din domeniul public, cât și celor din sectorul privat, pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, dreptul la informare asupra tuturor elementelor raporturilor de muncă, în primul rând asupra celor esențiale ale acestora, ce privesc condițiile prestării muncii și salariul, astfel încât, măsurile legislative adoptate în domeniul salarizării să fie previzibile și nediscriminatorii. Având în vedere că sectoarele de activitate în care prestează munca salariații plătiți din fondurile publice sunt de o deosebită însemnătate șiresponsabilitate, că în aceste domenii activează foarte multe persoane care au înalt grad de pregătire profesională, de specializare, care au fost angajați sau numiți în funcții, cu respectarea legislației, doar prin concursuri sau examene severe, că o parte însemnată dintre angajații ce fac parte din această categorie, datorită incompatibilităților prevăzute de actele normative în vigoare, nu ar putea să-și asigure menținerea unor venituri lunare pe care aveau speranța de a le obține, muncind în sectorul privat, se impune ca S. să asigure acestora, în mod nediscriminatoriu față de lucrătorii din sectorul privat, stabilitatea și previzibilitatea salarială, siguranța economică a lor ca indivizi și, implicit, a familiilor lor, acesta trebuind să fie un deziderat pentru S. și un obiectiv de interes public. Riscul pe care și-l asumă statul în situația în care nu asigură o asemenea stabilitate a veniturilor lunare realizate în urma muncii prestate, salariaților plătiți din fonduri publice, este tocmai orientarea lucrătorilor, mai ales a acelora cu înaltă calificare, spre sectorul privat, care poate să le garanteze respectarea stabilității și previzibilității salariale. Pentru argumentele prezentate anterior, Curtea apreciază că reclamanta avea un drept de creanță, „o speranța legitimă";, "un bun"; în sensul C. Europene a D. O. Curtea observă, însă, că, măsura luată prin L. nr.1., constând în restrângerea exercițiului dreptului reclamantei respectiv în reducerea drepturilor salariale cu 25%, fără a fi afectată substanța bunului, a fost determinată de motive de utilitate publică, în contextul crizei economice profunde cu care se confrunta R., care putea pune în pericol stabilitatea economică a R. și, prin aceasta, siguranța națională, situație ce a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional. Potrivit art. 16 alin. 1, prevederile acestei legi, intrate în vigoare la data de (...), se aplică până la data de 31 decembrie 2010, fiind deci, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții temporare, păstrându-se astfel justul echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Art. 53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unorlibertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. R. poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății. Art.1 din Protocolul adițional la C. prevede că orice persoană fizică saujuridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Pentru aceste motive, se poate susține cu temei că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamantei s-a efectuat cu respectarea cerințelor art. 53 din Constituție și nu încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O. De altfel, potrivit deciziei nr.874/(...) a C. C., G. a opinat că măsurile dispuse prin L. nr.1. sunt legale și conforme jurisprudenței C., tocmai având în vedere faptul că acestea reprezintă doar restrângeri ale exercițiului unor drepturi, nefiind afectată substanța acestora și că au fost luate pe o perioadă determinată, iar Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Curtea Constituțională a mai reținut, prin aceeași decizie, că este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, aceasta fiind de esența art.53 din Constituție. În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010. S-a reținut că aceasta: "Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor."; Or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art.53 din Constituție. De asemenea, prin D. nr. 1., Curtea Constituțională a reținut, analizând dispozițiile art. 10 cap. III din L. nr. 329/2009, următoarele: „Se impune subliniat însă faptul că de esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ce excepție, dacă nu există altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege";. Ca o confirmare a caracterului temporar al L. nr.1. este și faptul că, începând cu data de (...), a intrat în vigoare L. nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin care s-a stabilit că pentru anul 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe, este legală, impunându-se a fi menținută ca atare. Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L. D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Ț. M. împotriva sentinței civile nr.344 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B.-N. pe care o emnține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 28 noiembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. M. S. C. P. L. F.red.M.S./A.C. 2 ex. - (...)jud.fond.P. O.
| ← Decizia civilă nr. 2372/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3652/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
