Decizia civilă nr. 5773/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. 5773/2011
Ședința de la 13 D. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
JUDECĂTOR C. I.
JUDECĂTOR D. P.
G. V. D.
S-a luat în examinare recursurile declarate de pârâta D. G. a F. P. M. prin A. F. P. T. L. împotriva sentinței civile nr. 2292 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamanta S. T. I. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâta D. G. a F. P. M. prin A. F. P. B. M. este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 12 decembrie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea reclamantei S. T. I. S. (f.10-11).
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 2292 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., au fost respinse excepțiile formulate invocate de pârâte. A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul SC T. I. S. în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M. și A. F. P. B. M. și, în consecință: S-a dispus anularea deciziei nr. 11018/(...) emisă de A. F. P. V. de S. . S-a constatat nelegalitatea încasării sumei de 12250 lei reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS3B nr.2112390 din data de (...). Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 12250 lei, cu dobânda legală, de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei precum și la plata sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din T.ul Comunității E., invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impoziteinterne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";. În consecință, prevederile menționate din T. limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în R. Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în R. din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în R., în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în R., taxa nu se mai percepe. Î.e principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din T. și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale T.ului. Art. 90 alin. 1 din T. face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a R. și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în R. a autoturismului. Î.ucât instanța constată că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită, cu dobândă legală potrivit dispozitivului. Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a mai fost înmatriculat într-un stat membru U.E., tribunalul consideră că taxa trebuie restituită plătitorului, situație în care decizia prin care s-a stabilit taxa de poluare este nelegală. În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a U. E. în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O. nr. 5., în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul (...). De asemenea, având în vedere conținutul identic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială O. nr. 5. și cel în vigoare începând cu (...), respectiv modificarea intervenită prin L. nr. 3., publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 761/2009, se constată că hotărârea pronunțată în Cauza Tatu poate fi reținută ca fiind aplicabilă în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate atât anterior cât și după data de (...). Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului a fost admisă în temeiul prevederilor art. 18 din L. nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completărileulterioare, conform dispozitivului. Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J . M. în nume propriu și în numele A. F. P. T. L., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății. S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Pârâta a mai criticat și faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la incidența art. 725 alin. 1 C.pr.civ. invocat în întâmpinarea depusă la fondul cauzei, text de lege ce nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare, proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată. Din această perspectivă, pârâta consideră că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din O. nr. 5. prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...) - (...) și nu restituirea integrală a taxei, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp, așa cum greșit a reținut instanța de fond. A apreciat pârâta că OUG în forma aflată în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din T., fiind neutră din punct de vedere fiscal.. Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamantă, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor. Examinând recursul, Curtea reține următoarele : In ce priveste inadmisibilitatea actiunii,ipotezele legale de restituire si conformitatea taxei de prima inmatriculare cu dreptul U. E. Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Astfel recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței. În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Din aceasta perspectiva nu se poate retine nici inadmisibilitatea actiunii pornind de la imprejurarea ca nu s-a atacat decizia de restituire nr. 1. sau ca aceasta suma s-a retinut cu alt titlu respectiv cu titlu de taxa de poluare . Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second- hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefundat și conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 5. antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată cadiferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61- 70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente. In ce priveste motivul de recurs vizind dobanda legala aceste motiv de rercurs este nefondat .Astfel este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. In ce priveste motivul de recurs vizind cheltuielile de judecata acesta este nefondat cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoastere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia . În consecință, față de cele menționate anterior in temeiul art.20 din L. 554/2004 corob cu art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată. În temeiul art.316,298,274 C.pr.civ. instanța va obliga recurenții să plătească intimatei reclamante S. T. I. S. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs constind in onorariu avocat f. 15. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. M. in nume propriu si in numele A. F. P. T. L. împotriva sentinței civile nr. 2292 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime. Obligă recurenții să plătească intimatei reclamante S. T. I. S. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința de la 13 decembrie 2011. Red.M.A./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond. S. O.
← Decizia civilă nr. 30/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 120/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|