Decizia civilă nr. 667/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 667/2011
Ședința din data de 16 F. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. T.
JUDECĂTOR: M. H. JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. D. împotriva Sentinței civile nr. 984 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu reclamantul M. M. S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. B., având ca obiect -. act de control taxe și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 al.2 C.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C., curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 984 din 19 martie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj s-a admis acțiunea reclamantului M. M. S. împotriva pârâtei A. F. P. D. și, în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de
5.089 lei cu titlu de taxă de poluare.
Prin aceeași sentință s-a admis cererea de chemare în garanție a A. F. PENTRU M. formulată de pârâta A. F. P. D. și, în consecință, a fost obligată chemata în garanție A. F. PENTRU M. să plătească pârâtei suma de 5.089 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că A. F. P. D. este cea care a încasat suma reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, așa cum atestă actul de la f.13, dosar fond, aspect care îi conferă calitatea procesuală pasivă în cererea de obligare a sa la restituirea acesteia.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamantul a achitat la data de
(...) suma de 5.089 lei, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, ori la acea dată nu erau în vigoare prevederile OUG 5., prevederi care potrivit principiului neretroactivității legii nu puteau fi aplicate. C. nelegală perceperea acestei diferențe de taxe s-a adresa pârâtei, cu solicitarea de a-i fi restituită, însă aceasta a refuzat, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
Potrivit disp. art. 148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne,transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
A mai învederat tribunalul că în conformitate cu dispozițiilor art. 90 paragraful I din T.ul C. E., aplicabile prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. A. dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în C. fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3., prin OUG nr. 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141 din C. fiscal. Tribunalul a observat, însă, că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al U. E. și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de disp. art. 90 din T.ul U. E.. Nu s-a putut reține susținerea pârâtei că ne-am aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu, a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din T.. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a C. E., dar în speța de față nu se pune problema interpretării disp. art. 90 din T.ul instituind Comunitatea E., acestea fiind foarte clari, ci a aplicării directe a dispozițiilor T.ului, mai mult decât atât este real că în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față. Constatându-se că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată de reclamant este una interzisă de disp. art. 90 din T.ul C. E. și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E., reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat pârâtul pârâtei de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8,18 din L. nr. 5., a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei să-i restituie reclamantului suma de 5.089 lei cu titlu de taxă pe poluare. Acțiunea reclamantului fiind admisă, apreciindu-se că sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 60-61 C., tribunalul a dispus admiterea cererii de chemare în garanție în sensul obligării chematei în garanție - A. F. pentru M. să restituie pârâtei A. F. P. a M. D. în contul „disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule"; deschis pe numele acesteia suma de 5.089 lei. În final, tribunalul a admis cererea formulată de pârâta A. F. P. D. și a obligat chemata în garanție A. F. Pentru M. să achite reclamantului suma de 5.089 lei. Împotriva acestei hotărâri, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 3041 C., pârâta A. F. P. A M. D. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, sau modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și a excepției inadmisibilității, precum și respingerea acțiunii formulată de reclamant. O primă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de fond în mod nelegal a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, încălcând astfel dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 5 din O. nr. 5.. Pe de altă parte, pârâta a apreciat că atâta timp cât reclamantul nu a înțeles să atace modul de calcul efectuat de autoritatea fiscală, în speță de A. D. ci s-a referit la probleme de nelegalitate a actului normativ precum și că acesta ar genera discriminare între cumpărătorii de autovehicule, aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauză. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, pârâta a arătat că reclamantul avea obligația parcurgerii procedurii administrative prev. de art. 205 și urm. din O. nr. 9.. În acest context, se susține că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei de 5.089 lei, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme atâta timp cât decizia de calcul a taxei de poluare nr. 16.950/(...) emisă de A. D. nu a fost anulată sau desființată și reprezintă un titlu de creanță, având în vedere dispozițiile art. 7 din O. nr. 5., respectiv în procedura reglementată de O. nr. 9.. Deci, atâta timp cât aceasta nu a fost desființată prin exercitarea căii speciale de atac a contestației administrative prev. de art. 205 și urm. din O. nr. 9., reclamantul nu se putea adresa instanței cu o cerere de restituire a taxei pe poluare nici nu se poate vorbi despre vreun refuz nejustificat al instituției pârâte de restituire a taxei pe poluare, acțiunea reclamantului fiind inadmisibilă. Pârâta a subliniat și faptul că prin cererile înregistrate la A. D., reclamantul nu a contestat decizia de calcul al taxei pe poluare. În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta apreciază că sentința recurată cuprinde motive străine de natura pricinii. Astfel, instanța a motivat soluția pronunțată având în vedere prev. art. 2141 Cod fiscal, arătând că prin L. nr. 3. a fost introdusă taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, iar în speță este vorba despre taxa pe poluare pentru autovehicule prev. de O. nr. 5., cu intrare în vigoare de la 1 iulie 2008. Prin întâmpinare reclamantul M. M. S. a solicitat respingerea recursului și, pe cale de consecință, menținerea în întregime a sentinței pronunțate de instanța de fond, argumentat de faptul că suma reprezentând taxă pe poluare pe care a achitat-o a fost încasată ilegal la bugetul de stat, cu încălcarea art. 90 parag. 1 din T.ul C.E. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente: Reclamantul a achitat, la data de (...), suma de 5.089 lei, cu titlu de taxă de poluare. C. nelegală perceperea acesteia, s-a adresat pârâtei, cu solicitarea de a-i fi restituită, însă aceasta a refuzat, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune. O primă critică din recurs vizează modul în care a fost legat cadrul procesual, autoritatea fiscală relevând că nu are calitate procesuală pasivă, din moment ce nu este beneficiara sumei în litigiu și nu se contestă decizia de calcul. Curtea apreciază că acest motiv de nelegalitate nu poate fi validat, din moment ce încasarea taxei s-a făcut la T. D., neavând relevanță afectațiunea specială a taxei de poluare, ci instituția care a realizat această operațiune. Un alt motiv de recurs invocat de către pârâtă se referă la faptul că acțiunea este inadmisibilă, raportat la faptul că reclamantul nu a înțeles să conteste în termen decizia de calcul al taxei de poluare, nerespectând astfel prev. art. 205 și urm. C.pr.fisc. Cu privire la consecințele necontestării de către reclamant a deciziei de calcul a taxei de poluare în termenul prevăzut de lege, Curtea observă următoarele : Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare stabilită de organele fiscale printr-o decizie de calcul. C. cererii adresate de reclamant organelor fiscale, acesta a solicitat restituirea taxei de poluare fără a solicita în mod expres anularea acestei decizii. Curtea constată că dispozițiile ordonanței de urgență 5. reglementează procedura de stabilire și de contestare a taxei de poluare făcând trimitere la dispozițiile OG 9..C. art.7 din OG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OUG 9.. Curtea reține că A. F. P. D. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință, act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. U. prelevării taxei, administrația refuzat restituirea acestei sume. Curtea nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamant. Problema care se ridică în speță este aceea de a determina dacă o restituire a taxei era posibilă în condițiile în care decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost contestată în termenul prevăzut de art. 205 din OG 9.. R. a relevat că una din condițiile preliminare ale reparării pagubei pretinse de reclamant și anume restituirea sumelor încasate de organele fiscale cu titlu de taxă de poluare, este aceea a anulării actului de impunere. R. a susținut că cererea reclamantului este tardivă/inadmisibilă, deoarece nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art.205-207 din OUG 9.. Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18). Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea remarcă faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de OUG 5. și de C. de procedură fiscală, esteaplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general. Din această perspectivă, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar. Rămâne de stabilit dacă procedura reglementată respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea observă că potrivit procedurii reglementate prin art.205 și următoarele C., persoana interesată poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art.207 C., iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de L. 5., respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art.11 din L. contenciosului administrativ. Curtea consideră că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa. Taxa internă de poluare a fost instituită prin OUG 5. care a abrogat prevederile C.ui fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări. Pentru prima oară a modificată prin OUG 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin OUG 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a OUG nr.5., respectiv OUG 2. a fost abrogată prin art.I din OUG 218/2008. Așadar, la numai un interval de 6 zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare. Pentru a treia oară, OUG 5. a modificată prin OUG 7/(...), schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la intrarea în vigoare a OUG 218/2008. Pentru a patra oară, a fost modificată prin OUG 1.. Inițial scopul declarat al adoptării O. 5. înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „. mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmb unătățirea calității a erului și pentru înca drarea în valorile lim ită p revăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitaraplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare OUG 218/2008 legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 5.. În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și econo mice în luna octo mbrie, care relevă o scădere importan tă a p iețelor auto și a producției industrie i furnizoare, precum și măsurile de susținere a s ectorului de auto mobile, afectat de criza financiară i nternațională ;faptul că G uvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia române ască , iar la un loc de muncă în indust ria c onstructoare sunt 4 locuri de mun că în industria fu rnizoare ,, Astfel, de lanecesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunatățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejareaindustriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule. Ținând cont de aspectele anterior relevate , Curtea apreciază că OUG 50/ 2008 nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C., ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și până în prezent, fapt ce a determinat, într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie. În legătură cu reglementarea română a taxei de poluare, au existat și două comunicate ale Comisiei E.. Dacă în cazul primului comunicat s-a relevat că dispozițiile tratatului de instituire a C. E. nu pot fi invocate pentru a limita nivelul excesiv al taxării, în cel de-al doilea comunicat, comisia europeană a solicitat României să-și modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Această scrisoare de somare a fundamentat intervențiile legislative care au avut loc după data de 25 iunie 2009, fiind evident faptul că în privința reglementării taxei de poluare nu au fost îndeplinite cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C. Nu trebuie ignorat faptul că la nivelul instanțelor din țară mai există o practică neunitară cu privire la chestiunea compatibilității taxei de poluare cu dreptul U. E.. Contribuabilii au dreptul să tindă către securitatea fiscală, care include dreptul de a putea prevedea consecințele de natură fiscală ale actelor lor viitoare. Activitatea de interpretare și aplicare a normelor fiscale trebuie pusă în corelație cu principiile de bază ale dreptului fiscal iar atunci când norma nu este clară , previzibilă și predictibilă pentru utilizatorul normelor fiscale decizia de a contesta sau nu o măsură fiscală nu este facilă. În litigiile de natura celui dedus judecății de către reclamantă se ridica o problemă extrem de sensibilă deoarece, în logica deciziei de a contesta măsura de prelevare a taxei, intra clarificarea aspectului referitor la dominanța principiului egalității, față de principiul legalității pentru a se stabili dacă doar corpul legii va fi avut în vedere la analiza compatibilității sale cu normele dreptului comunitar sau poate fi avută în vedere ca sursă interpretativă și expunerea de motive. Or, nu se poate pretinde utilizatorului un standard atât de ridicat ca cel ce poate fi cerut unui profesionist. D. urmare cerința privitoare la instituirea unui termen rezonabil pentru exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară este justificată în opinia Curții. Curtea apreciază că, față de caracteristicile litigiului, termenul de 30 de zile face excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară, el impunând o sarcină excesivă contribuabililor cărora li se cere o diligență maximă pentru a-și conserva dreptul de a accede la justiție.. (a se vedea în special Hotărârea din 14 decembrie 1995, Peterbroeck, C-312/93, Rec.p. I-4599, pct.12, și Hotărârea din 8 februarie 1996, FMC ș.a., C-212/94, Rec.p. I-389, considerentul 71). Această sarcină nu poate fi justificată numai de necesitatea asigurării securității juridice. Și asta deoarece, principiul securității juridice nu poate asana neregularitățile ce decurg din încălcarea unui principiu de ordine publică. Deși termenul de 30 de zile se aplică și în privința exercițiului drepturilor derivate din legislația internă, el nu este unul adecvat în litigiul dedus judecății. Ținând cont natura reglementării, de circumstanțele concrete ale cauzei , considerăm că el nu asigură un just echilibru pentru regulile procedurale care trebuie să guverneze exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară, nefiind suficient pentru a asigura un drept de rambursare efectiv. Mijloacele procedurale necesare pentru aplicarea corectă a dreptului comunitar nu pot fivalorificate în interiorul acestui termen. Caracterul rezonabil al termenului trebuie raportat și la calitatea normei care guvernează exercițiul dreptului dedus judecății. În primul rând, chiar nesiguranța legiuitorului în domeniul reglementării taxei de poluare explicată prin multiplele intervenții legislative justifică aplicarea unui termen mai flexibil pentru a fi asigurat pe deplin principiul efectivității. În această procedură autoritatea fiscală mai reproșează reclamantului că nu a solicitat în mod expres organelor fiscale anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, adresându-i-se acesteia direct cu o cerere de restituire a taxei pe care o consideră contrară dreptului comunitar. Rămâne de analizat în ce măsură neîndeplinirea acestei proceduri atrage inadmisibilitatea cererii sale. În ceea ce ne privește, socotim că, în circumstanțele concrete ale cauzei, neexercitarea recursului administrativ după procedura reglementată de art.205 și următ. C., nu atrage inadmisibilitatea acțiunii. Concluzia se sprijină pe următoarele considerente: chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, neurmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune. Recursul administrativ este justificat din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației, se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea prestigiului său, prin pierderea unui proces public, în care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări. În același timp, recursul prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau revocarea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. În materia recursurilor administrative, având ca obiect reclamațiile adresate administrației pentru prelevarea nelegală a taxei de poluare, practica administrației este clară, răspunsurile nefavorabile reprezentând o constantă în această materie. Această optică a fost exprimată de autoritate și pe parcursul derulării procesului când s-a susținut că taxa a fost prelevată în mod legal, ea necontravenind prevederilor din T.ul privind instituirea U. E.. Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. D.ul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ori iluzoriu ci, unul concret și efectiv, fiindcă posibilitatea concretă de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. S. că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut. Ca orice libertate, el poate suferi limitări din partea puterii de stat cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice. A. limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există unraport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. Astfel, statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive. Curtea recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărări întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Curtea apreciază că această apărare, a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat. Curtea nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile, atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații, este una constantă. Chiar și la momentul procesual al soluționării recursului recurenta neagă existența unor incompatibilități ale OUG 5. cu normele dreptului comunitar, în toate formele sale. De aceea, Curtea a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive. Și asta deoarece ele sau îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios. Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere și faptul că neparcurgerea acestei proceduri nu a afectat celeritatea procesului, iar parcurgerea ei nu ar fi condus la descongestionarea instanței . Litigiul dintre stat și particular oricum ar fi avut loc atât timp cât și în prezent autoritatea susține că această taxă are caracter legal, fiind refuzată la restituire. De aceea, autoritatea publică emitentă nu poate să invoce că ar fi fost vătămată prin aceea că nu i s-a dat șansa de a-și repara eventuala greșeală într-un mod mai rapid . Curtea a pus în balanță interesele procesuale ale părților și posibilitățile lor efective de a le valorifica și a decis să acționeze în sensul prevenirii oricăror forme de dezechilibru procesual, eliminând obstacolele care puteau vicia substanța principiului egalității. Pentru ipoteza concretă, instanța a procedat la o interpretare teleologică și dinamică a normelor în discuție, acționând în sensul de a le conferi acestora utilitate și finalitate. Instanța a ales să aprecieze de această dată rezonabil exigențele formale ale judecății și s-a delimitat de formele excesive, reținând că în materia restituirii taxelor de poluare prelevate în baza OUG 5., autoritatea publică are și a avut o politică constantă și fermă de a soluționa nefavorabil aceste contestații. Din acest motiv parcurgerea procedurii administrative devine lipsită de utilitate și finalitate, și nu se mai poate vorbi de imperativele respectării celerității procedurii, ci, din contră, s-ar putea vorbi de o prelungire nejustificată a rezolvării litigiului între stat și particular dacă procedura ar mai fi urmată. De aceea, conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibilității, invocată pe acest considerent, să afecteze exercițiul dreptului la acțiune. Pe fondul cauzei, se constată că sunt reale susținerile din recurs, în sensul în care în cauză sunt incidente prev. art. 304 pct. 7 teza finală C., prin raportare la împrejurarea că au fost analizate de către prima instanță prev. art. 214 ind. 1-214 ind. 3 Cod fiscal, care nu își găsesc incidență în cauză, raportat la data la care a fost achitată de către reclamant taxa de poluare, respectiv (...). Având în vedere principiul tempus regit actum, tribunalul trebuia să analizeze prevederile actului normativ în baza căruia s-a realizat încasarea sumei în litigiu, respectiv la cele ale OUG nr. 5., cu modificările ulterioare, iar nu la cele care erau abrogate la acel moment, respectiv la cele prin care s-a instituit taxa de primă înmatriculare. Plecând de la aceste premise, se constată că reclamantul a invocat nelegalitatea acestui act normativ, din perspectiva faptului că el încalcă prevederi comunitare, respectiv pe cele ale art. 110 al. 1 din TFUE. Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE, că art. 90, actualul art. 110 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din T., să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Art. 110 din TFUE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul U. E.. Norma indicată s-a referit la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare. Cu alte cuvinte, pentru a conferi taxei un caracter anticomunitar, trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala nationala trebuind sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Doar într-o astfel de ipoteză se poate afirma cu succes încălcarea art. 110 din T.. Aplicând cauzei aceste linii directoare, rezultă că, pentru a dovedi temeinicia acțiunii sale, întemeiate în drept pe prev. art. 110 din TFUE, reclamantul ar fi trebuit să depună la dosarul cauzei dovada provenienței comunitare a autoturismului în litigiu, respectiv a faptului că suma în litigiu a fost achitată la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. Or, analizând actele depuse în probațiune, la dosarul de fond, Curtea constată că o astfel de dovadă nu a fost făcută, reclamantul adoptând un comportament procesual care încalcă prev. art. 129 alin. 1 C. Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și împrejurarea că instanța de recurs a acordat un termen în cauză, iar intimatul a fost citat cu mențiunea de a face dovadaprovenienței comunitare a autovehiculului în litigiu (f.23), dispoziție care a fost ignorată de către reclamant. Pentru toate aceste considerente, nefiind incidente în cauză prev. art. 110 din T., Curtea constată că taxa de poluare a fost în mod legal percepută. Pe cale de consecință, în baza prev. art. 304 pct. 9 și art. 312 C., Curtea va admite recursul declarat de pârâta A. F. P. D., sentința tribunalului fiind modificată în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de către reclamant. PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de A. F. P. D. împotriva sentinței civile nr. 984 din 19 martie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantului M. M. S. în contradictoriu cu A. F. P. D.. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2011. Red.M.B. Dact.L.L.C/3 ex./(...)/ Jud.fond:G.G..
| ← Decizia civilă nr. 1928/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 173/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
