Decizia civilă nr. 810/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 810/2011
Ședința ta de 23 F. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR M. H.
JUDECĂTOR M. B.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 678 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al
Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamantul C. I. F., având ca obiect contestație act administrativ fiscal - titlu executoriu.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 februarie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, iar la data de (...) recurenta a depus la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.678 pronunțată la data de (...) in dosar nr. (...) al
Tribunalului Comercial C. a fost admisă acțiunea precizată de reclamantul C. I. F. împotriva pârâtei C. de A. de S. a J. C. și în consecință a fost anulat actul administrativ constând în titlul executoriu nr.164 din (...) emis de pârâtă.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut în esență că în raport de dispozițiile codului de procedură fiscală obligația de plată a contribuției la F. trebuia stabilită fie pe baza unei declarații asumată de reclamant și depusă la pârât fie pe baza unei decizii de impunere emisă de pârât și comunicată , fiecare în parte reprezentând titluri de creanță ce constată obligații de plată la fondul de sănătate, dobândind caracter executoriu la momentul expirării termenelor de plată potrivit legii.
Așa cum rezultă din probatoriul administrat nu există un titlu de creanță fiscal adresat acestuia respectiv nu au fost stabilite în prealabil printr-un act administrativ fiscal de impunere care să-i fie comunicat în conformitate cu prev. art.44 C..
Regula în materie de impunere cu privire la obligațiile de plată a sumelor datorate cu titlu de impozit ori cu titlu de contribuție la F. este reprezentată de stabilirea acestor sume de către organul administrativ competent prin unul din actele de impunere prevăzute în mod limitativ prin dispozițiile art.85 alin.1 C. respectiv: declarații fiscale în condițiile art.82 alin.2 C. (lit.A), situație în care contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale; decizie de impunereemisă de organul fiscal în conformitate cu prev. art.86, 87 C. care urmează a avea conținutul prevăzut de art.43 C. precum și mențiunile privind categoria de impozit, taxă, contribuție sau alte sume, baza de impunere precum și cuantumul acestora pentru fiecare perioadă impozabilă.
În ceea ce privește obligațiile de plată la F. această regulă este reiterată de disp. art.35 alin.1 rap. la art.32 din Norma Metodologică 2007 care prevede că în conf. cu disp. art.79 C. pentru obligațiile de plată la fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, titlul de creanță îl constituie după caz, declarația persoanei asigurate efectuată conform art.32 din Norma Metodologică
2007 sau decizia de impunere emisă de organul competent al Casei de A. de S. precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului.
Conf., prev. art.110 alin.3 C. titlu de creanță este reprezentat de actul juridic prin care potrivit legii, se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii iar potrivit art.107 pct.1 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr.93/2003 sunt titluri de creanță decizia de impunere emisă de către organele competente, declarația fiscală întocmită de către plătitor prin care acesta declară obligațiile fiscale.
Din prevederile legale menționate rezultă că obligațiile de plată ale reclamantului cu titlu de contribuție la F. trebuiau stabilite în prealabil printr-o decizie de impunere, reprezentând titlu de creanță emisă de pârâtă și comunicate acesteia ori pe baza declarației depusă de acesta la sediul pârâtei cu ocazia depunerii unor asemenea declarații.
Potrivit prev. art.141 alin.2 C. titlu de creanță devine executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, formulare redată în mod identic și în cuprinsul art.35 alin.2 din Normele Metodologice 2007.
Din cele expuse rezultă că obligația de plată a contribuției la F. privind pe reclamant trebuia stabilită ab inițio, fie pe baza unei declarații asumată de acesta și depusă la pârâtă, fie pe baza unei decizii de impunere emisă de pârâtă și comunicată, fiecare în parte reprezentând titluri de creanță ce constată obligațiile de plată către F. dobândind caracter executoriu la momentul expirării termenelor de plată potrivit legii.
Așa cum rezultă din probatoriul administrat, în speță, nu există o decizie de impunere cu privire la obligațiile de plată la F. emisă de pârâtă care să fi fost comunicată reclamantului dar în același timp nu există nici o declarație formulată de acesta și înregistrată la pârâtă care să nască obligațiile de plată a sumelor cuprinse în înștiințarea de plată contestată.
În aceste circumstanțe, în speță, nu există titlu de creanță reprezentat fie de decizia de impunere din partea pârâtei, fie de declarația reclamantului și întrucât numai acestor acte legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu dobândit prin expirarea termenului legal de plată este evident că nu există un titlu executoriu valabil cu privire la sumele menționate.
Deoarece titlu de creanță nu a fost comunicat reclamantului în conf. cu prev. art.44 C. devin incidente și prev. art. 44.1 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr.93/2003 care prevăd că organul fiscal nu poate nici să pretindă executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ dacă acesta nu a fost comunicat potrivit legii.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs C. de A. de S. a J. C. solicitând desființarea sentinței ca fiind dată prin încălcarea normelor de competență. A. se arată că instanța nu avea competența materială să judece cererea în anulare a titlului executoriu. În acest sens este și decizia nr.14 din (...) privind interpretarea și aplicarea art.169 alin.4 C. a Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin decizia menționată se arată că judecătoria în circumscripția căreia se faceexecutarea este competentă să judece contestația atât împotriva executării silite însăși, a unui act sau măsuri de executare a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în în condițiile legii cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de instanța judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional dacă pentru constatarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În privința contractului între asigurat și C. de A. de S. se arată de recurentă că acesta este un act pur administrativ, bazat exclusiv pe prevederile L. nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Drepturile și obligațiile asigurărilor cât și a furnizorilor de servicii medicale sunt stabilite clar și exact în L. nr.95/2006 și preluate de contractul dintre asigurat și C. de A. de S., personalizându-l doar prin datele de identificare ale părților. N. o altă cauză nu poate fi stabilită între părți, înafara celor deja stabilite de către L. nr.95/2006. A. acest contract devine mai degrabă o evidență administrativă, o recunoaștere a părților ca voința lor este de a pune în practica normelor stabilite prin L. nr.95/2006.
Calitatea de asigurat categoric nu rezultă din semnarea unui astfel de contract ci din alte dispoziții prevăzute în Lergea nr.95/2006.
Asigurarea de sănătate nu este lăsată la latitudinea cetățeanului ci este o obligație. Ea este facultativă în limitele prevăzute de art.214 alin.2 însă nu este cazul contestatorului.
Contribuția la fondul de asigurări de sănătate se face în funcție de venituri, asigurarea în condițiile L. nr.95/2006 fiind obligatorie. Contestatorul a fost notificat de mai multe ori iar somația a fost păstrată pe siteul CAS C.
În privința titlului de creanță se arată că la dosarul execuțional nr.169 executarea silită initiata de CAS C. în limitele competenței atribuite de lege există
„Declarațiile privind obligațiile de constituire și plată la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele ale căror venituri sunt impuse pe baza venitului efectiv realizat"; pentru anii 2003 - 2008, toate semnate și ștampilate de contestator.
Aceste declarații constituie titluri de creanță și care devin titluri executorii la data la care creanța este scadentă conform legii.
Situația contribuțiilor declarate, încasate și restante și a dobânzilor și penalităților calculate, încasate și restante, existente la dosarul de executare a fost emisă de către CAS la data de (...) și semnată de primire de către contestator. Rezultă că a luat la cunoștință de aceste debite.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată. În susținere se arată că excepția invocată de recurentă nu subzistă deoarece litigiul supus dezbaterii nu are natura juridică a contestației la executare ci reprezintă o acțiune în contencios administrativ fiscal întrucât vizează anularea titlului executoriu nr.164/(...) emisă de pârâta-recurentă act care întrunește trăsăturile actului administrativ fiscal așa cum acesta este definit de art. 41 C..
Pe fond arată intimatul soluția primei instanțe este temeinică și legală deoarece în condițiile legii obligația de plată se grefează pe un contract de asigurare iar în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui contract generator de drepturi și obligații pentru părțile semnatare. În consecință titlul executoriu care face obiectul litigiului este lipsit de temei legal dat fiind că între părți nu s-a stabilit un raport obligațional. Teza pe care o susține recurenta conform contractului ar avea rolul unui act pur administrativ sau menirea unei evidențe administrative este evident lipsită de acuratețe juridică. Contractul de asigurare medicală nu are doar rostul de a personaliza drepturile și obligațiile părților în raport cu datele lor de identificare așa cum se susține în cererea de recurs ci aceasta consființește nașterea și existența unui raport juridic obligațional între părțile semnatare. Dacă nu ar fi fostașa nu ar fi existat vreo rațiune pentru care legiuitorul să fi edictat necesitatea încheierii unui contract.
Art.218 alin.2 al L. nr.95/2006 consființește principiul liberei opțiuni a persoanei de a se asigura la oricare din casele de asigurări de sănătate recunoscute prin lege. A. normativ nu conține nicio dispoziție din care să rezulte că din oficiu se presupune că o persoană este asigurată la casa de asigurări de sănătate a județului.
Referitor la susținerea recurentei că titlu de creanță este reprezentat de declarațiile privind obligațiile de constituire și plată arată intimatul că aceste acte în condițiile prevederilor prin HG 1., art.82 alin.2 C. nu reprezintă titlul de creanță.
Declarații de tipul invocat de recurentă pot reprezenta titlu de creanță doar în cazul în care legea prevede obligativitatea plătitorului de a stabili obligațiile fiscale. În situația dată nu se prevede o astfel de obligație. A. art.259 alin.4 din L. nr.95/2006 dispune că „ persoanele care nu sunt salariate dar au obligația să își asigure sănătate potrivit prevederilor prezentei legi sunt obligate să comunice direct casei de asigurări alese veniturile pe baza contractului de asigurare în vederea stabilirii și achitării contribuției de 6,5%";. Sarcina stabilirii contribuției revenea așadar intimatei iar nu contribuabilului.
Declarațiile în discuție nu pot fi nici asimilate unei decizii de impunere întrucât decizia de impunere emană de la organul competent iar nu de la plătitor, iar o atare decizie poate reprezenta titlu de creanță doar în situația în care întrunește condițiile legale ale unui act administrativ care să reprezinte un titlu de creanță valabil conform prevederilor imperative ale art.43 alin.2 din OG nr.92/2003, în speță să conțină următoarele mențiuni: motivele de fapt; temeiul de drept; semnătura persoanei împuternicite a organului emitent; posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul la care se depune contestația.
De asemenea, pentru obligațiile de plată accesorii era necesar să existe un titlu de creanță separat materializat printr-o decizie de impunere distinctă ceea ce nu există, iar din această perspectivă perceperea de dobânzi prin titlul executoriu nr.164/2009 este nelegală.
Analizând recursul declarat, prin prisma actelor dosarului a normelor juridiceincidente a art.304 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prin demersul introductiv de instanță intimatul reclamant în contradictoriu cu recurenta pârâtă a solicitat instanței anularea actului administrativ fiscal reprezentat de titlul executoriu nr.164 emis de C. la (...), cu cheltuieli de judecată.
Motivând cele solicitate reclamantul a arătat că la data de (...) pârâta i-a comunicat sub semnătură titlul executoriu nr.164 din (...) și somația nr.164/2009. In esență în cuprinsul acestora se regăsește suma de 6120 lei cu titlu de contribuție la F. suma de 3407 cu titlu de dobânzi precum și 21 lei cu titlu de majorări însumând în total un debit de 9588 lei.
Față de cele statuate a formulat plângere iar pârâta a răspuns prin adresa nr.21052/(...).
În susținere au fost depuse titlul executoriu, adresa răspuns, dovada comunicării titlului executoriu.
Argumentele în anularea titlului executoriu în discuție se arată că sunt date de lipsa unui raport juridic contractual cu pârâta, neexistența unui titlu de creanță
și nelegalitatea calculării si aplicării dobânzii în raport de dispozițiile fiscale.
Se observă din expunerea rezumativă a acțiunii că se contestă titlul executoriu, somație despre care intimatul a fost înștiințat la data de8.o7.2009.
Potrivit Codului de procedură fiscală înștiințarea de plată - somația constituie act de executare. A. spus potrivit dispozițiilor codului de procedură fiscală art.141, art.145 - începerea executării silite în baza titlului executoriu fiscal se realizeazăprin emiterea înștiințării de plată respectiv a somației de plată. În această situație de începere a executării - contestația la executare a titlului executoriu și a actelor de executare revine instanței de drept comun și anume judecătoriei, competență materială pentru soluționarea contestației în condițiile art.172 C. nefiind aplicabile prevederile art.205, art.218 care privesc competența instanței de contencios.
Prin urmare fiind vorba de contestație la executare în mod greșit prima instanță a soluționat cauza nefiind competentă context în care este incident art.304 pct.3 C.pr.civ. așa cum susține recurenta.
Legat de aceasta susține intimatul că litigiul nu are natura contestației la executare, că în condițiile codului de procedură fiscala se poate contesta titlul de creanță respectiv titlul executoriu ce întrunește trăsăturile actului administrativ fiscal.
Potrivit actului normativ invocat OUG nr.92/2003 - art.205 împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii.
Este îndreptățit la contestație potrivit alin.2 al aceluiași articol numai acel ce se consideră că a fost vătămat în drepturile sale printr-un act administrativ sau prin lipsa acestuia.
Același act normativ prevede prin art.206 ce se formulează în scris contestația
și se depune la organul fiscal al cărui act administrativ este atacat.
Mai prevede actul normativ prin art.210 că în soluționarea contestației organul competent se pronunță prin decizie sau prin dispoziție după caz.
Tot astfel se prevede prin art.218 al aceluiași act normativ că decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului iar deciziile emise în soluționarea contestației pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă în condițiile legii.
Reiese din normele enunțate că atât actul administrativ fiscal cât și lipsa acestuia pot fi contestate la organele fiscale, că în soluționarea contestației se emite decizie/dispoziție iar acestea pot fi contestate în fața instanței de contencios administrativ fiscal competența (raportat la valoare și emitent act - în condițiile legii- tribunal/curte de apel ) după cum în fața acestei instanțe poate fi contestat și refuzul nejustificat în soluționarea contestației sau a cererii de emitere a unui act .
Cu alte cuvinte legea specială consacră principiul contestării actului administrativ fiscal sau lipsa acestuia în fața organelor fiscale și apoi a atacării deciziei în soluționarea contestației sau refuzul soluționării acestuia sau a cererii de emitere a actului (lipsa acestuia cum prevede art.205 alin.2) în fața instanței de contencios.
Sunt supuse cenzurii instanței de contencios deciziile emise de organele fiscale în soluționarea contestației actelor administrative sau a lipsei și refuzul soluționării acestora, nu direct actul administrativ sau contestarea directă a lipsei actelor administrativ fiscale.
A. fiscal și stabilirea lipsei acestuia trebuie să facă obiectul contestației pe calea administrativ la organul de soluționare a contestatiei și apoi în funcție de decizie persoana nemulțumită ori ce se pretinde vătămată poate să supună contenciosului administrativ fiscal respectivul act sau refuzul solutionarii potrivit art.218 alin.2 C..
A. ar însemna să fie examinată legalitatea unui act administrativ fiscal sau lipsa acestuia fără ca acesta să fie analizat în cadrul contestației administrative obligatorii conform codului de procedură fiscală ceea ce este inadmisibil. (În acest sens a se vedea și decizia nr.3376/2010 a Curții de A. C.).
În speță nu a fost formulată o contestație iar prin acțiunea inițiată în fața instanței de contencios nu se contestă decizia/dispoziția în soluționarea contestației și nici refuzul soluționării contestației în termen sau refuzul soluționăriicererii/contestației vizând lipsa actului pentru a se considera astfel aplicabile dispozițiile mai sus enunțate.
Cum însă se contestă actele de executare aplicabile așa cum s-a mai arătat sunt incidente dispozițiile referitoare la competența judecătoriei ca instanță de executare.
Desigur se poate susține că acest demers respectiv contestația nu înlătură dreptul la acțiune în fața instanței de contencios potrivit art.205 alin.1 teza doua și fiind vorba de un act administrativ în sensul definit de legea nr.554/2004 competentă în raport de același act normativ revine instanței de contencios. T. invocat art.205 alin.1 prevede aspectul că nu se înlătură dreptul la acțiune însă în tăcerea acestei legi speciale (cod procedură fiscală) devin incidente normele generale cuprinse în L. nr.554/2004 respectiv revine competența instanței de contencios pentru ipoteza nesoluționării contestației de către organul fiscal sau refuzul eliberării actului. Însă așa cum s-a arătat în cauză prin demersul introductiv nu se contestă refuzul nesoluționării.
Pe de alta parte nu trebuie trecut neobservat ca potrivit dispozitiilor codului de procedura fiscala pot fi contestate in procedura contencioasa doar acte administrativ fiscale in intelesul definit de art.41, art 88 cr.pr.fis. Din actele dosarului reiese ca suma impusa recurentului a fost stabilita pe baza declaratiilor privind obligatiile de constituire si de plata la fondul unic de sanatate depuse si semnate de catre recurent.Ori cata vreme la baza impunerii au stat acte semnate de recurent,acte ce nu intrunesc cerintele cerute de lege pentru a fi contestate ,nu se poate retine competenta instantei de contencios.De altfel nu trbuie omis ca prin decizia in interesul legii nr.14/2007 I. Curte de C. si J. a statuat ca judecatoria este competenta in privinta contestarii executarii Prin urmare față de cele arătate în baza art.304 pct.3 C.pr.civ., art.312 C.pr.civ. Curtea va admite recursul, va casa hotărârea și trimite cauza spre judecata în primă instanță
Judecătoriei C.-N..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. C. împotriva sentinței civile nr. 678 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță Judecătoriei C.-N..
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
F. T. M. H. M. B.
GREFIER D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...)
Jud.fond.G. G.
| ← Sentința civilă nr. 86/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 76/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
