Sentința civilă nr. 130/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 130/2011
Ședința publică de la 24 F. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta
SC AB L. SRL, în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal decizie de impunere nr. 185/(...) emisă de D. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
Se prezintă reprezentantul reclamantei, care solicită redeschiderea dezbaterilor și acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Curtea, după deliberare, urmează a încuviința cererea și, procedează la redeschiderea dezbaterilor, cu ascultarea concluziilor pe fond ale reprezentantului reclamantei.
Acesta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, cu obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin acțiunea în contencios fiscal formulată la data de 3 decembrie 2010, reclamanta SC AB L. S. a chemat în judecată pe pârâta D. G. A F. P. A J. C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în întregime a deciziei de impunere nr. 185/(...) emisă de D. G. a F. P. C. și pe cale de consecință repunerea reclamantei în termenul legal de contestare a D. de imputare nr.329/(...) emisă în baza constatărilor cuprinse în raportul de inspecție fiscală nr.2357/(...); precum și anularea în întregime a tuturor creanțelor fiscale stabilite și individualizate în sarcina reclamantei prin D. de imputare nr.329/ (...) în ceea ce privește suma de 578.079 Ron.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că organul de soluționare a contestatiei, în spate D. C. a procedat in mod eronat si superficial, respingand ca nedepusa in termen, contestati a formulata.
Argumentele reclamantei, privind repunerea in termenul de solutionare al contestației au fost tratate cu o superioritate si superficialitate nelalocul lor, avand in vedere consecințele importante ale deciziei atacate.
În scopul convingerii instanței de temeinicia pozitiei acesteia, reia analiza textele legale de stricta aplicabilitate in speta.
Reclamanta conchide că în cauza dedusa judecății exista un motiv temeinic ce justifica repunerea părții în termenul de exercitare a contestatiei. Astfel, intrucat legea nu distinge ce situații pot constitui imprejurari mai presus de vointa partii,apreciază că începerea urmăririi penale pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala constituie o împrejurare mai presus de vointa partii, întrucât aceasta nu a putut, din acest motiv, sa conteste la organul emitent, iar ulterior la instanta de judecata, concluziile raportului de inspecție fiscala.
Atâta timp cât exista un proces penal, contestatoarea nu putea sa se adreseze organului emitent si instantei de contencios administrativ, intrucat procesul penal avea prioritate.
C. de procedura penala prevede ca hotararea instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile cu privire la existenta faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Prin urmare, era imperios necesar ca procesul pena! sa se finalizeze, sa existe o solutie in latura penala a cauzei, pentru a se putea întreprinde demersuri de alta natura. Daca s-ar admite contrariul, respectiv daca s-ar fi urmat in paralel ambele cai - penala si de contencios - s-ar fi putut ajunge la situatia absurda in care latura penala a cauzei sa fie solutionata favorabil (prin scoaterea de sub urmărire penala sau incetarea urmaririi penale in faza de urmarire penala, prin achitare sau încetarea procesului penal in cursul judecatii), iar latura administrativ fiscala a cauzei sa statueze ca obligatiile stabilite prin decizia de impunere exista.
Finalizarea procesului penal da dreptul contestatoarei sa uzeze de caile de atac prevăzute de legislația fiscala si de contencios administrativ si fiscal pentru a contesta sumele stabilite prin raportul de inspectie fiscala.
La fina reclamanta reia motivele de nelegalitate invocate și pe calea contestației.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13 ianuarie 2011, pârâta D. G. a F. P.
C. a solicitat respingerea acțiunii în contencios administrativ fiscal formulata de reclamanta S. AB L. S. împotriva deciziei nr.185/(...) emisa de instituția pârâtă.
În justificarea poziției sale reclamanta arata ca dispozitiile legale speciale din cuprinsul C. de procedura fiscala, in speta art. 207 care stipulează în mod expres faptul ca "contestați a se va depune in termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii", pot fi înlăturate în baza principiului general de drept potrivit căruia penalul tine în loc civilul.
Sustinerile reclamantei sunt neintemeiate întrucât, dispozițiile C. de procedura civila au aplicabilitate numai in conditiile art.2 alin.2 si 3 din C. de procedura fiscala, care stipuleaza in mod expres faptul ca:
"Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile C. de procedura civila".
Analizand continutul art.103 din C. de procedura civila, care reglementează noțiunea repunerii in termen, constată ca reclamanta nu se poate prevala de beneficiul acestor norme legale din urmatoarele motive pe care le va expune in continuare:
Potrivit prevederilor legale mai sus mentionate „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de vointa ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndepli în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării";.
Nu pot fi acceptate nici sustinerile reclamantei potrivit carora sintagma împrejurare mai presus de vointa partii, chiar daca este asimilata fortei majore, este o chestiune de fapt care ramane la aprecierea instantei sau a organului de soluționare a contestatiilor.
Pornind pe aceasta linie reclamanta mentioneaza ca in cauza dedusa judecății exista un motiv temeinic ce justifica repunerea sa in termenul de exercitare a contestatiei, acesta constand in inceperea urmaririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscala in privinta persoanelor fizice care administrează societatea.
Sunt lipsite de fundament legal si faptic si consideratiile reclamantei potrivit carora, atata timp cat exista un proces penal nu putea sa se adreseze organului emitent si instantei de contencios administrativ, in conditiile in care însuși legiuitorul a reglementat implicatia respectiv, legatura care exista intr-o astfel de situatie.
În acest sens, pârâta arată ca nici depunerea contestației pe cale administrativa si nici solutionarea acesteia nu este inlaturata în cazul declanșării urmăririi penale deoarece, numai "hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă" (art.214 alin.4 din C. de procedura fiscala).
De asemenea, "organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă" (214 alin.1 din C. de procedura fiscala).
În fapt, decizia de impunere nr.329/(...), impreuna cu Raportul de inspecție fiscala care stă la baza emiterii acesteia, au fost comunicate societății petitionare, la data de (...), conform semnaturii de primire însoțită de stampila societatii de pe decizia de impunere atacata.
Prin urmare, organul de solutionare a constatat ca in speta, termenul legal de depunere a contestatiei a expirat in data de (...).
În final, învederează instanței faptul ca reclamanta in mod nelegal la punctul
3 și 4 din actiune, solicita instantei de contencios administrativ investita cu solutionarea prezentei cauze, anularea obligatiilor fiscale stabilite in sarcina sa desi, institutia noastra nu a pronuntat o soluție pe fondul contestatiei si in consecinta, singura solicitare procedurala ar fi obligarea la solutionarea pe fond a acesteia.
Din cuprinsul deciziei contestate rezulta ca institutia a procedat în mod corect în considerarea prevederilor art. 213 alin.5 si art.217 alin.1 din C. de procedura fiscala care stipuleaza in mod corect faptul ca:
"Organul de solutionare competent se va pronunta mai intai asupra excepțiilor de procedura si asupra celor de fond, iar cand se constata ca acestea sunt intemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei."
"Dacă organul de soluționare competent constată neîndeplinirea unei condiții procedurale, contestația va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei."
Pentru considerentele mai sus expuse, pârâta solicită respingerea acțiunii formulata de reclamanta și pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică decizia emisa de institutia pârâtă.
Reclamanta S. AB L. S. C.-N. la data de 2 februarie 2011 a înregistrat răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta D. G. a F. P. C. arătând că prin întâmpinarea depusă în cauză de pârâta D. C., aceasta a solicitat respingerea acțiunii în contencios fiscal formulată de subscrisa împotriva D. nr. 185/(...) emisă de D. C. În motivarea întâmpinării sale, pârâta susține în esența faptul că reclamanta nu ar fi în drept să invoce repunerea în termenul de formulare a contestației împotriva D. de impunere nr. 329/(...), emisă în baza constatărilor cuprinse în Raportul deinspecție fiscală nr. 2357/(...), întrucât art. 103 din C. de procedură civilă carereglementează sancțiunea decăderii și repunere a în termen nu ar fi aplicabil în cauză.
În motivarea susținerii sale arată că art. 103 Cod proc. civ. nu se aplică în cauza dedusă judecății, pârâta invocă prevederile art. 2 alin. 2 și 3 din OG 92/2003 privind C. de procedură fiscală care statuează că: „(2) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. (3) Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile C. de procedură civilă ".
Reclamanta învederează instanței faptul că nu este de acord cu susținerile pârâtei. A.
Potrivit art. 207 din OG 92/2003 "Termenul de depunere a contestației, (1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii". Acest termen prevede doar sancțiunea incidentă în cazul în care contestația nu se depune în termenul prevăzut de lege. Î. regimul juridic al decăderii - sancțiune reglementată de dreptul comun - C. de procedură civilă - respectiv cazurile în care intervine această sancțiune, repunere a în termen, etc. este cel prevăzut de dispozițiile C. de procedură civilă.
Art. 2 alin. 2 și 3 din OG 92/2003 nu înlătură aplicabilitatea art. 103 Cod proc. civ. Din contră, acest articol implică aplicabilitatea lui. Atâta timp cât art. 207 din OG 92/2003 prevede în mod expres o sancțiune - decăderea - în mod automat se aplică prevederile C. de procedură civilă care reglementează această sancțiune.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Obiectul cauzei de contencios fiscal ața cum este rezultă din interpretarea art. 218 alin. 2 C.pr.fisc. este circumscris controlului de legalitate și temeinicie a deciziei de soluționare a contestației administrative exercitată în condițiile prev. la art. 205 și urm. C.pr.fisc.
De aceea, cenzura deciziei contestate presupune analiza dacă organul de soluționare a contestației are competența materială și deci poate fi învestit cu o cerere de repunere în termenul de 30 de zile de formulare a contestației administrative.
Organul de soluționare a contestației susține în decizia atacată că nu are competența materială de a repune în termen o contestație indiferent de motivele pentru care contestatorul a refuzat exercitarea acestui drept.
Un alt argument susținut în cuprinsul deciziei este acela conform căruia legiuitorul sancționează nedepunerea în termen a contestației, cu decăderea din dreptul soluționării pe fond a acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din C. de procedură fiscală, care are denumirea marginală - termenul de depunere a contestației - contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii cu excepția ipotezei prev. la alin. 4 respectiv dacă actul administrativ fiscal nu conține elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) lit. i) referitoare la absența mențiunii privind posibilitatea actului administrativ fiscal de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația, situație în care contestația poate fi depusă, în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal, organului de soluționare competent.
Curtea reține că prin C. C. nr. 4. și ulterior printr-o practică constantă a jurisdicției constituționale, s-a stabilit că, procedura contestării actelor administrative fiscale în fața organului fiscal, în prezent reglementată de prevederile art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, nu constituie o jurisdicție, având natura unei plângeri prealabile, cum este cea prevăzută de 7 din legea generală, Legea nr.
554/2004.
Așa fiind, termenul de 30 de zile are natura juridică a unui termen substanțial iar neexercitarea dreptului în termenul defipt de lege se sancționează cu decăderea. În această logică, se poate reține regula conform căreia termenul substanțial de decădere nu este susceptibil de repunere în termen fără o dispoziție specială a legii.
Așa fiind, în cauză nu poate fi reținută aplicarea dispozițiilor art. 103 C. deoarece acest text se aplică exclusiv procedurilor judiciare în materie civilă ori comercială sau în alte materii dacă însă aplicabilitatea legii procesuale este expres prevăzută (art. 721 C.).
Dispozițiile art. 2 alin. 2 și 3 din C.pr.fisc. nu pot fi invocate pentru a se reține contrariul a ceea ce s-a statuat în precedent.
Astfel, conform acestor norme legale, s-a instituit regula conform căreia C. de procedură fiscală constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat iar unde acest cod nu dispune se aplică prevederile C. de procedură civilă.
Or, așa cum rezultă din interpretarea logico sistematică aplicarea normelor procesuale civile de drept comun se face în completarea dispozițiilor legii procesual fiscale.
Textul art. 207 alin. 1 și 4 C.pr.fisc este suficient de clar și precis redactat, dispozițiile legale ce le conține cu privire la termenul de depunere a contestației nefiind susceptibile de alte interpretări și dat fiind că sunt imperative sunt de strictă aplicare și interpretare, nefiind instituite niciun fel de derogări sau excepții de la termenul de depunere a contestației.
Or, din modul de reglementare a textului art. 207 din legea procesual fiscală în interpretarea unitară și constantă dată de Curtea Constituțională în examenul de constituționalitate a acestui text rezultă că el nu conține de fapt o normă de procedură administrativ-jurisdicțională și drept urmare nu se poate aplica în completare norma prev. la art. 103 C.
Că este așa, rezultă din practica jurisdicției constituționale în examenul de constituționalitate al art. 207 alin. 1 C.pr.fisc.
Astfel, prin nr. 927 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, D. nr. 382 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007, și D. nr. 687 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
563 din 25 iulie 2008, s-a stabilit că dispozițiile art. 205 alin. (1) din C. de procedură fiscală prevăd un drept al contribuabilului de a contesta temeinicia unui act administrativ fiscal, de cele mai multe ori sub aspectul existenței și întinderii obligației fiscale. Curtea Constituțională a reținut astfel că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu îngrădește dreptul de acces liber la justiție, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești.
Prin D. nr. 406 din 24 martie 2009, , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, aceeași jurisdicție de contencios constituțional a statuat că, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a C. C., soluțiile și considerentele deciziilor amintite mai sus își păstrează valabilitatea și în această cauză. S-a conchis astfel că sancțiunea decăderii de la exercitarea dreptului de a contesta actul administrativ fiscal este una firească. Decăderea este o sancțiune de drept procesual pentru lipsa de diligență a celui care nu își exercită la timp dreptul de contestare sau și-a exercitat dreptul cu nerespectarea prevederilor legale. Prin urmare, raportată la neexercitarea dreptului de contestare prevăzut de art. 205 și următoarele din C. de procedură fiscală sancțiunea decăderii este unaproporțională, disuasivă și justă. În aceste condiții, nu se poate reține încălcarea art. 21 din Constituție.
Curtea de A. conchide astfel că D. de impunere emisă de organul administrativ fiscal, reprezintă un act administrativ fiscal și contestarea actului trebuie făcută în limita termenelor și a procedurii speciale prev. de art. 205 alin. 1,
206, 207 și 209 Cod procedură fiscală, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului. Cum reclamanta a contestat decizia de impunere la data de (...), la D. S., potrivit notei de transport emisă de curierul C., fiind înregistrată sub nr. 2742/(...), cu mult peste termenul legal de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ ((...)).
Din probatoriile administrate în cauză recurentul nu a dovedit că ar fi formulat contestație în termenul legal, sesizarea organelor de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de 26 C. rap. la art. 9 lit. b) și c) și alin. 2 din Legea nr. 241/2005 nu putea să conducă la suspendarea deciziei de impunere și nici a termenului de formulare a contestației.
Formularea contestației administrative peste termenul prevăzut de lege, în speță peste termenul de 30 de zile de la comunicarea actului, prevăzut de art. 205 alin. 1 Cod procedură fiscală, echivalează practic cu neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii, în acest sens fiind și practica ICCJ (dec. nr. 798/(...)).
Jurisprudența a statuat că disp. art. 21 alin. 4 din Constituție, nu înlătură caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, întrucât se referă la caracterul facultativ și gratuit al jurisdicțiilor speciale administrative, iar nu la recursul ierarhic sau grațios.
Astfel fiind, parcurgerea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuși exercițiul dreptului la acțiune și reclamantul introducând contestația la decizia de impunere peste termenul legal, aceasta echivalează practic cu neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii și în aceste condiții acțiunea formulată împotriva deciziei de soluționare a contestației ce a fost depusă peste termenul legal, este inadmisibilă, astfel că legal
și corect organul de soluționare a contestației a respins ca tardivă.
Curtea notează poziția oscilantă a organului de soluționare a contestației care într-o primă etapă a statuat că nu are competența materială să soluționeze cererea de repunere în termen după care reține că pretenția repunerii în termenul de formulare a contestației este tardivă și neîntemeiată.
Cu toate acestea, faptul că organul de soluționare a contestațiilor s-a pronunțat în final asupra cererii de repunere în termen nu denotă nelegalitatea deciziei contestate de reclamantă, deoarece soluționarea contestației presupune pronunțarea asupra tuturor cererilor care sunt formulate, fie că acestea sunt apte de a fi soluționate pe fond fie pentru alte considerente.
Astfel fiind și din această perspectivă, Curtea notează că reclamantul a primit o soluție asupra cererii sale atât în ceea ce privește solicitarea de a se repune în termen contestația cât și asupra contestației ca efect al constatării că aceasta a fost nedepusă în termenul legal.
Față de cele ce preced, Curtea constată că acțiunea reclamantei nu este fondată, decizia contestată fiind legală și temeinică cu observarea și reținerea considerentelor de fapt și de drept ce precedă.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 218 alin. 2 C.pr.fisc. rap la art. 18 din
Legea nr. 554/2004, Curtea urmează a respinge ca neîntemeiată acțiunea de contencios fiscal formulată de reclamanta SC AB L. S. C.-N., în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. C., așa cum a fost precizată ulterior
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
{ F. |HOTĂRĂȘTE}
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC AB L. S. C.-N., în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. C., așa cum a fost precizată ulterior.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică de la 24 februarie 2011.
PREȘEDINTE, GREFIER L. U. M. T.
Red.L.U/S.M
4 ex./(...)
| ← Sentința civilă nr. 142/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 664/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
