Sentința civilă nr. 191/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)/a1

SENTINȚA CIVILĂ NR. 191/2011

Ședința 1 martie 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE : D. P.

GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 15690/(...) emisă de D. C., formulată de reclamantul P. V., în cadrul acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. C..

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat reclamantul, asistat de avocat C. A., lipsa fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea de suspendare este timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, punte în discuție împrejurarea că, la termenul anterior li s-a pus în vedere reprezentantului reclamantului și reclamantului P. V. să depună la dosar dovada consemnării unei cauțiuni de 10% din cuantumul sumei contestate, respectiv: 109.499 lei în raport de dispozițiile art. 215 din O.G. nr. 92/2003.

Reprezentantul reclamantului arată că, nu au achitat cauțiunea și lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cererii de suspendare.

Curtea reține cauza în pronunțare pe cerere de suspendare.

C U R T E A

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. C. s-a solicitat anularea deciziei de impunere nr. 15690/(...) emisă de pârâtă și suspendarea deciziei respective până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii de suspendare se arată că s-a formulat cererea de suspendare datorită îndoielii pe care o are că prin emiterea deciziei au fost încălcate atât normele fundamentale, cât și reglementările normative speciale, cu caracter de principiu sau ordinar în materie, actul emis fiind ilegal.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 14

și 15 din Legea nr. 554/2004 și art. 581 Cod proc.civ.

Examinând cererea de suspendare, instanța reține următoarele: Dispozițiile art. 215 din OG nr. 92/2003 referitoare la suspendarea executării actului administrativ fiscal prevăd următoarele: alin. 1

„introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal"; și alin. 2 „ dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul legii contenciosului administrativ nr. 554/2004";. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor a căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei";.

La termenul de judecată din (...) instanța a pus în vedere reprezentantului reclamantului faptul de a achita cauțiunea de 10% din cuantumul sumei contestate, respectiv să consemneze o cauțiune de

109.499 lei, fiind acordat în acest sens termen în data de (...).

Reclamantul nu s-a conformat celor dispuse de instanță, astfel că se va respinge în baza art. 215 din OG nr. 92/2003 ca inadmisibilă cererea de suspendare, condiția achitării cauțiunii fiind o condiție obligatorie și prealabilă soluționării fondului cererii de suspendare a executării unui act administrativ fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată de reclamantul P. V., dom. în G., str. R. nr.47 jud. C. în contradictoriu cu pârâta D. C., cu sediul în C.-N., P. A. I. nr. 19.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, (...).

PREȘEDINTE GREFIER D. P. V. D.

Red. D.P. dact. GC

4 ex/(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 191/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal