Sentința civilă nr. 294/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 294/2011
Ședința publică din data de 18 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect - refuz acordare drepturi conform Legii nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul prin mandatar d-l B. T., identificat cu CI, seria KX, nr. 6., cu procură de reprezentare, aflată la dosar, fila 22, lipsind pârâta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la al doilea termen de judecată, fond.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), pârâta a depus la dosarul cauzei completare la întâmpinare, în două exemplare, însoțită de înscrisuri.
Curtea învederează reprezentantului reclamantului că în apărare, pârâta invocă excepția tardivității demersului inițiat.
Reprezentantul reclamantului arată că este nemulțumit de hotărârea de revizuire, în baza căreia i s-au acordat drepturile de refugiat.
Curtea, raportat la dispozițiile art. 68 al. 4 C.pr.civ., constată că nu poate asculta concluziile părții prezente cu privire la excepția tardivității și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată de către pârâtă.
C U R T E A :
Prin cererea înregistrată de reclamantul T. I. sub nr. (...) din (...), a fost contestată hotărârea nr. 13290 din (...) emisă de C. J. DE P. C., acesta considerând că a fost nedreptățit prin neacordarea drepturilor ce decurg din aplicarea Legii nr. 1., deoarece a fost refugiat din cauza persecuțiilor etnice, iar aceasta situație este probată cu acte de stare civilă și declarații de martorii, fiind îndeplinite cerințele prev. de L. nr. 1..
Din cuprinsul precizărilor formulate ulterior de către reclamant, precum și din acela al înscrisurilor depuse de către pârâtă, rezultă că petentul este nemulțumit de faptul că hotărârea prin care i s-a recunoscut statutul de refugiat a fost ulterior revizuită, la data de (...), dispunându-se respingerea cererii formulate în baza prev. legii nr. 1., ca urmare a cercetărilor penale efectuate, atât față de martorii a căror declarații au stat la baza adoptării hotărârii inițiale, cât și față de reclamant.
Astfel, se relevă că, începând cu data de (...), a fost sistată plata drepturilor cuvenite în calitate de refugiat (f. 33).
La termenul de astăzi instanța a pus în discuția în discuția părților prezente excepția tardivității introducerii cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, iar examinând contestația din perspectiva acestei excepții,
Curtea constată că față de dispozițiile legale incidente cauzei, aceasta este tardivă.
Dispozițiile art. 7 din L. nr. 1. privind aprobarea O.G. nr. 105/1999 pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la (...) până la (...) din motive etnice, prevăd că cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute de această ordonanță se depun la direcția generală de muncă și protecție socială teritorială, la comisia special constituită care este obligată să se pronunțe asupra ei în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare printr-o hotărâre motivată.
Alineatul 4 al acestui articol arată că împotriva hotărârii, persoana interesată poate face contestație la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, iar hotărârea curții de apel este definitivă.
Conform art. 10 din același act normativ, „(1) C. județeana de pensii sau, după caz, Casa de pensii a municipiului B., atunci când este sesizată sau din proprie initiativa, va verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor prezentei ordonanțe, pana la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) In cazul în care se constata încălcări ale prevederilor legale se va emite decizie de revizuire.
(3) Impotriva deciziei de revizuire emise în condițiile alin. (1) și (2) persoana interesată poate introduce contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. Contestațiile sunt scutite de taxa judiciară de timbru";.
L. contenciosului administrativ nr. 29/1990 a fost abrogată și înlocuită cu noua Lege a contenciosului administrativ nr. 554/2004 care a intrat în vigoare la (...) .
Raportul între reglementările Legii contenciosului administrativ și cele din L. nr. 1. sunt supuse regulilor referitoare la relațiile dintre dispozițiile generale și cele speciale, așa încât termenul de contestare a unei hotărâri de revizuire emise de comisia pentru aplicarea disp. Legii nr. 1. din cadrul caselor județene de pensii nu poate fi altul decât cel prevăzut în această lege, conform art. 7 alin. 4, respectiv 30 de zile de la data comunicării hotărârii.
În acest sens s-a pronunțat de altfel Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXXII/(...), fiind stabilit fără echivoc că termenul de contestare este de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.
Aplicând cele mai sus expuse, se constată că hotărârea de revizuire a celei cu nr. 13290 din data de (...), a fost adoptată la data de (...). Chiar dacă la dosar nu s-a depus dovada comunicării efective a acesteia, relevant este că, începând cu aceeași dată, a fost sistată plata drepturilor cuvenite în calitate de refugiat (f. 33).
Ca atare, reclamantul a luat efectiv la cunoștință despre revenirea asupra deciziei de acordare a drepturilor cel târziu în cursul lunii decembrie
2005, astfel încât, contestația fiind înregistrată abia la data de (...) urmare a admiterii excepției, cererea va fi respinsă ca tardiv formulată.
Aceste considerente rămân valabile chiar dacă s-ar aprecia că în cauză ar fi aplicabile prev. art. 11 din L. nr. 554/2004, fiind evident depășit și termenul maxim de contestare instituit prin acest text legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite excepția tardivității și în consecință:
Respinge, ca tardiv formulată, acțiunea înaintată de reclamantul T. I. domiciliat în com. B., sat B., nr. 221, jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., cu sediul în C.-N., str. G. C., nr. 2, jud. C..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, M. B. D. C.
Red.M.B./Dact.L.C.C.
4 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 444/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 526/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|