Sentința civilă nr. 297/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 297/2011
Ședința publică din data de 18 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții C. V. și C. I., în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D. DIN C. A. N. PENTRU R. P., având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanții prin avocat
M. A., care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind pârâta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, fond.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea formulată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 1 din L. nr.554/2004 și art. 3 pct. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Instanța comunică reprezentantului reclamanților un exemplar al întâmpinării depuse de pârâtă. După o scurtă lectură a întâmpinării formulată de pârâtă, reprezentantul reclamanților învederează instanței că s-a inițiat prezenta acțiune în instanță având în vedere că dosarul în care s-a formulat cererea pentru emiterea titlului de despăgubire în condițiile T.ui VII al legii 2. a rămas în nelucrare timp de trei ani. Prima dispoziție, respectiv dispoziția nr. 8193 a fost emisă la data de (...), ulterior fiind modificată prin D. nr. 5 din (...) și care a fost comunicată pârâtei și depusă la dosar, însă nici până în acest moment nu a fost soluționat. Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea cererii de chemare în judecată. Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, cu consecința obligării pârâtei să soluționeze cererea pentru emiterea titlului de despăgubire și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. De asemenea precizează că nu solicită cheltuieli de judecată. Curtea reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA: Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la data de 23 martie 2011, reclamanții C. V. și C. I. au chemat în judecată pârâta C. C. PENTRU S. D. B., solicitând obligarea acesteia la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin (7) din T. VII din L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimulde stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - T. VII din L. nr. 2. pentru imobilul situat în C.-N., Str. Florești, nr. 39, înscris în CF 19330, nr. top. 21648, construcție și teren în suprafață de 4072 m.p., în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei. În dezvoltarea motivelor expuse în acțiune, reclamanta arată următoarele: Prin dispoziția nr. 8193 emisă la data de (...), de către P. mun. C. N., ulterior modificată prin dispozițiile nr. 5 din (...) și nr. 2626/(...) a aceluiași emitent, s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamanților, constând în despăgubiri acordate în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, T. VII din L. nr. 2., pentru imobilul situat în C.-N., Str. Florești, nr. 39, înscris în CF 19330, nr. top. 21648, construcție și teren în suprafață de 4072 m.p. Imobilul in cauză a trecut în proprietatea S.ui Român în mod abuziv, iar în momentul de față, dosarul se află în evidentele pârâtei în scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, in temeiul art. 16 alin. 7 ale T.ui VII din L. nr. 2., fiindu-i transmis încă din anul 2007 de către P. C. N. Prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire, autoritatea administrativa încalcă drepturi ocrotite de art. 6 din C. E. a D. O., precum si a dispozițiile art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la C. pentru Apărarea D. O. si a L. F.. Pârâta C. C. PENTRU S. D. a depus întâmpinare în cauză (f. 8-10) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât nu a fost parcursă până în prezent, în totalitate, procedura administrativă specială prev. de L. nr. 2., dosarul fiind transmis evaluatorului, urmând a se proceda la emiterea titlului de despăgubire abia după ce se va întocmi raportul de evaluare. Analizând poziția procesuală exprimată de părți, probatoriul administrat în cauză din perspectiva dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele : Prin dispoziția nr. 8193 emisă la data de (...), de către P. mun. C. N., ulterior modificată prin dispozițiile nr. 5 din (...) și nr. 2626/(...) a aceluiași emitent, s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamanților, constând în despăgubiri acordate în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, T. VII din L. nr. 2., pentru imobilul situat în C.-N., Str. Florești, nr. 39, înscris în CF 19330, nr. top. 21648, construcție și teren în suprafață de 4072 m.p. Dosarul a fost înregistrat în evidențele pârâtei sub nr. 47.442/CC, conform susținerilor reclamanților, încă din anul 2007, în scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. 7 ale T.ui VII din L. nr. 2.. Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit T.ui VII al Legii nr. 2., s-a constituit în subordinea Cancelariei Primului Ministru o autoritate administrativă distinctă cu denumirea C. C. pentru S. D., care conform art. 13 alin. 1 lit. a și b are două atribuții principale: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire și ia alte măsuri legale necesare aplicării acestei legi. Parcurgerea procedurii instituite de T. VII din L. nr. 2. care reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv poate fi echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească, întrucât ea are drept fundament dispoziția nr. 8193 emisă la data de (...), de către P. mun. C. N., căreia statul, în sens larg, prin autoritățile sale administrative, trebuie să i se conformeze. Curtea E. a D. O. amintește în mod constant în jurisprudența sa că omisiunea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, mai ales când obligația de a executa decizia în cauză revine unei autorități administrative. Noțiunea de «. poate cuprinde atât « bunurile actuale » cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele în baza cărora reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o « speranță legitimă » de a obține beneficierea efectivă de un drept de proprietate. T. VII din L. nr. 2. reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natura, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată. Principiile de acordare a despăgubirilor, în sens larg, sunt următoarele: acordarea unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de S. R. neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform prevederilor prezentei legi. Textele indicate confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel de despăgubire nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării, într-un termen rezonabil, a sumelor actualizate, integral. Fondul Proprietatea nu funcționează actualmente într-un mod susceptibil de a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri foștilor proprietari, iar L. nr. 2. nu ține seama de prejudiciul suferit prin absența prelungită a despăgubirii de către persoanele care, ca și reclamanta, s-au văzut în imposibilitatea de a se bucura de bunurile lor, astfel cum acestea au fost definite anterior. Reclamanții au parcurs procedurile instituite în favoarea ei și este doar culpa autorităților că ei nu se pot bucura de bunul de a cărui ocrotire ar trebui să se bucure, iar nerespectarea termenelor instituite prin actele normative indicate de către pârâtă nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul reclamanților, pentru care despăgubirea integrală semnifică doar acordarea unei sume real echivalente. Pentru a se pronunța în sensul temeiniciei acțiunii, instanța a luat în considerare și împrejurarea că în practica Curții de la S. s-a stabilit, în egală măsură, că noțiunea de termen rezonabil include și durata procedurilor administrative, care au fost demarate în cauză de către reclamanți prin depunerea notificării, încă din cursul anului 2001. În concluzie, luând în considerare intervalul scurs de atunci precum și faptul că reclamanții au fost lipsiți de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului naționalizat încă din perioada comunismului, iar dispoziția nr. 8193 emisă la data de (...), de către P. mun. C. N., poate fi asimilată unui „bun"; în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O. și a L. F., nu poate fi primită apărarea pârâtei referitoare la netemeinicia acțiunii din perspectiva faptului că nu a fost urmată în totalitate procedura administrativă. Curtea apreciază că, dacă s-ar lua în considerare această poziție, s-ar ajunge în situația în care pârâta s-ar prevala, cu succes, de propria culpă și a celorlalte autorități care au fost angrenate în procedura de soluționare a notificării, ceea ce este inadmisibil din perspectiva principiilor care guvernează statul de drept. Astfel, nu poate fi opusă reclamanților împrejurarea că nu a fost încă întocmit raportul de evaluare, întrucât statul trebuie să-și organizeze în așa fel serviciile oferite cetățenilor încât să le dea posibilitatea acestora să se bucure în mod real și concret de drepturile fundamentale ce le sunt recunoscute. Pentru toate aceste considerente, pârâta urmează a fi obligată la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul ce a aparținut antecesorilor reclamantei și care a fost preluat în mod abuziv de către S. R. Fără cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII : Admite acțiunea. Obligă pârâta C. C. PENTRU S. D., cu sediul în B., C. F., nr. 202, sector 1, să emită, în favoarea reclamanților C. V. și C. I., ambii cu domiciliul procesual ales în C.-N., B-dul Eroilor, nr. 9, jud. C. la C. av. A. M., decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în C.-N., Str. Florești, nr. 39, înscris în CF 19330, nr. top. 21648, construcție și teren în suprafață de 4072 m.p., în condițiile T.ui VII din L. nr. 2., în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, GREFIER, M. B. D. C. Red.M.B./dact.L.C.C. 5 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 6096/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1988/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|