Sentința civilă nr. 590/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 590/2011
Ședința ata de 19 octombrie 2011
I. constituită din:
PREȘEDINTE F. T.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de petentul O. L. - A., în contradictoriu cu pârâtul S. J. DE U. Z. și intimatul GUVERNUL ROMÂNIEI - în calitate de emitent al HG NR. 2., având ca obiect - excepție nelegalitate act administrativ art. 19 alin. 2 TEZA A II-A din HG nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petentul prin avocat
V. V., în baza împuternicirii avocațiale nr. 81 din data de (...), aflată la fila 25 din dosar, lipsind celelalte părți litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentanta petentului arată că nu mai are alte cereri de formulat și excepții de invocat, solicitând unirea excepției invocată de intervenientul M. M., F. și P. S., cu fondul cauzei.
Curtea, în temeiul prevederilor art. 137 al. 2 C.pr.civ. unește excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a actului atacat cu fondul cauzei.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea cererii de chemare în judecată.
Față de excepția inadmisibilității prezentului demers reprezentanta reclamantului arată că a sesizat instanța pentru a constata nelegalitatea dispozițiilor art. 19 al. 2 teza a II-a din HG nr. 2. chiar dacă acest act normativ a fost abrogat, având în vedere că până la data abrogării a produs efecte juridice iar Curtea de C. a obligat petentul la restituirea drepturilor salariale pretins a fi încasate necuvenit, în baza acestor prevederi. Consideră că hotărârea este nelegală și raportat la actele normative adoptate ulterior, dispozițiile HG 2. fiind contrare prevederilor constituționale, ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, OG nr. 137/2000, a Legii nr. 5. și OUG nr. 115/2004.
Susține reprezentanta petentului că potrivit art. 35 al. 1 din C. M., orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcții, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. Este evident că un cumul de funcții poate avea loc nu numai la angajatori diferiți, ci chiar la același angajator. Între petent și pârâtul S. J. de U. Z. a fost încheiat un contract în baza căruia, în a doua parte a zilei, acesta trebuia să presteze o anumită activitate, pentru care s-a acordat o anumită retribuție.
În opinia sa, teza a II-a a art. 19 al. 2 din HG 2. este discriminatorie față de teza I a aceluiași articol privitor la personalul didactic. Chiar dacă actul normativ este abrogat, nelegalitatea dispozițiilor poate fi constatată de instanță, de la momentul adoptării acestuia până la data intrării în vigoare a legii salarizării,respectiv pentru perioada în care a produs efecte juridice, având în vedere că acțiunea este introdusă din anul 2006.
Față de motivele expuse și textele de lege invocate, apreciază că prezenta acțiune este admisibilă, motiv pentru care solicită admiterea acesteia și respingerea excepției invocate. Totodată arată că nu solicită acordarea cheltuielilor judiciare.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin încheierea din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al Tribunalului S. a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art.19 alin.2 teza a II-a din HG nr.2. invocate de reclamantul O. L. A. în contradictoriu cu S. J. de U. Z. ș Guvernul României.
În susținerea excepției reclamantul arată că potrivit dispozițiilor constituției hotărârile se emit în organizarea executării legilor iar potrivit legii 24/2000 actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă , actul normativ trebuie deci corelate cu prevederile actelor normative de nivel superior și nu pot contraveni principiilor și dispozițiilor acestora. Ori în speță se arată prevederile art.19 din HG nr.2. sunt contrare dispozițiilor Constituției, Convenției Drepturilor Omului, ale OG nr.137/2000 , ale Legii nr.5. și ale OUG nr.115/2004.
În conformitate cu C. muncii art.35 orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcții în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. OUG nr.115/2004 privind salarizarea în unitățile sanitar - prin art.22 alin.2 prevede posibilitatea ocupării posturilor vacante prin cumul și de către persoane de aceeași unitate ceea ce se coroborează cu dispozițiile codului muncii. Acest din urmă act normativ stabilește prin art.4 că sporul de vechime este cumulat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal din lucru adică pe timpul orelor de muncă stabilite în contractul încheiat prin cumul. P. codului muncii art.108 timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca se află la dispoziția organului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile conform contractului individual de muncă.
Atât C. muncii cât și actele normative evocate reglementează cumulul înafara programului de la norma de bază și atribuțiilor asumate prin contracte individuale de muncă.
Prin precizarea ulterioară reclamanții arată că HG nr.2. s-a emis în baza legii salarizării nr.14/1991 dar încalcă și este în contradicție cu prevederile acestei legi precum și cu prevederile constituției din 1991 astfel: art. 16 din Constituie stabilește egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminare.
Art.1 din L. nr.14/1991 stabilește dreptul fiecărei persoane la un salariu în bani pentru munca prestată, salariul cuprinzând salariul de bază, adaosurile și sporurile.
Alineatul 3 din cuprinsul art.1 din lege stabilește că adaosurile și sporurile se acordă în raport cu rezultatele obținute, condițiile în care se desfășoară munca și vechimea în muncă.
Art.1 din L. 2/1991 privind cuantumul de funcții, publicată în monitor în data de (...), stabileste dreptul oricărei persoane de a cumula mai multe funcții și să primească salariul corepunzător fiecărei funcții.
De asemenea C. muncii - L. nr.19/1972, act normativ în vigoare la data adoptării actului normativ atacat, în art.19 lit.b recunoaște dreptul principal al persoanei încadrate-salariatului-la salarizare în raport cu cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii, iar în cei din domeniul ocrotirii sănătății aveau drepturi și obligații suplimentare potrivit art.54-57 din lege.
P. cap.II - remunerarea muncii din C. muncii, sistemul de remunerare trebuie să asigure o îmbibație armonioasă a intereselor persoanei cu interesele generale ale societății precum și obținerea unor venituri în raport cu contribuția concretă adusă de fiecare salariat.
Art.82 alin.2 din C. muncii stabilește cu valoare de principiu faptul că remunerarea se face după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii
„asigurându-se la munca egală remunerare egală";.
Art.88 din L. 10/1971 prevede că „persoanele beneficiază de sporuri la salariu în raport cu vechimea în muncă (în reglementarea veche acest spor având denumirea de vechime neîntreruptă în aceeași unitate).
Contrar celor menționate și chiar contrar celor menționate în expunerea de mdotive, prin hotărârea de G. adoptată s-a introdus un sistem de salarizare discriminator în caz de cumul de funcții pentru personalul medico-sanitar, care era încadrat la baza funcției în momentul ocupării celei de-a doua funcții, ceea ce face ca teza a II din cuprinsul art.19 alin.2 din HG 281/1992, ce are următorul conținut „salarizarea acestora- adică a personalului medico-sanitar angajat prin cumul de funcții - se face la nivelul gradației I a funcției.
Funcția cumulată era identică cu funcția de bază, vizând un alt post vacant, ce impunea aceleași condiții de pregătire, vechime, sarcini de muncă și responsabilități identice funcției de bază ocupate de petent.
Deși salariatul își exercita sarcinile și la funcția cumulată în aceleași condiții de cantitate, calitate, importanța socială a muncii, prin utilizarea aceluiași bagaj de cunoștințe, aptitudini și experiența acumulată în timp, îndeplinind practic la funcția cumulată aceleași sarcini ca și la funcția de bază cu toate acestea, actul normativ atacat încalcă principiile menționate și obligă la plata salariului la nivelul funcției de bază în caz de cumul.
Plata la baza funcției se face în cazul debutanților, ori în speța nu a fost această situație, salariatul având mulți ani ca vechime în funcție.
L. 14/1991 a salarizării și L. 2/1991 privind cumulul de funcții au fost abrogate expres prin actualul Cod al muncii aprobat prin L. 5.. În această situație, consideră că actul normativ în speță HG nr.2. nu poate supraviețui și să producă efecte juridice după abrogarea expresă a legii în executarea căreia s-a emis actul de executare.
HG nr.2. a fost abrogat expres prin noua lege a salarizării nr.330/2009, dar în acțiunea în pretenții reclamantul S. J. de U. S. solicită obligarea petentului la restituirea drepturilor salariale acordate necuvenit, respective cele acordate la cea de a doua funcție ocupată prin cumul și care s-a plătit de spital peste gradația I al funcției de bază invocând dispozițiile art.19 alin.2 din HG nr.2..
De asemenea și Decizia nr.6 din 22 aprilie 2009 a Curții de C. prin care s-a dispus recuperarea sumelor achitate în plus se întemeiază pe același text din HG.
În concluzie art.19 (2) teza a II-a din HG nr.2. este nelegal față de dispozițiile actelor normative indicate în excepția de nelegalitate ridicată, dar și în prezentele completări, instanța de fond fiind chemată să analizeze concordanța actului normativ inferior cu reglementările cu forța juridică superioară în executarea cărora a fost emis.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare Guvernul României a solicitat respingerea ca nefondată a excepției de nelegalitate susținând că hotărârea de guvern este temeinică și legală fiind adoptată în temeiul legii salarizării la elaborarea actului supus judecății au fost respectate dispozițiile metodologiei de tehnică legislativă, proiectul a fost însușit și avizat de autoritățile cu atribuții și competențe specifice. Prezumția de legalitate care sta la baza întregului edificiu al forței juridice deosebite a actelor administrative precum și a teoriei regimului juridic administrativ are caracter relativ, actele administrative fiind supuse controlului de legalitate. I. legal investită cu soluționarea unei excepții este abilitată să verifice doar concordanța actului cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în exercitarea căreia a fost emis. În speță se susține că dispozițiile art.19 din HG nr.2. sunt contrare Legii nr.5. și ale OUG nr.115/2004 dar aceste acte normative sunt ulterioare adoptării hotărârii astfel încât din această perspectivă nu se poate justifica o soluție de anulare.
Prin întâmpinarea depusă S. J. de U. Z. a arătat că excepția este admisibilă în condițiile în care L. nr.5. prin art.35 alin.1 prevede că orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcții în baza unor contracte individuale de muncă beneficiind de salariu corespunzător pentru fiecare dintre acestea. Salariul corespunzător la care face referire articolul îl reprezintă salariul pe care este îndreptățit să-l încaseze angajatul conform nivelului pregătirii sale profesionale a funcției pe care o ocupa și conform muncii prestate. Plata orelor lucrate de acești angajați în baza contractelor cu timp parțial a fost făcută cu respectarea principiului de dreptul muncii conform căruia angajatul are dreptul să-i fie plătit conform nivelului studiilor absolvite și a pregătirii profesionale a muncii depuse. În această situație art.19 alin.2 din HG nr.2. sunt contrare principiilor egalității de tratament și a echității promovate de C. muncii art.101-103.
Pe parcursul judecății a formulat cererea în interesul G. intervenientul M. M., F. și P. S. relevând justificarea calității de consemnatar al actului a cărui nelegalitate se invocă. Prin acest demers intervenientul susține că excepția de nelegalitate este inadmisibilă întrucât hotărârea privind salarizarea nu este un act administrativ unilateral cu caracter individual, excepția neputând fi utilizată în situația în care vizează un act administrativ cu caracter normativ.
Pe fond arată intervenientul că hotărârea a fost abrogată iar eventuala nelegalitate a fost înlăturată. Prin abrogare nu mai sunt aplicabile prevederile privind cumulul de funcții și nivelul impus pentru salarizarea personalului care cumula funcții în sistemul bugetar. P. legii cadru L. nr.284/2010 posturile vacante și temporar vacante aferente funcțiilor de specialitate medico-sanitare pot fi ocupate și prin cumul de personal angajat cu respectarea prevederilor legale în condițiile în care nu au putut fi ocupate prin concurs. A. aceste posturi pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate numai în condiții în care programul funcției cumulate nu se suprapune cu cel corespunzător funcției de bază. Însă aceste prevederi se referă numai la situații de excepție astfel încât se pot aplica numai funcțiilor normalizate în lege. În aceste situații salarizarea se va face la nivelul de salarizare în plata pentru funcțiile similare din unitatea publică potrivit Legii nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Față de cele susținute se reține că intervenientul a evocat faptul ca excepția de nelegalitate a prevederilor art.19 alin.2 din HG nr.281/2003 este inadmisibilă în raport cu data adoptării acestui act normativ și în condițiile în care sfera excepției de nelegalitate potrivit legii contenciosului s-a restrâns la actele administrativ unilaterale cu caracter individual. Cele susținute nu pot fi primite. Excepția de nelegalitate ca mijloc de apărare în procesul de contencios este admisibilă indiferent de caracterul normativ sau individual al actuluiadministrativ a cărei nelegalitate se invocă. În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție decizia nr.548/(...) s.a care a calificat drept admisibilă excepția de nelegalitate indiferent de caracterul normativ sau individual al actului a cărui nelegalitate se invocă. Jurisprudența constantă a Înaltei Curți de C. și Justiție nu poate fi ignorată iar respectarea recunoașterii ei de către o jurisdicție inferioară se impune în vederea asigurării unei practici unitare. O hotărâre care ar refuza reclamantului dreptul de a beneficia de dispozitiile art.4 din legea nr 554/2004 ar avea caracter singular si ar fi arbitrara .Aceasta ar avea ca efect privarea reclamantului de drepturile procesuale iar exigentele art6 din conventie nu ar fi respectate.
Desigur se susține de intervenient că dispozițiile hotărârii G. nr.2. au fosta arogate iar eventuala nelegalitate se înlătură ca urmare a abrogării sale exprese. Prin abrogarea hotărârii nu mai sunt aplicabile prevederile privind cumulul de funcții și nivelul impus pentru salarizarea personalului care cumulează funcții în sistemul bugetar iar potrivit legii cadru nr.284/2004 posturile vacante în domeniul asistenței pot fi ocupate de personal angajat cu respectarea prevederilor legale în condițiile în care nu se pot ocupa prin concurs.
A. aceste posturi pot fi ocupate prin cumul și de către persoane de aceeași unitate numai în condițiile în care programul funcției cumulate nu se suprapune cu cel corespunzător funcției de bază însă aceste prevederi se referă la situații de excepție astfel încât se pot aplica numai funcțiilor nominalizate de lege.
Această susținere nu poate fi primită câtă vreme actul normativ a cărei nelegalitate se cere a se constata a produs efecte în perioada în care era în vigoare și ca atare abrogarea ei ulterioară nu lipsește de obiect excepția. Spre deosebire de caducitate care se produce automat situația în lipsa oricărei manifestări de voință extinctive, abrogarea presupune o asemenea manifestare de voință.
Situația care ar putea genera confuzie este aceea a unui text de lege, dublat de norme cu forță juridică interioară, de aplicare, (stabilite prin H. de G.), text scos din vigoare printr-o reglementare nouă.
În această ipoteză, dacă legea nouă se limitează a abroga legea veche lăsând neatinse vechile norme secundum legem, acestea rămânând fără obiectul lor de aplicare. În acest caz s-ar putea pune și problema caducității lor.
În cazul caducității acestora, - fenomen întâmplător și nu neapărat urmărit de legiuitor - , administrația ar putea încerca aplicarea prin analogie a vechilor norme de aplicare și cu privire la noua lege, pentru a evita situația nedorită a inaplicalității ei de facto, din lipsa unei concretizări suficiente.
Dar, există posibilitatea ca vechile norme să nu fie de principiu contrare noii legi atât doar că ele au ca obiect declarat organizarea aplicării vechii legi și, prin abrogarea acesteia rămân fără obiect de aplicare și interpretare.
Este așadar posibil ca un act normativ să supraviețuiască într-un nou mediu legislativ, ostil prin definiție, (raportat la cel vechi în care norma administrativă a luat naștere) dar să fie considerat ilegal până la revocarea sau anularea actului expresă.
Raportat la forța juridică inferioară a unui act administrativ normativ față de lege, Curtea apreciază că un act administrativ normativ, ar putea supraviețui legii noi dacă are un grad pronunțat de abstractizare, astfel încât menținerea în vigoare a actului administrativ normativ este efectul prezumției de legalitate de care acesta se bucură, prezumție care reușeșete, in extremis, să rămână la o primă vedere neafectată.
Prin urmare, formal actul este în vigoare, însă nimic nu împiedică administrația ori instanța de judecată să constate această stare de ilegalitate și, în consecință, să pună capăt efectelor sale din punct de vedere formal prin revocare (abrogare ori anulare),asa este și în cazul de față. Dacă nu s-ar admite aceastăteză singura posibilitate rămasă ar fi cea a considerării textului ca fiind abrogat tacit.
Legat de aceste aspecte a susținut de intervenientă că evocarea excepției de nelegalitate s-a făcut în scopul exonerării de la returnarea și plata debitelor reținute în sarcina reclamantului ca urmare a acordării drepturilor salariale ce excedau cadrul legal, ca o consecință a încadrării prin cumul de funcții fără o corelare cu prevederile în vigoare la acel moment. Totodată reclamantul care a realizat prin cumul sarcinile unui post vacant a beneficiat de unele drepturi salariale pentru acest post care excedau prevederilor legale, respectiv a beneficiat de salariul de bază mai mare decât cel reglementat legal pentru cumulul de funcții, dar și de spor de vechime.
În urma efectuării controlului de audit financiar la S. J. S., s-a decis, printre altele: dispunerea măsurii pentru respectarea prevederilor legale cu privire la ocuparea unor posturi prin cumul de funcții de către personalul din cadrul unității, precum și a salarizării acestora, stabilirea întinderii prejudiciilor create prin plata unor drepturi salariale ce nu se pot acorda în cazul cumulului de funcții și luarea măsurilor pentru recuperarea acestora. Această măsură s-a dispus, ca urmare a constatării, faptului că un număr de 20 de persoane încadrate în S. J. S., printre care se numără și petenta, au ocupat prin cumul de funcții la funcția de bază a sarcinilor unui alt post aflat în statul de funcții al unității la aceeași secție/sector, încheindu-se pentru aceștia contracte individuale de muncă pe durată determinată cu fracțiune de normă sau normă întreagă. Motivele de nelegalitate reținute de Curtea de C. privitoare la întocmirea celui de-al doilea contract individual de muncă pe durată determinată cu timp parțial al reclamantului au vizat următoarele aspecte: postul ocupat prin cumul de funcții nu era vacant și nici nu a fost scos la concurs, nefiind respectate prevederile art.22 alin. 2 din OUG nr.ll5/2004 și încălcarea prevederilor art.19 alin.2 din HG nr. 2. întrucât a fost acordat un al doilea spor de vechime, raportat la timpul parțial de lucru, deși reclamantul beneficia deja de acest spor pentru norma de bază; în concluzie, stabilirea salariului de bază trebuia să se facă la nivelul de bază al postului prin cumul, și nu la nivelul echivalent al postului ocupat în condiții normale.
În ceea ce privește salarizarea reclamantului, în situația dată, sediul materiei este H.G. nr. 2., cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, care, la art. 19 alin. 2 prevedea: ... "P. vacante din unitățile de asistență socială sau de ocrotire a sănătății și din cultură, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate. Salarizarea acestora se face la nivelul gradației l a funcției, gradului sau treptei profesionale, prevăzute în statul de funcții. P. vacante ocupate în condițiile de mai sus se comunică lunar la direcțiile de munca și protecție socială".
Aceste dispoziții legale imperative reprezentau voința legiuitorului în privința salarizării în situația cumulului de funcții pentru domeniile specifice reglementate
(asistență socială, ocrotire a sănătății și cultură) .
In aceasta situatie instanța investită cu o excepției de nelegalitate are de verificat concordanța actului administrativ cu actele normative cu forță juridică superioară ce reglementează raporturile juridice supuse judecății în litigiul de fond în cadrul căruia s-a ridicat excepția. Pe de altă parte legalitatea actului se analizează în raport cu normele legale în vigoare la data emiterii /adoptării lui( a se vedea I.CC.J s. com. cont. adm. și fisc. Decizia nr.3580/2007).A.: Art.16 (1) din Constituie stabilește egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminare.
Art.1 din L. nr.14/1991 reglementa dreptul fiecărei persoane la un salariu în bani pentru munca prestată, salariul cuprinzând salariul de bază, adaosurile șisporurile.Alineatul 3 din cuprinsul art.1 din lege prevedea că adaosurile și sporurile se acordă în raport cu rezultatele obținute, condițiile în care se desfășoară munca și vechimea în muncă.
Art.1 din L. 2/1991 privind cuantumul de funcții, publicată în monitor în data de (...), recunoștea dreptul oricărei persoane de a cumula mai multe funcții și de a primi salariul corespunzător fiecărei funcții.
De asemenea C. muncii - L. nr.19/1972, act normativ în vigoare la data adoptării actului normativ atacat, în art.19 lit.b recunoștea dreptul principal al persoanei încadrate -salariatului- la salarizare în raport cu cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii, iar în cei din domeniul ocrotirii sănătății aveau drepturi și obligații suplimentare potrivit art.54-57 din lege.
P. cap.II - remunerarea muncii din C. muncii, sistemul de remunerare trebuie să asigure o îmbinare armonioasă a intereselor persoanei cu interesele generale ale societății precum și obținerea unor venituri în raport cu contribuția concretă adusă de fiecare salariat.
Art.82 alin.2 din C. muncii stabilește cu valoare de principiu faptul că remunerarea se face după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii
„asigurându-se la munca egală remunerare egală";.
Art.88 din L. 10/1971 prevedea că „persoanele beneficiază de sporuri la salariu în raport cu vechimea în muncă (în reglementarea veche acest spor având denumirea de vechime neîntreruptă în aceeași unitate).
Contrar celor menționate și chiar contrar celor menționate în expunerea de motive, prin hotărârea de G. adoptată s-a introdus un sistem de salarizare discriminator în caz de cumul de funcții pentru personalul medico-sanitar, care era încadrat la baza funcției în momentul ocupării celei de-a doua funcții, ceea ce face ca teza a II din cuprinsul art.19 alin.2 din HG 281/1992, ce are următorul conținut „salarizarea acestora- adică a personalului medico-sanitar angajat prin cumul de funcții - se face la nivelul gradației I a funcției, gradului sau treptei profesionale prevăzute în statul de funcții";, să contravină normelor cu forță juridică superioară.
Funcția cumulată era identică cu funcția de bază, vizând un alt post vacant, ce impunea aceleași condiții de pregătire, vechime, sarcini de muncă și responsabilități identice funcției de bază ocupate de petent.
Deși salariatul își exercita sarcinile și la funcția cumulată în aceleași condiții de cantitate, calitate, importanța socială a muncii, prin utilizarea aceluiași bagaj de cunoștințe, aptitudini și experiența acumulată în timp, îndeplinind practic la funcția cumulată aceleași sarcini ca și la funcția de bază cu toate acestea, actul normativ atacat încalcă principiile menționate și obligă la plata salariului la nivelul funcției de bază în caz de cumul.
Plata la nivelul funcției de bază se face în cazul debutanților, or în speța nu a fost această situație, salariatul având mai mulți ani de vechime în funcție.
L. 14/1991 a salarizării și L. 2/1991 privind cumulul de funcții au fost abrogate expres prin actualul Cod al muncii aprobat prin L. 5.. HG nr. 2. s-a adoptat în vedere organizării și aplicării legii 14/1991.
H.a guvernului este actul normativ emis de puterea executivă care conține norme juridice referitoare la organizarea executării legilor, respectiv măsuri concrete de punere în aplicare a legilor emise de P. în cele mai diverse domenii.
Pentru a produce efecte juridice ele trebuie să subordoneze legii, să nu conțină dispoziții contrare acestora, să respecte ierarhia forței juridice a actelor normative de stat, să nu conțină dispoziții contrare Constituției. Art.16 (1) din Constituie stabilește egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminare. Nu exista nicio rațiune obiectivă și rezonabilă pentruinstituirea tratamentului discriminatoriu în privința celor două categorii profesionale avute în vedere de art.19 alin.2 din HG 2. .
Autoritatea nu a dovedit și afirmat scopul legitim al acestei reglementări diferențiate( pentru conceptul de scop legitim în jurisprudența CEDO a se vede cauza Addulaziz, Cabales și Balkandali c. Regatului Unit) și faptul că la baza acestui tratament discriminatoriu se află interesul general (pentru conceptul de interes general în jurisprudența CEDO a se vedea cauza Marckx c. Belgiei). De asemenea, nu a probat nici că o asemenea deosebire de tratament ar avea la bază un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și „scopul vizat";( pe care reglementarea deficitară nu l-a lăsat să se întrevadă).
Teza a II-a din cuprinsul alin.2 al art.19 din HG 2. stabilește o măsură discriminatorie față de teza I din același act normativ, întrucât în cazul profesorilor, pentru ipoteza cumulului, salarizarea se făcea corespunzător funcției didactice îndeplinite, vechimii recunoscute în învățământ și gradului didactic obținut. Or, cele două categorii se aflau în situații analoage (pentru abordarea jurisprudențială a acestei noțiuni a se vedea cauza Van der Mussele c. Belgiei).
Așadar față de cele arătate în baza art.4 din L. nr.544/2004 va admite excepția constatând nelegalitatea art.19 alin.2 teza II-a HG nr.2. și va respinge excepția și cererea de intervenție formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de nelegalitate formulată de reclamantul O. L. - A. cu domiciliul în Z. str. K. nr.11, jud. S. în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în B., P. V. nr.1, sector 1, S. J. DE U. Z. cu sediul în Z. str. Simion B. nr.67, jud. S..
Constată nelegalitatea dispozițiilor art. 19 alin. 2 teza a II a din HG 2..
Respinge cererea de intervenție formulată de M. M., F. ȘI P. S. cu sediul în
B. str.Dem.I.D. nr.2-4, sector 1 în interesul pârâtului G. R.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE GREFIER F. T. D. C.
Red.F.T./S.M.D.
4 ex./(...)
| ← Sentința civilă nr. 353/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1920/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
