Decizia civilă nr. 2917/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2917/2011
Ședința publică de la 04 I. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul A. G., împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. A M. C. N. și A. F. P. A C. A., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent, avocat C. C., cu delegație la dosar, în substituirea avocatului titular M. Agrigoroaie.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de taxe, iar la dosar s-a depus întâmpinare, comunicată cu reprezentantul recurentului. Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 183 din 14 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), au fost respinse excepțiile invocate de pârâte. A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. G. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a comunei A. și pârâta cu A. F. P. a municipiului C.-N. și în consecință au fost obligate pârâtele să îi restituie reclamantului suma de 3300 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare. A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel, cu nr. de identificare W., anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul art.214¹ și art.2., o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 6052 lei, în data de (...). La data de (...), reclamantul a obținut, în temeiul OUG 50/2008, restituirea sumei de 2695 lei, reprezentând diferența dintre taxa specială achitată în anul 2007 și taxa de poluare. La data de (...), reclamantul a solicitat restituirea restului de taxă achitată, cerere ce i-a fost respinsă, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepțiile invocate de pârâtă, instanța le-a respins, pentru următoarele argumente: I. observă că reclamantul nu contestă însăși decizia AFP de restituire a diferenței de taxă, care, în fapt, a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci compatibilitatea prevederilor Codului fiscal cu legislația comunitară. Reclamantul a adresat, ulterior restituirii diferenței, o cerere către organul încasator - AFP C. - N., aceasta a trimis-o spre soluționare la AFP A., care i-a respins-o, invocându-se aceleași prevederi naționale, iar ceea ce se contestă în prezenta cauză este refuzul de restituire, față de care reclamantului nu i se poate opune excepția invocată, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanelor care au încasat, respectiv refuzat restituirea. Pe fondul cauzei, instanța a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este reglementată de art.214¹ Cod fiscal sub forma unui impozit nou, aplicabil de la data de (...), ca urmare a apariției Legii 343/2006 care a suferit modificări prin OUG 1., în sensul stabilirii unor categorii de persoane exceptate cât și situații de scutire de la plata acestei taxe. Rezultă din reglementările cuprinse la art.214¹ Cod fiscal că la data importului autoturismului de către reclamant taxa specială pentru autoturism este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a acelui autoturism. Modul de stabilire a întinderii acestei taxe este determinat în raport de parametrii și după formula cuprinsă la art.214¹ alin. 3 Cod fiscal. Esențial este că taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel, se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. Reglementată în acest mod, taxa diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România. Întrucât dispozițiile se regăsesc în art.214¹ din C. 2¹ Cod fiscal potrivit cărora persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național sunt obligate să achite o taxă specială pentru înmatricularea autoturismelor în România, acestea instituie o taxă cu efect echivalent în înțelesul art.25 TCE, care are drept efect împiedicarea libertății circulației mărfurilor în spațiul Comunității Europene. De altfel, noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, Rec.p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, Rec.p.I-1777, punctul 20). Potrivit dispozițiilor art.90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție";. Mai mult, Curtea E uropeană de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C-41/05 punctul 55 șijurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, punctul 45). Astfel, prin taxa specială pe care o impune, textul din legea internă, respectiv C. 2¹, inclusiv art. 214¹ Cod fiscal contravine dispozițiilor cuprinse în Tratatul Comunității Europene arătate mai sus și care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Prin urmare, rezultă că prin art.214¹ - 2. Cod procedură civilă se încalcă dispozițiile art.90 TCE care au prioritate de aplicare, ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acestora. De altfel, această situație a fost în mod implicit recunoscută de statul român, aceasta fiind rațiunea adoptării OUG 50/2008, prin care s-a stipulat că se vor restitui persoanelor plătitoare diferența dintre taxa de primă înmatriculare și o sumă de bani denumită taxă de poluare. I. apreciază că adoptarea acestui act normativ nu „validează"; dispozițiile din Codul fiscal în temeiul cărora s-a achitat taxa de primă înmatriculare, acestea rămânând percepute cu încălcarea dispozițiilor comunitare la acel moment inițial. Nu s-ar putea susține întemeiat că diferența de bani rămasă nerestituită ar fi legal percepută în temeiul OUG 50/2008 ca taxă de poluare, întrucât acest act normativ ar avea astfel efecte retroactive. Având în vedere considerentele expuse, instanța a apreciat că, în speță, taxa de primă înmatriculare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.90 din TCE, motiv pentru care cererea reclamantului a fost admisă, ambele pârâte au fost obligate să-i restituie reclamantului restul taxei de primă înmatriculare achitată necuvenit. P. nu au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu li se poate reține o culpă procesuală, chiar în condițiile admiterii cererii reclamantului. P. au făcut aplicarea în mod corect a textelor legale naționale în vigoare, nefiind îndrituite a face aprecieri cu privire la compatibilitatea acestora cu normele comunitare pentru a acționa în consecință. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. G. solicitând modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării intimatei la platacheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat. În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că prin acțiunea introductivă s-a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtei la restituirea taxei de primă înmatriculare achitată de către reclamant și la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și onorariu avocațial. I. de fond a admis acțiunea și a obligat pârâtele la restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 3.300 lei însă a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pe motivul că nu se poate reține culpa procesuală a pârâtelor, chiar dacă s-a admis acțiunea, deoarece pârâtele au făcut aplicarea dispozițiilor legale în vigoare la acel moment. Reclamantul consideră că, această motivare a instanței de fond nu poate fi primită atâta timp cât pârâta a încasat taxa în baza unor dispoziții contrare normelor comunitare, a refuzat restituirea taxei urmare a cererii de restituire formulată care constituie și procedura prealabilă îndeplinită anteriorpromovării acțiunii, iar mai mult și prin întâmpinarea depusă la dosar solicita respingerea acțiunii. Raportat la aceste aspecte, consideră că pârâta este în culpă procesuală și trebuie să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, culpa procesuală nu poate fi înlăturată de simpla motivare că, pârâta a făcut doar să aplice dispozițiile legale. Condițiile art.274 C., privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată sunt îndeplinite respectiv partea a căzut în pretenții, iar culpa procesuală a pârâtei este evidentă. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 iunie 2011 pârâtele A. F. P. a comunei A. prin D. G. a F. P. C. au solicitat respingerea recursului reclamantului și menținerea în întregime a sentinței atacate. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: Cererea privind cheltuielile de judecată au fost greșit respinsă de instanța de fond. Și este așa deoarece conform principiului instituit de art. 274 C. plecând de la premisa că pârâta, prin admiterea acțiunii, a căzut în pretenții și astfel a fost găsită în culpă procesuală putea și trebuia să fie obligată să suporte cheltuielile efectuate de reclamantul recurent cu procesul. Deși se poate admite că potrivit legii interne una dintre cauzele exoneratoare de răspundere civilă este aplicarea întocmai a legii, Curtea nu poate reține că dreptul Uniunii Europene nu este opozabil prin prisma dispozițiilor art. 148 alin. 3 din Constituție și autorității executive. Prin urmare, nu se poate reține cu temei că respectarea de către autoritatea fiscală a dispozițiilor dreptului intern constituie o cauză de înlăturare a caracterului ilicit al faptei de vreme ce așa cum s-a arătat dreptul Uniunii Europene care are caracter obligatoriu face parte din dreptul intern și are aplicabilitate directă și prioritară față de dispoziții similare din dreptul intern. Așa fiind, cu această motivare, Curtea reține că instanța de fond a reținut în mod incorect absența culpei procesuale a pârâtei și a aălicat astfel incorect tratamentul răspunderii civile delictuale a acesteia cu referire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Din această perspectivă, în temeiul art. 312 C. rap. la art. 304 pct. 9 C. Curtea urmează a admite recursul reclamantului cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de reclamantul A. G. împotriva sentinței civile nr. 183 din (...)2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 04 I. 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, D. M. R.-R. D. L. U. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond. C. P.
| ← Decizia civilă nr. 4853/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1148/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
