Sentința civilă nr. 616/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 616/2011
Ședința ta de (...) Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta SC R. 2006 SRL în contradictoriu cu pârâta
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. DE S. A C., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal - decizia nr. 184/2011 emisă de D. din cadrul A..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la al doilea termen de judecată, fond.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, aferente cererii de suspendare a actelor administrative atacate, precum și dovada achitării și consemnării cauțiunii fixate în sarcina sa.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) pârâta A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare originale, însoțite de înscrisuri, iar la data de (...) s-a înregistrat la dosar, din partea Direcției Generale a F. P. C., întâmpinare față de cererea de suspendare formulată de reclamantă, în două exemplare.
Se constată că la data de (...) reclamanta a depus la dosar o cerere de acordare a unui nou termen de judecată, în vederea achitării cauțiunii stabilite în sarcina sa.
Curtea constatând că până la acest termen reclamanta SC R. 2006
SRL nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, datorate pentru cererea de suspendare a actelor administrative atacate, așa cum Instanța i-a pus în vedere prin reprezentant, în cuprinsul încheierii de ședință din data de (...), în temeiul dispozițiilor art. 137 C.pr.civ., coroborat cu prevederile art. 20 al.1 și 3 din Legea nr.
146/1997, invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a cererii de suspendare formulată și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
Față de cererea de amânare a cauzei în vederea achitării și consemnării cauțiunii stabilită în sarcina reclamante, Curtea apreciază că nu se mai impune a se pronunța asupra acesteia având în vedere nelegala timbrare a cererii de suspendare.
Având în vedere că prin cererea introductivă reclamanta SC R. 2006
SRL a solicitat în probațiune efectuarea unei expertize contabile a căror obiective s-a obligat să le depună până la primul termen de judecată acordat, iar cum la strigarea cauzei la ora 1400 se constată lipsa părților de la dezbateri și la dosar nu au fost înregistrate, din partea reclamantei,obiectivele propuse pentru efectuarea expertizei solicitate, apreciază cererea în probațiune ca nesusținută. După deliberare, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată la (...) de reclamanta SC R. 2006 SRL în contradictoriu cu pârâta MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. DE S. A C. s-a solicitat admiterea prezentei plangeri, anularea D. nr. 184/(...) si pe cale de consecinta si D. de impunere nr. 11/(...), sa se desființeze in totalitate Raportul de inspectie fiscala care a stat la baza emiterii deciziei de impunere si sa se dispună incheierea unui nou Raport de inspectie fiscala care sa vizeze aceeasi perioada si aceeasi baza de impunere, cu cheltuieli de judecata In fapt, prin D. de impunere 11/(...) s-a stabilit in sarcina societatii reclamante, obligatii bugetare suplimentare constand in impozite, taxe si auxiliare in suma totala de 3.643.852 lei. Impotriva acestei decizii a formulat contestatie la data de (...), contestatie care i-a fost respinsa ca neintemeiata si nemotivata. Organul administrativ jurisdictional a ignorat in totalitate motivatiile reclamantei, prin care a facut referire la fondul cauzei, la normele juridice care sustin pozitia reclamantei, inclusiv la literatura de specialitate si practica judiciara. Cu toate acestea observa ca in dispozitivul deciziei 184/2011 se vorbeste despre nemotivarea contestatiei in conditiile in care prevederile art. 2.5 din Instructiunile pentru aplicarea titlului IX Cod procedura fiscala aprobate prin O. P. A. nr.519/2005 prevad ca :"in exercitarea rolului activ organul de solutionare va solicita contestatorului pe baza de scrisoare recomandata cu confirmare de primire, prezentarea, in termen de 5 zile de la data comunicarii acesteia, a motivelor de fapt si de drept, sub sanctiunea respingerii contestatiei ca nemotivata". Arată doar ca nu a primit o asemenea scrisoare, pe care de altfel nici nu o considera necesara, intrucat solicită instanței a observa ca, contestatia reclamantei adresata organului jurisdictional cuprinde toate elementele cerute de prevederile art.206 din codul de procedura fiscala. Tot in dispozitivul acestei decizii 114/2011 se mai arata ca nu a motivat contestatia reclamantei indreptata impotriva penalitatilor, majorarilor de intarziere si a celorlalte accesorii calculate la debitele constatate, cu toate ca este evident si fara dubiu ca acestea decurg din debitele contestate, iar daca debitele sunt apreciate ca fiind calculate eronat, pe cale de consecinta si accesoriile urmeaza aceeasi cale. Prima concluzie a reclamantei pe care cu respect o invederează onoratei instante, este aceea ca D. generala de solutionare a contestatiilor din cadrul MFP-A. a ajuns sa aprecieze, in mod cu totul eronat, ca reclamanta nu a prezentat motivele de drept si de fapt pe care se intemeiaza contestatia, concluzie care in opinia reclamantei este excesiva si neintemeiata. Cu privire la fondul cauzei arată ca, pentru a putea trece la calculul acestor sume, organul de control a pornit de la considerentul - gresit - consemnat in Raportul de inspectie fiscala la C. III, pct. 2, alin. 8, conform caruia "Din situatia prezentata in anexa nr. 5 rezulta ca angajatii SC R. 2006 SRL depaseau in unele cazuri perioada de delegare de 60 de zile prevazuta la art. 44 aliniatul 1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul munciipentru care puteau beneficia de indemnizatie de delegare. P. ca in evidenta contabila a SC R. 2006 SRL nu au fost identificate documente care sa confirme un eventual accord al salariatului pentru prelungirea cu inca 60 de zile a delegarii si nici in declaratiile date serviciului DNA conducatorii auto nu au amintit de existenta unui asemenea document". In continuare, organul de control arata ca dI. Rus M. R. - administratorul societatii, a declarat in fata DNA " ... ca nu a solicitat acordul scris al angajatilor in vederea prelungirii perioadei de delegare peste 60 de zile" . La C. III, pct. 2, alin. 9, din Raportul de inspectie fiscala este consemnata concluzia care reprezinta chiar faptul generator al calcului acelor obligatii suplimentare. Astfel, "Avand in vedere toate aspectele prezentate mai sus, echipa de inspectie fiscala considera ca sumele achitate drept diurna dupa depasirea termenului de 60 de zile nu puteau fi acordate din punct de vedere legal sub denumirea de diurna si ca ele reprezinta in fapt unele sume ce se adauga salariului de baza urmand a fi tratate din punct de vedere fiscal ca alte venituri salariale" . Cu privire la cele retinute, arată ca nu poate fi de acord cu rationamentul organului de control fiscal, conform caruia - trebuia acordul scris al angajatului, pentru a fi aplicabile dispozitiile cuprinse la teza a 2 a ale art. 44, alin. 1, din Legea nr. 53/2003 . Aceasta norma juridica imperativa prevede nici mai mult si nici mai putin decat ca "D. poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 60 de zile si se poate prelungi, cu acordul salariatului, cu cel mult 60 de zile". Iata ca, nu este cuprinsa nici o mentiune expresa si limitativa cu privire la forma, in care se poate manifesta acordul de vointa al angajatului, cu privire la posibilitatea de a mai ramane inca 60 de zile - peste cele 60 initiale - in delegatie. Ori, daca legea nu impune un comportament exclusivist in aceasta privinta, atunci ramane la latitudinea celor interesati sa stabiliasca modalitatea in care isi vor exprima acordul . In cazul de fata, este evident ca partile si-au exprimat tacit acest acord de prelungire a delegarii cu inca 60 de zile si tot evident este si faptul ca legea nu este prohibitiva in ceea ce priveste acordul tacit. In acest context, legea nu este incalcata iar organul de control fiscal a savarsit un abuz. In literatura de specialitate referitor la cele mai sus aratate se mentioneaza ca "potrivit principiului simetriei actelor juridice, constituind o modificare a contractului de munca, masura unilaterala a delegarii imbraca forma scrisa, insa lipsa inscrisului constatator nu afecteaza valabilitatea acestei masuri"-L. D., in Alexandru Athanasiu, M. Volonciu, L. D., O. Cazan, Codul muncii. Comentariu pe articole vol.I, articolele 1-107, Editura C.H.Beck, B., 2007, p.232-233. De asemenea doctrina mentioneza ca delegarea are la baza consimtamantul general si prealabil dat de salariat la incheierea contractului( delegarea fiind o masura obligatorie pentru angajat), astfel ca dispozitia de delegare nu este un act administrativ, ci un act de drept al muncii, ce nu necesita forma scrisa. Pentru ca delegarea sa se realizeze in conditiile legii, ea trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii: a) sa fie justificata de interesul serviciului; b) sa respecte felul muncii stabilit prin contractul individual de munca; c) sa fie limitata in timp, in conditiile prevazute de lege;d) pe durata delegarii, salariatul sa beneficieze de drepturile negociate prin contractul individual de munca, si in plus de cele specifice prevazute pentru persoanele aflate in delegare. Astfel in conformitate cu cele mai sus mentionate practica si doctrina nu prevad necesitatea formei scrise in ceea ce priveste acordul salariatului pentru delegarea acestuia, atata timp cat masura delegarii este o masura obligatorie luata prin dispozitia patronului, iar refuzul nejustificat la salariatului de a o aduce la indeplinire reprezinta o incalcare a indatoririlor de serviciu, care poate atrage chiar desfacerea contractului de munca.(Trib.Suprem, col.civ., dec. nr.1128/1966 in "revista romana de drept", nr.3/1967) Avand in vedere cele mai sus mentionate consideră ca organul jurisdictional in mod eronat a mentinut o masura dispusa de organul de control care in mod gresit a retinut in sarcina reclamantei obligatii bugetare suplimentare prin prisma celor mai sus mentionate. In concluzie pentru motivele mai sus mentionate solicită sa se admită prezenta plangere asa cum a fost formulata. In drept s-au invocat prevederile art.218 alin.2 cod procedura fiscala, art.1I2-114, 242 cod procedura civila, impreuna cu toate normele juridice mentionate in text. In probatiune solicita sa se dispună organului jurisdictional sa acvireze la dosarul prezentei cauze intregul dosar care a stat la baza emiterii deciziei nr.184/(...). Mai solicită onoratei instante in probatiune incuviintarea efectuarii unei expertize contabile. Pârâta A. N. de A. F., (A.) a formulat întâmpinare prin care solicita instantei respingerea actiunii formulata de catre SC R. 2006 ca neintemeiata. In fapt, reclamanta S. R. 2006 S. a efectuat transport cu camioane din dotare, pentru firma S. C. din Spania, achitând În fiecare lună sume În euro pentru angajații săi sub formă de diurnă, aceste sume fiind achitate În contul personal deschis de angajații săi la o bancă din Spania. Astfel, organele de inspecție fiscală au constatat că angajații reclamantei S. R. 2006 S. depășeau În unele cazuri perioada de delegare de 60 zile prevăzute de art.44 alin.1 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii pentru care puteau beneficia de Î. de delegare și nu au fost identificate documente care să confirme un eventual acord al salariatului pentru prelungirea cu Încă 60 de zile a delegării, conform declarațiilor date de angajații societății. Reclamanta a susținut prin contestatia administrativa formulata că nu este cuprinsă în Codul Muncii nici o mențiune expresă și Iimitativă cu privire la forma În care se poate manifesta acordul de voință al angajatului cu posibilitatea de a mai rămâne Încă 60 zile peste cele 60 inițiale În delegație. În categoria veniturilor din salarii sau asimilate acestora se includ toate sumele primite pentru munca prestată ca urmare a contractului de muncă. Din constatările organelor de inspecție fiscală, s-a reținut faptul că, deși aveau contract de muncă Î. În R., angajații au declarat că nu au primit salarii În lei, ci doar suma fixă stabilită În euro. Din declarațiile date de către conducătorii auto angajați ai reclamantei S. R. 2006 S., organele de inspecție fiscală au constatat că aceștia desfășurau activitate de transport de mărfuri și locuiau În spațiul comunitartimp de trei luni urmate de două săptămâni de concediu, după care ciclul se repeta, dar În unele cazuri depășeau perioada de delegare de 60 de zile prevăzută de art. 44 alin.1) din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii pentru care puteau beneficia de indemnizație de delegare, iar În evidența contabilă a S. R. 2006 S. nu au fost identificate documente care să confirme un eventual acord al angajatilor. De asemenea, organele de inspecție fiscală au constatat din declaratiile conducătorilor auto că, ciclul de 3 luni de lucru cu două săptămâni de concediu nu este general valabil, deoarece În Nota explicativă aflată la A. nr.6.1. dată de către d-nul Rus M. R. - administrator al S. R. 2006 S. În data de (...), acesta precizează că "nu toti șoferii veneau În R. după 3 luni fiind cazuri când aceștia veneau În R. după șase luni sau chiar un an", fără să solicite acordul scris al angajatilor În vederea prelungirii perioadei de delegare. Având în vedere că delegarea se poate prelungi pentru perioade succesive de maxim 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului, care În cazul În spetă nu a fost solicitat de angajator, rezultă că sumele achitate cu titlu de diurnă, după depășirea celor 60 de zile, reprezintă de fapt, venituri asimilate salariilor. Față de argumentele din doctrină invocate de reclamanta prin contestatia administrativa formulata, s-a reținut că acestea se referă la măsura delegării și nu la măsura prelungirii delegării, În speță, unde legea prevede imperativ necesitatea acordului salariaților pentru prelungirea perioadei de delegare tocmai pentru a evita abuzurile față de salariați și a Î. posibilitatea de eludare a obligațiilor fiscale constând În plata impozitului pe venitul din salarii. Prin contestatia administrativa formulată, chiar reclamanta a sustinut că "pentru ca delegarea să se realizeze În condițiile legii, ea trebuie să Întrunească următoarele: a) să fie justificată de interesul serviciului; b) să respecte felul muncii stabilit prin contractul individual de muncă; d) pe durata derulării, salariatul să beneficieze de drepturile negociate prin contractul individual de muncă și În plus de cele specifice prevăzute pentru persoanele aflate În delegare". Astfel argumentele aduse de reclamanta nu sunt de natură să combată constatările organelor de inspecție fiscală, iar aceasta nu anexează documente care să demonstreze contrariul constatărilor organelor de inspecție fiscală. Referitor la suma totala de 2.732.803 lei, cauza supusă solutionării a fost dacă A. N. de A. F. prin D. G. de solutionare a contestatiilor ,se poate pronunta asupra acestei sume În conditiile În care reclamanta nu a adus niciun fel de motivatie În sustinerea contestatiei administrative. Astfel, organele de inspecție fiscală au asimilat sumele achitate sub formă de diurnă după depășirea celor 60 zile prevăzute de lege, veniturilor din salarii sau asimilate salariilor. Deși reclamanta S. R. S. contestă toată suma stabilită suplimentar de organele de inspecție fiscală prin D. de impunere nr.11/(...) privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală prin contestația administrativa formulată nu a adus nici un argument cu privire la taxa pe valoarea adăugată, impozit pe profit și contribuții aferente impozitului pe salarii. In concluzie, solicită ca, prin hotararea ce se va pronunța, sa se respingă actiunea formulata de reclamanta ca neintemeiata. Pârâta D. G. a F. P. a judetului C. a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea actiunii. Contrar sustinerilor reclamantei, arată ca, in perioada verificata societatea a desfasurat activitati de transport cu 6 mijloace de transport pe care aceasta le detinea respectiv, 4 autocamioane MAN aflate in proprietatea societatii si un numar de 2 autocamioane marca VOLVO achizitionate in sistem leasing pentru a presta servicii intracomunitare in baza a 3 contracte de inchiriere servicii incheiate cu societatea S. C. din Spania. Din cuprinsul declaratiilor date de catre conducatorii auto angajati ai S. R. 2006 S. s-a retinut ca acesti a desfasurau activitati de transport de marfuri si locuiau in spatiul comunitar timp de trei luni, urmate de doua saptamani de concediu, dupa care ciclul se repeta, iar in unele cazuri acestia au depasit perioada de delegare de 60 de zile, prevazuta de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii. Pe de alta parte, in evidenta contabila a societatii nu exista documente care sa confirme un eventual acord al salariatului pentru prelungirea cu inca 60 de zile a delegarii si nici un document din care sa reiasa ca administratorul societatii ar fi solicitat acordul scris al angajatilor in vederea prelungirii perioadei de delegare peste 60 de zile. Potrivit dispozitiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 teza a -2-a delegarea poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 60 de zile si se poate prelungi, doar cu acordul salariatului cu cel mult 60 de zile. In consecinta, nefiind identificate situatiile prevazute de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, nu poate fi retinuta afirmatia reclamantei potrivit careia sumele achitate dupa termenul de 60 de zile pot fi considerate drept diurna. Suma acordata dupa cele 60 de zile a fost considerata de catre organul de inspectie fiscala drept venituri din salarii, conform prevederilor art. 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, calculandu-se la suma obtinuta contributii salariale si impozit pe venit din salariu. Referitor la suma totala de 2.732.803 lei reprezentand impozit pe profit, TVA, contributii de asigurari sociale retinute de la asigurati, contributia individuala de asigurari plus accesorile aferente, solicită instanței sa observe ca in mod corect A. D. G. de S. a C. a respins ca nemotivata contestatia formulata de S. R. 2006 S. Organele de inspectie fiscala au asimilat sumele achitate sub forma de diurna dupa depasirea celor 60 de zile prevazute de lege, veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, fapt pentru care au stabilit contributiile aferente acestora. De asemenea, organele de inspectie fiscala au stabilit in sarcina reclamantei diferente suplimentare de impozit pe profit si diferente suplimentare de TVA plus accesoriile aferente acestora. Desi reclamanta contesta toata suma stabilita suplimentar de organele de inspectie fiscala prin D. de impunere nr. 11/(...) privind obligatiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala, prin contestatia formulata nu a adus nici un argument cu privire la taxa pe valoarea adaugata, impozit pe profit, contributii si accesoriile aferente. Avand in vedere cele mai sus aratate precum si tinand cont de concluziile D. A. nr. 184/(...) atacate care face parte integranta din prezenta solicită respingerea actiunii ca neintemeiata. Reclamanta SC R. 2006 SRL a formulat o cerere prin care in temeiul art.14 si 15 din Legea 554/2004 solicita suspendarea executarii D. de impunere nr. 11/(...) privind obligatiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala, decizie emisa de A. N. de A. F., D. G. a F. P. C., A. de I. F. din cadrul Directiei Generale a F. P. C., pana la solutionarea definitiva si irevocabila a plangerii formulate in prezentul dosar. Pârâta D. G. a F. P. a judetului C. a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea cererii de suspendare formulata de S. R. 2006 S., cu privire la D. de impunere nr. 11/(...) emisa de A. de I. F. din cadrul Directiei Generale a F. P. a jud. C. Asupra cauzei de față, Curtea constată următoarele: Reclamanta SC R. 2006 SRL contestă prin acțiunea înregistrată la (...) pe rolul C. de A. C. actele administrativ-fiscale emise de către D. G. A F. P. C., respectiv D. G. DE S. A C. din cadrul M.UI F. P., acte care au la bază raportul de inspecție fiscală întocmit la (...) de către D. C. Totodată, prin cererea înregistrată la dosar la (...) reclamanta a solicitat în temeiul art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării deciziei de impunere nr. 11/(...) până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea actelor administrativ-fiscale menționate. Cu privire la această din urmă cerere la termenul de judecată de (...) Curtea a pus în vedere reclamantei să achite o taxă de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei aferente cererii de suspendare și să consemneze o cauțiune de 10% din suma contestată. Aceste obligații au fost aduse la cunoștința reclamantei prin reprezentantul convențional prezent la dezbateri, așa cum rezultă din încheierea de ședință - filele 112-113. La termenul de judecată din (...) reclamanta nu a mai fost prezentă trimițând doar prin fax o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen în vederea consemnării cauțiunii - fila 190. Curtea a apreciat că anterior îndeplinirii de către reclamantă a obligației de consemnare a cauțiunii potrivit art. 215 din OG nr. 92/2003 aceasta trebuie să-și îndeplinească obligația de timbrare a cererii de suspendare, în caz contrar instanța neputându-se considera legal investită cu o astfel de cerere. Acesta este motivul pentru care deși la dosar exista o cerere de amânare pentru plata cauțiunii, Curtea a apreciat că are prioritate invocarea excepției nelegalei timbrări a cererii de suspendare raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997. În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,3 lei. În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 reclamanta a fost înștiințată prin reprezentant convențional prezent în instanță să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat. Constatând că cererea de suspendare a executării nu a fost timbrată anticipat și nici urmare a măsurilor dispuse de instanță prin încheierea de ședință din (...) - fila 112-113, lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea cererii de suspendare a executării ca netimbrată. În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea apreciază necesare următoarele precizări: Deși prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize contabile, nu s-a prezentat la termenul de judecată acordat de către instanță pentru a-și susține cererea în probațiune și pentru a propune obiectivele unei astfel de lucrări. Nu se poate invoca o eventuală lipsă a rolului activ al instanței în administrarea acestei probe câtă vreme partea avea mijloacele procesuale pentru a solicita, susține și determina administrarea dovezilor considerate necesare deoarece Curtea nu se poate substitui poziției procesuale a vreuneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia. Rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil: al disponibilității și al contradictorialității. În cauză reclamanta a avut posibilitatea de a propune efectuarea expertizei contabile și de a-i susține obiectivele, dar prin neprezentarea în instanță la termenul acordat în vederea continuării judecății a renunțat practic la beneficiul oferit de lege. Instanța nu avea obligația de a dispune efectuarea expertizei contabile și cu atât mai puțin de a-i stabili obiectivele în condițiile în care nu existau nici garanții cu privire la acceptarea acesteia, a expertului sau a onorariului de către reclamantă. Obligația de a-și proba pretențiile revenea reclamantei în condițiile art. 1169 Cod civil, rolul activ al judecătorului neputând duce la concluzia că întreaga sarcină a probei ar cădea asupra instanței sau că nerespectarea de către părți a dispozițiilor referitoare la propunerea probelor nu ar avea consecințe procedurale. În aceste condiții, analiza stării de fapt deduse judecății nu a putut fi realizată decât pe baza actelor existente la dosar, acte avute în vedere de către organele administrativ fiscale cu prilejul efectuării controlului și soluționării contestațiilor, precum și a pozițiilor procesuale exprimate de către părți. Astfel, Curtea reține că raportul de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii actelor administrativ-fiscale contestate a fost încheiat la (...) de către D. C. urmare a adresei nr. 599/(...) emisă de către A. - D. G. de C. I. F. prin care a fost comunicată delegarea de competență nr. 863226/(...) în vederea finalizării inspecției fiscale inițiate de către D. B. la SC R. 2006 S. S-a reținut faptul că în perioada supusă controlului - (...)- (...) pentru impozitul pe profit, (...)-(...) pentru impozitul pe salarii și contribuțiile sociale și (...)-(...) pentru TVA, societatea a desfășurat activitate de transport cu cele 6 mijloace de transport pe care le deținea, respectiv 4 autocamioane mari proprietatea firmei și două autocamioane marca Volvo achiziționate în sistem leasing. Aceste mijloace de transport au fost utilizate pentru a presta servicii de transport intracomunitar în baza unui contract de închiriere servicii încheiat cu Societatea S. C. din Spania. Actele administrativ-fiscale contestate au stabilit printre altele în sarcina reclamantei obligații de plată reprezentând impozit pe profit, TVA, contribuții sociale și accesorii aferente acestora, obligații al căror cuantum este contestat prin prezenta acțiune. Reclamanta apreciază că organele de control au pornit de la considerentul greșit consemnat în raportul de inspecție fiscală potrivit căruia „din situația prezentată în anexa nr. 5 rezultă că angajații SC R. 2006 SRL depășeau în unele cazuri perioada de delegare de 60 zile prevăzută la art. 44 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii pentru care puteau beneficia de indemnizație de delegare.";. Față de aceste susțineri, Curtea a reținut următoarele: Potrivit art. 44 alin. 1 și 2 din Legea nr. 44/2003 în vigoare în perioada supusă controlului: „D. poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice în 12 luni și se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice numai cu acordul salariatului… Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil."; În același timp art. 55 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 statuează în sensul că „Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani… obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege";, iar pct. 68 din HG nr. 44/2004 prevede că „Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasare ca urmare a unei relații contractuale de muncă precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale… și care sunt realizate din sume primite pentru munca prestată ca urmare a contractului individual de muncă, a contractului colectiv de muncă, precum și pe baza actului de numire."; Rezultă așadar că în categoria veniturilor din salarii sau asimilate acestora se includ toate sumele primite pentru munca prestată ca urmare a încheierii contractului de muncă. Din declarațiile date de către conducătorii auto angajați ai SC R. 2006 SRL organele de inspecție fiscală au tras în mod corect concluzia că aceștia desfășurau activitate de transport de mărfuri și locuiau în spațiul comunitar timp de 3 luni, urmate de două săptămâni de concediu după care ciclul se repeta, iar în unele cazuri perioada de delegare de 60 de zile prevăzută de art. 44 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 era depășită fără să existe în documentele contabile prezentate de reclamantă dovada acordului salariaților pentru prelungirea delegării. De altfel, în nota explicativă dată de către administratorul reclamantei în (...) se arată că „Nu toți șoferii veneau în R. după 3 luni, fiind cazuri când aceștia veneau în R. după 6 luni sau chiar un an."; În mod justificat au apreciat, raportat la starea de fapt prezentată, organele fiscale că fiind depășită perioada de delegare fără să existe acordul salariatului, sumele achitate cu titlu de diurnă după depășirea celor 60 de zile reprezintă în fapt venituri asimilate salariilor cu toate consecințele fiscale care decurg din aceasta. Sunt eronate susținerile reclamantei potrivit cărora contractul de muncă nu necesită formă scrisă deoarece potrivit prevederilor legale în materie forma scrisă este cerută ad probationem. Raportat la principiulsimetriei actelor juridice invocat de către reclamantă, delegarea trebuie să îmbrace forma scrisă ad probationem iar prelungirea delegării impune de asemenea consemnarea acordului salariatului în formă scrisă. În concluzie, organele de inspecție fiscală au stabilit în mod legal că suma acordată în plus față de salariu în primele două luni de la angajare reprezintă diurnă conform art. 44 din Legea nr. 53/2003, iar suma acordată după cele 60 de zile reprezintă venituri salariale conform art. 55 din Legea nr. 571/2003 calculându-se impozit pe venitul din salarii în sumă de 494.451 lei, respectiv 416.598 lei majorări și penalități de întârziere. În ceea ce privește suma de 2.732.803 lei impozit pe profit, TVA, CAS, CAS datorat de angajator, CAS reținut de la asigurați, contribuție individuală pentru șomaj, contribuție de asigurări pentru șomaj datorată de angajator, alte contribuții la asigurările sociale sau de sănătate, majorări și penalități de întârziere aferente acestor sume, organele de inspecție fiscală au apreciat că nu se pot pronunța asupra acestor sume în condițiile în care SC R. 2006 SRL nu a adus nici un fel de motivație în susținerea contestației sale. Potrivit art. 206 alin. 1 lit. c și d din OG nr. 92/2003 contestația trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept și dovezile pe care se întemeiază contestația. Acest text de lege trebuie coroborat cu prevederile pct. 2.4 din același act normativ, potrivit cărora organul de soluționare nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt și de drept pentru care a contestat actul administrativ fiscal respectiv. Raportat la faptul că reclamanta prin contestația formulată nu a invocat nici un argument în combaterea sumei de 2.732.803 lei, în mod corect a apreciat că se impune respingerea acesteia ca nemotivată. Sub acest aspect susținerile reclamantei din chiar cererea introductivă sunt contradictorii pe de o parte invocând faptul că organul de soluționare nu a dat dovadă de rol activ și nu i-a solicitat să prezinte motivele de fapt și de drept ale contestației, iar pe de altă parte arătând că nici nu era necesară o astfel de solicitare deoarece contestația îndeplinea toate cerințele art. 206 C.pr.fiscală. Față de aceste considerente, raportat la dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 Curtea va respinge ca neîntemeiate cererile reclamantei privind anularea D. nr. 189/(...) emisă de D. G. DE S. A C. din cadrul AGENȚIEI NAȚIONALE DE A. F. și a D. de impunere nr. 11/(...) și a raportului de inspecție fiscală emise de D. G. A F. P. A J. C.. Fără cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII Admite excepția nelegalei timbrări a cererii de suspendare. Anulează ca netimbrată cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate de reclamanta SC R. 2006 SRL, cu sediul în S., str. P., nr. 102, jud. B.-Năsăud. Respinge ca neîntemeiate cererile reclamantei privind anularea D. nr. 189/(...) emisă de D. G. DE S. A C. din cadrul AGENȚIEI NAȚIONALE DE A. F., cu sediul în B., str. A., nr. 17, sector 5 și a D. de impunere nr. 11/(...) și a raportului de inspecție fiscală emise de D. G. A F. P. A J. C., cu sediul în C.-N., P. A. I., nr. 19, jud. C. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, (...). PREȘEDINTE, GREFIER, M. H. D. C. Red.M.H./dact.L.C.C. 5 ex./(...)
| ← Decizia civilă nr. 4534/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 78/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
