Sentința civilă nr. 626/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 626/2011
Ședința publică din data de 31 octombrie 2011
Instanța constituită din: JUDECĂTOR : M. S.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.19 alin.2 teza a II a H.G. nr.2. invocată de petenta M. S. E. în cadrul dosarului nr. (...) al T. S., în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI - ÎN C. DE E. AL HG NR. 2., S. J. DE U. Z. și intervenientul M. M., F. ȘI P. S., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită, dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu intervenientul M. M., F. ȘI P. S. neîntorcându-se la dosar.
Acțiunea promovată este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de 27 octombrie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmis pe fax și comunicat și prin poștă la data de 28 octombrie 2011, un înscris din partea petentei prin care solicită admiterea excepției de nelegalitate.
Curtea constată că în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei de intervenientul M. M., F. ȘI P. S. și reținând dispozițiile art. 86 alin.1
C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. procedura de citare este legal îndeplinită.
În temeiul art. 52 C.pr.civ. Curtea încuviințează în principiu cererea de intervenție în interesul GUVERNUL ROMÂNIEI formulată de M. M., F. ȘI P. S. și constatând că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 C. proc. civ, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând reține următoarele:
Prin cererea formulată la (...) în dosar nr. 10.(...) aflat pe rolul T. S., petenta M. S. E. în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI - în calitate de emitent al HG NR. 2., S. J. DE U. Z. și intervenientul M. M., F. ȘI P. S. a invocat nelegalitatea dispozițiilor art. 19 alin.2 teza a II-a din HG nr.
2..
În motivarea cererii se arată că HG nr.2. s-a emis în baza Legii salarizării nr.14/1991, dar încalcă și este în contradicție cu prevederile acestei legi, precum și cu prevederile Constituției din 1991, Legii nr. 5. și OUG 1.. susține că pârâtul S. J. de U. Z., prin cererea ce constituie obiectul dosarului susmenționat, aflat pe rolul T. S., a solicitat obligarea salariatului la restituirea drepturilor salariale acordate necuvenit, deoarece în urma auditului financiar extern pentru anul 2008, Curtea de C. aconstatat că în contractele individuale de muncă încheiate de S. cu salariații prin cumul de funcții, salariile trebuiau să fie stabilite la nivelul minim al funcției cumulate în baza art. 19 (2) teza a II-a din HG nr. 2.. S-a considerat că sintagma nivelul minim din OUG nr. 115/ 2004 este sintagma echivalentă din prevederea citată, adică * nivelul gradației 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale* din HG 2..
Consideră că obligarea salariatului la restituirea sumelor cerute ar consfinți nu numai sclavia, discriminarea, exploatarea, exproprierea fără temei legal al pârâtului, dar și îmbogățirea fără just temei al reclamantului, deoarece se ajunge în situația ca pârâtul să fi efectuat o muncă fără plata echivalentului muncii sale și pregătirii sale profesionale și potrivit funcției cumulate, ceea ce este interzis de art. 154-156 din L. nr. 5., de art. 4.1 - 4.2, art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale precum si ale art. 1 din Primul Protocol adițional la convenție, fiind contrare și prevederilor art. 16 (1) (2), art. 41 , art. 42 (1) , art. 44 din CONSTITUȚIE.
Menționează faptul că inițiativa încheierii contractelor individuale de muncă pentru cumul de funcții a aparținut S.ui de U. Z. A. a stabilit drepturile salariale și le-a înscris în contractele individuale de muncă, corespunzător pregătirii profesionale a salariatului, nivelul de salarizare prevăzut în statul de funcții, salariu pentru postul vacant ocupat prin cumul, care a reprezentat prețul muncii prestate, în afara programului de lucru la norma de bază si corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru la funcția cumulată.
Susține că potrivit dispozițiilor art. 108(2) din Constituție, "Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor". Dacă se au în vedere și dispozițiile prevăzute în L. nr. 24/2000,republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru eliberarea actelor normative, în special prevederile art. 1,2,4 și 11, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor se emit în limitele si potrivit normelor care le ordonă, actul normativ * trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior * și * nu poate contraveni principiilor și dispozițiilor acestora*
2. În conformitate cu dispozițiile art. 35 (1) C. M., *" orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcții, în baza unor contracte individuale de muncă, . de salariul . pentru fiecare dintre acestea*". Este evident faptul ca un C. DE F. poate avea loc nu numai la angajatori diferiți, ci chiar și la același angajator, ceea ce în speță s-a și întâmplat
Prin actualul Cod al M., legiuitorul a creat un regim de egalitate între toți angajatorii, care vor trebui să-i acorde toate drepturile, nu numai pe cele salariale, ci si concediul de odihnă.
3. Art. 22 din OUG nr. 1. privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual în unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, în alineatul 2 prevedea posibilitatea ocupării posturilor vacante prin *. și de către persoane din aceeași unitate*, ceea ce se coroborează perfect cu prevederea dreptului comun prevăzut de C. muncii.
Potrivit prevederii menționate, corespunzător pregătirii profesionale a petentului și postului cumulat funcției de bază, în contract au fost stabilite salariul de bază și toate sporurile la care salariatul avea dreptul în conformitate cu C. muncii și cu L. salarizării în domeniul sanitar. Arată că dacă nu s-ar fi încheiat contractele pentru cumul de funcție atunci salariatul avea dreptul la plata orelor suplimentare cu sporul corespunzător stabilit în C. M. și în contractul colectiv de muncă, precum și cu sporul pentru munca pe timpul nopții.
Încheierea contractelor de cumul a profitat în principal S.ui J. de U. Z., care a fost scutit de plata acestor sporuri și a evitat producerea unor situații grave în domeniul sanitar.
4. Începând cu 01 ianuarie 2005, salarizarea și drepturile personalului contractual din unitățile sanitare au fost stabilite potrivit OUG nr. 1., care în cuprinsul art. 4 stabilește că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și alte drepturi, iar în art. 8 (1) stabilește că sporul de vechime este calculat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, adică pe timpul orelor de muncă stabilite în contractul de muncii încheiat pentru cumul. În acest act normativ gradațiile și treptele de salarizare au dispărut, atât din legea salarizării,cât și din statele de funcții.
5. Potrivit C.ui M., art. 108, timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca.
6. Consideră că salariatul petent și-a îndeplinit sarcinile și atribuțiile de serviciu în timpul programului normal de lucru, deoarece nu a fost pontat și nici plătit pentru ore suplimentare și nici pentru muncă pe timp de noapte, adică în condițiile arte 117- 120- privitor la munca suplimentară sau ale art. 122-124 - privitor la munca de noapte din C. M..
7. Atât prevederea din C. M., cât și cea cuprinsă în alin. (3) al arte 22,
*cumulul de funcții se efectuează în afara programului de la norma de bază
*. Din acțiunea pârâtului S. J. de U. Z. rezultă recunoașterea expresă a faptului că salariatul petent a lucrat numărul de ore potrivit celor 2 contracte individuale de muncă, sarcinilor și atribuțiilor de serviciu și la nivelul pregătirii pentru funcția de bază pe care o deține la aceeași unitate spitalicească.
Din acțiune NU rezultă că S. de urgență Z. ar imputa salariatului că nu și-a îndeplinit sarcinile /atribuțiile de serviciu sau că ar fi produs vreun prejudiciu unității.
8. Potrivit principiului de drept conform căruia unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem, în condițiile în care textele de lege menționate NU disting și NU aduc limitări în negocierea și stabilirea drepturilor salariale prevăzute de C. M. și de OUG nr. 1., consideră că Nu există niciun temei de drept care sa facă aplicabile prevederile HG nr. 2.. dat în aplicarea Legii salarizării nr. 14//991, abrogată în mod expres prin L. nr.
5. și ale Legii nr. 154/1998, lege care ,din 01 ianuarie 2005 nu s-a mai aplicat în sistemul sanitar.
Mai mult, nu există niciun element sau raționament de natură a permite echivalența * gradației 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale
* stabilită de ari 19 alin. (2) teza a II-a din HG nr. 2., cu nivelul minim stabilit prin OUG nr. (...).
Echivalenta este stabilită numai de legiuitor.
9. Așa cum în alineatul 2 din cuprinsul art. 19 - teza a I-a din HG nr.
2., se prevedea in mod expres pentru sistemul de învățământ preuniversitar că drepturile în caz de cumul se vor stabili având în vedere salariul corespunzător funcției didactice, vechimii și gradului didactic,în același mod pentru a nu se încălca principiul NEDISCRIMINĂRII, legiuitorul trebuia sa stabilească o normă unitară, egalitară pentru toți salariații din sistemul bugetar în cazul cumulului de funcții. In speță, teza a II-a din cuprinsul alin.(2) al art.19 din HG nr. 28171993 stabilește o măsură discriminatorie față de teza a-I-a din același text normativ: sunt avantajați profesorii dinpreuniversitar si sunt discriminați salariații din sistemul sanitar și din cultură.
În momentul în care și sănătatea a devenit o prioritate națională și pentru guvernanți atunci salarizarea pentru acest sistem a fost stabilită prin OUG nr. 1.. In programul legislativ, HG nr. 2. NU apare ca având vreo legătură cu OUG nr. 1. ci ca având legătură numai cu L. salarizării nr. 154
/1998; ori acest act normativ nu s-a mai aplicat în sistemul sanitar începând cu 01 ianuarie 2005.
Consideră că dispozițiile art.19(2) teza a II-a din HG nr. 2. nu sunt aplicabile și pentru că acestea sunt discriminatorii, deoarece în caz de cumul, salarizarea la gradația 1 se aplică numai pentru salariații din aceeași unitate, ceea ce contravine dispozițiilor art. 1 (2) lit. d drepturi civile pct.(v) dreptul de proprietate= salar, precum și celor de la lit. e pct.(i) din OG nr.
137/2000 pt. prevenirea tuturor formelor de discriminare, care dau dreptul la un S. E. pentru muncă egală și la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
In concluzie, solicită admiterea excepției si anularea dispozițiilor nelegale: norma cuprinsă în hotărârea de guvern este contrară normelor stabilite ulterior prin legi sau ordonanțe.
S. J. de U. Z. prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 09 iunie
2011 consideră ca admisibilă excepția de nelegalitate invocată de pârâtă,învederând faptul că potrivit art.19 alin.2 din HG 2. persoanele care desfășoară activitate în aceeași unitate prin cumul de funcții, se salarizează la nivelul gradației I a funcției, gradului sau treptei profesionale prevăzute în statul de funcții. P. salariului în acest fel nu era posibilă la data încheierii contractului, având în vedere faptul că nu mai existau gradații prevăzute de legislația în vigoare privind salarizarea personalului din unitățile sanitare și nici statele de funcții nu prevăd astfel de elemente ale funcțiilor contractuale.
Arată că L. 5. la art.35 alin.1 prevede că „orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcții, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea";.
Precizează că în această situație, prevederile art.19 alin.2 din HG 2. sunt contrare principiilor egalității de tratament și a echității salarizării angajaților, promovate de C. muncii.
Consideră că prevederile contrare C.ui muncii trebuiau abrogate expres, însă aici se poate considera că este vorba de o abrogare tacită care se deduce din cuprinsul art.298 din C. muncii „ (1) prezentul cod intră în vigoare la data de 1 martie 2003; (2) pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă:....- orice alte dispoziții contrare";.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, în data de 10 iunie 2011 Guvernul R omâniei solicită respingerea ca nefondată a excepției de nelegalitate a art.19alin.2 teza a II-a din H.G.2. învederând faptul că, aceasta este temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul Legii salarizării nr.14/1991, precizând faptul că hotărârea contestată a fost adoptată de E. prin însușirea proiectului inițiat de către Ministerul Finanțelor Publice și M. M. și P. S., organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu atribuții și competențe în speță.
Arată că la elaborarea actului administrativ supus judecății, au fost respectate dispozițiile Decretului 16/1976 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative, precum și cele cuprinse în HG 496/1991 cu privire la aplicarea legilor și a hotărârilor de G.
Mai arată faptul că, prezumția de legalitate care stă la baza întregului edificiu al forței juridice deosebite a actelor administrative, precum și a teoriei regimului juridic administrativ are un caracter relativ, actele administrative fiind supuse controlului de legalitate al instanțelor judecătorești.
Prin cererea de intervenție înregistrată la data de (...) intervenientul M.
M., F. și P. S. a solicitat respingerea excepției.
Cererea de intervenție a fost justificată de calitatea M. M., F. și P. S., aceea de contrasemnatar al actului normativ atacat, respectiv, H. G. nr. 2. cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare. În același timp s-a evidențiat faptul că sfera de activitate reglementată de actul normativ în cauză se circumscrie domeniilor de competență din sfera de activitate a M. M., F. și P. S., acestea fiind stipulate în mod concret și limitativ potrivit prevederilor art. l din H. nr. 11/2009 privind organizarea și funcționarea M. M., F. și P. S., cu modificările și completări le ulterioare, respectiv domeniile muncii, familiei și protecției sociale. De asemenea, potrivit art.3 alin. (1) pct.
1 și 3 din același act normativ, în exercitarea funcțiilor sale, M. M., F. și P. S. are ca atribuții principale: _ identificarea, elaborarea și promovarea de politici publice și acte normative în domeniul muncii, familiei și protecției sociale, în deplină concordanță cu prevederile Programului de guvernare și cu obligațiile R. ce decurg din statutul de stat membru al Uniunii Europene, pentru domeniul său de activitate: avizarea proiectelor de acte normative elaborate de ministere și de organe ale administrației publice centrale, pentru domeniul său de activitate;
Cererea de intervenție a fost încuviințată în principiu fiind comunicată părților.
Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
1. Preliminar soluționării fondului cauzei, se impune soluționarea excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată din perspectiva principiul neretroactivității în timp a legii civile, prevăzut de art. 1 Cod civ. și art. 15 alin. (2) din Constituția R. Intervenienta a evidențiat împrejurarea că în virtutea principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin.(2) din Constituția R., în situația dată controlul legalității prevederilor Hotărârii G. nr. 2. nu este posibil din perspectiva dispozițiilor art.4 al Legii contenciosului administrativ.
L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a intrat în vigoare la data de 7 ianuarie 2005, astfel că aceasta se aplică numai actelor administrative adoptate după aceasta data, deci nu și Hotărârii de G. în cauză, care a intrat în vigoare în anul 1993. Se susține astfel că invocarea excepției de nelegalitate a prevederilor art.19 alin(2) din HG nr.(...) este inadmisibila în raport cu data adoptării acestui act normativ. În același sens, s-a învederat instanței faptul că prin modificarea prevederilor art.4 din L. nr.554/2004 prin L. nr.2., publicată în Monitorul Oficial nr.510 din 30 iulie 2007, sfera excepției de nelegalitate s-a restrâns la actele administrative unilaterale cu caracter individual.
Potrivit art. 4 alin. 1 din L. nr. 554/2004, așa cum a fost ea modificată prin L. nr. 2. "L. unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheierea motivată instanța de contencios administrativ competentă, suspendând cauza". Din interpretarea acestui text de lege rezultă că excepția de nelegalitate, ca mijloc de apărare,poate fi invocată doar în privința actelor administrative individuale caracterizate prin faptul că produc efecte față de o persoană sau față de persoane dinainte stabilite, pe când actele administrative cu caracter normativ sunt cele care conțin reglementări cu caracter general, impersonal și obligatoriu, producând efecte "erga omnes". Prin urmare, se poate susține cu temei că în actuala reglementare a art. 4 alin. 1 din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepția de nelegalitate nu poate fi utilizată în situații care vizează un act administrativ cu caracter normativ, respectiv în cazul Hotărârii G. nr. 2..
Curtea va înlătura, însă, apărările formulate de către intervenientă constatând că - în raport de jurisprudența constantă a ICCJ - excepția de nelegalitate ca mijloc de apărare în procesul de contencios administrativ este admisibilă indiferent de caracterul normativ sau individual al actului administrativ unilateral a cărui nelegalitate se invocă (a se vedea spre exemplu deciziile 548/(...) pronunțate de I. s. com. cont. adm.și fisc.).
2. Prin poziția procesuală exprimată, intervenienta a susținut căexcepția a fost invocată în mod formal câtă vreme circumstanțele evocate nu au nicio legătură cu legalitatea prevederilor în sine, fiind vorba evident de o greșită aplicare a legii, respectiv o eroare de interpretare a acestor norme.
O apărare similară a fost formulată și de către titularul excepției de nelegalitate care a susținut că nu există niciun temei de drept care sa facă aplicabile prevederile HG nr. 2. dată în aplicarea Legii salarizării nr.
14/1991, abrogată în mod expres prin L. nr. 5.. S-a susținut că actul normativ atacat - HG nr.2. - nu putea supraviețui și produce efecte juridice după abrogarea expresă a legii în executarea căreia s-a emis.
Curtea reține că abrogarea expresă a unui act normativ presupune o manifestare de voință neechivocă, cu privire la scoaterea din vigoare a unei legi.
Situația care ar putea genera confuzie este aceea a unui text de lege, dublat de norme cu forță juridică inferioară, de aplicare, stabilite prin hotărâre de guvern, text scos din vigoare printr-o reglementare nouă.
În această ipoteză, dacă legea nouă se limitează la a abroga legea veche, lăsând neatinse vechile norme, acestea rămân fără obiectul lor de aplicare.
Există, însă, posibilitatea ca vechile norme să nu fie, de principiu, contrare noii legi, doar că au ca obiect declarat organizarea aplicării vechii legi și, prin abrogarea acesteia, rămân fără obiect de aplicare și interpretare.
Este așadar posibil ca un act normativ să supraviețuiască într-un nou mediu legislativ, ostil prin definiție raportat la cel vechi, în care norma administrativă a luat naștere, dar să fie considerat ilegal până la revocarea sau anularea actului expresă.
Raportat la forța juridică inferioară a unui act administrativ normativ față de lege, Curtea apreciază că un act administrativ normativ, ar putea supraviețui legii noi dacă are un grad pronunțat de abstractizare, astfel încât menținerea în vigoare a actului administrativ normativ este efectul prezumției de legalitate de care acesta se bucură, prezumție care reușește să rămână neafectată.
În consecință, formal actul este în vigoare, însă nimic nu împiedică administrația ori instanța de judecată să constate această stare și, în consecință, să pună capăt efectelor sale din punct de vedere formal prin revocare, abrogare ori anulare.
3. Potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de C. și Justiție în materie, cu ocazia soluționării excepției de nelegalitate, instanța trebuie săverifice dacă actul administrativ îndeplinește cumulativ anumite cerințe de legalitate, printre care cea potrivit căreia conținutul actului administrativ trebuie să fie conform cu conținutul legii în temeiul și în executarea căreia este emis și cu actele normative cu forță juridică superioară (a se vedea, spre ex., decizia nr.3580/2007 a I. s. com. cont. adm. și fisc.).
.
Rezultă, prin urmare, că verificarea legalității se face prin raportare la litera și spiritul normelor legale cu forță juridică superioară care sunt în vigoare la data emiterii actului contestat și nu prin raportare la evenimente legislative ulterioare. De altfel, în acest sens sunt și prevederile art.4 alin.2 teza finală din L. 554/2004.
În speță, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a art.19 alin.2 din HG 2., apreciind că instituie o discriminare raportat la prevederile expres indicate, ale art.5 alin.1 din C. muncii în vigoare în prezent.
Instanța reține că actul administrativ cu caracter normativ ce face obiectul excepției de nelegalitate a fost emis în anul 1993, mult anterior adoptării Legii 5., care, deci, nu poate fi avută în vedere în analiza de față.
Curtea apreciază că revine exclusiv instanței învestite cu fondul litigiului competența de a determina atât aplicarea dispoziției respective la situația de fapt ce va fi reținută, cât și interpretarea sa inclusiv prin raportare la actele normative adoptate ulterior.
Așadar, instanța investită cu o excepție de nelegalitate va verifica concordanța actului administrativ cu actele normative cu forță juridică superioară ce reglementează raporturile juridice supuse judecății în litigiul de fond în cadrul căruia s-a ridicat excepția. Pe de altă parte, legalitatea actului se analizează în raport cu normele legale în vigoare la data emiterii :
Mai întâi, petenta a invocat raportul de subordonare în relație cu norma constituțională în Art.16 (1) din Constituie stabilește egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminare.
Apoi, s-a invocat lipsa de conformitate cu norma imediat supraordonată art.1 din L. nr.14/1991 care reglementa dreptul fiecărei persoane la un salariu în bani pentru munca prestată, salariul cuprinzând salariul de bază, adaosurile și sporurile. Alineatul 3 din cuprinsul art.1 din lege prevedea că adaosurile și sporurile se acordă în raport cu rezultatele obținute, condițiile în care se desfășoară munca și vechimea în muncă.
Nelegalitatea a fost raportată și la art.1 din L. 2/1991 privind cumulul de funcții, care recunoștea dreptul oricărei persoane de a cumula mai multe funcții și de a primi salariul corespunzător fiecărei funcții.
De asemenea s-a susținut și incongruența cu C. muncii - L. nr.19/1972, act normativ în vigoare la data adoptării actului normativ atacat, care în art.19 lit.b recunoștea dreptul principal al persoanei încadrate -salariatului- la salarizare în raport cu cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii.
Potrivit cap.II - remunerarea muncii din C. muncii, sistemul de remunerare trebuie să asigure o îmbinare armonioasă a intereselor persoanei cu interesele generale ale societății precum și obținerea unor venituri în raport cu contribuția concretă adusă de fiecare salariat.
Art.82 alin.2 din C. muncii stabilea cu valoare de principiu faptul că remunerarea se face după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii „asigurându-se la munca egală remunerare egală";.
Art.88 din L. 10/1971 prevedea că „persoanele beneficiază de sporuri la salariu în raport cu vechimea în muncă.
Petenta a mai precizat că contrar celor menționate și chiar contrar celor menționate în expunerea de motive, prin hotărârea de G. adoptată s-a introdus un sistem de salarizare discriminator în caz de cumul de funcții pentru personalul medico-sanitar, care era încadrat la baza funcției în momentul ocupării celei de-a doua funcții, ceea ce face ca teza a II din cuprinsul art.19 alin.2 din HG 281/1992, ce are următorul conținut
„salarizarea acestora - adică a personalului medico-sanitar angajat prin cumul de funcții - se face la nivelul gradației I a funcției, gradului sau treptei profesionale prevăzute în statul de funcții";, să contravină normelor cu forță juridică superioară.
Funcția cumulată era identică cu funcția de bază, vizând un alt post vacant, ce impunea aceleași condiții de pregătire, vechime, sarcini de muncă și responsabilități identice funcției de bază ocupate de petent.
Deși salariatul își exercita sarcinile și la funcția cumulată în aceleași condiții de cantitate, calitate, importanța socială a muncii, prin utilizarea aceluiași bagaj de cunoștințe, aptitudini și experiența acumulată în timp, îndeplinind practic la funcția cumulată aceleași sarcini ca și la funcția de bază cu toate acestea, actul normativ atacat încalcă principiile menționate și obligă la plata salariului la nivelul funcției de bază în caz de cumul.
P. la nivelul funcției de bază se face în cazul debutanților, or în speța nu a fost această situație, salariatul având mai mulți ani de vechime în funcție.
Aserțiunile petentei vizând discriminarea vor fi înlăturate reținându- se că existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat .
Estimarea caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată poate fi realizată doar în raport de dispozițiile legale speciale.
În cadrul relațiilor de munca funcționează principiul egalității de tratament fata de toți salariații și angajatorii și orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasa, culoare, etnie, religie, opțiune politica, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate sindicala, este interzisă.
Constituie discriminare directa actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile enunțate anterior , care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
Constituie discriminare indirecta actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute , dar care produc efectele unei discriminări directe.
Orice salariat care prestează o munca beneficiază de condiții de munca adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în munca, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare.
Interpretarea dispozițiilor din C. muncii, invocat în justificarea demersului judiciar de către petentă, în sensul că în baza acestui text legal trebuie asigurată o retribuție egală pentru muncă și pregătire egală nu se poate realiza fără coroborarea cu dispozițiile legilor speciale .
Nu se poate susține cu temei că nu există nici o justificare în baza căreia prin dispozițiile legale enunțate s-au stabilit criterii distincte pentru salarizare întrucât în chiar cuprinsul actului a cărui nelegalitate se invocă este menționat un prim motiv, respectiv cel al statului postului declarat vacant.
O altă distincție , care nu se bazează pe criterii subiective ci pe unele obiective este cea între funcția de bază și cea pentru postul declarat vacant care contrar celor susținute de petentă nu presupune că funcția cumulată este identică cu funcția de bază, întrucât vizează un alt post vacant, ce impune condiții de pregătire, vechime, sarcini de muncă și responsabilități diferite de funcția de bază ocupate de persoana interesată. .
Aserțiunile petentei vizând împrejurarea că deși salariatul își exercita sarcinile și la funcția cumulată în aceleași condiții de cantitate, calitate, importanța socială a muncii, prin utilizarea aceluiași bagaj de cunoștințe, aptitudini și experiență acumulată în timp, îndeplinind practic la funcția cumulată aceleași sarcini ca și la funcția de bază, nu pot fi reținute ca motiv de nelegalitate întrucât în fapt din textul actului a cărui nelegalitate se invocă nu se poate reține o astfel de cerință .
Contrar celor afirmate textul din primul aliniat face trimitere la un post vacant salarizat la nivelul gradatiei 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale prevăzute în statul de funcții, iar în ceea ce priveste alin. 2 reia aceeași sintagmă astfel că susținerile petentei apar ca fiind nefondate .
Apărările referitoare la existența unei discriminări în raport de alte categorii profesionale avute în vedere de art.19 din HG 2. nu sunt reale, mențiunea din textul indicat fiind în sensul în care cadrele didactice urmează a fi salarizate corespunzător funcției didactice îndeplinite.
Remunerarea se face după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii „asigurându-se la munca egală remunerare egală";, afirmație apreciată ca fiind corectă dar care vizează persoane diferite, care îndeplinesc aceeași activitate și nu o persoană anume care îndeplinește două activități distincte prin cumulul a două funcții, care nu presupun apriori aceleași condiții de exercitare cum susține petenta nefiind astfel incongruentă dispoziția nici prin raportare la codul muncii.
Se poate conchide, așadar că, urmare a verificării legalității actului administrativ unilateral atacat, acesta a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale amintite anterior, pentru considerentele evidențiate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.4 alin.2 din L.
554/2004, instanța va respinge excepția de nelegalitate a prevederilor art.19 alin.2 din HG 2. și, pe cale de consecință, potrivit art.55 C.proc.civ., va admite cererea de intervenție formulată în interesul pârâtului Guvernul României.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Respinge excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.19 alin.2 teza a II a
H.G. nr.2. invocată de petenta M. S. E. domiciliată în Z., str.K. L. nr.67,jud.S. în cadrul dosarului nr. (...) al T. S., în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI - în calitate de emitent al HG NR. 2. cu sediul în B., Pța V. nr.1, sector 1, S. J. DE U. Z. cu sediul în Z., str.S. B. nr.67, jud.S. și intervenientul M. M., F. ȘI P. S. cu sediul în B., str.Dem I.D. nr.2-4, sector 1.
Admite cererea de intervenție formulată de intervenientul M. M., F. și
P. S.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 31 octombrie 2011.
PREȘEDINTE GREFIER
M. S. L. F.red.M.S./A.C.
6 ex. - (...)
| ← Sentința civilă nr. 732/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4998/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
