Decizia nr. 106/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. CIVILĂ Nr. 106/2012
Ședința publică de la 12 I. 2012
PREȘEDINTE M. D.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenții L. V. M., M. I. L., M. N. M., M. D. G., N. M., M. I. P., B. A. A., C. L., R. H., A. D., B. J. I., G. I., C. G. L., I. C., C. C. C., împotriva sentinței civile nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu intimații O. R. PENTRU O., M. A. SI I. și M. F. P., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședința { F. | publică } se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
Prin sentința civilă nr. 3047 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada (...)-(...), iar pentru această perioadă de timp s-a respins acțiunea reclamanților ca prescrisă.
A fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții L. V. M., M. I. L., M. N. M., M. D. G., N. M., M. I. P., B. A. A., C.
L., R. H., A. D., B. J. I., G. I., C. G. L., I. C., C. C. C. formulată în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B., O. R. PENTRU I. B., M. F. P. B.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cu referire la excepțiile invocate in cadrul întâmpinărilor tribunalul urmează să rețină că asupra acestora instanța s-a pronunțat în ședința publică din (...), motivarea acestora regăsindu-se în practicaua hotărârii.
În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune, aceasta fiind singura excepție unită cu fondul, tribunalul urmează să o considere parțial întemeiată pe perioada (...)-(...), în raport de prev.art. 283 lit.c din Codul Muncii, deoarece acțiunea a fost formulată cu data de (...), iar pentru drepturile salariale aferente perioadei sus menționate, acțiunea este prescrisă, fiind depășită perioada de 3 ani prevăzută de textul de lege anterior amintit.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții sunt funcționari publici cu statut special - ofițeri si agenți de poliție și își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului pentru I. al Județului C..
Prin O. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat, în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar s-au majorat în trei etape, astfel: cu 5% începând cu (...), față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu (...) față de nivelul din luna martie 2007, cu 11% începând cu (...) față de nivelul din luna septembrie 2007.
Acest act normativ însă, a prevăzut creșteri salariale doar în favoarea funcționarilor publici, a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești si a parchetelor de pe lângă acesta, precum si din cadrul altor unități din sistemul justiției sau instituții. Dispozițiile legale ale O.
1. apreciem că nu sunt aplicabile polițiștilor, aceștia fiind o categorie de funcționari publici cu statut si lege de salarizare distincte, respectiv L. 3. privind statutul polițistului si O. 38/2003 privind salarizarea polițiștilor. Prin urmare, în raport de calitatea pe care o au, salarizarea reclamanților se face potrivit normelor cuprinse în O. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor iar mai apoi, trebuie reținut că începând cu (...) polițiștii au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare a funcțiilor conform Legii 491/2006 privind aprobarea O. 57/2006 privind modificarea O. 38/203 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, iar de aceste din urmă dispoziții legale prin care li s-au conferit majorări salariale polițiștilor, nu au beneficiat decât aceștia, nu si celelalte categorii de funcționari publici sau salariați din sectorul bugetar.
Prin urmare, argumentele reclamanților în sensul că prevederile O. 1. li se aplică si lor pe considerentul că acest act normativ nu exclude acordarea acestor sporuri salariale polițiștilor, nu subzistă în condițiile în care acest act normativ nu le este aplicabil pentru considerentele sus menționate.
S-a mai reținut faptul că reclamanții au invocat si faptul că se află într-o situație de discriminare față de celelalte categorii ale funcționarilor însă din acest punct de vedere reținem că prin D. C. C. nr. 1325/(...) s-a dispus admiterea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Public - P. de pe lângă Î. Curte de C. si Justiție, constatându-se că prevederile art. l, art. 2 alin.3 si art. 27 din O. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii si să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pe cale de consecință, instanțele judecătorești nu mai au puterea să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii
Așa fiind, în raport de cele de mai sus, în temeiul textelor de lege sus menționate, s-a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții L. V. M., M. I. L., M. N. M., M. D. G., N. M., M. I. P., B. A. A., C. L., R. H., A. D., B. J. I., G. I., C. G. L., I. C., C. C. C., solicitând modificarea sentinței atacate cu admiterea acțiunii reclamanților așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că sunt salariați ai
Serviciului pentru I. al Județului C., în funcții de ofițeri și agenți de poliție, iar potrivit art. l din O. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat, în anul 2007 salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar s-au majorat în trei etape: 5% începând cu (...), față de nivelul din luna decembrie 2006, 2% începând cu (...) față de nivelul din luna martie 2007, cu 11% începând cu (...) față de nivelul din luna septembrie 2007. A rezultat pe cale de consecință un spor salarial cumulat de
18% pentru anul 2007 care trebuia acordat în mod nediscriminatoriu tuturor categoriilor de salariați având statutul de funcționari publici, inclusiv celor cu statut special, în speță polițiștii. Actul normativ anterior menționat nu a exclus acordarea acestor sporuri salariale polițiștilor, nefiind incident în speță nici un articol prin care funcționarii publici cu statut special să fie îndepărtați de la acordarea acestor sporuri salariale.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 7 decembrie 2011 (f.37-38)
MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR a solicitat respingerea recursului formulat de către recurenții-reclamanți ca fiind neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
În motivare, pârâtul solicită să se constate faptul că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, la data formulării acesteia, respectiv (...) și la prevederile art.283 lit.c din Codul muncii, pentru perioada (...)-(...), dreptul material la acțiune al recurenților este prescris.
Totodată recurenții au reiterat argumentele invocate în cererea de chemare în judecată, vizând obligarea pârâtei la indexarea, cu începere de la data de (...), a drepturilor bănești acordate acestora cu procentele stabilite de prevederile O. nr. nr-3., O. nr. nr-1. și O. nr. nr.10/2008 și, pe cale de consecință, la plata sumelor astfel rezultate, fără însă ca aceste susțineri să constituie veritabile motive de recurs.
Așadar, fără a avea temei legal, recurenții-reclamanți au solicitat acordarea unor indexări salariale, ca urmare a creșterilor salariale prevăzute doar pentru anumite categorii de salariați bugetari din care aceștia nu au făcut parte.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Din economia dispozițiilor art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelat cu art. 299 și urm. C. se poate desprinde concluzia că recursul este o cale de atac extraordinară prin care partea interesată sau procurorul solicită în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute la art. 304 C. desființarea unei hotărâri judecătorești susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Cercetând memoriul de recurs, Curtea observă că recurenții au reluat aceleași cereri și motive ca și cele deduse judecății la instanța de fond care s-a pronunțat asupra lor prin sentința atacata. Mai apoi, se constată că recurenții reclamanți au criticat sentința pe considerentul că instanța de fond nu a analizat cererea sub toate aspectele și nu a motivat temeinic respingerea acțiunii formulate în special asupra cererii de a se pronunța asupra existenței ori inexistenței unei situații discriminatorii între categoria profesională din care fac parte recurenții și alte categorii profesionale sub aspectul salarizării și în special sub aspectul aplicării normelor legale invocate în litigiu.
Cu privire la critica privind pertinența motivării hotărârii judecătorești contestate Curtea reamintește că potrivit jurisprudenței C. Europene a
Drepturilor Omului, obligația instanțelor de a-si motiva hotărârile nu trebuie înțeleasa ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat in sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligații poate varia în { HYPERLINK "http://www.euroavocatura.." | natura hotărârii (cauza Albina Contra României).
Instanța de fond a reținut explicit argumentul fundamental și decisiv pentru reținerea că acțiunea reclamanților este neîntemeiată pe perioada pentru care s-a stabilit că nu este prescrisă și anume că reclamanții au calitatea de polițiști, calificați legal ca fiind funcționari publici cu statut special conform dispozițiilor de ansamblu ale Legii nr. 3. statut special care este derogator în bună măsură de la statutul general al funcționarilor publici reglementat prin L. nr. 1..
Din această perspectivă corect s-a statuat că domeniul de aplicare a OG nr. 1. cu trimitere la art. 1 și 2 este strict delimitat în sfera categoriilor de personal care se aplică acest act normativ neintrând și polițiștii ca funcționari publici cu statut special.
Așa cum corect a reținut instanța de fond sfera domeniului de reglementare al unei legi nu poate fi extinsă decât dacă scăparea legiuitorului este gravă și ilegitimă, or, în speță, o atare ipoteză nu există, marja de apreciere a legiuitorului fiind legală, necontravenind astfel dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție. Curtea urmează să facă această apreciere prin prisma existenței deciziilor nr. 810/(...) și 1390/2009 prin care Curtea Constituțională și-a limitat controlul de constituționalitate pe considerentul că actul normativ este limitat în timp și practic nu mai produce efecte juridice.
În practica sa judiciară, Curtea Constituțională a decis în mod constant ca principiul egalității în drepturi, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituție, nu înseamnă aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care prin specificul lor sunt diferite. În acest sens, se poate avea în vedere D. nr.
139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997.
În interpretarea aceluiași principiu al egalității în fața legii și al nediscriminării, instanța de contencios constituțional, pornind de la o serie de decizii pronunțate de Curtea de la S., a reținut că egalitatea nu înseamnă uniformitate și că pot fi instituite tratamente juridice distincte pentru anumite categorii de persoane sau grupuri dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă. Mai mult, pe firul acestor argumente, a afirmat existența unui veritabil drept la diferență, ceea ce presupune însăși necesitatea instituirii unui tratament juridic diferențiat atunci când situațiile de fapt sunt obiectiv diferite. În acest sens D. nr. 213 din 4 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 9 iunie 2004.
Nu în ultimul rând tot conform practicii constante a C. C. (Deciziile nr.
818/(...), 821/2008) s-a decis că instanțele judecătorești nu pot anula dispoziții legale pretins discriminatorii și să le înlocuiască cu norme de aplicabilitate generală.
Tratamentul discriminării pretins existente în cauză ar fi presupus completarea legii de către instanță pentru a da satisfacție deplină în contra a aceea ce a decis în controlul de constituționalitate instanța de contencios constituțional care se opune raționamentului acesteia pe baza căreia a ajuns la concluzia anunțată mai sus.
Astfel, ne rezumăm să cităm explicit câteva pasaje relevante din deciziile
C. menționate anterior, pe marginea examenului de constituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) și (11) și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 care vin să întărească raționamentul instanței: „ Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.";
Cu referire la dreptul european pertinent degajat din aplicarea Directivei
2000/78/CE Curtea trimite la H. C. în cauza Ștefan Agafiței și alții, cauza C-
310/10, unde la parag 476-47 prin care Curtea reținut, între altele că s-a pus mai degrabă problema dacă principiul supremației dreptului Uniunii se opune unei norme interne de rang constituțional, astfel cum este interpretată de instanța constituțională a statului membru în cauză, care, în prezența unei situații care nu intră în domeniul de aplicare al acestor dispoziții ale dreptului Uniunii, dispune ca norma internă care asigură, de altfel, transpunerea dispozițiilor respective ale dreptului Uniunii să fie lăsată neaplicată sau ca acea normă internă să fie interpretată într-un mod care ar fi contrar acestor dispoziții, dacă situația menționată ar intra în domeniul de aplicare al acestora.
Curtea de Justiție reține că, în această privință, deși necesitatea de a asigura interpretarea uniformă a normelor dreptului Uniunii poate, astfel cum s-a amintit anterior, să justifice extinderea competenței C. în materie de interpretare la conținutul unor astfel de norme, inclusiv în ipoteza în care acestea sunt aplicabile numai indirect unei situații date, în considerarea faptului că o normă de drept național face trimitere la acestea, nu este în schimb posibil ca, pe baza aceleiași considerații și fără a fi încălcată repartizarea competențelor între Uniune și statele sale membre, să se confere supremație normei respective a dreptului Uniunii în raport cu normele interne de rang superior, care ar impune, într-o astfel de situație, înlăturarea aplicării respectivei norme de drept național sau a interpretării date acesteia.
Din această perspectivă, Curtea de A. reține că transpunerea corectă în dreptul intern a Directivei 2000/78/CE nu dă prevalență dreptului Uniunii în materie și că tratamentul discriminator reglementat la nivel intern se supune regulilor de drept intern inclusiv jurisprudenței C. C..
Față de cele ce precedă, Curtea reține că motivele de recurs nu sunt date ca fondate, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C. se va respinge recursul ca nefundat cu consecința menținerii sentinței instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții L. V. M., M. I. L., M. N. M., M. D. G., N. M., M. I. P., B. A. A., C. L., R. H., A. D., B. J. I., G. I., C. G. L., I. C., C. C. C., împotriva sentinței civile nr. 3047/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 I. 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, M. D. | JUDECĂTOR, R.-R. D. | JUDECĂTOR, L. U. |
GREFIER, M. T. |
}
Red. L.U./Dact. M.S.
2 ex. /16 ianuarie 2012
Jud. fond. A. - M.B.
