Decizia nr. 52/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 52/2012
Ședința ata de 11 A. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare revizuirea formulată de reclamanta M. A. D. împotriva deciziei civile nr. 1012 din data de (...) pronunțată de Curtea de A.
C. în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta C. T. DE P. B.-N., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999) - salarii compensatorii.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04 aprilie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 1012 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) s-a admis recursul declarat de pârâta C. T. DE P. B.-N., împotriva sentinței civile nr. 583/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui
B.-N., pe care a modificat-o, în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamanta M. A. D.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 583 din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta M. A. D. împotriva pârâtei C. J. DE P. B.-N. și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei o compensație egală cu cinci salarii lunare de care a beneficiat reclamanta la data eliberării sale din funcția publică de execuție de consilier treapta 1 gradația 5.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta M. A. D. a fost angajat al intimatei C. J. de P. B.-N. din data de (...) și până la (...) când raportul de serviciu a încetat conf.art. 99 alin.l lit.b din L. l88/l999 rep., privind Statutul funcționarilor publici, modificată prin L. nr. 1., respectiv raportul de serviciu a încetat din motive neimputabile funcționarilor publici, urmare a reducerii postului prin reorganizarea instituției publice, în baza Ordinului nr. 496/(...) emis de C., operațiunea fiind înscrisă în carnetul de muncă la poziția 89 (f.20).
In baza prev.art.13 alin.l din A. colectiv la nivelul C. J. de P. pentru anul 2., încheiat, potrivit HG nr.833/25 iulie 2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, între C. B.-N. și Sindicatul L. „Solidaritatea"; al funcționarilor publici și personalului contractual din C. B.-N., reclamanta a solicitat intimatei C. B.-N. la data de (...) și (...) (f.22 și 24), să i se acorde drepturile prevăzute de A. colectiv de muncă pe anii 2007-2010 ca urmare a disponibilizării , dar i s-a răspuns de către intimată că deși s-a adresat forului ierarhic superior - C. pentru alocarea sumelor necesare pentru lichidarea drepturilor salariale ale personalului disponibilizat, aceste demersuri au rămas fără rezultat, cu motivarea că pentru acordarea salariilor compensatorii nu au fost prevăzute fonduri prin L. asigurărilor sociale pentru anul 2010 (f.21 și 23). Intimata a făcut precizarea prin aceeași adresă că va continua acțiunea pentru a solicita de la C. B. sumele necesare pentru acordarea a cinci salarii compensatorii prevăzute în A. colectiv, inclusiv prin cuprinderea acestora în bugetul anului viitor.
Intr-adevăr potrivit disp.art. l3 alin.l din A. colectiv la nivelul C. J. de
P., înregistrat sub nr. 233/ll.02.2. (f.5-17) și care constituie legea părților, la încetarea contractului individual de muncă din motive ce nu țin de persoana salariată, se poate solicita o compensație de cel puțin un salariu lunar și cel mult cinci salarii lunare.
Potrivit art.28 din HG nr.833/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, emise în baza prev.art. 73(3) din L.nr. l88/l999 rep., privind statutul funcționarilor publici și art. VII (l) lit.c din L.25l/2006 pentru modificarea și completarea legii nr. l88/l999 rep., „ executarea acordului colectiv este obligatorie pentru ambele părți. N. obligațiilor asumate atrage răspunderea civilă și, după caz, disciplinară a părților care se fac vinovate de aceasta";.
Deși textul art.l3 alin.3 din A. colectiv este oarecum lacunar în ceea ce privește obligația instituției publice(C. B.-N.), folosind expresia „se poate solicita";, această formulare nu poate denatura intenția comună a părților contractante ca în cazul unor disponibilizări (neimputabile funcționarilor publici), aceștia să poată beneficia de o compensație egală cu cel puțin un salariu și cel mult cinci salarii, drept căruia îi incumbă obligația angajatorului de a plăti această compensație în situația prescrisă de text.
Această interpretare poate fi dată chiar prin aplicarea disp.art. 977 și urm.C.civ.
Dar în speță, intimata C. J. de P. B.-N. nu contestă dreptul reclamantei la compensația solicitată și nici întinderea acesteia (egală cu cinci salarii lunare), însă faptul că această compensație nu se poate achita întrucât L. bugetului de asigurări sociale pe anul 2. nu ar fi prevăzut asemenea fonduri, nu-i este imputabilă reclamantei, fiind în sarcina angajatorului de a lua măsurile necesare pentru corelarea măsurilor de reducere a unor posturi cu obligația ce-i revine din cele prevăzute de lege ori asumate prin contracte (în speță, acordul colectiv).
Din copia contractului de muncă (f.25-37), rezultă că reclamanta, a fost angajată din data de (...) în funcția de referent treapta I la aceeași instituție publică ce și-a schimbat denumirea sau s-a reorganizat de mai multe ori (fosta Direcție pentru Probleme de M. și O. S.), a ocupat pe rând mai multe funcții de referent având o vechime totală în muncă de peste 34 de ani, astfel că o disponibilizare după activitatea prestată în câmpul muncii, o îndreptățește la plata compensației prevăzute în A. Colectiv.
De altfel, așa cum a arătat și reclamanta, în speță sunt incidente și prev.art.l din Protocolul l adițional la C. E. a D. O. care prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, noțiunea de bun fiind apreciată ca orice valoare patrimonială ca ansamblu de interese ce decurg din raporturile cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească. In concepția jurisprudenței C., instituțiile de drept public sunt asimilate în dreptul intern, într-o mare măsură, statului, astfel că refuzul de a se acorda sumele de bani aferente acestor drepturi prevăzute într-o lege, se constituie cu încălcarea art.l din Protocol și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr- una din exercițiile prevăzute în acest articol.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. l(l) rap.la art. 8 (l) și art. l8 din L. contenciosului administrativ nr.554/2004, cu aplic.art. l09 din
L.l88/l999 rep., privind Statutul funcționarilor publici, s-a admis acțiunea în contencios administrativ așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. T. DE P. B.-N. solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și în consecință să se respingă acțiunea reclamantei.
În motivarea recursului pârâta a arătat că intimata-reclamanta a solicitat in contradictoriu cu C. J. de P. B-N, acordarea unei compensatii egale cu cinci salarii lunare, urmare incetarii raportului de serviciu prin eliberarea din functia publica de executie.
Dupa cum se poate observa, pârâta nu s-a opus solutionarii cererii reclamantei infirmand existenta dreptului, si prin urmare, nu se poate retine in cauza un refuz in onorarea solicitarii exprimate-dealtfel pertinenta, legala- ci a subliniat imposibilitatea efectuarii acestora, generata de absenta unei baze legale care sa permita realizarea dreptului in sine.
Pârâta nu neaga existenta dreptului la plata compensatorie, nici intinderea acestuia (asa cum își gaseste reglementarea); ci motiveaza imposibilitatea onorarii obligatiei in lipsa unei reglementari legale bugetare in care sa se inscrie financiar astfel de cheltuieli.
Prin urmare, in lipsa unor prevederi legale bugetare, institutia pârâtă nu poate dispune alocarea unor sume distincte, indiferent sub ce titulatura, daca ele nu sunt inscrise in sfera sumelor disponibile in exercitiul financiar al anului respectiv, in acord cu dispozitiile art. 137 din Constitutie.
Acordurile colective se incheie dupa aprobarea bugetului autoritatii sau institutiei publice, pe o perioada determinata, de regula corespunzatoare exercitiului bugetar - astfel cum este prevazut la art. 26 din Hotararea nr.
833/2007. Totodata arata ca acordurile colective nu pot conține prevederi contrare, drepturi și obligații sub nivelul minim stabilit prin acte normative.
Clauzele acordurilor colective nu pot exceda sau, după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor și obligațiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligații suplimentare față de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu - art. 25 din Hotararea nr. 833/2007.
In raport cu prevederile legale aplicabile cauzei, potrivit motivației expuse de pârâtă si conform art. 304 alin. 1, pct. 9 din C. Pr. Civ., solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat si in consecința respingerea acțiunii reclamantei.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea a reținut următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta intimata a solicitat obligarea pârâtei la plata unei compensații egale cu cinci salarii în considerarea că la data de (...) a fost eliberată din funcția publică de consilier superior în temeiul L. nr.188/1999 iar prin acordul colectiv încheiat în temeiul acestui act normativ și al HG nr.833/2007 pe anul 2010 s-a prevăzut expres prin art.13 că la încetarea contractului se poate solicita o compensație de cel puțin un salariu lunar și cel mult cinci salarii lunare.
Pentru a stabili legalitatea sumelor solicitate prin contractul invocat trebuie avut în vedere, în primul rând, dispozițiile actelor normative invocate de reclamantă în sprijinul acțiunii sale.
Astfel, atât prin art.72 din L. nr.188/1999 și HG nr.833/2007, art.22 invocate de intimată prevăd că autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual în condițiile legii acorduri care să cuprindă măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătate și securitate, programul zilnic de lucru, integritatea profesională și alte măsuri decât cele prevăzute de lege referitoare la practica celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale sau desemnați ca reprezentanți ai funcționarilor publici. Prin cele statuate nu se găsește și posibilitatea negocierii salariilor sau sume de bani cu caracter de compensații întrucât din punct de vedere al L. nr.188/1999 salariile și alte drepturi bănești pentru categoria de funcționari publici sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. Negocierea respectiv încheierea de acorduri este condiționată de respectarea dispozițiilor legale și se rezumă în cazul funcționarului doar la măsuri de protecție a muncii și nu la sume de bani respectiv prestații suplimentare la încetarea/eliberarea din funcție.
În cauză cele invocate a fi fost aprobate nu vizează măsuri în sensul actelor normative, respectiv măsuri ce pot fi negociate. Prin urmare, în condițiile în care sumele solicitate nu fac parte din cele expres reglementate de art.72 în mod greșit se susține de intimată și se reține de instanță că sumele compensatorii ar fi justificate. Acordarea unor sume de bani este justificată pe baza principiului legalității. Ori legea nu prevede posibilitatea acordării plăților compensatorii și nici posibilitatea încheierii de acorduri pentru salarii sau sume suplimentare în cazul funcționarului public.
Legat de aceasta se mai susține că acordurile colective sunt obligatorii.
Într-adevăr actele normative menționate prevăd că sunt obligatorii însă această obligativitate trebuie raportată la legalitatea actului mai exact a conformității acestui acord cu legea. Or așa, cum s-a arătat legea nu prevede decât posibilitatea luării de măsuri prin acorduri pentru protecție socială în cazul funcționarilor iar acordul evocat privește nu măsuri ci drepturi bănești suplimentare drepturi ce sunt acordate doar prin lege. Ca atare nefiind prevăzută negocierea drepturilor bănești prin acord în mod corect susține recurenta că acordurile nu pot excede legii.
Evident se poate susține că prin acordul încheiat s-a creat o speranță legitimă. Chiar dacă prin acord s-a născut o speranță titularilor aceasta nu se poate fundamenta decât pe o bază juridică temeinică în dreptul intern în acord cu întreaga ordine de drept.
Practica judiciară a C. E. a D. O. validează doar acele drepturi patrimoniale care au o suficientă bază legală în sistemul intern de drept or L. nr.188/1999 și legea salarizării funcționarului public sunt acte normative accesibile, previzibile și predictibile și ca atare îndeplinesc exigențele de calitate a legii în materie așa cum a fost interpretată în sens autonom această sintagmă de C. - a se vedea cauza Sunday Times contra Regatului unit, cauza Rotaru împotriva României.Pe de alta parte trebuie avut in vedere ca prin actul invocat prin demersul introductiv nu s-a prevazut nici un criteriu pentru a se acorda plati , un mod de calcul in functie de care sa se aprecieze de ce unu sau cinci salarii se pot acorda. In lipsa unor criterii obiective si de vreme ce legea nu prevede un cuantum ,un mod de calcul si nici posibilitatea negocieri de drepturi banești nu se poate vorbi de un drept cert, castigat. Daca s-ar acepta o obligatie în lipsa unor criterii, a unor norme exprese de cuantificare, de calcul, ar însemna să se nesocoteasca decizia C. Constitutionale nr.820/2008.
Așadar față de cele arătate în baza art.312 C., coroborat cu art.20 din L. nr.554/2004 și dispozițiile L. nr.188/1999 Curtea a admis recursul și a modificat hotărârea conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire M. A. D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită cererea de revizuire formulată În temeiul art. 322, alin. 2 Cod procedură civilă. să se modifice în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii cererii introductive a revizuientei prin pronunțarea unei hotărâri temeinice și neviciate.
În motivare s-a arătat că:
În ceea ce privește motivele revizuirii, a invocat art.322, alin2 Cod procedură civilă în sensul în care instanța s-a pronunțat extra petita/minus petite/plus petita.Cele trei ipoteze prevăzute de art.322, punctul 2 Cod procedură civilă vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât.
Din reținerile C. reiterează câteva aspecte importante.Așa cum se reține și în decizia cărei revizuire o solicită prin demersul de față, reclamanta a solicitat prin acțiunea introductivă obligarea pârâtei la plata unei compensații egale cu cinci salarii în considerarea că la data de (...) a fost eliberat din funcția publică în temeiul art.99, alin 1, litera b din L. 188/1999, din motive neimputabile reclamantei, iar prin acordul colectiv de muncă încheiat între unitatea angajatoare și sindicatul L. al C. N. de P., s-a prevăzut expres prin art.13 că la încetarea contractului se poate solicita o compensație de cel puțin un salariu lunar și cel mult cinci salarii lunare.
Raportat la solicitarea, respectiv petitul privind obligarea pârâtei C. J. de P. la plata unei compensații egale cu cinci salarii lunare, considerăm greșită soluția instanței de recurs, prin prisma prevederilor art.322, punctul
2, teza 1, INSTANȚA DE RECURS PRONUNȚÂNDU-SE EXTRA PETITA, în sensul în care s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut. Arată faptul că este apanajul exclusiv al conducerii instituției bugetare ca în limita fondurilor disponibile să negocieze cu reprezentanții personalului instituției acordarea prin acordul colectiv de muncă și a altor drepturi de natură socială în limitele legii, cu atât mai mult cu cât instituția în discuție realizează și venituri proprii. Instanțele de judecată sunt singurele abilitate să se pronunțe asupra legalității contractelor și acordurilor colective, la cererea uneia dintre părțile contractante sau a unei alte părți interesate. O. presupusă neconcordanță cu legea a acordului colectiv de muncă poate fi constatată exclusiv de către instanta judecătorească. În considerarea acestor susțineri, face precizarea că instanța nu fost învestită a se pronunța asupra legalității actelor juridice în discuție, în speță A. colectiv de muncă, nici un argument de drept invocat prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, precum și prin temeiurile de drept invocate în recursul formulat de către recurenta C. J. de P., nu au fost astfel formulate încât să învestească instanța cu solicitarea de a se pronunța asupra legalității actelor juridice în discuție, mai mult așa cum reține atât instanța de fond cât și cea de recurs recurenta "nu contestă dreptul reclamantei la compensația solicitată și nici întinderea acestuia".
De asemenea, face precizarea că în nici un moment procesual, instanța nu a pus în vedere pârâtei-recurente C. J. de P. B.-N., ca, în situația în care apărările sale tind la constatarea și de către instanța de judecată a nelegalității invocate, atât prin întâmpinarea depusă și nici prin motivele de recurs, să-și exprime poziția procesuală sub forma unui act de procedură sau a unei excepții care să îndeplinească condițiile unui act de sesizare al instanței.
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
În dosarul cu numărul de mai sus, pârâta C. J. de P. B.-N. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 583 /., pronunțată în ședința publică la data de (...), sentință prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamanta M. A. D. împotriva pârâtei C. J. de P. B.-N.
Prin cererea sa, reclamanta intimata a solicitat obligarea pârâtei la plata unei compensații egale cu cinci salarii în considerarea împrejurării că la data de (...) a fost eliberată din funcția publică de consilier superior, în temeiul L. nr.188/1999, iar prin acordul colectiv încheiat în temeiul acestui act normativ și al HG nr.833/2007, pe anul 2010, s-a prevăzut expres prin art.13 că la încetarea contractului se poate solicita o compensație de cel puțin un salariu lunar și cel mult cinci salarii lunare.
În ședința publică din data de (...), recursul declarat de C. J. de P. B.- N. a fost admis, fiind modificată sentința civilă nr. 5., pronunțată de T. B.-N., în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Pentru a dispune astfel, s-a constatat că, în vederea stabilirii legalității sumelor acordate prin contractul invocat trebuie avute în vedere, în primul rând, dispozițiile actelor normative invocate de reclamantă în sprijinul acțiunii sale.
Pornind de la aceste premise, Curtea a statuat, în esență, în sensul în care sentința pronunțată la fond a fost dată cu greșita aplicare a legii, în condițiile în care nu s-a ținut cont de prev. art. 72 din L. nr. 188/1999 și art. 22 din HG nr. 833/2007, care enumeră expres care sunt măsurile ce pot face obiectul de reglementare al unui acord colectiv de muncă.
Reclamanta a formulat prezenta cerere de revizuire, prin care a cerut schimbarea deciziei din recurs, în sensul respingerii acestuia. În drept, au fost invocate prev. art. 322, punctul 2, Cod procedură civilă, teza 1, conform cărora:
" Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când se evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:( ... )
2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;"
În esență, se susține că instanța s-ar fi pronunțat extra petita, în sensul în care a analizat legalitatea acordului colectiv de muncă prin care s- au stabilit drepturile ce fac obiectul litigiului, fără a fi învestită în acest sens de către recurenta-pârâtă, care nu a contestat nici existenta dreptului la plata compensatorie și nici intinderea acestuia, ci a motivat imposibilitatea onorarii obligatiei in lipsa unei reglementari legale bugetare în care sa se inscrie financiar astfel de cheltuieli.
O primă observație pe care Curtea o consideră necesară este cea referitoare la împrejurarea că pronunțarea extra petita invocată de către revizuientă se referă strict la conținutul dispozitivului, or, analizându-l pe cel pronunțat de către instanța de recurs, se constată că acest caz de revizuire nu este incident, din perspectiva faptului că a fost analizat și soluționat recursul pârâtei, neexistând nicio prevedere legată de constatarea nelegalității acordului colectiv de muncă încheiat la nivelul CJP B. N.
Chiar dacă nu ar fi așa, nu se poate susține cu temei că recurenta nu ar fi învestit instanța de recurs cu analiza motivului de recurs referitor la încălcarea prev. art. 72 din L. nr. 188/1999 și art. 22 și 25 din HG nr.
833/2007, din moment ce s-au afirmat următoarele:
„Acordurile colective se încheie după aprobarea bugetului autoritatii sau institutiei publice, pe o perioada determinata, de regula corespunzătoare exercitiului bugetar - astfel cum este prevăzut la art. 26 din Hotararea nr.
833/2007. Totodata, acordurile colective nu pot conține prevederi contrare, drepturi și obligații sub nivelul minim stabilit prin acte normative.
Clauzele acordurilor colective nu pot exceda sau, după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor și obligațiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligații suplimentare față de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu - art. 25 din Hotararea nr. 833/2007.";
Cu alte cuvinte, chiar dacă atitudinea recurentei a fost cel puțin oscilantă, în ceea ce privește limitele în care a înțeles să critice hotărârea dată la fond, s-a apreciat că ar fi incident și acest motiv de nelegalitate de ordine publică, pentru că încălcarea legii nu poate avea decât un astfel de caracter, în contextul în care instanța de recurs a fost învestită cu analizarea legalității sentinței fondului, sub toate aspectele.
Pe de altă parte, nu se poate susține cu temei că ACM nu putea face obiectul preocupărilor C., din moment ce chiar reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe existența acestui act, iar verificarea conformității sale cu ordinea de drept era o obligație a instanței de judecată. Ca atare, raportat la natura pretențiilor formulate, ținând seama de starea de fapt și temeiul legal invocate de reclamantă, instanța de recurs a examinat corect raportul de dreptul funcției publice dedus judecății.
Așadar, nu există nici un motiv pentru a fi negată posibilitatea și chiar obligația instanței de a cenzura și stabili care sunt drepturile bănești ce pot fi acordate unui funcționar public, fiind expres autorizată de lege, prin raportare la textele a căror aplicare s-a făcut de Curte, să nu dispună plata unor drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor.
Astfel fiind, Curtea constată că instanța de recurs a statuat corect și legal asupra căii de atac, îndeplinindu-și astfel rolul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. f) și g) din L. contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 1 din L. nr. 303/2004 coroborat cu art. 2 din L. nr. 304/2004.
Împrejurarea că aceste drepturi au fost stabilite prin negociere ori prin altă modalitate nu are relevanță dacă nu concordă cu ordinea de drept în materia stabilirii drepturilor salariale în cadrul raportului de funcție publică.
Pe de altă parte, prin notele de ședință depuse la dosar de către revizuientă se semnalează C. și împrejurarea că cererea formulată ar fi admisibilă, din perspectiva existenței, la nivelul C. de A. C., a unor divergențe de practică în ceea ce privește cauzele similare, în unele dintre dosarele constituite ca urmare a promovării unor acțiuni de către foști colegi de serviciu ai reclamantei, aceștia obținând hotărâri irevocabile, prin care a fost obligată pârâta la plata sumelor reprezentând plăți compensatorii.
Cu privire la acest aspect, se constată că existența unor hotărâri contradictorii, context în care revizuienta se consideră discriminată,aaa nu se poate constitui într-un motiv de revizuire, știut fiind faptul că aceasta este o cale extraordinară de atac, ce devine admisibilă doar în anumite cazuri expres și limitativ prevăzute de art. 322 C., situații ce nu pot fi extinse prin extrapolare, pentru a nu pune în pericol securitatea circuitului civil, prin instituirea unei căi extraordinare de atac, pe baza căreia să poată fi retractată cu ușurință o hotărâre irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat.
În concluzie, cum niciunul dintre motivele invocate de către petentă nu pot constitui temei al revizuirii deciziei instanței de recurs, neîncadrându-se în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege, cererea formulată va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge cererea de revizuire declarată de M. A. D. împotriva deciziei civile nr. 1012 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al C. de A. C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 aprilie 2012.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.recurs: R.R.D., L.U., M.D.
Jud.fond: V. Checec
